15,319 matches
-
și creației unor ființe rare precum Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Emil Cioran. Din acest noian de sugestii și revelații am ales să schițez o posibilă axă (cu totul imperfect și reductor exploatată aici): Sacru-luminălună-sacrificiu-coexistența contrariilor. Relația lui Mircea Eliade cu sacrul, contribuțiile și viziunea originală a istoricului religiilor, definițiile și analizele sale nuanțate au fost îndelung disecate, elogiate sau contestate. Epistemologic vorbind, judecat la rece, subiectul a fost aproape epuizat. Mult mai puțin s-a scris însă, îndeosebi în spațiul ne-
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
a istoricului religiilor, definițiile și analizele sale nuanțate au fost îndelung disecate, elogiate sau contestate. Epistemologic vorbind, judecat la rece, subiectul a fost aproape epuizat. Mult mai puțin s-a scris însă, îndeosebi în spațiul ne-românesc, despre întruparea trăirii sacrului de către Eliade romancierul și nuvelistul în duhul literei, în spațiul dintre cuvinte, în nerostirea încărcată de sens. O trăire care nu s-a lăsat îmbrăcată decît în limba română. în ce-l privește pe Eminescu, Eliade nu și-a ascuns
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
experimentală a cercetătorului au preferat să păstreze mereu un ușor decalaj critic, o neutralitate firesc integrată studiilor savantului, „omul fără destin” (cum acid l-a numit mai tînărul și înflăcăratul său prieten Cioran) sa descătușat în lumea romanescă, unde „pipăirea” sacrului se scutură de convenții și pudori academice pentru a străluci în toată forța sa fantască. Departe de a disprețui literatura în numele absolutului filosofic, Eliade se simțea structural legat de mituri și legende, în care își au originea toate scenariile culturale
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
de fantastic în literatura secolului al XIX-lea, precum și de orientarea ezoterică tradițională în Europa. Eliade nu recurge la magie sau la alte practici spiritualiste pentru a da un sens Naturii, pentru a descoperi hierofaniile și structura religiozității cosmice; atingerea sacrului, după cum afirmă într-o notă de Jurnal, i-a devenit posibilă printr-o meditație asupra experienței obișnuite a țăranilor români și bengali. Sacrul nu are nevoie de elemente supranaturale pentru a se manifesta, el e mereu verosimil, dar cumva non-concordant
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
practici spiritualiste pentru a da un sens Naturii, pentru a descoperi hierofaniile și structura religiozității cosmice; atingerea sacrului, după cum afirmă într-o notă de Jurnal, i-a devenit posibilă printr-o meditație asupra experienței obișnuite a țăranilor români și bengali. Sacrul nu are nevoie de elemente supranaturale pentru a se manifesta, el e mereu verosimil, dar cumva non-concordant. Există mereu ceva, un semn, un indice al decalajului, al deplasării, al fracturării percepției comune. însă, așa cum în repetate rînduri a subliniat-o
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
un semn, un indice al decalajului, al deplasării, al fracturării percepției comune. însă, așa cum în repetate rînduri a subliniat-o Eliade, și în opera sa de cercetător, și în cea de scriitor, omul trece adesea, în mod tragic, pe lîngă sacru, fără să-i recunoască urmele, aidoma eroului din Nuntă în cer, măcinat de îndoieli și de un iz nostalgic al irosirii: (Nuntă în cer, București, Garamond, p.10) Atipic prin informație, poezie și mister, „un Parsifal rătăcit” prin cultura occidentală
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
umane, ci îndeosebi în faptul că «fenomenul lunar a servit drept unitate de măsură sau, mai exact, drept punte între realități foarte diferite». O altă figurare a stîlpului cosmic, a acelei axis mundi, și dezvăluind, în insistente reveniri, structuri ale sacrului, luna este un simbol privilegiat al gândirii eliadești și un element de unitate al său: fie că e vorba de condiția biologică a ființei ce poartă înscrise în ea repere structurante ale marelui cosmos, sau de ipostazele ei creatoare, fie
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
românesc, această percepție intuitivă a coincidentiae oppositorum, a unui principiu dinamic, firesc integrator, de așezare în univers. La rîndul său, „geniu polar” prin excelență, Eminescu desfășoară o dialectică a contrariilor în care regăsim marile teme ale gândirii eliadești: misterul camuflării sacrului, transcenderea Timpului, reintegrarea Eternității. Luna este simbolul cunoașterii indirecte, conceptuale, raționale. Deși astrul nopții evocă în plan metaforic frumusețea, ambiguitatea temporală, lumina ei nu e decît o reflectare a luminii soarelui, o răsfrîngere, o realitate secundară, dacă se poate spune
