11,855 matches
-
Pan și Ana Teleferic. A fost înființată în anul 1967, sub numele de IMEP - Fabrica de motoare electrice Pitești - ca o fabrică specializată pentru producerea motoarelor electrice pentru electrocasnice și utilizare industrială. În perioada comunistă fabrica furniza motoare electrice pentru Uzina Mecanică Cugir încă din 1968 pentru fabricarea mașinilor de spălat semiautomate Albalux. În anii 1980 fabrica a început să producă motoare cu 2 viteze pentru mașinile de spălat automate Automatic și Automatic Super fabricate la Cugir. În 1996 ANA Group
Ana Imep () [Corola-website/Science/318614_a_319943]
-
valoarea totală a tranzacției (prețul acțiunilor și investițiile asumate) fiind de 57 milioane de dolari.. Vânzările Koyo România Alexandria au fost de 75,9 milioane lei în anul 2000 În România există șase fabrici care produc diverse tipuri de rulmenți. Uzina de la Alexandria produce cele mai utilizate tipuri de rulmenți, care reprezintă mai mult de 60% din consumul total al pieței. Număr de angajați în 2009: 1.940 Cifra de afaceri: În ianuarie 2006, presedintele reprezentanței Koyo în România, în vârstă
Koyo Seiko () [Corola-website/Science/318669_a_319998]
-
București, denumire adoptată din 1993, ca succesoare a întreprinderii "Uzina Autobuzul București (UAB)", a fost o companie producătoare de autobuze deținută de Statul Român. În baza Legii nr. 15/1990, prin Hotărârea nr. 1254 din 1 decembrie 1990 privind înființarea de societăți comerciale în industrie, fostă întreprindere de stat denumită
Rocar () [Corola-website/Science/318732_a_320061]
-
prin Hotărârea nr. 1254 din 1 decembrie 1990 privind înființarea de societăți comerciale în industrie, fostă întreprindere de stat denumită "Întreprinderea "Autobuzul" București" a fost transformată în societatea comercială pe acțiuni "" Ș.A. Între anii 50 și 1990 , ROCAR ( pe atunci Uzinele Tudor Vladimirescu, apoi AUTOBUZUL) a fost singurul furnizor din România de vehicule pentru transport persoane și vehicule ușoare de marfă. În anul 1957 începe fabricarea troleibuzelor TV iar în anii 70 își diversifica destul de mult gamă de produse, multe dintre
Rocar () [Corola-website/Science/318732_a_320061]
-
în anul 1990 odată cu căderea regimului și liberalizarea pieței, și prin urmare tot mai multe vehicule din import au început să pătrundă pe piața românească, atât second hand cât și noi. Anii 90 nu au fost cei mai fericiți pentru uzina ROCAR.S.A. deoarece în această perioadă, compania și-a pierdut aproape toți clienții pe care îi avea înainte, în special societățile de transport în comun, întrucât acestea se orientau către vehicule second hand din afara sau către alte vehicule noi, întrucat
Rocar () [Corola-website/Science/318732_a_320061]
-
pe care îi avea înainte, în special societățile de transport în comun, întrucât acestea se orientau către vehicule second hand din afara sau către alte vehicule noi, întrucat piața a devenit liberă. Aceasta s-a întâmplat în special datorită faptului că uzina ROCAR fabrică produse învechite , slabe calitativ , și foarte scumpe în plus nici capacitatea de productie nu era suficientă , privatizare defectuoasă, management defectuos. În plus , importul masiv de autobuze și vehicule comerciale second hand dar și noi, mult mai moderne, a
Rocar () [Corola-website/Science/318732_a_320061]
-
