12,784 matches
-
membru corespondent al Academiei Române (secretar general al acestui for între anii 1974-1990), Rector al Universității din București între anii 1972-1981. Acesta fost un fruntaș printre elevii lui Octav Onicescu și Gheorghe Mihoc și a avut preocupări în domenii precum teoria probabilităților, statistică matematică sau teoria jocurilor și teoria așteptării. În anul 1946 a absolvit liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, în toamna aceluiași an a intrat student la Facultatea de Științe din București (facultate care devine Facultatea de Matematică și Fizică din
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
Tulcea. În 1950 a fost numit asistent la Facultatea de Matematică și Fizică din București. În anul 1955 este avansat lector, iar în 1960 devine conferențiar. De la data de 1 octombrie 1966 devine profesor titular la catedra de calcul al probabilităților și statistică matematică (șef de catedra Gheorghe Mihoc). Între 1.06-6.06.1959 a participat la a doua Conferință de teoria informației în Liblice, Cehia (Cehoslovacia la vremea aceea). Tot în 1959 a participat împreuna cu Gh. Marinescu la Conferința
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
de la Magdeburg, Germania (R.D.G.). În 1961-1962, timp de 8 luni, a urmat cursuri speciale la Universitatea din Roma, în special cursurile lui Bruno de Finetti. În acest interval de timp a ținut acolo și câteva conferințe din domeniul specialității sale - probabilități. În toamna anului 1962 a participat la Budapesta la un congres de economie matematica. Între 4.10-7.10.1963 a participat la a VII-a Consfătuire de teoria probabilităților și statistică matematică, la Tbilisi, în U.R.S.S.. În septembrie 1965
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
timp a ținut acolo și câteva conferințe din domeniul specialității sale - probabilități. În toamna anului 1962 a participat la Budapesta la un congres de economie matematica. Între 4.10-7.10.1963 a participat la a VII-a Consfătuire de teoria probabilităților și statistică matematică, la Tbilisi, în U.R.S.S.. În septembrie 1965 a participat la a 35-a sesiune a Institutului Internațional de Statistică, ținută la Belgrad. S-a preocupat de teoria probabilităților, statistică matematică, teoria jocurilor și a așteptării; printre
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
participat la a VII-a Consfătuire de teoria probabilităților și statistică matematică, la Tbilisi, în U.R.S.S.. În septembrie 1965 a participat la a 35-a sesiune a Institutului Internațional de Statistică, ținută la Belgrad. S-a preocupat de teoria probabilităților, statistică matematică, teoria jocurilor și a așteptării; printre rezultatele cercetărilor sale se numără introducerea noilor clase de lanțuri cu legături complete de tip B, cărora le-a determinat proprietățile asimptotice, enunțând o teoremă pentru „legea normală” și o alta pentru
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
Dumitru V. Ionescu. A parcurs pe rând gradele profesionale universitare, iar în anul 1968 a devenit profesor universitar titular. În decursul activității didactice a condus seminarii și a predat cursuri de aritmetică și teoria numerelor, analiză numerică și teoria aproximării, probabilități și statistică, analiză matematică, informatică, etc. De asemenea, începând cu anul 1968 a condus numeroși doctoranzi din țară și străinătate, unii dintre aceștia fiind azi recunoscuți prin rezultatele remarcabile obținute în domeniul analizei numerice și teoriei aproximării, în care au
Dimitrie D. Stancu () [Corola-website/Science/307168_a_308497]
-
(n. 4 august 1928, Ploiești) este un matematician român, cu contribuții în domeniul analizei funcționale, membru titular (din 1990) al Academiei Române. A fost exponent al școlii române de calcul al probabilităților, al cărui creator a fost Octav Onicescu. A parcurs studiile secundare la București. În 1950 este licențiat în matematică. în perioada 1950 - 1953, este lector la Catedra de Matematici Aplicate. În 1955 își susține examenul de doctorat. În perioada 1955
Romulus Cristescu () [Corola-website/Science/307212_a_308541]
-
semiordonate, de generalizarea integralei lui S. Bochner, de integrala Radon și alte integrale vectoriale. Are lucrări din teoria statisticii și a sistemelor de reglare automată. A studiat spațiile vectoriale de tip Kantorovici - Banach. De asemenea, a ținut conferințe despre teoria probabilităților și cibernetică în Cehoslovacia și Polonia.