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
Motto: (Constantin Noica, Introducere la miracolul eminescian) înzestrat cu aura sacră a mitului, orice peisaj eminescian poate fi interpretat ca o sugestie subiectivă a absolutului. Multiplele valențe simbolice pe care le cumulează elementele ce îl compun, transformându-le într-un „uriaș sistem de conotații care îmbrățișează viața omului și a cosmosului
Imagism eminescian. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1385]
-
Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint". „Marea Trecere" este marcată în planul expresiei poetice prin verbul la prezent-indicativ „treci", iar pragul dintre cele două lumi cea a contingentului, în care omul e supus destinului, trecerii timpului și cea sacră a basmului, a fericirii depline în care acesta „se poate retrage pentru a se regăsi [...] în plenitudinea ființei și în miracolul universului" (Eugen Simion) este desemnat de imaginea metaforică a „codrilor de aramă". Odată trecut acest prag perceput ca „limită
Imagism eminescian. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1385]
-
aur (fapt sugerat de prezentul indicativului: „vezi" timp al „prezenței fără sfârșit", cum îl numește Rilke în Cartea orelor. Acest spațiu magic strălucește prin reflexele „ de argint" pe care luna le revarsă asupră-i, ca și cum l-ar înnobila cu însemnele sacre ale mitului: însă poetul nu-și proiectează numai ochiul în acest spațiu magic, întrucât elementele vizuale ce-1 populează relevă „o anumită facultate transgresivă peste diferitele granițe ontologice, semănate pe traiectul marilor depărtări cosmice, în vederea unei comuniuni afective cu aspectele
Imagism eminescian. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1385]
-
Eiffel, Radio Paris și Radiodifuziunea Franceză, apoi director artistic la Radio Monte Carlo. În 1949 a fost numit director la Opéra Comique, iar între 1950 și 1969, a fost directorul Operei din Paris. Nota bene, primul spectacol al Vioricăi pe sacra scenă de la Palais Garnier a fost în 1970. Bondeville a fost ales în 1964 secrétaire perpétuel al Academiei de Arte Frumoase. Viorica i-a fost a patra soție. Se cunoscuseră la Toulouse, în 1964, când românca obținuse Marele Premiu la
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
Bârlad. Cum acolo ar fi putut intra destul de puțină lume, am cântat, în schimb, la Teatrul "Victor Ion Popa". A venit Maestrul, însoțit de primar, toată lumea importantă la balcon, iar eu jos. și dă-i cu morgă, mai întâi muzică sacră, apoi niște lieduri, apoi piese românești, de la Enescu până la cân tecele care știam că îl ating, că îi aduc aminte de tinerețea noastră. Măi, și se înfurie la un moment dat, se ridică în pi cioare, mă oprește și îmi
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
după aceea, am fi vrut să înregistrăm Cele 7 cântece pe versuri de Clément Marot, dar nu a fost timp. Bine ne-am cunoscut la Paris, după un alt recital, la Salle Cortot. L-am admirat nespus! Avea o amintire sacră pentru Enescu. știu când l-a rugat pe Ion Voicu să-l ducă să vadă violoniștii țigani, niște virtuozi fără egal. Că tot veni vorba de violoniști... îndrăciți și plini de patos, ați fost... soacra unuia! — Boris Belkin. Era frumos
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
derii continue, disciplina, permanenta grijă pentru să năta tea instrumentului, de fapt, o antiteză a gla mour ului asociat cu viața de divă - că asta este adevărata che mare, cea care te poartă de pe o scenă pe alta, focul lăuntric, sacru, care te face să renaști în fiecare seară pe scenă și să te reumpli pe tine însuți dăruind bucurie oamenilor. Chiar în zilele acestea, iata ce întâmplare, mă aflu pe scenă în Franța lângă o soprană minunată care îi este
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
mixtă, eclectică, [...] proprietatea socială, caracterul ei fiind [...] determinat de considerațiuni de utilitate socială, de dreptate socială". D. Drăghicescu, Evoluția ideilor liberale, București, 1921, p 29; În domeniul proprietății, liberalismul român a plecat da la ideea clasică a proprietății quiritare romane, sacră și inviolabilă, și a ajuns la formula proprietății funcțiune socială din care a ieșit expropierea și naționalizarea subsolului". I.G. Duca, op. cit., în Doctrinele partidelor politice, București, Editura Garamond, f.a, p. 151. 335 "...neoliberalismul recunoaște caracterul evolutiv al proprietății și
Partidul Național Liberal. Gheorghe I. Brătianu by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
de magie ca buretele de apă. Doctorul Gălan (soții erau veri primari) o adora și o respecta, parcă cu sentimentul că a sluji această femeie i se poruncise din stele, dintotdeauna, și prezența lui în preajmă-i însemna o datorie sacră. Clădirea modernă, cubistă - printre edificiile importante ridicate la Cluj sub stăpânirea românească, în perioada interbelică - unde, la primul etaj, se afla locuința lor „directorală“, se înălța pe terenul fostei grădini, „uriașă“ ca o pădure, în care-mi zbenguisem o parte
