11,461 matches
-
în ; n. 1868 - d. noiembrie 1918) a fost în perioada anilor 1915 - 1917, ultimul guvernator al Basarabiei țariste. După revoluție a ocupat mai multe posturi în guvernul ucrainean al hatmanului Skoropadski. Provenea dintr-o familie nobilă ereditară, care deținea o moșie de 1.000 de zeciuieli în gubernia Kiev. În 1890 a absolvit Colegiul Imperial de Drept și a intrat în serviciul Ministerului Justiției. Apoi a fost procuror-adjunct al judecătoriilor din guberniile: Lomzînski (1897-1900), Novgorod (1900-03) și Sankt Petersburg (1903-06). În timpul
Мihail Voronovici () [Corola-website/Science/334620_a_335949]
-
reapărut. Mănăstirile Tismana (al cărei metoc era ) și Govora, prin egumenii Nicodim și Paisie, revendicau drepturile asupra satului Cerneți înaintea domnitorului. Disputa dintre cele două mânăstiri continuă și pe timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu și, mai mult, și mănăstirea Cozia, care stăpânea moșiile din apropierea Cernețului (Curila, Gârdanul, Miclăușești și Cârnea), încerca „să se bage peste moșiile Cernețul, Malovețul și Medvejdea”. La 22 octombrie 1702, disputa dintre cele trei mânăstiri ia sfârșit, ajungâdu-se la o înțelegere. La 30 martie 1714, Ștefan Cantacuzino confirmă mănăstirii
Mănăstirea Cerneți () [Corola-website/Science/334689_a_336018]
-
Paisie, revendicau drepturile asupra satului Cerneți înaintea domnitorului. Disputa dintre cele două mânăstiri continuă și pe timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu și, mai mult, și mănăstirea Cozia, care stăpânea moșiile din apropierea Cernețului (Curila, Gârdanul, Miclăușești și Cârnea), încerca „să se bage peste moșiile Cernețul, Malovețul și Medvejdea”. La 22 octombrie 1702, disputa dintre cele trei mânăstiri ia sfârșit, ajungâdu-se la o înțelegere. La 30 martie 1714, Ștefan Cantacuzino confirmă mănăstirii Tismana moșiile Batoți și Balta Verde pentru ceea ce trebuia să aibă în Cerneți
Mănăstirea Cerneți () [Corola-website/Science/334689_a_336018]
-
Cernețului (Curila, Gârdanul, Miclăușești și Cârnea), încerca „să se bage peste moșiile Cernețul, Malovețul și Medvejdea”. La 22 octombrie 1702, disputa dintre cele trei mânăstiri ia sfârșit, ajungâdu-se la o înțelegere. La 30 martie 1714, Ștefan Cantacuzino confirmă mănăstirii Tismana moșiile Batoți și Balta Verde pentru ceea ce trebuia să aibă în Cerneți. La 25 mai 1714, același domnitor „volnicește” pe egumenul de la Tismana „să scoată pe popa Stoica de la biserica domnească din Cerneți”, metohul mănăstirii, deoarece „el, ca un om tare
Mănăstirea Cerneți () [Corola-website/Science/334689_a_336018]
-
Gavriil Callimachi, acesta din urmă era de origine română și fusese arhidiacon la Patriarhia Ecumenică și mitropolit al Tesalonicului (1745-1760), înainte de a fi ales ca mitropolit al Moldovei. Obștei venite de la Athos i s-a încredințat Mănăstirea Dragomirna cu toate moșiile, prin hrisovul din 31 august 1763 al domnului Grigore Callimachi (fratele mitropolitului). Paisie a revenit astfel în Moldova de la Muntele Athos și a devenit stareț la mănăstirea Dragomirna din apropiere de Suceava. Astfel, el și 64 de ucenici ai săi
Paisie Velicicovschi () [Corola-website/Science/334869_a_336198]
-
spre Iași, "„Mihai vodă nu credea, căci el avea zece slujitori de strajă la Târgu Frumos”". Mihai Racoviță nu va uita acest serviciu și, în august 1720, îl va numi pe Sandu Sturza ca Mare Ban, dăruindu-i totodată și moșiile unuia dintre boierii „care s-au hiclenit”, este vorba de lui Vasile Ceaurul, ca răsplată pentru "„dreaptă și încredințată slujbă ce-au slujit domniei mele și țării. Pentru căci și când au venit Frențe căpitanul și cu Velicico sulgeriul cu
