12,849 matches
-
e vorba. Cu siguranță vreo altă tâmpenie legată de drumurile mele pe-afară. În câteva minute, orchestra, în frunte cu Cristi, apare în restaurant în aplauzele publicului. Urale și chiote, iar luminile se sting ușor în local, lăsând reflectoarele să lumineze vede- tele ce tocmai urcă pe scenă. Fiecare își ocupă poziția și își ia instrumentul său, în timp ce trubadurul rămâne printre mese, făcându-le semn colegilor săi să înceapă, cu o des- chidere mai lungă, așa cum stabiliseră, Iubesc femeia. Publicul aproape
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
amărâte, căci dacă nici noi nu ne ducem la ei, atunci cine ? Când Cristi și instrumentiștii intrau în corturile medicale, în care se adăposteau soldații răniți, proaspăt aduși de pe front sau din sălile improvizate de operație, fețele pacienți- lor se luminau deodată. Durerile le treceau ca prin minune, uitau pentru câteva momente de cusături și de tăieturi, de oasele rupte, uneori și de membrele amputate, și se lăsau purtați în lumea poveștilor și a tangourilor lui Cristian Vasile. — Cum era, domnule
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
mai bun sau ultimul muzicant din lume, care abia-și poate ține arcușul în mână. Aici contează doar să fii alături de ei, să le arăți că îți pasă. Când aud că marele dizeur Cristian Vasile este printre ei, deodată se luminează la față. Prezența mea, notorietatea mea și grija pe care le-o port îi încurajează. Ce poate fi mai frumos decât să le aduc lumină oamenilor, atunci când ea pare pierdută pentru totdeauna ? Până acum am tot înaintat în Rusia și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
a sunat retragerea. Ne întoarcem ușor, ușor, dar victimele și răniții sunt tot mai mulți. Nu știu pe celelalte fronturi cum e, dar la noi este din ce în ce mai crunt. În fiecare zi mă rog să înceteze această nebunie, dar cum se luminează lucrurile o iau de la capăt, parcă și mai tragic. Am văzut atâta suferință, durere și moarte cât nu cred că-i este dat unui om să vadă într-o viață. Am impresia de multe ori că aici, în spatele frontului, nu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și dumneata. Căci fiecare dintre noi are un har și un blestem deopotrivă. Darul dumitale e vocea și cântecul, dar ai un blestem la fel de mare ca și talentul pe care ți l-a lăsat Dumnezeu. Să cânți despre iubire, să luminezi inimile oamenilor cu povești despre amor, despre dragoste și femei, dar să nu te poți bucura chiar dumneata de una. Ce vreau să spun, maestre, este că dumneata îți împarți inima cu publicul, oricare ar fi acela, oricând. Sunteți un
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
te așteaptă, dragul meu Cristi. O lume plină de minunății pe care le vei descoperi pas cu pas ! Și atunci Cristi s-a trezit, trenul zguduindu-se puternic. Era deja dimineață, lumina caldă și blândă a sfârșitului de vară îi lumina chipul morocănos, încă adormit. A stat așa câteva minute, prins încă de magia visului, apoi s-a ridicat să fumeze o țigară pe holul vagonului. Afară era îmbulzeală, gălăgie, și toți soldații se uitau speriați pe geamuri. Și-a aprins
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
acum îl aminteau pentru bucuria pe care le-o adusese. Simțea deodată că existența sa capătă din nou sens și pentru câteva clipe a fost fericit că a putut, dincolo de muzică, să schimbe poate unele destine. Sau cel puțin să lumineze unele zile întunecate, așa cum și tânărul ospătar i-o luminase pe-a lui. Și-a luat micul dejun obișnuit, și-a băut cafelele, a lăsat din nou un bacșiș măricel, nu ca pe timpurile bune, dar oricum destul de însemnat pentru
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Simțea deodată că existența sa capătă din nou sens și pentru câteva clipe a fost fericit că a putut, dincolo de muzică, să schimbe poate unele destine. Sau cel puțin să lumineze unele zile întunecate, așa cum și tânărul ospătar i-o luminase pe-a lui. Și-a luat micul dejun obișnuit, și-a băut cafelele, a lăsat din nou un bacșiș măricel, nu ca pe timpurile bune, dar oricum destul de însemnat pentru buzunarele sale aproape goale. Și de- acolo a plecat să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Tragică, cred eu, este și trebuie să devină luciditatea faptului că suntem născuți nu pentru a fi victime, ci eroi! În genialul eseu al profesorului de la Salamanca, Miguel de Unamuno, Sentimentul tragic al vieții, autorul aruncă o frază care ne luminează asupra noțiunii de tragic existențial, văzut de un spirit vitalist, dogmatic - dogmatic În sensul vechii școli de filosofie ateniene. Războindu-se cu toate acele „elemente”, vizibile sau nu, care ne pun În contradicție flagrantă cu datele pozitive ale existenței și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
