KorAP: Find »[drukola/base=râs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...454 455 456 ...569 >

14,215 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

ei care izbucniseră în râs, dar nu rezistă nici o secundă și pufni în râsul cel mai nebunesc, aproape isteric; în sfârșit, sări de pe scaun și ieși în fugă din cameră. — Am știut de la început că nu o face decât de dragul râsului și atât! strigă Adelaida. De când a adus vorba despre arici! — Nu, asta n-am s-o permit, n-am s-o permit! începu deodată Lizaveta Prokofievna să fiarbă de mânie și se repezi în urma Aglaiei. O urmară imediat surorile. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
bine rămâneți aici cu toții. Mă duc mai întâi eu singură la el, iar voi veniți îndată după mine, intrați în aceeași clipă. Așa e mai bine. Ajunsese deja la ușă, dar brusc se întoarse. Îmi vine să râd! Mor de râs! le spuse ea cu tristețe. Dar în aceeași secundă se răsuci pe călcâie și dădu fuga la prinț. — Ei, ce-i asta? Ce crezi? întrebă în grabă Ivan Feodorovici. Mi-e și frică să spun, îi răspunse la fel de grăbită Lizaveta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
așa îi e soarta! își făcu cruce Lizaveta Prokofievna, cu evlavie. — Asta-i soarta, confirmă generalul. Și de soartă nu poți scăpa! Merseră cu toții în salon și acolo iar îi aștepta o surpriză. Aglaia nu numai că nu izbucnise în râs, cum se temea mai înainte, ci, apropiindu-se de prinț, îi spuse aproape cu sfială: — Iartă o fetiță proastă, rea, răzgâiată (îl luă de mână) și fii sigur de respectul nostru nemărginit. Și dacă am îndrăznit să iau în glumă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
împreună cu Lizaveta Prokofievna, că la mijloc era prea multă erudiție, așa că spre sfârșitul serii chiar deveniseră triști. De altfel, prințul ajunse până la urmă să spună niște anecdote foarte amuzante, de care el râdea primul, așa că ceilalți râdeau mai mult de râsul lui plin de bucurie decât de anecdote. Cât despre Aglaia, ea aproape că nu suflase o vorbă toată seara; în schimb, fusese foarte atentă, îl ascultase pe Lev Nikolaevici și chiar mai degrabă îl privise decât îl ascultase. — Uite-așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spuse prințul, mi se pare mie sau te temi foarte mult ca nu cumva mâine să dau chix... în această societate? — Pentru dumneata? izbucni Aglaia și roși toată. De ce m-aș teme chiar dacă ar fi... să te faci de tot râsul? Ce mă privește pe mine? Și cum poți rosti asemenea cuvinte? Ce înseamnă „a da chix“? E o expresie urâtă, trivială. — E o expresie școlărească. — Da, școlărească! E o expresie urâtă! Mi se pare că mâine ai intenția să vorbești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
bir cu fugiții, ci ai șters-o de la Viena la Paris cu frumoasa contesă Levițkaia, părăsindu-ți postul, strecură deodată Belokonskaia. Oricum ar fi, înseamnă că de iezuiți am scăpat! replică bătrânelul și amintirea plăcută îl făcu să izbucnească în râs. Mi se pare că sunteți o fire foarte religioasă, calitate rar întâlnită acum printre tineri, i se adresă el cu blândețe prințului Lev Nikolaevici, care, încă stupefiat, asculta cu gura căscată. Probabil că bătrânelul voia să-și dea seama mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se uita cu ochi strălucitori... brusc, inima lui începu să suspine dulce. În sfârșit, cu o uimire ciudată, observă că toți s-au așezat pe scaune și chiar râd, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic! Încă un minut, și râsul luă amploare: râdeau de-acum privindu-l pe el, văzându-i muțenia încremenită, dar râdeau prietenește, cu veselie; mulți intrară în vorbă cu el și vorbeau cu foarte multă blândețe, mai ales Lizaveta Prokofievna: râzând, îi spunea ceva foarte, foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
alături de el. Prințul îi fixa cu încântare chipul, încă nefiind în stare să spună nimic, deoarece i se tăia răsuflarea; chipul bătrânului îi plăcea foarte mult. — Cum? bâigui el în cele din urmă. Chiar mă iertați? Și... dumneavoastră, Lizaveta Prokofievna? Râsul se înteți; în ochii prințului apărură lacrimi; nu-i venea să creadă și era încântat. — Desigur, vaza era splendidă. Mi-aduc aminte că am tot văzut-o aici de vreo cincisprezece ani, da.... cincisprezece... începu Ivan Petrovici să spună ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dar caraghios: îți dă cineva doi gologani, iar tu îi mulțumești de parcă ți-ar fi salvat viața. Crezi că-i lăudabil ceea ce faci, dar omului i se face lehamite de tine. Părea gata-gata să se supere, dar deodată izbucni în râs, ba încă într-unul plin de bunătate. Se lumină la față Lizaveta Prokofievna, se însenină și Ivan Feodorovici. Spuneam că Lev Nikolaevici e un om... un om... pe scurt, numai să nu se înăbușe, cum a observat prințesa... bâigui generalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
toată opera; nu știa nimic, nici măcar numele lui Pușkin... Întotdeauna mi-e teamă ca nu cumva, prin înfățișarea mea caraghioasă, să compromit ceea ce gândesc și să-mi discreditez ideea principală. Nu am gesticulație. Gesticulația mea este întotdeauna contrară, ceea ce provoacă râsul și înjosește ideea. Nici simțul măsurii nu-l am și asta-i important; aș zice chiar că e lucrul cel mai important... Știu că ar fi mai bine să stau jos și să tac. Când mă îndârjesc și tac, par