Sandu Sturza () [Corola-website/Science/332239_a_333568]
-
boierească din Țara Românească, descinsă din Basarabești. În secolul al XVII-lea, cel mai important reprezentant al familiei a fost Preda Brâncoveanu, personaj apropiat și înrudit cu voievod Matei Basarab. Preda a deținut mari dregătorii și a fost stăpânul unor moșii considerabile, care i-au revenit moștenire nepotului său Constantin Brâncoveanu, care a ajuns voievod al țării, menținându-se în domnie peste 25 de ani. Acesta a fost mazilit și decapitat cu fii săi la Istanbul la 26 august 1714. Descendența
Familia Brâncoveanu () [Corola-website/Science/332425_a_333754]
-
secolele XVIII și XIX în cele mai înalte dregătorii. Grigore Brâncoveanu a adoptat o rudă a soției sale (rudă care era descendentă pe linie feminină a voievodului), numele fiind astfel transmis mai departe după 1832. , purtând același numele ca și moșia de baștină, a început să se impună pe plan politic, militar și diplomatic de pe vremea lui Mihai Viteazul, când membri ai ei erau prezenți în Divanul țării, pe câmpuri de luptă și în misiuni diplomatice. Astfel, odată cu declinul Craioveștilor, începea
Familia Brâncoveanu () [Corola-website/Science/332425_a_333754]
-
țară, Preda Brâncoveanu a rămas și a suferit soarta multor boieri, fiind ridicat de la Târgoviște și dus în casele domnești, unde a fost sugrumat. După acest episod, Stanca Brâncoveanu și-a luat cei trei copii și s-a mutat la moșia de la Mărgineni a tatălui ei. Din cei trei copii ai lui Papa și Safta Brâncoveanu, doar Constantin a avut la rândul său copii. Constantin III Brâncoveanu s-a întors din pribegie împreună cu bunica lui, care i-a acordat o atenție
Familia Brâncoveanu () [Corola-website/Science/332425_a_333754]
-
războiului, în 1919 soții Tătărescu erau în Botoșani unde Gheorghe Tărărescu deținea funcția de aghiotant al comandantului Școlii de ofițeri de infanterie. După terminarea războiului, cei doi fac o călătorie în Punjab, India, apoi se instalează în București. Totodată cumpără moșia de la Poiana, al cărei conac îl amenajează într-o perioadă de peste un deceniu Au avut doi copii, o fiică Sanda care s-a maritat cu Ulysses Negroponte și un fiu Tudor, care a murit bolnav la Paris în 1955. Pentru
Arethia Tătărescu () [Corola-website/Science/332491_a_333820]
-
ajungând să trăiască în condiții de viață precare, întrucât bunurile familiei Tătărescu au fost naționalizate. În anul 1968 a decedat și a fost înmormântată în cavoul familiei alături de soțul său, în cimitirul Belu din București. În 1918 soții Tătărescu cumpără moșia Poiana (azi pe teritoriul orașului Rovinari, satul Poiana devenind un cartier ar orașului). Conacul a fost realizat în jurul unei cule, înalțate în jurul anului 1790 de către Dobre Sârbu, negustor din Târgu Jiu. După 1820 intră in posesia pitarului Dincă Poenaru (cula
Arethia Tătărescu () [Corola-website/Science/332491_a_333820]
-
Țăranului Român din București. De-a lungul timpului, casa a suferit mai multe transformări pentru a fi locuibilă. Aspectul interior este cel al unei locuințe în stil rustic, având pardoseli din parchet de stejar, pereți simpli tencuiți și văruiți. În afară de moșia de la Poiana, familia Tătărescu mai avea o casă mare în municipiul Târgu Jiu. Edificiul, situat pe Calea Unirii, nr. 22, este consemnat în în anul 1913, ca aparținând lui Ion Câlniceanu, primar al orașului Târgu Jiu și ulterior senator și
Arethia Tătărescu () [Corola-website/Science/332491_a_333820]
-
