11,584 matches
-
experiențe medicale. Unelte de os, silex și metal au coexistat în realizarea mumifierii și a monumentelor. Din perioada memfistă (4400 - 3200 î.Chr.) au rămas relevante probe. Aveau numeroase centre urbane populate de sirieni, israeliți, libieni, kurzi, pe lângă sclavii luați prizonieri în războaie sau grecii tebani ori etiopienii dornici de-o altă viață. Dinastii și regi vestiți ca Thutmosis II, Ramses II și III, Athotis I au adoptat comportamentul Nilului fertilizator. științele și artele au înflorit, odată cu întreaga viață egipteană. Valea
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
de comedii, s-a bucurat de compania spirituală a fermecătoarelor hetaire Lamia și Glycera. Lamia, o reumită auletridă (muzicantă), a ajuns în Egipt la Curtea regelui Ptolemeu. Fiind învins de Demetrios, regele Macedoniei, acesta și-a luat prada de război, prizonierii și, printre aceștia, s-a aflat și talentata Lamia de care s-a îndrăgostit. Aceasta a renunțat la poetul-dramaturg Menandru pentru a-l sluji pe regele macedonean. Cu talent și cu gust rafinat, Lamia îi organiza festinurile și-l învăluia
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
amiralului Coligny, șeful clanului hughenoților, declanșându-se, la 24 august 1572, terifianta Noapte a Sfântului Bartolomeu, un masacru în care mii de hughenoți au fost asasinați în casele lor și pe stradă. Henric de Navarra, soțul ei, a fost luat prizonier și dus la Luvru, pentru a fi apărat de furia catolicilor și pentru a fi șantajat. Resentimentele față de mama sa, Caterina, s-au accentuat, îi era teamă reginei Navarrei de răzbunarea protestanților. Marguerite sau cum mai este cunoscută, Regina Margot
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
încadrat de critici în curentul preromantic. Este un roman sentimental ce prezintă destinul unui tânăr nobil care-și ruinează viața și averea pentru o curtezană ce a inspirat două opere muzicale celebre ce aparțin compozitorilor Jules Massenet și Giacomo Puccini. Prizonierul unei iubiri fatale este cavalerul des Grieux pe care autorul l-a cunoscut în portul Le Havre unde douăsprezece femei, legate câte șase, printre care și iubita lui, Manon Lescaut, au fost adunate de autorități pentru a fi expediate, drept
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
rară frumusețe. În cele din urmă ea se va căsători cu Marius de Pontmercy, fiul unui ofițer bonapartist, salvat de la moarte tot de Jean Valjean. O replică de moralitate i-a dat fostul ocnaș și lui Javert care fusese luat prizonier în timpul rebeliunii și pe care l-a eliberat. Cu orgoliul frânt, devotatul polițist-inspector s-a sinucis. Berneretta Alfred de Musset, Frederic și Berneretta Poetul, prozatorul și dramaturgul francez Alfred de Musset (1810-1857) este autor al unor frumoase poeme ca: Rolla
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
decât aparența, nu-i așa?" (601c) Platon consideră teatrul un fenomen cu atât mai periculos, cu cât posedă o forță de iluzionare aproape hipnotică, mult superioară celei a celorlalte arte. Spectatorul este într-o situație analogă cu aceea a unui prizonier, înlănțuit în peșteră, unde este înșelat de viziunea umbrelor pe care le crede reale. Această magie iluzionistă a teatrului, care poate muta cu ușurință frontiera dintre ficțiune și real, a neliniștit puterea publică încă de la origine. Solon, dacă putem crede
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
II Clasicismul Vârsta de aur a teatrului francez, clasicismul este comparabil, în măreția sa, cu teatrul grec. Chiar dacă teoreticienii se declară urmași ai lui Aristotel și Horațiu, ei creează o estetică scenică perfect originală, foarte diferită de cea a umaniștilor, prizonieri ai modelului antic pe care au visat în zadar să-l reînvie. Dacă regula celor trei unități, concepută de mari teoreticieni precum Mairet și Chapelain, a fost unanim păstrată ca simbol al dramaturgiei clasice, asta se datorează faptului că ea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
făcută, după spusele lui Jean de la Taille, cu arta cea adevărată și modelul celor vechi, adică Sofocle, Euripide și Seneca". Ce înțeleg ei prin asta? Dacă nu aduce nimic nou față de Horațiu, din care traduce Arta poetică și al cărui prizonier pare să fi rămas, Peletier de Mans are meritul de a fi primul din Franța, în 1555, care a definit tragedia. El îi recunoaște cinci trăsături distincte. Este o acțiune funestă ce pune în scenă personaje de rang înalt și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de Britannicus, fratele său vitreg, îl dă pradă morții pentru a i-o smulge. În Bajazet, sultanul Amurat, care se luptă la Babilon, trimite, în două rânduri, ordinul de a-i fi omorât fratele Baiazid pe care l-a lăsat, prizonier al Roxanei, în seraiul din Constantinopole. El speră să învingă, în felul