11,935 matches
-
același an, el s-a întors în Palestina, de această dată însoțit de soția sa. El a participat la asediul operat de regele Balduin al III-lea asupra Shaizar, însă fortăreața a rămas în mâinile musulmanilor atunci când a izbucnit o dispută între Thierry și Raynaud de Châtillon asupra stabilirii celui care va stăpâni fortăreața respectivă. În 1159, Thierry s-a întors din nou în Flandra, fără Sibylla, care a rămas în urmă pentru a deveni călugăriță la conventul Sfântul Lazăr din
Thierry de Alsacia () [Corola-website/Science/324541_a_325870]
-
de către baronii de Flandra și Hainaur, care s-au răsculat și l-au silit pe Filip să renunțe la regență. În Namur, domnia lui Filip a fost pașnică, el promovând o bună concordie socială. El a intervenit ca mediator în disputele multor seniori. Filip a murit de dizenterie la 9 octombrie 1212 în Valenciennes, după ce a desemnat ca moștenitor pe nepotul său Filip de Courtenay, sub numele de Filip al II-lea de Namur.
Filip I de Namur () [Corola-website/Science/324551_a_325880]
-
Godefroy de Bouillon, Robert a fost printre primii care au ocupat citadela, însă imediat după aceea Bohemund a revendicat orașul pentru sine. La rândul său, Raymond emitea și el pretenții, însă Robert și-a declarat sprijinul pentru Bohemund în această dispută. Disputele dintre cruciați au întârziat cruciada de la a continua mai departe către Palestina. Raymond de Saint-Gilles a părăsit Antiohia pentru a ataca orașul Ma'arrat al-Numan, care a fost capturat, după ce Robert participase și la acest asediu. În continuare, Raymond
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
de Bouillon, Robert a fost printre primii care au ocupat citadela, însă imediat după aceea Bohemund a revendicat orașul pentru sine. La rândul său, Raymond emitea și el pretenții, însă Robert și-a declarat sprijinul pentru Bohemund în această dispută. Disputele dintre cruciați au întârziat cruciada de la a continua mai departe către Palestina. Raymond de Saint-Gilles a părăsit Antiohia pentru a ataca orașul Ma'arrat al-Numan, care a fost capturat, după ce Robert participase și la acest asediu. În continuare, Raymond a
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
sprijinul lui Robert d'Aire, al cărui rol a fost aproximativ acela al unui prim ministru. Cei doi au instituit un sistem administrativ eficient, iar relațiile externe ale lui Filip erau dintre cele mai bune. El a fost mediator în disputele dintre regii Ludovic al VII-lea al Franței și Henric al II-lea al Angliei, dintre același Henric al II-lea și Thomas Becket și a aranjat căsătoria dintre sora sa, Margareta I de Flandra și contele Balduin al V
Filip I de Flandra () [Corola-website/Science/324543_a_325872]
-
să dea semne de independență. Războiul dintre tânărul rege al Franței și fostul său protector, Filip de Alsacia, a izbucnit în 1180. Picardia și Île-de-France au fost devastate. Regele Filip refuza angrenarea într-o bătălie deschisă și căuta să transforme disputa într-un război de durată. Balduin al V-lea de Hainaut, la început aliat al cumnatului său, a intervenit în conflict în 1184 de partea regelui (care îi era și ginere), pentru a sprijini interesele fiicei sale.. Soția lui Filip
Filip I de Flandra () [Corola-website/Science/324543_a_325872]
-
au rezultat doi fii: Guillaume al II-lea de Flandra și Guy de Dampierre. Această întreagă situație a cauzat mari scandaluri, dat fiind că Margareta putea fi acuzată de poligamie și totodată se putea considera că erau violate principiile consanguinității. Disputele referitoare la validitatea și legitimitatea copiilor ei cu fiecare dintre soți au continuat vreme de decenii, ele fiind amplificate de pretențiile Imperiului romano-german. La moartea Ioanei (fără urmași direcți), Margareta i-a succedat în poziția de contesă de Flandra și
Margareta a II-a de Flandra () [Corola-website/Science/324556_a_325885]
-
Hainaut. În 1246, regele Ludovic al IX-lea al Franței, în calitate de arbitru, a acordat dreptul de moștenire asupra Flandrei copiilor Margaretei din familia de Dampierre, iar drepturile asupra Hainaut copiilor avuți cu familia d'Avesnes. Această soluție părea să rezolve disputa, însă în 1253 problemele s-au ivit din nou. Fiul cel mai mare, Ioan I d'Avesnes, nefiind sigur asupra drepturilor sale, l-a convins pe regele german Wilhelm al II-lea de Olanda, să preia Hainaut și acele părți
Margareta a II-a de Flandra () [Corola-website/Science/324556_a_325885]
-
Scoției), cei doi logodnici având pe atunci vârsta de doi ani fiecare. Logodna a fost ruptă în jur de 1202. A doua logodnă a Mariei a fost cea cu ducele Arthur I de Bretagne, care pe atunci se afla în dispută pentru coroana Angliei cu Ioan Fără de Țară. Tatăl Mariei, regele Filip August, i-a acordat lui Arthur drepturile asupra multor posesiuni franceze, însă ca rege al Angliei l-a recunoscut pe Ioan. Logodna dintre Maria și Arthur a fost încheiată
