11,815 matches
-
ar putea să fie amară cafeaua băută în piscină. Cartierul străinilor e populat „numai cu șomeri și vaga bonzi”. Româncele pe care Doina le întâlnește, o chelneriță și o cântăreață, și ele căsătorite „afară”, sunt niște ratate care „crapă de singurătate”. Profesoara de limba română Doina, o studentă eminentă, care putea „să rămână la catedră”, se angajează la o muncă manuală, firește, într- o sală plină cu femei robotizate, care o privesc aproape cu ură. Mai e ceva de înfierat ? Da
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
pus pe inovații care se confruntă cu inerția, sau un absolvent de facultate care alege să lucreze „la țară”, Tatos ne prezintă episodul echipei de filmare cu „Responsabilul”, un gestionar de provincie, amestec de micime sufletească, prostie, eroism, frică de singurătate, obediență, bunătate, de un realism feroce, câtuși de puțin socialist. Episodul nu are nici o morală la final, nu pune în lumină principii, mari opțiuni, nu demonstrează superioritatea nimănui asupra nimănui, este cu totul și cu totul „nereprezentativ pentru societatea noastră
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
137-138, 146-147, 150-151, 284, 286 Sezonul pescărușilor (1984) 234, 242, 263, 267 Sfânta Tereza și diavolii (1972) 193 Sfârșitul nopții (1982) 244 Simpaticul domn R (1970) 111, 193-194 Singur de cart (1983) 234, 243, 245 Singur printre prieteni (1979) 196 Singurătatea florilor (1975) 196 Soldați fără uniformă (1961) 111 Sper să ne mai vedem (1985) 234, 246 Speranța (1979) 192 Steaua fără nume (1966) 115 Stejar, extremă urgență (1974) 191, 193 Stop cadru la masă (1982) 235 Străinul (1964) 108, 111
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
196-197, 231 Trei scrisori secrete (1974) 191 Trei zile și trei nopți (1976) 192 Trepte spre cer (1978) 192 Tudor (1963) 51, 111, 115, 144 Tunelul (1966) 111- 112, 193 U Ultima frontieră a morții (1979) 192-193 Ultima noapte a singurătății (1976) 192, 196 Ultimele zile ale verii (1976) 192, 196 Ultimul cartuș (1973) 191, 193 Ultimul domiciliu cunoscut (Dernier domicile connu) (1970) 188 Umberto D. (1952) 105 Umbrele soarelui (1988) 245 Un comisar acuză (1974) 191, 193, 196 Un film
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
emigrarea în Statele Unite, strânse în cartea False obiecte prețioase (1998), configurează din nou o galerie de măști, căci jocul dintre bine și rău nu s-a sfârșit, transferându-se doar în alt teritoriu. Uitarea, nostalgia, dorința de vindecare și recuperare, singurătatea, disperarea, permanenta încercare de a se regăsi pe sine sunt prezente în povestiri precum Prin tunel, Captivi în rășină sau În pragul căsătoriei. Schimbarea spațiului exterior nu înseamnă și o anihilare a suferinței: tandemul dragoste-suferință este singurul care poate echilibra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
i-a rămas străin, autorul reușind în textele adunate în Sechestrul (1972, în colaborare cu Mircea Zaciu), Teatru (1972), Fântâna cu patru adevăruri (1980) să le abordeze pe toate. Câteva piese i-au fost reprezentate (Pe-o gură de rai, Singurătatea trăgătorului la țintă, Un om mușcat de oaie sau Sutiene pentru călugări, care a atins peste patru sute de reprezentații la Cluj, Frumoasa Fernanda comp. sau Pe loc repaus, asasini, interzisă după zece reprezentații). Din cauza piesei Conferința de la Balta i-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
de operă muzicală este dat de melodia care arec același scop, dar cu mijloacele armoniei sonore; melodia se caracterizează printr-o mișcare lentă și un ritm liber; neprecizat, ceea ce însemnăm în muzică prin „tempo rubato”; este un cântec individual, al singurătății, o confesiune lirică; o etalare a unor sentimente puternice, care cer stringent dezvăluirea lor; - o culme a poeziei lirice populare, prin care sentimentele personale sunt făcute publice; - reprezintă latura gravă a vieții sufletești; - este o poezie de instinct vital;sunt
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
pădurii (1995), Portret de grup (1995), Moment poetic (1997), Metafore românești în Basarabia (1998) ș.a. Studiile și articolele de istorie literară îi sunt găzduite în „Contrafort”, „Convorbiri literare”, „Basarabia” etc. Poezia sa este concentrată până la o esență aforistică, tratând tema singurătății și a iubirii neîmplinite, a dezamăgirii, a golului. Emilian Galaicu-Păun afirma că lirica scrisă de T. „face nedureros tranziția de la prozodia tradiționalistă la sensibilitatea modernă, restaurând în Basarabia cultul Euterpei”. Versul reflexiv, direct, fără dantelărie sentimentală și metaforică conferă relief
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290273_a_291602]
-