acesta, un concurent potențial la tron. Tată și fiu se află și ei într-o relație de concurență, politică și / sau amoroasă, în teatrul lui Racine. Mithridate, rivalul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fi decât nefericită. El îi arată drumul către virtute, îndemnând-o să-l urmeze pe această cale. Un astfel de sacrificiu este din plin răsplătit la deznodământ, când revine tatăl Rosaliei, pe care nu-l mai așteptau, căci fusese făcut prizonier la întoarcerea din Martinica. El îl recunoaște în Dorval pe fiul său nelegitim, astfel încât Dorval și Rosalie, descoperindu-se cu bucurie frate și soră, cad unul în brațele celuilalt, când înțeleg natura afecțiunii care îi unea14. Iată "încercările virtuții" pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ispravă serioasă în provincie. A trebuit să se ascundă de urmările pe care le-ar fi putut avea, refugiindu-se în capitală; și a venit să se instaleze la mine. Într-o zi de spectacol, cum încercam să-mi scap prizonierul de plictiseală, i-am propus să mergem la spectacol. (Nu știu la care din cele trei.) Asta nu are importanță pentru istorisirea mea. Prietenul meu acceptă. Eu îl conduc. Ajungem; dar la vederea gărzilor răspândite, a micilor ghișee obscure care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
bine avansată deja; ce fericire! Ce plăcere pentru mine!" Pescarii din Chioggia au fost fără îndoială și mai uimiți decât gondolierii din Veneția că au fost promovați la rangul de personaje de teatru. Oamenii din Chioggia, oraș destinat de Veneția prizonierilor care regăseau acolo un pic de libertate, erau pe atunci obiectul unui mare dispreț. Giorgio Strehler, care nu a încetat să joace Goldoni, în special Arlechino, servitor la doi stăpâni, Trilogia vilegiaturii, Gâlcevile din Chioggia, Il Campiello, se declară fascinat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unde moravurile au trăsături vii. Câteva piese, de mici dimensiuni, frizează anecdoticul și aduc un final de farsă, construit din desfășurări ce rămân eliptice. Un personaj așteaptă înfrigurat apariția unei amante necunoscute, în care își descoperă, buimăcit, soția (Leul), un prizonier de război, întorcându-se în satul distrus, devine oaspetele propriei soții, căsătorită în răstimp cu șeful de post, venetic strămutat (Ana). Câte o figură excentrică iese din omogenitatea cotidianului, deschizând mici breșe către reverie, cum e „Căpitanul”, fost marinar pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290309_a_291638]
-
alte povestiri, pref. trad., București, 1964; Bruno Schulz, Manechinele, pref. trad., București, 1976; Zece poeți polonezi contemporani, pref. trad., București, 1978; I. Che˛cinski, Conacul cu stafii, București, 1979 (în colaborare); Ryszard Klyș, Ucideți oaia neagră, București, 1979; Kornel Filipowicz, Prizonierul și fata, București, 1980; Tadeusz Nowak, Și de vei fi crai, și de vei fi călău, pref. trad., București, 1987; Tadeusz Dolega Mostowicz, Vraciul. Profesorul Wilczur, I-II, pref. trad., București, 1991; Witold Gombrowicz, Ferdydurke, postfață trad., București, 1996, Pornografie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288795_a_290124]
-
Szemle” (Bratislava) ș.a. Transpune cu predilecție proză contemporană, publicând un număr impunător de volume. Debutează editorial în 1968, cu transpunerea unui volum de schițe și nuvele de Vasile Rebreanu (Talita Kumi). Apoi realizează varianta maghiară a romanului Lunga călătorie a prizonierului de Sorin Titel (1975), tălmăcește trei romane de Anton Holban (Romanul lui Mirel, O moarte care nu dovedește nimic, Ioana), adunate în volumul Értelmetlen halál (1978), un roman de Radu Flora (Capcana, 1980), Vestibul de Alexandru Ivasiuc (1983), jurnalul parizian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287701_a_289030]
-
Publicându-și versiunile în țară și peste hotare, K. are o contribuție de neignorat la punerea în circulație și la cunoașterea prozei române contemporane. Traduceri: Vasile Rebreanu, Talita Kumi, București, 1968; Sorin Titel, A fogoly hosszú utazása [Lunga călătorie a prizonierului], București, 1975; A túlélés iróniája. Mai román kisregények [Ironia supraviețuirii. Romane românești de azi], Budapesta, 1976; Anton Holban, Értelmetlen halál [O moarte care nu dovedește nimic], București, 1978; Radu Flora, Csapda [Capcana], Novi Sad, 1980; Marin Sorescu, Hideglelés [Răceala], Budapesta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287701_a_289030]
-
târziu va pune În lumină o mitologie complexă a unor apariții succesive În lume, sub diverse forme și valori, totuși acum el este centrat doar pe suveran. De obicei este reprezentat În timp ce oferă regelui sabia victoriei, iar acesta Îi aduce prizonierii făcuți În urma victoriilor sale. Uneori enunță oracole care confirmă poziția regelui, dar, mai mult decât orice, el este tată al regelui. De două ori (la Deir el Bahari și la Luxor), În timpul dinastiei a XVIII-a, doi suverani povestesc, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