tânăr”, că pot reacționa ca un organism neuzat de timp față de experiențe și trăiri plenitudinare, de vârf. Că Încă nu am ajuns „să-mi fie frică!” și pot privi cu o anume candidă curiozitate În unghere ale realului ce se luminează brusc. Sau, pe dos, dacă vreți și dacă un mărunt zâmbet sarcastic vă mișcă buzele - ei, da, bine, să zicem că... nu mi-e frică de „demonul nebuniei”, un musafir oarecum previzibil pe culoarele „meseriilor” noastre, cele care trăiesc din
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de ordin cultural și religios. S-au Înființat școli românești greco-catolice, iar unii tineri și-au putut continua studiile la Viena și la Roma. De aici a izvorât „Școala ardeleană“, o mișcare culturală și națională urmărind scopul de a-i lumina pe români și de a obține pentru ei un statut similar cu cel al maghiarilor și germanilor. Printre argumentele invocate, istoria, și Îndeosebi originile, ocupau un loc-cheie. Se insista asupra vechimii românilor (anteriori celorlalte grupuri etnice) și totodată asupra originii
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Într-o stare lamentabilă, dar au fost mult Îmbunătățite În anii din urmă (lipsesc Însă autostrăzile!). Trenurile se mișcă anevoie... Ceea ce nu Înseamnă că nu s-au Înmulțit În România computerele și — mai ales! — telefoanele mobile. În vreme ce unii români se luminează Încă la lampa cu gaz, alții navighează pe Internet. România pare făcută din bucăți distincte: amestec de tradiționalism, de modernitate de secol XIX, de modernitate comunistă și de postmodernitate. Altminteri, țara dispune de un nivel de educație și de o
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
ele, s-a aprins instantaneu, apoi s-a stins când am trecut de ea. Așa s-a întâmplat și cu cea de-a doua, apoi cu cea de-a treia. De fiecare dată când mă apropiam de una, începea să lumineze, ca după ce treceam să se stingă, de parcă s-ar fi mișcat odată cu mine, luminându-mi calea pe holul întunecat. Am început să râd de ceea ce credeam că fusese o scurtă halucinație, dar cum se întâmpla de fiecare dată când mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Așa s-a întâmplat și cu cea de-a doua, apoi cu cea de-a treia. De fiecare dată când mă apropiam de una, începea să lumineze, ca după ce treceam să se stingă, de parcă s-ar fi mișcat odată cu mine, luminându-mi calea pe holul întunecat. Am început să râd de ceea ce credeam că fusese o scurtă halucinație, dar cum se întâmpla de fiecare dată când mă apropiam de o aplică, speranța mea că era vorba de o viziune indusă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dominate de povestiri cu luptători japonezi, de reviste de wrestling și de seria completă Harry Potter, iar deasupra rafturilor trona un desen în bronz al zodiacului. Rămășițele unui Starbucks iced-tchai zăceau lângă o gigantică lună transparentă a screen saver-lui care lumina monitorul computerului lui Robby. Robby se uita la Nintendo Power Monthly în timp ce își trăgea în picioare o pereche de șosete Puma după care își încercă tenișii Nike. Televizorul era pe canalul WB și, stând în cadrul ușii, am văzut un film
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
acum - am cercetat alt caz mai vechi, încă nesoluționat, cel al Victoriei Bell, o femeie mai în vârstă care locuia pe Outer Circle Drive. Kimball făcu o pauză. A fost decapitată. Numele îmi era cunoscut. Un fulger de luciditate îmi lumină mintea în momentul în care am realizat unde țintea Kimball. - Există o Victoria Bell în American Psycho... - O clipă, o clipă, o clipă... însă cea în cauză a fost găsită într-un motel din apropiere de Route 50, chiar la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mobila care continua să se rearanjeze în camerele de la parter pe mocheta tot mai întunecată, și în timp ce toți patru dormeam, nebunul pe care îl creasem hălăduia prin district, o pătură albă de nori coborând deasupra orașului, luna plutea undeva deasupra luminând întregul cer. S-a întors. Șoptisem acele cuvinte în noaptea când mă trecuseră toate frigurile în camera de oaspeți după ce recapitulasem cele văzute pe câmpul dezolant din spatele casei. Mă gândisem involuntar la tata, și nu la Patrick Bateman. Dar greșisem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