pentru armată și alte 7 pentru transportul angajaților Automobile Dacia. La sfârșitul anului 2003, Rocar înregistra pierderi de 493 miliarde lei (13 milioane euro) și datorii totale de 712 miliarde de lei, de 22 de ori mai ridicate decât capitalul uzinei. Multe proiecte, fișe tehnice, schițe tehnice, cărți de piese de schimb au fost făcute pierdute. A intrat în lichidare voluntară la sfârșitul lunii martie 2004. La acel moment, pe rolul Tribunalului București se află o cerere în justiție, înaintată de
Rocar () [Corola-website/Science/318732_a_320061]
-
moment, pe rolul Tribunalului București se află o cerere în justiție, înaintată de descendenții familiei Brătianu, măi pecis ai generalului Constantin I. Brătianu, de restituire a terenului de 17 ha, confiscat de regimul comunist, pe care ulterior a fost construită Uzina Autobuzul. După dispariția ROCAR, urmașii companiei pot fi considerați GrivBus București - Ilfov și Astra Bus Arad. În martie 2008, platforma fostei uzine Rocar a intrat în portofoliul fondului austriac de investiții Immoeast, care urmează să construiască un proiect comercial. ROCAR
Rocar () [Corola-website/Science/318732_a_320061]
-
Brătianu, de restituire a terenului de 17 ha, confiscat de regimul comunist, pe care ulterior a fost construită Uzina Autobuzul. După dispariția ROCAR, urmașii companiei pot fi considerați GrivBus București - Ilfov și Astra Bus Arad. În martie 2008, platforma fostei uzine Rocar a intrat în portofoliul fondului austriac de investiții Immoeast, care urmează să construiască un proiect comercial. ROCAR a avut de asemenea și o echipă de fotbal numită ROCAR, precum și un stadion ( care azi aparține ANEFS). De asemenea ROCAR a
Rocar () [Corola-website/Science/318732_a_320061]
-
De asemenea ROCAR a deținut și un grup școlar, care s-a numit asemeni fabricii , AUTOBUZUL, Ulterior ROCAR, iar în present Grigore Cerchez. Vehicule fabricate de către ROCAR: Autobuze ( urbane și interurbane): TV1 - A fost unul din primele autobuze produse de către Uzina ROCAR între anii 1956-1960. Era construit pe un sașiu de camion SR101 și echipat cu motorul pe benzină al acestuia. TV2 - A fost un autobuz construit între anii 1958 și 1967. Avea la bază sașiul de camion SR101 și motorul
Rocar () [Corola-website/Science/318732_a_320061]
-
posesia RATB și este utilizat pe traseele depoului Bujoreni. DAC 122E sau 123E - Troleibuz de 22 sau 23 m , derivat din DAC 117 E. A existat un singur exemplar, #7091 în cadrul ITB/RATB. Acesta a fost construit de către URAC și uzinele Autobuzul , la mijlocul anilor 80. Deși se zvonește că ar mai fi existat 2 exemplare, numai unul singur și anume #7091 a intrat în exploatare regulată, celelalte 2 fiind reconvertite în DAC 117 E. Acesta a fost utilizat de către RATB până la
Rocar () [Corola-website/Science/318732_a_320061]
-
După dispariția ROCAR, aceste serii au fost fabricate la ARO. Au fost însă fabricate în număr redus, preponderent comenzi speciale. Unele au fost și exportate. Familia istorică a Brătienilor a renunțat la drepturile sale. Aceasta revendică terenul pe care este uzina Rocar. În anul 2004, activele fabricii s-au vândut, pentru 6,4 milioane euro, unei firme necunoscute, "Prelude 2000". Cumpărătorul a plătit achiziția abia după ce a fost somat de AVAS. Apoi a dat și Brătienilor, moștenitorii de drept ai terenului
Rocar () [Corola-website/Science/318732_a_320061]
-
1933 este consemnat în Aiud existenta "Laboratorului tehnic ing. A.I. Stoica", care în afara articolelor de presat și confecționat ambalaj metalic, produce și articole pentru înzestrarea armatei. Începînd cu anul 1948, întreprinderea s-a reorganizat și a functionat sub denumirea de "Uzina Rapid Aiud" și a avut ca profil de fabricație: pompe și aparate de stins incendii, articole de lăcătușerie, roabe metalice, mașini agricole simple, bunuri de consum turnate din fontă. Din anul 1951 întreprinderea a fost trecută ca atelier de întreținere