orgolioasă identitate, în care nu se mai înțelegea cine e mai de dreapta și cine e de stânga sau de care centru, stânga sau dreapta, cu licitații de mântuială, când se adjudecau "în urma unor bătălii de culise ucigătoare" păduri, rafinării, moșii de mii de hectare, lacuri întregi, terenuri de vânătoare, apar personaje cu nume de un comic covârșitor, sugerând vane aspirații către o ascendență aristocratică sau o răsunătoare faimă de mahala: Coriolan Pomposu, Elefterie Teoforu, Bebe Burtosu, Ică Gorun, Dandu Patricianu
Dinu Săraru, un romancier pentru toate anotimpurile… by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105826_a_107118]
-
basarabeni cumpără, în anul 1808, o mare suprafață de teren, pe care o dăruiește mănăstirii Curchi. Donatorii Teodor Sabău și soția să se călugăresc, sub numele de Filaret și Magnisia. Prin anii 1817-18, călugării mănăstirii Curchi care lucrau pe această moșie construiesc aici un mic schit din lemn. Între anii 1870-73 călugării construiesc, cu ajutorul răzeșilor din satul Pripiceni, o biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În 1903 este construită biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”. În 1918, între mănăstirea
Mănăstirea Pripiceni-Curchi () [Corola-website/Science/333928_a_335257]
-
a Republicii Moldova, în localitatea Suruceni din raionul Ialoveni, aflată la 7 km de orașul Ialoveni; aproximativ 25 de kilometri sud-vest de Chișinău. Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1785 când, îndrumat de ieromonahul muntenegrean Iosif, boierul Casian Suruceanu construiește pe moșia sa un schit de călugări. Pe teritoriul de 40 ha se construiește biserica de vară cu hramul „Sf. Gheorghe”, iar mai apoi o casă pentru stareție, ea fiind și biserica de iarnă cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”. În prima jumătate
Mănăstirea Suruceni () [Corola-website/Science/333927_a_335256]
-
de călugări. Pe teritoriul de 40 ha se construiește biserica de vară cu hramul „Sf. Gheorghe”, iar mai apoi o casă pentru stareție, ea fiind și biserica de iarnă cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”. În prima jumătate a sec. XIX, moșiile mănăstirii se întindeau până la circa 600 desetine. După slujba ieromonahului Iosif (încheiată în 1794), la conducerea mănăstirii s-au rânduit mai multi stareți, unul din ei fiind arhimandritul Dionisie Erhan. Lăcașul a fost închis în 1959, iar clopotele au fost
Mănăstirea Suruceni () [Corola-website/Science/333927_a_335256]
-
cei arestați aflându-se și Strapalea. După moartea lui Urmatecu, Amelica intră în stăpânirea averii, distrugând testamentul găsit în casa de bani și fiind influențată în luarea deciziilor de bătrânul și lacomul avocat Anghel Ciuflea. A vândut o parte din moșii, a desființat grajdurile și a interzis prezența la masă a rudelor coanei Mița. Între Amelica și Matei Sântu apar neînțelegeri cauzate de legăturile adultere ale medicului, iar cei doi soți trăiesc despărțiți. După finalizarea studiilor liceale, Ionică Sântu se înscrie
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
Dorodan. Crezând că își poate scăpa tatăl de influența nefastă a omului său de încredere, tânărul Bubi obține acceptul baronului pentru înființarea unei fabrici de oglinzi, iar capitalul de 400.000 de lei este obținut printr-un credit garantat cu moșia Bălășoieni (cea mai bună moșie a lui Barbu). Creditorul este de iure zaraful Lefter (unchiul coanei Mița, soția lui Urmatecu), dar banii sunt puși de facto de către Urmatecu și oamenii săi de casă: Lefter, negustorul bulgar Ivanciu și caretașul Friț
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