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vi le spune un băiețandru ca mine? Râdeți, Ivan Petrovici. Credeți că pentru ei m-am temut, că sunt avocatul lor, că joc rolul unui democrat, al unui orator al egalității? întrebă el și râse isteric (izbucnea mereu într-un râs scurt și exaltat). Pentru dumneavoastră mi-e frică, pentru dumneavoastră toți și pentru noi toți luați laolaltă. Doar și eu sunt prinț de viță veche și stau alături de alți prinți. Vorbesc ca să vă salvez pe toți, ca nu cumva casta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sfârșit, își reveni. — Plec! rosti el cu mare efort și cu vocea răgușită. Dacă vrei, te conduc, spuse prințul ridicându-se de pe canapea și își înghiți vorba, amintindu-și că i se interzisese să iasă din curte. Ippolit izbucni în râs. — Nu de la dumneavoastră plec, continuă el gâfâind neîntrerupt și horcăind. Dimpotrivă, am găsit de cuviință să vin la dumneavoastră, cu o problemă... altfel nu v-aș fi deranjat. Plec acolo și, se pare, de data asta nu mai e de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pentru ea... Pe deasupra, cuvântul „resturi“ nu-mi aparține, e al altora; cel puțin la Ganecika toți îl foloseau; de altfel, chiar ea a confirmat acest lucru. Atunci cum de mă scoate de bârfitor? Văd, văd: simțiți o poftă teribilă de râs uitându-vă la mine și pariez că vă gândiți dacă nu mi s-ar potrivi cumva versurile astea tâmpite: Și poate că la tristu-mi asfințit Iubirea-mi va surâde-ntr-un sfârșit 81. Ha-ha! izbucni el brusc într-un hohot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-vă la mine și pariez că vă gândiți dacă nu mi s-ar potrivi cumva versurile astea tâmpite: Și poate că la tristu-mi asfințit Iubirea-mi va surâde-ntr-un sfârșit 81. Ha-ha! izbucni el brusc într-un hohot de râs isteric și începu să tușească. Și ca să vedeți, spuse el răgușit, printre accesele de tuse, ce fel de om e Ganecika: vorbește de „resturi“, când de fapt tocmai de așa ceva e gata să profite! Prințul tăcu îndelung. Era îngrozit. — Spuneai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la el chiar a doua zi după ce acesta o părăsise, găsindu-l la amantă; alții susțineau că, dimpotrivă, el fusese cel care o ademenise la amantă și că o făcuse numai împins de nihilism, deci ca s-o facă de râs și s-o jignească. Oricum ar fi stat lucrurile, interesul pentru evenimentul respectiv se amplifica din zi în zi, mai ales că nu mai încăpea nici cea mai mică umbră de îndoială că nunta aceea scandaloasă va avea într-adevăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ghinion teribil; că, profitând de momentul când Varvara Ardalionovna dăduse fuga la Lizaveta Prokofievna, rămăsese singur cu Aglaia și avusese proasta inspirație să deschidă vorba despre dragostea lui; că, ascultându-l, deși era tristă și înlăcrimată, Aglaia izbucnise deodată în râs și-i pusese o întrebare ciudată: e în stare să-și ardă pe loc, la flacăra lumânării, un deget, demonstrându-și astfel dragostea? Gavrila Ardalionovici, se zice, fusese stupefiat de această propunere, se pierduse într-atât cu firea, pe față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Mai întotdeauna, prințul se prefăcea că râde din toată inima și uneori chiar râdea într-adevăr de mintea ei sclipitoare și de simțirea senină cu care ea povestea câteodată când se lăsa (și deseori se lăsa) în voia inspirației. Văzând râsul prințului, văzând impresia produsă asupra lui, ea se entuziasma și începea să fie mândră de ea însăși. Dar acum tristețea și îngândurarea ei creșteau aproape de la o oră la alta. Părerile lui despre Nastasia Filippovna erau clare, altfel, firește, acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Rogojin stă seara întreagă, tace și nu se pricepe să întrețină o conversație; din pricina aceasta plângea deseori; și deodată, chiar în a doua seară, Rogojin a scos din buzunar un pachet de cărți de joc; Nastasia Filippovna a izbucnit în râs și au început să joace. Prințul întrebă unde-s cărțile cu care jucau cei doi. Dar cărțile nu erau în casă; Rogojin aducea în fiecare seară câte un pachet nou de cărți de joc și la plecare le lua cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919