Maria de Franța (1198–1224) () [Corola-website/Science/324560_a_325889]
-
a eșuat, așa că în 1049 Eustațiu și socrul său Godefroy s-au supus lui împăratului Henric. Eustațiu a efectuat o vizită în Anglia în 1051, unde a fost primit cu onoruri la curtea lui Eduard Confesorul (fostul său cumnat). O dispută cu locuitorii din orașul englez Dover în care Eustațiu și oamenii săi au fost implicați a condus la încordarea relațiilor lui Eduard cu contele Godwin de Wessex. Acesta din urmă, a cărui jurisdicție includea și pe locuitorii din Dover, a
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
Aversa, a murit în 1045, iar comitatul său a trecut, în pofida tuturor protestelor lui Guaimar, nepotului său Asclettin. În același an, Guaimar s-a opus succesiunii vărului lui Asclettin, Rainulf Trincanocte, însă din nou rezultatul i-a fost împotrivă. Aceste dispute au făcut ca Aversa, până atunci loială lui Guaimar, să revină în stăpânirea lui Pandulf al IV-lea de Capua, de curând revenit din exilul de la Constantinopol. Războiul cu Pandulf a continuat între 1042 și 1047. Totuși, Guaimar și-a
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
1894) un eseu, "Friedrich Nietzsche in seinen Werken", despre personalitatea și filosofia lui Nietzsche. Cei trei călătoresc împreună cu mama lui Salomé în Italia. Ajungând la Leipzig, Germania, în octombrie, Salomé și Rée decid să se separe de Nietzsche după o dispută între Nietzsche și Salomé, din care Salomé înțelege că Nietzsche este îndrăgostit nebunește de ea. Găsim o relatare fictivă a relației lui Salomé cu Nietzsche în nuvela lui Irvin D. Yalom, "When Nietzsche Wept" ("Când Nietzsche plângea"). O biografie în
Lou Andreas-Salomé () [Corola-website/Science/324574_a_325903]
-
ridicări topografice militare a Imperiului Habsburgic redă poziționarea bisericii în cadrul satului, aceasta fiind amplasată foarte aproape de limita estică a localității. Monografia lui Kádár mai spune că în anul 1777 o parte a comunității acceptă uniația, restul rămânând ortodocși. Apar astfel dispute, rivalitatea dintre cele două confesiuni având ca subiect tocmai biserica satului. Ulterior, biserica este cedată greco-catolicilor, în urma intervenției guvernanților. În prima parte a secolului al XIX-lea, biserica este menționată în șematismele bisericii greco-catolice, fiind închinată "Sfinților Arhangheli". Într-un
Biserica de lemn din Rus () [Corola-website/Science/324599_a_325928]
-
din Insulele) Falkland, sau Criza (din Insulele) Falkland, cu denumirea populară de (), sau Războiul din Atlanticul de Sud (Guerra del Atlántico Sur), a fost un conflict militar cu durata de zece săptămâni, între Argentina și Regatul Unit al Marii Britanii, motivul disputei fiind două teritorii britanice de peste mări (British Overseas Territories), respectiv Insulele Falkland și Insulele Georgia de Sud și Sandwich de Sud. Conflictul militar a început vineri, 2 aprilie 1982, prin invadarea și ocuparea Insulelor Falkland, urmată în ziua următoare, de
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
Noua Capua", care reprezintă orașul de astăzi. În 862, Pando de Capua, supranumit "cel Lacom", a declarat Capua ca fiind independentă de Principatul de Salerno. La moartea sa, petrecută în același an, succesiunea la conducerea comitatului a devenit obiect de dispută. Fiul său a fost depus de către episcopul Landulf, care astfel a unificat conducerea ecleziastică și cea seculară a regiunii, după cum Athanasie urma să facă pentru Ducatul de Neapole. Disputele asupra stăpânirii asupra episcopatului și a comitatului au reizbucnit odată cu moartea
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
în același an, succesiunea la conducerea comitatului a devenit obiect de dispută. Fiul său a fost depus de către episcopul Landulf, care astfel a unificat conducerea ecleziastică și cea seculară a regiunii, după cum Athanasie urma să facă pentru Ducatul de Neapole. Disputele asupra stăpânirii asupra episcopatului și a comitatului au reizbucnit odată cu moartea lui Landulf al II-lea și un război civil a izbucnit între Pandenulf, fiul depus al fostului conte Pando, și Lando al III-lea, un alt nepot al lui
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
al IV-lea, care a fost depus în două rânduri în perioada de la succesiunea sa din 1016 și moartea sa din1050. Inițial, Pandulf al IV-lea a fost aliat al bizantinilor, împotriva tuturor vecinilor săi. Domnia sa a fost ocupată cu dispute constante cu Biserica, pe ai cărei episcopi și abați i-a tratat cu dispreț, dar și cu ducatele costiere de Neapole, Gaeta și Amalfi. Dorința sa era de a oferi principatului de Capua un oraș-port, drept pentru care a depus
