11,973 matches
-
grabă ca lectica să-i fie coborâtă la pământ și, ridicându-se în picioare, îi vorbi zâmbitor: — Generale Goto, sunt Kuroda Kanbei și mă aflu aici ca trimis al Seniorului Hideyoshi. Mă simt îndatorat că toată lumea mi-a ieșit în întâmpinare. Kanbei era complet lipsit de afectare. În calitate de emisar al inamicului, făcuse o impresie foarte favorabilă. Asta pentru că li se adresase din inimă, lăsând la o parte orice gând de victorie sau de înfrângere și se comportase conform tradiției și înțelegerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întoarse spre o clădire cu aspect străin, din mijlocul unui pâlc de copaci. De la o fereastră se auzea sunet de vioară. Seniorul descălecă pe neașteptate și intră, urmat de câțiva dintre însoțitori. Doi sau trei iezuiți îi ieșiră grabnic în întâmpinare, însă Nobunaga înainta deja prin casă cu pași mari. — Domnia Voastră! exclamară preoții, surprinși. Aceea era școala care fusese construită lângă Biserica Înălțării. Nobunaga fusese unul dintre binefăcătorii școlii, dar toate materialele de construcție, de la cherestea și până la mobilier, erau contribuții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-ul oferit în acea zi. Dar Mitsuhide mergea pe jos, părând abătut. Un vasal îi ducea de căpăstru calul, care mergea fără chef, în timp ce ajutoarele veneau în tăcere pe urma lor, cu aceeași stare de spirit. — V-am ieșit în întâmpinare. Pesemne sunteți obosit. Când Toshimitsu se înclină în fața lui, Mitsuhide păru luat prin susprindere. — Toshimitsu? Nu te-am văzut. Ai avut bunătatea de a fi îngrijorat de întârzierea mea. Iartă-mă. Azi am băut cam mult, așa că intenționat am venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sakamoto. În dreapta se afla țărmul lacului, în stânga, Muntele Hiei. Vântul, care sufla în jos de pe munte, zburlea pelerinele de paie ale oamenilor, făcându-i să arate ca niște arici țepoși. — Ia priviți acolo, stăpâne. Seniorul Mitsuharu v-a ieșit în întâmpinare, îi spuse Masataka lui Mitsuhide. Castelul de pe malul lacului - Sakamoto - se afla drept în față. Mitsuhide dădu ușor din cap, ca și cum ar fi observat deja. Deși Sakamoto se afla destul de aproape de Azuchi pentru a se putea întoarce în loc să vadă până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
piele scăderea bruscă a temperaturii; în vârful muntelui era simțitor mai frig decât fusese la poale. — Domnul Shoha vă trimite scuzele sale, îi spuse Gyoyu lui Mitsuhide când ajunseră în camera de oaspeți a templului. V-ar fi ieșit în întâmpinare, dar, din moment ce s-a gândit că, probabil, vă veți ruga mai întâi la templele și capelele de pe drum, a spus că vă salută după ce vă aduceți prinosul. Mitsuhide dădu din cap, tăcut. Apoi, după ce bău o ceașcă de apă, ceru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Kyoto. Cu siguranță, asigurarea acestor două castele-cheie, care se aflau aproape în mijlocul teritoriului inamic, avea să-i confere lui Hideyoshi enorme avanjate strategice și logistice. Astfel, ajungând la tabăra sa, fuseseră convinși că Hideyoshi însuși avea să le iasă în întâmpinare. Tot ce le rămânea de făcut celor doi generali era să aștepte. În acel timp, văzură sosind diverși luptători răzleți. Încontinuu veneau și plecau mesageri, în toate direcțiile. Printre ei era și un samurai pe care Nakagaba Sebei îl recunoscu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și trei mii de oameni. — Unde-i Seniorul Nobutaka? răcni Hideyoshi, descălecând, în mijlocul soldaților transpirați, care-l priveau trecând; când văzu că nimeni nu-l recunoșteau, anunță: eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul sub care Nobutaka își înălțase stindardul. Înconjurat de statul său major, Nobutaka stătea așezat pe taburetul de campanie, ținându-și mâna streașină la ochi pentru a și-i feri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi se opri sub oblon, scuturându-și mantia de praf. Capul, pe care și-l răsese la Amagasaki, încă îi mai era înfășurat în glugă. Nene veni din spatele soțului îi și-i vorbi încet: — Mama ta ți-a ieșit în întâmpinare. Hideyoshi se duse repede spre mama lui și i se prosternă la picioare. — Ți-am făcut atâtea necazuri, Mamă. Te rog, iartă-mă, fură singurele lui cuvinte. Bătrâna se retrase câțiva pași, în genunchi, apoi își repetă salutul, prosternându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acel timp? Trecuse prin zonă în aceeași zi la amiază