suntem decât noi. De data asta m-am ridicat și am luat-o anevoie spre casă, simțind cum se clatină pământul sub tălpile mele. - Wendy, scoate-i pe copii, bine? am zis foarte calm. Silueta continua să stea în fața ferestrei, luminată din spate, neclară. I-am ignorat pe cei din spatele meu, care mă întrebau unde mă duc, și am coborât spre portiță, am deschis-o și am ajuns pe trotuar, de unde încă mai puteam vedea fereastra de la etaj printre platanii pitici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fi alinat.) De ce a plâns Jayne în drum spre Midland Airport? Înainte ca ea să părăsească întunericul dormitorului, de ce rostisem cuvintele îți promit? Perna mea era udă. Plânsesem din nou în somn. Soarele bătea acum în cameră și tavanul se lumina indiferent, într-un careu tot mai larg, iar umbrelele continuau să se rotească, halouri fosforescente gravitând în jurul meu - rămășițele unui vis pe care nu mi-l puteam aminti - și în toiul unui căscat gândul meu suna: Jayne a plecat. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
regulă“) și cu Marta, iar după ce copiii au ieșit din bucătărie am luat receptorul și i-am relatat discuția cu fiul meu (fără să-i explic de ce simțisem ca necesară o astfel de discuție), iar Jayne părea că s-a luminat („Cum te-ai simțit?“ „De vârsta mea.“ „Asta-i bine, Bret.“ „Mi-e dor de tine.“) Când Marta o învelea pe Sarah în pat, fiica lui Jayne mi-a făcut cu mâna de sub plapumă și eu i-am răspuns în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de zăpadă?! În prezent, orașul Brașov trece prin emoțiile festivalului! E o forfoteală nemaipomenită! Vitrinele au intrat În concurs și ele. Se Întrec În frumusețe! Sunt specialiști veniți și din alte orașe. Am o distracție plăcută (...). Seara, când vitrinele sunt luminate, este o feerie demnă de admirat! Au sosit deja și musafiri de prin toate colțurile globului, cu cari ne Întâlnim pe stradă. Prin televizor, veți lua și Dvs. parte la desfășurarea concursului. Noi vom urmări tot prin televizor, deoarece biletele
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
gândurile și planurile mele În legătură cu cele ce ar trebui să mai aflu, dat fiind că timpul fuge așa că nu mă pot ține de el iar drumurile pe care le-aș mai avea de făcut sunt prea multe, mi s-a luminat În față chipul vostru. Deci S.O.S. Aș veni și voi veni cu drag și dor la Suceava pentru o verificare a lucrărilor dar până atunci aș mai vrea să fac, În măsura În care pot, unele completări. Printre altele, În ultima
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
tocmai din America, Japonia, Coreea de Sud clienți vechi, degustători cu experiență, care cheltuiesc foarte mulți bani.” Piața Comediei, Quartier des Grands Hommes. Clădirea Teatrului, construită între 1773-1780 de către arhitectul Victor Louis, și cele 12 statui, reprezentând nouă muze și trei zeițe. Luminate de niște proiectoare cu fascicule albastre, statuile par niște personaje într-un spectacol de operă. Turiști japonezi sau coreeni, tăcuți ca de obicei, trec de la o statuie la alta și filmează. Locul e liniștit, chiar dacă în perimetrul pieței sunt și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Biserica Neguliste, unde ascultasem un minunat cor de băieți, interpretând cântece religioase și compoziții clasice din secolul al XIX-lea; hanul Olde Hansa, veșnic asaltat de turiști, vânând „specificul locului”; clădirea pitorească a primăriei vechi, cu „gâtul” ei de cocostârc luminat de proiectoare; celebrul turn Kiek-in-de-kok, transformat în muzeu - un fel de „buletin de identitate” al orașului; Catedrala baptistă Oleviste - cel mai impunător așezământ religios din capitala Estoniei; Biblioteca Națională din Tallin, cu arhitectura ei cubistă și înzestrarea supermodernă; Mati Sirkel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
tot mai sporit de nesiguranță. Când nu mai știi dacă mergi în direcția cea bună, îți „iese în cale”, la fiecare 300 de metri, un post de supraveghetoare, în care pare să fie mereu aceeași femeie, aplecată deasupra unor hârtii luminate de o veioză. La întrebarea dacă mai ai mult până la camera ta, ea te fixează cu o privire iscoditoare din spatele ramelor groase ale ochelarilor, apoi îți cere pe un ton imperativ să-ți declini identitatea și să-i spui numărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]