11,720 matches
-
și a luat parte la bătălia de la Solebay, împotriva flotei olandeze, în cel de-al treilea război anglo-olandez. Alături de Iacob, duce de York și de Edward Montagu, I Conte de Sandwich, John Churchill s-a demonstrat un optim ofițer de marină și a primit funcția de Lord High Admiral's Regiment. În 1673 a luat parte la asediul de la Maastricht, în care trupele lui Ludovic al XIV-lea al Franței luptau împotriva armatei Provinciilor Unite. Churchill, care lupta de partea francezilor
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
(în limba germană: "Skagerrakschlacht") a fost o bătălie navală purtată de "Grand Fleet" a Marinei Regale Britanice (care includea de asemenea nave și personal de la Marina Regală Australiană și Marina Regală Canadiană ) împotriva Marinei Imperiale Germane în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai 1916 - 1 iunie 1916 în Marea Nordului, în
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
(în limba germană: "Skagerrakschlacht") a fost o bătălie navală purtată de "Grand Fleet" a Marinei Regale Britanice (care includea de asemenea nave și personal de la Marina Regală Australiană și Marina Regală Canadiană ) împotriva Marinei Imperiale Germane în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai 1916 - 1 iunie 1916 în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca. Această bătălie a fost cea mai
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
(în limba germană: "Skagerrakschlacht") a fost o bătălie navală purtată de "Grand Fleet" a Marinei Regale Britanice (care includea de asemenea nave și personal de la Marina Regală Australiană și Marina Regală Canadiană ) împotriva Marinei Imperiale Germane în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai 1916 - 1 iunie 1916 în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca. Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală și
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
costat pe britanici paisprezece nave, iar pe germani unsprezece nave și mii de victime umane. Ambele părți au pretins că au repurtat victoria. Deși este adevărat că pierderile britanice în vieți și nave au fost mai importante decât cele ale marinei germane, germanii nu s-au lăsat păcăliți și au fost conștienți că au scăpat cu puțin de un dezastru. Flota germană a rămas, prin urmare, în porturi, cu excepția unor ieșiri scurte, în august 1916 și aprilie 1918. Desigur, ea a
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
scurte, în august 1916 și aprilie 1918. Desigur, ea a continuat să reprezinte o amenințare, forțând britanicii să mențină mai multe unități în Marea Nordului, dar niciodată nu a încercat să conteste stăpânirea mărilor de la adversarul său. Pe de altă parte, marina germană a dedicat eforturile sale majore purtării războiului pe mare cu submarine. Bătălia a avut loc în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, care este cea mai mare suprafață compactă terestră din Danemarca, la ieșirea strâmtorii Skagerrak. Strâmtoarea Skagerrak se
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
golful Kattegat, care fac legătura spre Marea Baltică. În partea de est a Mării Nordului se află insulele britanice cu Scapa Flow în Nord, baza navală a flotei Grand Fleet, iar mai la sud fiordul scoțian Firth of Forth. "Grand Fleet" a Marinei Regale Britanice comandată de John Jellicoe ambarcat pe nava de linie "HMS Iron Duke" era formată din: "Flota crucișătoarelor" comandată de David Beatty ambarcat pe nava "HMS Lion" "Flota principală de luptă" Flota germană pentru ocean "Hochseeflote" comandată de viceamiralul
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
compusă din Navele de linie britanice totalizau un deplasament de 1.250.000 tone cu un echipaj de 60.000 oameni, iar cele germane 66.000t și 45.000 oameni. Războiul era în desfășurare deja de doi ani, fără ca între Marina Imperială Germană Și Marina Regală Britanică să se fi desfășurat vreo mare bătălie. La începutul secolului relațiile anglo-germane s-au deteriorat tocmai pentru că Imperiului German a început dezvoltarea intensivă a flotei sale. După experiența Bătăliei din Strâmtoarea Tsushima (1905), flota