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
student, avea să fie altceva - îmi spuneam eu, care nutream gândul secret că totuși tata va ceda și voi urma, pe lângă drept, și filosofia, apropiindu-mă astfel de sanctuar. Spre deosebire de alți scriitori, însăși materia textelor lui era întrețesută cu fire sacre: tematică, vibrație transcendentă în chiar modul cum el își aborda materialul. Se înțelege prin urmare cu ce simțăminte m-am îndreptat eu atunci spre locuința marelui om, contemplat de mine pe soclul unei opere deja considerabile. Îmi dam seama că
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
pe cel pe care-l văzusem pe stradă, chiar pe cel din fotografiile reproduse în presă. Că lucrurile erau însă aievea, mi-o dovedea dedicația pe volumul ce mi-l înmânase când am plecat, cu numele meu scris în tremur sacru de degetele lui!, ultima-i operă filosofică, Diferențialele divine. La următoarea ocazie, curând, m-a îndreptat spre prietenul său Ion Chinezu (căruia aș fi putut să-i fiu elev la „Gheorghe Barițiu“, unde preda româna la clasele B, dacă ar
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
dându-și seama de lumina orbitoare ce cade și învăluie sâmburele personalității sale, se sacrifică, se dăruiește acestei mari iubiri. Bineînțeles, cuvântul „se sacrifică“ nu are aici decât sensul sacrificării pur fizice, căci, așa cum termenul spune, corpul astfel dăruit devine sacru. Nimic negativ nu se întâmplă de fapt. Neplăcerea, dezgustul poartă o pecete sublimă și devin izvor al beatitudinii. Într-un atare caz, care în nefericirea lui mi se pare cel mai fericit caz de iubire, nu mai există doar o
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
lui mi se pare cel mai fericit caz de iubire, nu mai există doar o aspirație transcendentă, ci transcendentul însuși s-a împlinit, în sens religios. Căci un astfel de act moral la baza iubirii face din ea un act sacru. Când iubesc, mă dăruiesc iubirii cu totul, fără teamă și fără speranță. Știu că nu voi fi iubit și că voi suferi. Nu caut suferința, dar caut iubirea cu atâta ardoare, încât suferința cea mai grozavă nu mă înspăimântă, nu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
astfel conceput, jocul iubirii e tragic, adică într-o plasă închisă și fără scăpare. El e totodată creștin, adică întemeiat nu pe plăcerea senzuală a iubirii (care nu e exclusă, ci mântuită în spiritualitate), ci pe semnificația ei morală, spirituală, sacră, adică liber în mod absolut, dar liber înăuntru, în adânc. E vorba de o libertate simbolică, și nu de una fiziologică. Așadar, o speranță există totdeauna, oricât de bine ascunsă. Dar deviza iubirii nu trebuie să fie decât aceea împrumutată
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
1970. Astăzi, dacă pierderea imunității elitelor atunci când e vorba de încălcări ale legii este incontestabilă, reacțiile publice față de tot felul de "afaceri" și mai ales criticile aduse magistraților sugerează că "se cere în continuare justiției un sens care relaționează cu sacrul, și nu cu reglementările, cu regulile, în timp ce i se neagă rolul și așa modest de reală organizatoare a raporturilor politice și sociale"471. Printr-una dintre acele viclenii ale istoriei, ne-am putea gândi că aducerea la lumină a faptelor
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Paris, Presses de la Fondation nationale des sciences politiques. Racine Jean (1958), "Vues prospectives sur l'administration", cahier nr. l de la revue Prospective, mai. Rigaud Jacques, Delcros Xavier (1984), Les institutions administratives françaises. Les structures, Paris, PFNSP-Dalloz. Rondin Jacques (1985), Le sacre des notables. La France en décentralisation, Paris, Fayard. Rosanvallon Pierre (1990), L' État en France de 1789 à nos jours, Paris, Le Seuil. Rui Sandrine (2004), La démocratie en débat, Paris, Armand Colin. Sfez Lucien (1970), L'administration prospective, Paris
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
et enjeux de la libre administration des collectivités locales", în Quel avenir pour l'autonomie des collectivités locales? Les 2es entretiens de la Caisse des dépôts sur le développement local, Éditions de l'Aube SECPB, 1999, p. 243. 315 Jacques Rondin, Le sacre des notables. La France en décentralisation, Paris, Fayard, 1985, p. 192. 316 Vezi Patrick Le Galès, "Les politiques de développement économiques", în Serge Wachter (coord.), Politiques publiques et territoires, Paris, L'Harmattan, 1989. 317 Daniel Pinson arată că Palatul Congreselor
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]