Romulus Cristescu () [Corola-website/Science/307212_a_308541]
-
exotice (a căror existență este imposibilă în absența câmpului): un proton poate lega mai mult de doi electroni, creându-se ioni negativi de hidrogen cu sarcină multiplă, relativ stabili. Sunt de așteptat și noi proprietăți ale moleculelor. În câmpuri superintense probabilitatea de ionizare a atomului este modificată în mod contraintuitiv, ducând la efectul de "stabilizare atomică": cu cât câmpul laser este mai intens, cu atât ionizarea este mai slabă. Acest efect, prezis teoretic în 1989, a generat un larg interes și
Mihai Gavrilă () [Corola-website/Science/307221_a_308550]
-
După o scurtă perioadă petrecută în Frankfurt, familia s-a mutat la Basel, în Elveția. Daniel era fiul lui Johann Bernoulli (unul dintre "dezvoltatorii timpurii" de calcul), [2], nepotul lui Jacob Bernoulli (care "a fost primul care a descoperit teoria probabilității"). [2] El a avut doi frați, Niklaus și Johann II. Daniel Bernoulli a fost descris de W. W. Rouse Ball ca "de departe dintre cei mai puternici Bernoulli mai tineri". [3] El se spune că a avut o relație proastă
Daniel Bernoulli () [Corola-website/Science/308726_a_310055]
-
de suprapunere a oscilațiilor liniare și la metoda de rezolvare a ecuațiilor cu derivate parțiale, numită ulterior metoda Fourier, sau metoda undelor staționare, care a jucat un rol important în dezvoltarea analizei matematice în secolul al XIX-lea. În teoria probabilităților, a aplicat pentru prima dată calculul infinitezimal. Cea mai valoroasă scriere a sa este "Hydrodinamica, sive de viribus et motibus fluidorum commentarii", apărută în 1738.
Daniel Bernoulli () [Corola-website/Science/308726_a_310055]
-
au argumentat că aceasta se opune rațiunii. Credință poate fi o atitudine dinamică, conceptuală, religioasă sau afectiva, în raport cu un ansamblu de obiecte, situații sau persoane, trecute, prezente, sau viitoare. În sens rațional 'a crede' înseamnă a face o estimare de probabilitate sau plauzibilitate a realizării sau nerealizarii unui eveniment determinat. Credință conceptuală sau intelectiva, definește relația individului cu un obiect, o proprietate, un fenomen natural sau social care posedă o anume însemnătate pentru cel care crede sau nu în posibilitatea apariției
Credință religioasă () [Corola-website/Science/308199_a_309528]
-
În mecanica cuantică, chiar și rezultatul unei măsurători a unui sistem nu este determinist, ci este caracterizat printr-o distribuție de probabilitate, în care cu cât este mai mare deviația standard, cu atât mai multă "incertitudine" se va putea spune că respectiva caracteristică este pentru acel sistem. al lui Heisenberg dă o limită inferioară asupra produsului deviațiilor standard ale poziției și impulsului
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
a testa principiul incertitudinii, un fizician ipotetic ar folosi o anume procedură de mai multe ori pentru a pregăti un ansamblu de particule aflate în aceeași stare cuantică. Pentru jumătate din acest ansamblu, ar măsura poziția, dând o distribuție de probabilitate pentru poziție. Pentru cealaltă jumătate a ansamblului, ar măsura impulsul, dând o distribuție de probabilitate pentru impuls. În cele din urmă, s-ar calcula produsul deviațiilor standard ale celor distribuții, rezultând o valoare de cel puțin formula 3. În această situație
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
ori pentru a pregăti un ansamblu de particule aflate în aceeași stare cuantică. Pentru jumătate din acest ansamblu, ar măsura poziția, dând o distribuție de probabilitate pentru poziție. Pentru cealaltă jumătate a ansamblului, ar măsura impulsul, dând o distribuție de probabilitate pentru impuls. În cele din urmă, s-ar calcula produsul deviațiilor standard ale celor distribuții, rezultând o valoare de cel puțin formula 3. În această situație, poziția și impulsul nu se vor putea niciodată măsura de mai multe ori pentru aceeași
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
rezultatul celei de-a doua măsurători nu vor reflecta starea originală, datorită aplicării corecte a efectului de observator.) De aceea, o măsurare nu o poate afecta pe cealaltă. Mai mult, deși fiecare măsurare prăbușește starea cuantică a particulei, distribuția de probabilitate rezultată din aceste măsurători va reflecta corect starea cuantică așa cum exista ea înaintea măsurătorii. În orice caz, este acum înțeles că incertitudinile din cadrul unui sistem există înainte și independent de măsurătoare, iar principiul incertitudinii este astfel independent de efectul de
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