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
linie britanice totalizau un deplasament de 1.250.000 tone cu un echipaj de 60.000 oameni, iar cele germane 66.000t și 45.000 oameni. Războiul era în desfășurare deja de doi ani, fără ca între Marina Imperială Germană Și Marina Regală Britanică să se fi desfășurat vreo mare bătălie. La începutul secolului relațiile anglo-germane s-au deteriorat tocmai pentru că Imperiului German a început dezvoltarea intensivă a flotei sale. După experiența Bătăliei din Strâmtoarea Tsushima (1905), flota britanică a construit nava
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
care astfel erau în măsură să afle planurile germane. În același an Reinhard Scheer a fost numit comandantul Kaiserliche Marine, care avea o atitudine mai ofensivă decât predecesorul său. Cu 16 de cuirasate clasa Dreadnought germane, în comparație cu cele 28 ale Marinei Regale, flota germană avea puține șanse de izbândă într-o confruntare față în față cu flota britanică. Prin urmare, germanii au adoptat strategia „divide et impera”. Aveau de gűnd ső organizeze raiduri în Marea Nordului și bombardeze coastele engleze, cu scopul
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
a fost un cuirasat britanic al Marinei Regale Britanice (Royal Navy), care a revoluționat construcția navelor din această clasă. A intrat în serviciu în 1906, într-un moment în care a reprezentat un pas înainte în tehnologia navală atât de mare, încât a fost asociat cu o
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
grele, și toate cu același calibru pentru a reduce neplăcerile provocate de folosirea mai multor tipuri de muniție. În 1903, proiectantul naval italian Vittorio Cuniberti a formulat pentru prima dată conceptul unui cuirasat, având toate tunurile de mare calibru. Deoarece Marina italiană nu a pus în aplicare ideile sale, Cuniberti a scris un articol în "Jane's Fighting Ships", pledând în favoarea conceptului său. El a propus un viitor cuirasat britanic „ideal" de 17.000 de tone, cu armamentul principal format dintr-
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
armamentul principal format dintr-o duzină de tunuri de 12 țoli, dispuse în opt turele, cuirasă(blindaj) de 12 țoli, și o viteză de 44 km/h (24 de noduri). Royal Navy (RN), Marina Imperială Japoneză și United States Navy (Marina Statelor Unite) au recunoscut toate aceste probleme înainte de 1905. Royal Navy a modificat proiectul cuirasatelor din "clasa Lord Nelson", propunând, ca în loc să se monteze ca armament secundar tunuri de 234 mm (9,2 țoli), care aveau o bătaie mai lungă decât
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
din Strâmtoarea Tsushima amiralul Tōgō Heihachirō a fost în măsură să bareze "T"-ul rusesc, datorită vitezei superioare ale navelor japoneze Salvele cu proiectile cu o rază lungă în timpul Bătăliei de la Marea Galbenă, cu toate că nu a fost experimentate de nicio marina înainte de luptă, părea să confirme de ceea ce Royal Navy era deja convinsă. La începutul anilor 1900, "amiralul Fisher" a propus mai multe modele de cuirasate cu armament uniform la, și la începutul anului 1904 el a adunat un grup neoficial
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
alături de care s-a specializat în pictura marină, rafinându-și mijloacele expresive. În 1889 a debutat cu o expoziție prezentată publicului la Salonul Ateneului Român din București. Nicolae Iorga scria că Eugeniu Voinescu „...este singurul care a dat picturii românești marine studiate și pline de înțelegere, de poezie”, urmându-l pe I. K. Aivazovski, maestru al peisajului marin. Marea a fost reprezentată în zori, în apus, pe furtună, cu scene de naufragii, lupte pe mare, scene de pescuit etc. În pictura
Eugeniu Voinescu () [Corola-website/Science/331787_a_333116]
-
și altcumva. În patru din statele membre ale Organizației Națiunilor Unite, toate din Europa, poziția de șef al statului este deținută de un grup de oameni, , republicii Bosnia și Herzegovina, cei doi ai Andorrei și cei doi ai "Republicii Sân Marino". Rolul, funcțiile și puterile efective ale șefului statului pot varia semnificativ, de la pur ceremoniale la exercitarea maximă efectivă a puterii investite.