Metalurgica Aiud () [Corola-website/Science/318840_a_320169]
-
s-a subzidit partea de nord a temeliei bisericii, s-a revopsit lăcașul de cult pe exterior, precum și învelitoarea de tablă. Biserica de lemn din Dobrovăț dispune de trei clopote donate de marele industriaș Nicolae Malaxa, acestea fiind confecționate în uzinele sale. Conform tradiției, istoricul Nicolae Iorga (pe atunci prim-ministru al României) venea adesea la vânătoare în pădurile Dobrovățului cu arhitectul Constantin Iotzu. Profesorul Iorga a stăruit către industriașul Malaxa, care a acceptat să confeționeze clopotele și să le doneze
Biserica de lemn din Dobrovăț () [Corola-website/Science/318879_a_320208]
-
1954 absolvă Colegiul Național I.L. Caragiale din Ploiești (fostul liceu Sfinții Petru și Pavel). Este respins de câteva ori la concursurile de admitere la facultate și se vede obligat să se angajeze că muncitor drumar necalificat, apoi că proiectant la Uzina 1 Mai Ploiești. În 1958 absolvă școală Tehnică de Arhitectură și Construcția orașelor din București, continuând să repete probele de admitere la Institutul de Arte Nicolae Grigorescu unde, în 1960, cănd persecuțiile politice se mai atenuează, reușește, în sfârșit să
Vladimir Zamfirescu () [Corola-website/Science/316053_a_317382]
-
tancul a fost echipat până la urmă cu motorul V2 al tancului T-55, asimilat de industria autohtonă. Varianta finală a fost denumită TR-77-580 ("Tanc Românesc model 1977 cu motor de 580 de cai putere"). Tancul TR-580 a fost proiectat la Uzina Mecanică Mârșa, prin mijloace proprii, de către Institutul 111, cu ajutorul Direcției Tancuri și Auto și a peste 141 întreprinderi colaboratoare. România nu a achiziționat licența pentru tancul T-55, inginerii români fiind nevoiți să utilizeze documentația de exploatare, întreținere și reparare
TR-580 () [Corola-website/Science/316071_a_317400]
-
achiziționat licența pentru tancul T-55, inginerii români fiind nevoiți să utilizeze documentația de exploatare, întreținere și reparare a tancurilor T-55 aflate deja în înzestrarea armatei pentru a realiza tancul românesc. Primul prototip a fost fabricat în 1974 la Uzina Mecanică Mizil. În luna octombrie a anului 1976, tancul este supus testelor timp de 6 luni. La mijlocul anului 1977, producția a fost transferată în întregime la Uzina Mecanică Mârșa. Un an mai târziu, fabrica a fost mutată la Uzinele 23
TR-580 () [Corola-website/Science/316071_a_317400]
-
pentru a realiza tancul românesc. Primul prototip a fost fabricat în 1974 la Uzina Mecanică Mizil. În luna octombrie a anului 1976, tancul este supus testelor timp de 6 luni. La mijlocul anului 1977, producția a fost transferată în întregime la Uzina Mecanică Mârșa. Un an mai târziu, fabrica a fost mutată la Uzinele 23 August din București, unde a fost înființată Fabrica de Mașini Grele Speciale. TR-580 urma a fi echipat cu un sistem de conducere a focului suedez, fabricat sub
TR-580 () [Corola-website/Science/316071_a_317400]
-
la Uzina Mecanică Mizil. În luna octombrie a anului 1976, tancul este supus testelor timp de 6 luni. La mijlocul anului 1977, producția a fost transferată în întregime la Uzina Mecanică Mârșa. Un an mai târziu, fabrica a fost mutată la Uzinele 23 August din București, unde a fost înființată Fabrica de Mașini Grele Speciale. TR-580 urma a fi echipat cu un sistem de conducere a focului suedez, fabricat sub licență. Din lipsă de fonduri, sistemul suedez nu a mai fost achiziționat