liber, precum și mai mult timp, care poate fi petrecut în compania nepoților. * Scăderea venitului, posibilitatea intrării în sărăcie dacă cuantumul pensiei este mic. * Pierderea statusului obținut prin muncă. * Mai puține contacte cu colegii de muncă și prietenii; creșterea izolării și singurătății datorită prietenilor și partenerilor care mor. * Deteriorarea sănătății și creșterea dependenței de alții. * Teama de agresiune sau chiar crimă, în special datorită televiziunii și presei, care adesea sunt principalele surse de informare a bătrânilor; mass-media oferă o perspectivă exagerată referitor
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
de evadare dintr-un univers mărginit, de consolare a gândurilor pesimiste ale femeilor, pe care altcineva nu s-a gândit să le analizeze sau să le privească cu gravitatea cuvenită, este o carte panaceu, un sprijin în momentele dureroase ale singurătății feminine 121, este și se vrea o carte pentru femei (un lucru absolut remarcabil dacă ne gândim că rolul femeii era privit la sfârșitul Evului Mediu doar în legătură cu activitățile domestice și că i se nega acesteia, de către unii filosofi sau
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Ibidem, vol. II, p. 169. 546 Ibidem. 547 Ibidem, p. 170. 548 Ibidem, p. 172. 148 (III. 10) Rustico, un călugăr din deșertul Tebaida, loc renumit pentru asceții săi și pentru condițiile vitrege pe care le impunea celor ce alegeau singurătatea. Bărbatul o inițiază cu viclenie nu în tainele ascetismului, ci în cele ale dragostei trupești, dar curând nu va mai face față dorințelor arzătoare ale copilei. Adusă în cetate, Alibech se va căsători și va povesti cum îl slujise pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
într-o furie șovăielnică” Ibidem. 268 pentru Cresida un adevărat fundal, care o obsedează și care o amenință nevăzut, sporindu i astfel insecuritatea, teama.997 Dar frica ei constantă este îndreptățită și cunoaște mai multe nuanțe: Cresida se teme de singurătate, de îmbătrânire, de moarte, de dragoste, de ostilitatea celorlalți, de tot ceea ce poate reprezenta o amenințare, de lucrurile pe care nu le poate controla și are toate motivele să manifeste aceste sentimente de nesiguranță. Tocmai această stare de perpetuu provizorat
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
lipsită de protecție decât fusese în Troia, mai izolată și mai înspăimântată. și, în mod firesc, teama ei se intensifică. Este forțată să trăiască ca o prizonieră, într-un loc pe care nu l-a ales, de aceea suferă în singurătate. Acum, mai mult ca oricând, simte nevoia unui protector, și ea devine din ce în ce mai ușor de manipulat, datorită situației incerte și ingrate în care se află. Diomede o exploatează, așa cum făcuse și Pandar, profită de vulnerabilitatea femeii pentru a-și satisface
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a fi al personajelor și le controlează acțiunile.1008 Chaucer îmbogățește imaginea personajului pe care îl preia din opera lui Boccaccio, accentuând pe aspectele subtile, dar care o vor converti pe femeie dintr-o donna demonicata într-o scuzabilă victimă: singurătatea, frica, recunoașterea poziției în societate, manipularea de către cei din jur. Personajul feminin chaucerian poate fi înțeles în complexitatea trăirilor și a conjuncturii în care se află, cititorii compătimindo, mai curând, decât acuzând-o.1009 Tipurile tradiționale feminine în Evul Mediu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
său de spital s-au găsit, după moarte, două poezii: „Viața” și „ Stelele ’n cer” (Stelele ’n cer / Deasupra mărilor / Ard depărtărilor / Până ce pier.// După un semn / Clătind catargele, / Tremură largile / Vase de lemn: // Niște cetăți / Veghind întinsele / Și necuprinsele / Singurătăți.// Orice noroc / Și ’ntinde-aripele / Gonit de clipele / Stării pe loc.// Până ce mor, / Pleacă-te îngere / La trista-mi plângere / Plină de amor.// Nu e păcat / Ca să se lepede / Clipa cea repede / Ce ni s-a dat?”, publicate ambele în Fântâna
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
condamnat să trăiască și care ar zdruncina pe un om cu totul sănătos cu condiția să n-aibă nervi ca odgoanele de la vapoare acest mediu a provocat catastrofa. Să-l fi dus cineva pe Eminescu la țară, în liniște, în singurătate; să fi umblat pe poteci cu cotituri; să fi ascultat glasul vechilor păduri și șoapta pâraielor; să mai fi admirat luna oglindindu se în ape, în loc să fi fost ținut între morții vii în casa din strada Plantelor. Meșterul ar fi
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