spera ca vederea acestor rarități va ațâța surprinderea supușilor și va mări gloria sa; adună dar pe egipteni la teatru, unde li se espuse pe rând omul și cămila. Fiasco complect pentru mărinimosul principe: unii spectatori nu-și putură stăpâni râsul, alții, cuprinși de spaimă sau ca să nu-și profaneze mai mult simțimântul frumosului privind la acești monștri, fugiră din teatru. Cămila fu lăsată să moară de foame, sclavul fu dăruit. Tot cu doi monștri ne gratifică zilele acestea și maiestrul

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
A se face astfel este supremul timp, deoarece la căile ferate nu se pune în joc numai averea ci și viața publicului. [28 iunie 1881] [""ROMANUL" MUSTRĂ OPOZIȚIUNEA... "] "Romînul" mustră opozițiunea și pe noi în parte fiindcă am luat în râs circulara d-lui ministru de interne relativă la legea de înaintare și admisibilitate în funcțiunile administrative. Aci ne-am adus aminte de povața lui Beaumarchais. Ne-am grăbit să râdem ca să nu plângem. Pretenția "Romînului" de-a fi discutat serios

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
a le lărgi craniile și a le face mai încăpătoare, nici a le lărgi piepturile încovoiate și a face bătaia inimei mai energică, mai liberă, mai generoasă. În vechiul nostru obicei al pământului existau mijloace de înlăturare. "Om vrednic de râs și de ocară" nu se putea face după olachale nici popă, nici ostaș, nici dregător; nici om însemnat de Dumnezeu cu darul șchiopătăciunii, a încrucișării, cu cocoașă ori cu un alt ponos. Desigur că nu mai departe decât acum o

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
patriot, nici Domn care să-i învrednicească cu vro dregătorie. Așa era lumea pe atunci, cuminte. Azi, în vremea drepturilor imprescriptibile ale cetățeanului, nu putem opri ca ăl mai cocoșat să fie mai mare în gardă și să ajungem de râsul chioarei. Pe zi ce merge însă istericalele bizantine se urcă crescendo. Astfel în cel din urmă număr Pseudo "Romînul" ajunge a ne zice că nu ne-a crezut atât de răi și atât de cruzi încît să fim în contra înființării

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
mai sunt stăpâni nici pe mintea, nici pe organele {EminescuOpXII 313} lor. Nimiciți moralicește prin adevărul că sunt străini; neputând inspira nici-o autoritate prin faptul că o capră, chiar decorată cu cordoane, e pur și simplu ridicolă, au ajuns de râsul și de batjocura neamului românesc care, după cum zice și Miron Costin, e un neam râzător de feliul lui. Nu le mai rămâne decât arma cea mai de jos a spiritului: minciuna și mistificația. Neputincioase arme contra adevărului pururea deși târziu

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
Ministerului de Justiție, dacă nu chiar foști miniștri - toți după legea organică a Curței de Casațiune constatați încă ca destoinici de-a mai funcționa în cel mai înalt tribunal judițiar din țară - dîndu-le esplicări ce te făceau să pufnești de rîs!!... Iată ceea ce constată d. Mîrzescu, ceea ce știm cu toții, de vreme ce e un secret public. Iată lucruri pe cari le repetăm de ani încoace cu stăruință. Cum se putea să fie altfel când oameni fără tradiții, fără simț istoric, fără iubire pentru

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
Daca le-ai spune-o azi aceasta se supără precum, daca 'i spui chelului vro poveste despre de ponosul chelbei, îți găsești beleaua cu el. Ba zău ce sănătoși și întregi erau strămoșii! După dreptul nostru vechi "om vrednic de râs, om de ocară" nu putea fi nici popă, nici ostaș, nici funcționar. Suntem siguri de ex. că după legile noastre vechi nu s-ar fi găsit episcop care să popească mutrele de maimuțe și de caricaturi ale faimoșilor noștri patrioți

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]