Șef de stat () [Corola-website/Science/331792_a_333121]
-
și a preluat comanda campaniei. Monmouth cu armatele sale s-a îndreptat apoi spre nord prin Bridgwater și și-a stabilit reședința la castelul Bridgwater (21 iunie), apoi la Glastonbury (22 iunie) și la Shepton Mallet (23 iunie). Între timp Marina Regală Britanică a capturat navele lui Monmouth, tăindu-le orice speranță de fugă spre continent în cazul unui eșec. Forțele regaliste ale lui Churchill care se aflau la Chard și cele ale lui Feversham din Bristol au primit noi întăriri
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
din Toulon. Aliații au și ei un mic escadron sub comanda vice-amiralului Cloudesley Shovell în Marea Irlandei, dar prea mică pentru a-i opri pe francezi dacă aceștia vor decide să preia comanda regiunii. Dar Ludovic al XIV-lea își îndreaptă marina spre flota lui Torrington din Canalul Mânecii. Luna următoare, flota franceză a contelui de Tourville, este ajunsă la Brest de escadronul din Toulon, care reușise să se debaraseze de Killigrew în largul Cadizului. În vreme ce flota franceză este inactivă la Brest, englezii
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
Pe 30 iunie se află în largul capului Lizard. Între timp flota engleză părăsește Insula Wight, unde în ultimele 10 zile fusese ajunsă de alte nave și de un escadron olandez comandat de Cornelis Evertsen. Dar o mare parte a marinei regale este deturnată pentru a proteja comerțul maritim de corsari, astfel că la final flota aliată numără doar 57 de nave de linie, cu un total de 4153 de tunuri, în timp ce flota lui Tourville numără 4600 de tunuri. Pe 5
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
al XIV-lea și a lui Seignelay pentru eșecul lui Tourville s-a revărsat în arderea simbolică și inutilă a orașului de coastă englez, Teignmouth și demiterea lui.. Această victorie este considerată drept una din cele mai frumoase victorii ale marinei Regelui Soare. Pentru Anglia înfrângerea zdrobitoare de la Beachy Head a fost catalizatorul pentru reconstruirea în sine ca putere mondială. Anglia era silită să construiască o flotă puternică. Deoarece nu existau fonduri disponibile, în 1694 a fost înființată o instituție privată
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
puternică. Deoarece nu existau fonduri disponibile, în 1694 a fost înființată o instituție privată, Banca Angliei, pentru a furniza banii necesari regelui. Ca un efect secundar, efortul industrial imens a dus la transformarea economiei și la dezvoltarea agriculturii, iar puterea Marinei Regale a crescut de patru ori. Acest fapt a ajutat ca Regatul Marii Britanii (Anglia și Scoția s-au unit în 1707) să devină prosper și puternic. Puterea marinei a făcut din Marea Britanie o putere mondială dominantă la sfârșitul secolului al
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
imens a dus la transformarea economiei și la dezvoltarea agriculturii, iar puterea Marinei Regale a crescut de patru ori. Acest fapt a ajutat ca Regatul Marii Britanii (Anglia și Scoția s-au unit în 1707) să devină prosper și puternic. Puterea marinei a făcut din Marea Britanie o putere mondială dominantă la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în timp ce Franța a rămas puterea militară dominantă pe uscat în timpul războaielor napoleoniene, în special pe continent.
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
Ciocnirea finală a avut loc pe 7 septembrie și a început cu un atac frontal al austro-piemontezilor. După trei atacuri eșuate, infanteria prusacă condusă de Leopold I, Prinț de Anhalt-Dessau, a reușit să spargă extrema dreaptă franceză deoarece regimentul "La Marine" care apăra extrema dreaptă franceză, în mijlocul atacului rămăsese fără muniții. În acest moment, după ce a respins atacul cavaleriei ducelui de Orléans, victoria era o chestiune de timp. Cavaleria imperială a fost reorganizată de prințul Eugen, iar francezii, inferiori numeric au
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
să se formuleze pe baza acesteia politici logice. Spionajul este colectarea de informații. Mai există "electronical intelligence" în interceptarea convorbirilor și sateliților. Agenții sau structurile sunt subordonate unor departamente diferite în cadrul celui al Apărării în care funcționează 5 agenți de la marina la aviație, că DIA sau NSĂ, care interceptează sau înregistrează convorbiri ale statelor inamice sau amice. Cetățenii americani sunt apărați în constituție, așadar, urmărirea lor trebuie justificată în față unor instanțe normale. Dar după 11 septembrie, au fost mărite responsabilitățile
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
pentru întărirea escortei. Generalul Adolf Galland a fost invitat să participe pe "Scharnhorst" la sesiunile de planificare. Generalul a promis că va asigura acoperirea aeriană cu avioane de vânătoare a rutei prin Canal 24 din 24 de ore. În ianuarie, marina și forțele aeriene germane au executat mai multe exerciții de amploare pentru asigurarea unei bune cooperării dintre marinari și aviatori. Amiralul Ciliax, care avea mari îndoieli cu privire la succesul Operațiunii Cerberus, trebuia să facă față a numeroase probleme. Vasele pe care
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]