venit la întrunirea de la Beldiceanu și ne-a citit o parte inedită din Amintiri. A fost un delir, și pentru a nu se strica farmecul sub care ne desfătam, nu s-a mai citit nimic în acea seară. Retras în singurătatea lui, lăsat în părăsire de prietenii de la „Junimea” care nu mai așteptau nimic de la el, Creangă s-ar fi stins în bojdeuca lui, uitat de toți, fără să mai fi simțit emoțiile vieții de odinioară, dacă nu ar fi încercat
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
reguli normative... Odaia lui Eminescu are, desigur, și lumânare ca sursă a luminii - vezi Cugetările sărmanului Dionis unde carafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună - dar dominantă, pentru creație, pentru lucru în general, este lampa, cum o vedem în Singurătate (1879): A târziu când arde lampa. Pentru imaginea din Noaptea importantă este, din punct de vedere filologic, poziția apostrofului și punctuația. Dacă facem un mic efort, fie și rebusistic, putem să ne dăm seama cum înțelege fiecare editor în parte
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
1879, la moartea lui Ștefan Micle, este din principiu extrem de puțin probabil ca Eminescu și Veronica să se fi întâlnit în intimitate la ea acasă. Uneori - deși foarte rar - ea este cea care vine în odaia lui, ca în poemul Singurătate. Alte întâlniri sunt realmente de taină, n-avem cum le proba. Știm, însă, că Veronica Micle mai avea două locuri, două case unde se retrăgea - una numai a ei, la Târgu Neamț, și alta a familiei, la Ungheni, lângă Iași
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
vorbesc despre luminare: încet te-ardici și sufli ’n luminare. Este aceeași expresie pe care am întâlnit-o în Scrisoarea I: Când cu gene ostenite sara suflu’n luminare. Am dedus că acolo este vorba de lampă, poate aceeași din Singurătate (A târziu când arde lampa) - și că poetul suflă încet și prelung deasupra sticlei de lampă ori jos, în focar, după ce-l ridică de pe stativul în care stă gazul sau uleiul lampant. De ce ar fi vorba, în sonetul ce-o
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
casa sus sub munți, / Unde glas de om n-auzi, / Numai cuci și păsărele, / Ca să mă mângâi cu ele; Numai păsări ciripind, / Când și când cucul cântând, / Mai pe urmă cânt și eu, / Să mai uit amarul meu. / Trăiesc în singurătate / De tânără pân` la moarte."131 Fiecare trecere într-o altă etapă existențială, fie că este vorba de inițierea în social, sau de pactul ontologic cu lumea de dincolo, este însoțită de o despărțire tainică de cadrul natural care desăvârșește
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
așa amărât / Și pe moarte-am jupuit / Ș-am pus pielea la uscat. / Ciubote din ea să fac, / Să-mi trăiesc viața cu drag."225 Împletirea planului narativ cu notațiile descriptive pune în evidență atitudinea de acceptare în fața "marii treceri", singurătatea asumată în fața morții, ca resemnare, fiind ilustrată de inversiunile care portretizează petrecerea din această lume ("neagră singurătate", "pustia moarte"), metafora exprimând chintesența vieții săvârșite ("car de lut"): "Urâtu-i, doamne, urât, / Când vin sorții de murit: / Te despărțește de lume, / Te
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fac, / Să-mi trăiesc viața cu drag."225 Împletirea planului narativ cu notațiile descriptive pune în evidență atitudinea de acceptare în fața "marii treceri", singurătatea asumată în fața morții, ca resemnare, fiind ilustrată de inversiunile care portretizează petrecerea din această lume ("neagră singurătate", "pustia moarte"), metafora exprimând chintesența vieții săvârșite ("car de lut"): "Urâtu-i, doamne, urât, / Când vin sorții de murit: / Te despărțește de lume, / Te lasă singur în vânt / Și te-amestecă-n pământ, / Te duce la țintirim / De-unde oamenii nu vin, / Te
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
murit: / Te despărțește de lume, / Te lasă singur în vânt / Și te-amestecă-n pământ, / Te duce la țintirim / De-unde oamenii nu vin, / Te bagă-n groapă pustie / Unde nime nu te știe, / Nu te știe să te cate, / Ești neagră singurătate, / Îți dă-n piept un car de lut, / Ca să nu mai vii mai mult. Pe mormânt îți răsădește: / Guri de leu și lăcrămioare, / Nu-ți dă nime zilișoare, / Lăcrămioare, trandafiri, / Înapoi să nu mai vii, / Înapoi daca-i veni, / Te-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
neliniștit că își irosește puținele momente care îi mai rămân de trăit.“19 Câteva zile mai târziu, înaintea reîntoarcerii în Anglia, Wittgenstein i-a împărtășit lui Pinsent planul său de a părăsi Cambridge pentru a lucra câțiva ani, în deplină singurătate, într un loc izolat din Norvegia. El ajunsese la concluzia că numai dacă va întrerupe pe deplin contactul cu o ambianță în care se cultiva subtilitatea sofistică, o virtuozitate intelectuală ostentativă, dacă se va desprinde de stereotipiile și distracțiile unei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]