sistem există înainte și independent de măsurătoare, iar principiul incertitudinii este astfel independent de efectul de observator. Măsurările poziției și impulsului efectuate pe copii identice ale unui sistem aflat într-o stare dată vor varia fiecare conform unei distribuții de probabilitate caracteristică stării sistemului. Aceasta este postulatul fundamental al mecanicii cuantice. Dacă vom calcula deviațiile standard Δ"x" și Δ"p" ale măsurării poziției, respectiv impulsului, atunci unde Mai general, dat fiind orice operatori Hermitici "A" și "B", și un sistem
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
fundamental al mecanicii cuantice. Dacă vom calcula deviațiile standard Δ"x" și Δ"p" ale măsurării poziției, respectiv impulsului, atunci unde Mai general, dat fiind orice operatori Hermitici "A" și "B", și un sistem în starea ψ, există distribuții de probabilitate asociate cu măsurarea lui "A" și a lui " B", dând deviațiile standard Δ"A" and Δ"B". Then unde operatorul ["A","B"] = "AB" - "BA" reprezintă comutatorul lui "A" și "B", iar formula 7 reprezintă valoarea așteptată. Această inegalitate se numește relația
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
dar nu universal) a mecanicii cuantice (nu a fost acceptată de Einstein și alți fizicieni ca Alfred Lande), principiul incertitudinii este înțeles astfel: la nivel elementar, universul fizic nu există într-o formă determnistă — el există ca o colecție de probabilități, sau potențiale. De exemplu, distribuția de probabilitate produsă de milioane de fotoni trecând printr-o fantă de difracție poate fi calculată cu ajutorul mecanicii cuantice, dar calea exactă a fiecărui foton nu poate fi prezisă prin nicio metodă cunoscută. Interpretarea Copenhaga
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
a fost acceptată de Einstein și alți fizicieni ca Alfred Lande), principiul incertitudinii este înțeles astfel: la nivel elementar, universul fizic nu există într-o formă determnistă — el există ca o colecție de probabilități, sau potențiale. De exemplu, distribuția de probabilitate produsă de milioane de fotoni trecând printr-o fantă de difracție poate fi calculată cu ajutorul mecanicii cuantice, dar calea exactă a fiecărui foton nu poate fi prezisă prin nicio metodă cunoscută. Interpretarea Copenhaga susține că nu poate fi prezisă prin
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
poziția probabilă a unei particule în mișcare, de aceea, prin extensie, putem ști destinația ei probabilă; nu putem ști cu certitudine unde se va duce." Einstein era convins că această interpretare era greșită. Raționamentul lui era că toate distribuțiile de probabilitate cunoscute până atunci reieșeau din evenimente deterministe. Distribuția aruncării unei monede sau a zarurilor poate fi descrisă cu o distribuție de probabilitate (50% cap, 50% pajură), dar asta "nu" înseamnă că mișcările lor fizice sunt imprevizibile. Mecanica clasică poate fi
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
se va duce." Einstein era convins că această interpretare era greșită. Raționamentul lui era că toate distribuțiile de probabilitate cunoscute până atunci reieșeau din evenimente deterministe. Distribuția aruncării unei monede sau a zarurilor poate fi descrisă cu o distribuție de probabilitate (50% cap, 50% pajură), dar asta "nu" înseamnă că mișcările lor fizice sunt imprevizibile. Mecanica clasică poate fi folosită pentru a calcula exact cum va ateriza fiecare monedă, dacă se cunosc forțele care acționează. Iar distribuția cap/pajură se va
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
dar asta "nu" înseamnă că mișcările lor fizice sunt imprevizibile. Mecanica clasică poate fi folosită pentru a calcula exact cum va ateriza fiecare monedă, dacă se cunosc forțele care acționează. Iar distribuția cap/pajură se va alinia cu distribuția de probabilitate (date fiind forțe inițiale aleatorii). Einstein a presupus că, similar există variabile ascunse și în mecanica cuantică, și care stau la baza probabilităților observate și că aceste variable, odată cunoscute, ar arăta că există ceea ce Einstein a numit "realism local
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
monedă, dacă se cunosc forțele care acționează. Iar distribuția cap/pajură se va alinia cu distribuția de probabilitate (date fiind forțe inițiale aleatorii). Einstein a presupus că, similar există variabile ascunse și în mecanica cuantică, și care stau la baza probabilităților observate și că aceste variable, odată cunoscute, ar arăta că există ceea ce Einstein a numit "realism local," o descriere opusă principiului incertitudinii, dat fiind că toate obiectele trebuie să aibă deja proprietățile lor înainte ca acestea să fie măsurate. Mare
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
putem fi siguri dacă limita ar trebui să fie finită sau nu. "G"("z") se numește funcție generatoare a șirului "a". este adesea utilă în tratarea funcțiilor generatoare de șiruri cu valori reale nenegative, cum ar fi funcțiile generatoare de probabilități. În particular, este utilă în teoria proceselor Galton-Watson.
Teorema lui Abel () [Corola-website/Science/307519_a_308848]