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
au reușit să îl cucerească în septembrie 831. Palermo a devenit capitala musulmană a Siciliei, sub numele de al-Madinah ("Orașul"). Cucerirea Siciliei nu s-a realizat cu ușurință; o considerabilă rezistență atât din partea bizantinilor cât și a localnicilor, alături de multe dispute în interiorul taberei musulmane, a făcut ca operațiunea de cucerirea a Siciliei bizantine să dureze peste un secol. Siracusa a rezistat multă vreme, însă a căzut în anul 878, Taormina a fost supusă abia în 902, iar ultimul avanpost bizantin a
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
vorbitori de greacă au supraviețuit în comunități, în special în nord-estul Siciliei, ca "dhimmi". Acești sicilieni în general i-au întâmpinat pe normanzi cu bucurie când aceștia au început invadarea Siciliei. Emiratul de Sicilia a început să se fragmenteze pe măsură ce disputele interdinastice se înmulțeau. Începând din secolul al XI-lea, statele din sudul Italiei continentale angajau mercenari normanzi, care erau descendenți creștini ai vikingilor; normanzii au fost cei care, sub Roger I (Roger Bosso), au cucerit Sicilia de la musulmani. Normandul Robert
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
de aur" pentru Gaeta. Docibilis I a inițiat construirea marelui palat, ale cărui ruine se păstrează încă în oraș și a cheltuit în mod abundent bani pentru decorarea de biserici. În egală măsură, a fost un principe războinic, ale cărui dispute cu toți vecinii, musulmani sau creștini, longobarzi sau greci, ecleziastice sau seculare, sunt descrise în cronicile vremii, în special în cea a lui Erchempert. Cu soția sa Matrona, el a avut, pe lângă Ioan, alți doi fii, Leon și Anatolien, pe
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
nou să părăsească Amalfi, fugind la Napoli, iar Manșo și Maria au reluat conducerea ducatului cu sprijinul principelui de Capua. Maria a luat titlul de "ducissa et patricissa", în vreme ce Manșo nu a obținut niciun titlu din Bizanț; ca urmare, în cadrul disputelor din sudul Italiei, ei au urmat politică longobarzilor, iar nu pe cea a grecilor. În 1038, împăratul Conrad al II-lea l-a depus pe Pandulf de Capua, astfel încât Ioan a putut reveni la Amalfi. Ioan l-a orbit pe
Manso al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324666_a_325995]
-
anii '40 ai secolului al XIII-lea, când au avut loc ultimele deportări de la Lucera. Apariția sarazinilor în sudul Italiei a avut ca stimulent și cazurile anumitor duci și principi regionali care au solicitat sprijinul mercenarilor musulmani pentru rezolvarea unor dispute interne. Primii care au recurs la acest sprijin au fost ducele Andrei al II-lea de Neapole și principele Sicard de Benevento în 836 și 837, apoi principele Radelchis I de Benevento și principele Siconulf de Salerno în 841. Încă
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
de sarazini în sudul Italiei, Sicilia a constituit o regiune ferm ocupată de către musulmani și a fost nevoie de intervenția acestui nou factor politic pentru ca dominația sarazinilor să fie treptat eliminată. Emiratul de Sicilia a început să se fragmenteze pe măsură ce disputele interdinastice se înmulțeau. Începând din secolul al XI-lea, statele din sudul Italiei continentale angajau mercenari normanzi, care erau descendenți creștini ai vikingilor; normanzii au fost cei care, sub Roger I (Roger Bosso), au cucerit Sicilia de la musulmani. Normandul Robert
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
masivă forță armată a creștinilor a fost constituită sub conducerea regelui Ferdinand I de Neapole, incluzând și un număr notabil de cavaleri trimiși de regele Matias Corvin al Ungariei, care, în fața pericolului otoman, a făcut abstracție pentru o vreme de disputele sale din Italia. Forța creștină astfel constituită s-a întâlnit cu turcii în 1481, reușind să îi anihileze și să recucerească Otranto. În 1537, celebrul corsar și amiral otoman Barbarossa a efectuat o nouă încercare de a cuceri Otranto odată cu
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
acesta va avea un mare succes. O refacere de către Dimension Films a "" a fost anunțată inițial în noiembrie 2006. Regizorul francez Pascal Laugier a fost desemnat pentru a regiza filmul, dar a fost înlăturat mai târziu din cadrul acestui proiectul din cauza disputelor cu producătorii privind creația artistică; Laugier a vrut ca filmul său să fie o abordare foarte serioasă în timp ce producătorii au vrut ca filmul sa fie mai comercial și să se adreseze unui public mai tânăr. La 20 octombrie 2010, a
Hellraiser () [Corola-website/Science/324723_a_326052]