scăpa tatăl de influența nefastă a omului său de încredere, tânărul Bubi obține acceptul baronului pentru înființarea unei fabrici de oglinzi, iar capitalul de 400.000 de lei este obținut printr-un credit garantat cu moșia Bălășoieni (cea mai bună moșie a lui Barbu). Creditorul este de iure zaraful Lefter (unchiul coanei Mița, soția lui Urmatecu), dar banii sunt puși de facto de către Urmatecu și oamenii săi de casă: Lefter, negustorul bulgar Ivanciu și caretașul Friț. Construcția fabricii începe pe moșia
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
moșie a lui Barbu). Creditorul este de iure zaraful Lefter (unchiul coanei Mița, soția lui Urmatecu), dar banii sunt puși de facto de către Urmatecu și oamenii săi de casă: Lefter, negustorul bulgar Ivanciu și caretașul Friț. Construcția fabricii începe pe moșia Negovanu din județul Vâlcea, cu sprijinul unor meșteri italieni. Scăpată de soțul ei, Tudorică, care fusese ucis de tatăl lui cel nebun, Jurubița devine concubina lui Bubi. Tânărul este cuprins de plăcerile dragostei și începe să neglijeze fabrica, întârziind plățile
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
toți banii destinați construirii fabricii. În același timp, supărat pe Ioachim Dorodan pentru că-i dezvăluise lui Bubi înșelătoriile sale, Urmatecu îl convinge pe boier să demoleze casa în care locuia bătrânul și să-l mute pe acesta la una din moșiile de la țară. Încăpățânat, Dorodan încearcă să intervină fără succes la baron și la Bubi și apoi se duce acasă la arhivar, dar este mușcat mortal de un câine al acestuia. Ca urmare a lipsei de bani pentru a plăti ratele
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
intervină fără succes la baron și la Bubi și apoi se duce acasă la arhivar, dar este mușcat mortal de un câine al acestuia. Ca urmare a lipsei de bani pentru a plăti ratele la împrumutul contractat de boierul Barbu, moșia Bălășoieni este scoasă la licitație publică și cumpărată de Urmatecu, după ce valoarea ei fusese subevaluată de portărelul Manolache Târcă, finul cumpărătorului. Arhivarul își ipotechează propria casă și se împrumută de la zaraful Lefter pentru a restitui datoria către Ivanciu și caretașul
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
caz prin însăși sentința judecătorească de adjudecare, iar "„justiția nu se înșală niciodată”". Slăbit de boală, Barbu moare în noaptea următoare. După moartea baronului, Bubi se mută cu concubina sa în casa de pe Podul Mogoșoaiei, iar femeia primește ca danie moșiile Zidurile și Gliganul. Jurubița și Gună se ocupă de administrarea averii tânărului baron, vânzând și ipotecând o parte dintre moșii pentru a realiza câteva proiecte ambițioase de investiții. Femeia devine tot mai obraznică, iar, după o ceartă aprinsă cu Bubi
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
următoare. După moartea baronului, Bubi se mută cu concubina sa în casa de pe Podul Mogoșoaiei, iar femeia primește ca danie moșiile Zidurile și Gliganul. Jurubița și Gună se ocupă de administrarea averii tânărului baron, vânzând și ipotecând o parte dintre moșii pentru a realiza câteva proiecte ambițioase de investiții. Femeia devine tot mai obraznică, iar, după o ceartă aprinsă cu Bubi, Jurubița îl părăsește definitiv și pleacă din țară împreună cu Gună, fiind urmăriți de baron până la granița de la Predeal. Bubi începe
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
care-l îngrijise pe conu Barbu în ultimele săptămâni de viață, este invitat periodic în casa lui Urmatecu, care-l dorea ca ginere. Medicul o cere în căsătorie pe Amelica, iar, după o logodnă organizată în ziua de Paști la moșia Bălășoieni (unde Iancu se răzbună pe Ivanciu pentru că l-a denunțat), are loc, în septembrie, nunta la Biserica Domnița Bălașa și o petrecere mare la care participă lume din înalta societate. Sosit la nuntă ca invitat de onoare, Bubi îl
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]