și, cât timp soarele încă mai era sus pe cer, își retrăsese armata în Fuchu, castelul fiului său. — Slavă zeilor că ești nevătămat, spuse soția lui, când îi ieși în întâmpinare. — Ai grijă de răniți. De mine te poți ocupa mai târziu. Inuchiyo nici măcar nu-și scoase sandalele și nu-și descheie armura; doar stătea în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând, cu solemnitate. În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la poarta castelului! — Cum! Katsuie, aici? murmură Inuchiyo, cu uimire. Era o evoluție neașteptată, iar Inuchiyo nu părea pregătit să-l primească pe acel om - devenit acum fugar. Un moment, căzu pe gânduri, dar apoi spuse: — Să-i ieșim în întâmpinare. Inuchiyo își urmă fiul afară din fort. Coborând ultimul șir de trepte, porni spre coridorul de legătură, care era întunecat. Unul dintre vasalii săi, Murai Nagayori, îl urmă. — Stăpâne, șopti Murai. Inuchiyo îl privi întrebător. Vasalul îi șopti la ureche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încă mai era pe cal. Ținea într-o mână coada unei lănci rupte, dar nu părea a fi rănit, și avea fața - ba chiar întreaga făptură - pătrunsă de deznădejde. Căpăstrul calului său era ținut de Toshinaga, care-i alergase în întâmpinare. Cei opt oameni care-l însoțeau rămăseseră dincolo de poartă. Prin urmare, Katsuie era singur. — Îți sunt nespus de îndatorat. Cu aceste curtenitoare cuvinte adresate lui Toshinaga, Katsuie descălecă. Îl privi pe Inuchiyo drept în față și-i vorbi cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu prea sunt șanse pentru un atac în noaptea asta. Hideyoshi dormi mulțumit toată noaptea - de fapt, mai degrabă jumătate de noapte - la Imajo, iar, a doua zi, părăsi tabăra în zori și porni spre Wakimoto. Kyutaro îi ieși în întâmpinare. Înălță stindardul de comandant, indicând prezența comandantului suprem. — Ce s-a întâmplat aseară la Castelul Fuchu? se interesă Hideyoshi. — Multă agitație. — Fortifică zidurile? Poate că cei din Maeda vor să lupte. Răspunzându-și singur la întrebare, privi spre Fuchu. Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Shinroku? — Da. Sigur că vine și ea. Sporovăind astfel, se apropiară, în sfârșit, de pâlcul de brazi unde Hideyoshi își instalase tabăra. Hideyoshi ieși din cort și se opri sub un brad, privindu-le cum se apropiau. Le veni în întâmpinare. — Toate au același aer al familiei din care provin, spuse el, când le văzu de aproape. Oare chipul lui Nobunaga sau fața lui Oichi îi răsărea în piept? Oricare ar fi fost, Hideyoshi era complet fermecat și nu putu decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
instală tabăra la Hirakata și, în zorii dimineții următoare, cei treizeci de mii de oameni își continuară drumul spre răsărit, urmând o cale șerpuitoare, de-a lungul Râului Yodo. Când ajunseră în Fushimi, cam patru sute de oameni le ieșiră în întâmpinare la trecerea râului. — Ale cui sunt aceste drapele? întrebă Hideyoshi. Generalii își îngustară ochii, bănuitori. Nimeni nu putea identifica uriașele steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se răspândească precum o ceață. În timp ce norii albicioși se răsfirau într-o pâclă subțire, plutind spre mlaștină, războinicii echipați în roșu ai lui Ii porniră rapid spre depresiune. Un grup de luptători cu armuri negre și pedestrași le ieșiră în întâmpinare. Distanța dintre cele două oștiri fu străbătută repede și corpurile de lăncieri se angajară în lupta corp la corp. Adevăratele acte de eroism ale unui războinic în bătălie se văd, de obicei, în ciocnirile cu lancea. Mai mult decât atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Tomonobu și Tsuda Nobukatsu reveniseră dintr-o misiune și îi așteptau, cu nerăbdare, întoarcerea. Lăsându-și calul la poartă, Hideyoshi se apropie, cu un pas neobișnuit de grăbit, pentru el. Îi conduse personal pe cei doi care-i ieșiseră în întâmpinare, până într-o colibă din mijlocul unui crâng păzit cu strășnicie. — Care a fost răspunsul Seniorului Nuobo? întrebă Hideyoshi. Glasul îi era scăzut, dar în ochi i se citea o extraordinară lumină de speranță. Primul vorbi Tsuda: — Seniorul Nobuo spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe deplin sursa acestei stări și chiar conținutul propriilor sentimente. Îi era suficient că nu fusese descoperită... Dar, de fapt, între noi fie vorba, cred că atunci când chestia se întărise, iar Dan se avântase în ea, Carol îi venise în întâmpinare. Da! Își ridicase puțin șoldurile de pe saltea, folosindu-se de tensiunea astfel creată și nu simțise că e pătrunsă, nu, deloc. Ba, mai degrabă, lucrurile se petrecuseră invers. Tocmai ea, Carol, îl pătrunsese pe el pentru o clipă. Totul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