umane este destul de rară: În rugăciunea pentru vindecarea prințesei Gașșuliyawiya (Tischler, 1981), este prezentată ca substitut Lelwanixe "Lelwani", o femeie „pură”, „strălucitoare”, „albă”; iar Într-un ritual de substituire regală (Kümmel, 1967), despre care avem două versiuni, este folosit un prizonier de război - după ce acesta este identificat prin magie cu suveranul său, Îi preia acestuia boala și impuritatea. Soarta acestor substitute umane nu este Întotdeauna clară: doar În prima versiune a substituirii regale este prevăzută explicit Îndepărtarea finală a substitutului, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se manifestă asimetria tipică fraților funcției a treia; această asimetrie nu apare doar În duelul lor final, ci și În tinerețe: la Întâlnirea cu soldații lui Amulius, Romulusxe "Romulus" reușește să se apare, În timp ce Remusxe "Remus" este Învins și făcut prizonier; 3) la fel cum N³satyaxe "Na>satya" Îi apărau pe păstori de hoți, și Romulusxe "Romulus" și Remusxe "Remus" luptau cu aceștia și aduceau Înapoi păstorilor animalele furate; 4) dacă N³satyaxe "Na>satya" protejează fecunditatea feminină, și tradiția romană antică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
final fericit datorat faptului că, Într-un anumit punct al evoluției conștiinței morale a grecilor, astfel de fapte nu mai puteau fi considerate admisibile. Însă finalul fericit nu apare și În Iliada (XVIII, 336 sqq.), unde Ahilexe "Ahile" sacrifică doisprezece prizonieri troieni lângă rugul lui Patrocluxe "Patroclu"; aici, absența finalului fericit se explică prin faptul că această ucidere rituală ar putea fi Încadrată În cruzimile „obișnuite” ale războiului. Alături de jertfele umane din care rămâne doar amintirea, În Grecia se Întâlnesc jertfe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
informațiile lăsate de Ibn Fadl³n legate de puterea preoților, care puteau cere de la rege chiar și victime umane, și de femeile ucise cu ocazia riturilor funerare. În plus, știm că În perioada creștinării regiunilor slave victime umane au fost și prizonierii creștini, cu toate că nu se știe dacă În aceste cazuri a fost vorba despre autentice sacrificii cu motivații religioase sau, mai probabil, de pedepse aplicate celor care practicau evanghelizarea cu forța armelor. 2. RELIGIA BALTICILORTC "2. RELIGIA BALTICILOR" 1. Izvoareletc "1
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Luciusxe "Lucius" Aemilius și oastea sa au fost nimiciți; el se găsește la Canusium, unde adună ca de pe urma unui naufragiu rămășițele unui dezastru așa de cumplit. ș...ț Hannibal a făcut popas la Cannae, târguindu-se cu romanii asupra prețului prizonierilor și făcându-și socotelile și În privința celorlalte prăzi ș...ț”xe "Ceres". Cu acest prilej s-a adus la cunoștință În toate locuințele și pierderile suferite de fiecare familie: jalea a cuprins Întreaga cetate Într-o așa măsură, Încât s-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu mânie și chin pentru moartea-ți1. Faptul că uciderea tinerilor troieni are legătură cu un rit funerar demonstrează că nu ne aflăm aici În fața unui act „normal” de cruzime războinică, ci În fața unui sacrificiu ritual care folosește ca materie primă prizonieri de război: este exact ceea ce făceau germanii În codrul Teutoburg, după cum vom vedea În capitolul despre religia germanică. Vom mai vorbi, Într-un paragraf următor, despre un alt tip de sacrificiu uman practicat la marginea lumii grecești. Și În India
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Lugxe "Lug", maestrul oricărui meșteșug. Meșterul construiește arme miraculoase, magicianul face să cadă peste Fomoirexe "Fomoire" munții Irlandei, druidul aruncă asupra lor valuri de foc și așa mai departe. Uriașii sunt Înfrânți și alungați de pe insulă, Bresxe "Bres" este făcut prizonier și i se cruță viața după ce promite că va indica mereu momentul potrivit pentru a ara, semăna și secera. Așa cum se vede, cuceririle au o dezvoltare cu finalitate și explică geneza politică, istorică, socială, ba chiar și geografică a Irlandei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
14 d.Hr. În pădurea Teutoburg pentru a-i oferi lui Quintilius Varus și soldaților săi uciși În bătălie o ultimele onoruri, arată clar că În acea ocazie au fost aduși ca jertfă Într-un ritual enorm și monstruos toți prizonierii (cf. Campanile, 1990a, p. 168): Pe Germanicus Îl cuprinde atunci dorința de a aduce ultimele onoruri soldaților și generalului lor. Toată armata prezentă era covârșită de milă, gândindu-se la rude, prieteni și, În sfârșit la nenorocirile războiului și soarta
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]