TR-580 () [Corola-website/Science/316071_a_317400]
-
situată în județul Vâlcea, pe platforma industrială Râmnicu Vâlcea Sud lângă combinatul Oltchim. Centrala electrică de termoficare Govora a fost înființată în 1959 și s-a dezvoltat o dată cu dezvoltarea orașului Râmnicu Vâlcea și a combinatului chimic Oltchim. Între 1969 - 1990, uzina electrică de la Govora s-a aflat în subordinea întreprinderii Electrocentrale Craiova. Dupa Revoluție și până în 1997 s-a aflat în subordinea RENEL București. În noiembrie 2002, pachetul integral de acțiuni deținut de Statul Român și administrat de FPS/APAPS București
CET Govora () [Corola-website/Science/316085_a_317414]
-
aliate. După încheierea cu succes a operațiunilor din Normandia, forțele canadiene și-au îndreptat eforturile spre nord-est, unde au participat la eliberarea Olandei. Canada devenise în deceniul al treilea unul dintre marii fabricanți de automobile, odată cu instalarea filialelor mai multor uzine american constructoare de mașini în Ontario. În 1938, industria constructoare de automomobile din Canada era pe locul patru în lume, în ceea ce privește vehiculele pentru pasageri și cele de transport de marfă, deși o bună parte a capacităților de producție fuseseră închise
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
de protecție NBC, care oferea protecție împotriva suprapresiunii exploziei nucleare inițiale și filtra particulele, dar nu oferea protecție împotriva radiației și gazului, a revenit Biroului de Proiectare KB-60 din Harkov. Sistemul a fost finalizat în 1956. Documentația a fost trimisă uzinei din Uralvagonzavod. A fost luată decizia îmbunătățirii capacităților de luptă ale tancului prin modificarea construcției și introducerea tehnologiilor noi de producție. Majoritatea acestor schimbări fuseseră deja testate la prototipul T-54M ("Obiekt 139"). Tancul avea un motor diesel nou, model V-
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
este așezată pe strada Democrației, nr. 71, într-un vechi cartier muncitoresc din apropierea vestitei Uzine 1 Mai și a Gării de Sud, zonă în care populația a fost scoasă din starea patriarhală și urcată pe verticalele blocurilor construite în ultimele trei decenii, Biserica Sfântul Pantelimon, prin arhitectura sa tradițional românească, dar mai ales prin semnificațiile
Biserica Sfântul Pantelimon din Ploiești () [Corola-website/Science/320068_a_321397]
-
după cel de-al doilea Război Mondial. Programul a fost executat de către "Joint Intelligence Objectives Agency" (JIOA) și în contextul viitorului Război Rece sovieto-american (1945 - 1991). Majoritatea au fost implicați la fabricarea rachetelor Aggregat, V-1 și V-2 la uzinele din Peenemünde, grup cunoscut sub numele de Wernher Von Braun Group. <br>Unicul scop al Operațiunii Paperclip a fost de a împiedica să ajungă cunoștințele științifice germane la URSS și Regatul Unit și, totodată, de a opri Germania postbelică să
Operațiunea Paperclip () [Corola-website/Science/320095_a_321424]
-
greutate, suspensia, de tip bară de torsiune, a fost ranforsata. Galeții de la senile au fost înlocuiți la unele vehicule cu un model superior, învelit în cauciuc, denumit modelul Ghiulai. Galeții au fost turnați și finisați la Industria Sârmei din Câmpia Turzii, uzinele IAR din Brașov și Atelierele Concordia din Ploiești. Pentru a mări stabilitatea sașiului în timpul tragerilor, a fost instalat și un sistem de frânare la galeți. Blindajul sașiului avea o grosime între 15 și 35 de milimetri, în funcție de anul în care
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]