flori de o frumusețe minunată, care erau florile bucuriei divine. Și când strălucitoarele raze ale soarelui au apărut peste marginea pământului, toți au simțit că era soarele Împărăției lui Dumnezeu, care venea. Cu încurajări pline de bucurie, au ieșit în întâmpinarea îngerilor lui Dumnezeu. Și foarte mulți bolnavi și necurați au urmat întocmai cuvintele lui Iisus și au căutat malurile pârâurilor susurânde. Ei și-au scos îmbrăcămintea și au postit, și-au abandonat trupul îngerilor aerului, apei și luminii soarelui și
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
se bizuia, pentru apararea sa, pe patru fii și doi nepoți, care erau cei mai viteji cavaleri ai timpului. După două luni de asediu, Carol Magnul primi vestea ca Marsilius, regele Spaniei, invadase Franța și că neieșindu-i nimeni în întâmpinare, el înainta repede în provinciile din sud. Aflând aceasta, Carol Magnul a ascultat sfatul pairilor săi și a consințit să lase cerul să hotărască în neînțelegerea cu Guerin printr-o singură luptă între doi cavaleri, câte unul de fiecare tabără
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
vrăjmașul său, a hotărât să-i vină în ajutor pentru că primejdia îl amenința deopotrivă și pe el. Astfel că, după ce s-a sfătuit cu pairii săi, împăratul i-a dat lui Rinaldo o armată puternică și l-a trimis în întâmpinarea lui Gradasso. Au urmat numeroase bătălii cu rezultate nehotărâte. Gradasso înainta mereu în Franța. Dar cum era el nerăbdător să pună mâna pe lucrurile dorite, el l-a provocat pe Rinaldo la un duel ce trebuia să aibă loc în
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de tobe și trompete, iar Carol Magnul cu grosul armatei sale a fost văzut înaintând în linia de bătaie. Văzând aceasta, Rodomont, călare pe calul lui Dudon, l-a lăsat pe Rinaldo, care era pe jos și a galopat în întâmpinarea noului său vrăjmaș. Agramant, însoțit de Rogero, debarcase, între timp, cu bine și l-a ajuns pe Rodomont din urmă cu toate forțele sale. Rogero s-a grăbit să prindă acest prim prilej pentru a arăta ce putea și a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
niște diamante și nimic nu putea fi mai vesel și mai plăcut în splendoarea lor. Pe prag și între coloane se aflau sumedenie de tinere și fermecătoare femei care se jucau și se alergau. Ele s-au repezit cu toatele în întâmpinarea lui Rogero, și l-au condus în palat care era asemenea unui paradis. Am putea să numim astfel acest palat în care ceasurile treceau fără socoteală, într-o veșnică încântare. Locuitorii săi nu cunoșteau spațiul, lipsa și... mai ales bătrânețea
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de vite; iar după puțin timp a ajuns înaintea unei locuințe modeste, dar care părea totuși destul de bună spre a oferi un adăpost pentru o noapte. Locuitorii săi, de cum l-au văzut, s-au grăbit și i-au ieșit în întâmpinare. Unul îi lua calul, altul scutul și platoșa, iar un al treilea îi scotea pintenii. Această căssuță era tocmai aceea unde Medor fusese adus rănit, unde Angelica îl îngrijise și după aceea se măritase cu el. Ciobanului, care trăia în
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
la cine se vor opri. Le întâlnesc privirea— și nu pot să rezist. Ceva din mine răspunde unui anume ceva din ei. Ce? În mintea noastră e materialul de rezervă, sunt componente detașate. Recunoaștem acest lucru și ne îndreptăm în întâmpinarea lui. Cred că unul sau doi oameni sau lucruri se apropie de mine cu mare viteză. * — Hei, prietenul meu, spune Felix în antreu, trecându-și degetul peste reverul meu subțire. Știi, îmi place stilul lui. Cu un asemenea tip, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
reușit să-și croiască drum spre o concluzie. Necazul era că America tabloidelor și antetelor ajunsese de mult la această concluzie. — Bun, am spus eu. Acum știi cum e. A sărit în picioare, îndreptându-și spinarea ca un băț în întâmpinarea lui Butch, după care s-a mozolit și s-au giugiulit în timpul desertului ca doi liceeni în călduri - nu, nu așa, mai curând ca un cuplu de actori în secvențele de generic dintr-un film pentru adulți. Le-am urmărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]