12,312 matches
-
Dar directorul nostru era un poliglot; și calitatea aceasta nu era singura care făcea obiectul admirației noastre. Amintirile mele din viața de internat se aseamănă și se împletesc cu acele care se referă la viața mea din liceu. Bucurii și tristețe. Tristețe, de ce? N-aș putea-o lămuri. Tristețe vagă, fără cauze precise, fără cauze inteligibile. Dacă memoria mea afectivă nu mă înșeală, dacă nu sunt victima unei iluzii, atunci pot spune că n-am simțit în tot timpul acela nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
directorul nostru era un poliglot; și calitatea aceasta nu era singura care făcea obiectul admirației noastre. Amintirile mele din viața de internat se aseamănă și se împletesc cu acele care se referă la viața mea din liceu. Bucurii și tristețe. Tristețe, de ce? N-aș putea-o lămuri. Tristețe vagă, fără cauze precise, fără cauze inteligibile. Dacă memoria mea afectivă nu mă înșeală, dacă nu sunt victima unei iluzii, atunci pot spune că n-am simțit în tot timpul acela nici o bucurie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
aceasta nu era singura care făcea obiectul admirației noastre. Amintirile mele din viața de internat se aseamănă și se împletesc cu acele care se referă la viața mea din liceu. Bucurii și tristețe. Tristețe, de ce? N-aș putea-o lămuri. Tristețe vagă, fără cauze precise, fără cauze inteligibile. Dacă memoria mea afectivă nu mă înșeală, dacă nu sunt victima unei iluzii, atunci pot spune că n-am simțit în tot timpul acela nici o bucurie, după care să nu fi urmat un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
în circulația trenurilor, mult mai frecvente decât acum). Legat cum mă simțeam încă de cuibul părăsit, plecările și întoarcerile aceste la începutul și la terminarea vacanțelor școlare îmi dădeau cele mai intense emoții, de bucurie la plecare, fără-ndoială, de tristețe și amărăciune la întoarcere. O tristețe amară, profundă, copleșitoare, pe care n-am mai resimțit-o, cu acuitatea aceasta, decât mai târziu, atunci când am putut înțelege că sunt separațiuni în viață mai sfâșietoare totuși decât ale copilăriei. Din fericire, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
decât acum). Legat cum mă simțeam încă de cuibul părăsit, plecările și întoarcerile aceste la începutul și la terminarea vacanțelor școlare îmi dădeau cele mai intense emoții, de bucurie la plecare, fără-ndoială, de tristețe și amărăciune la întoarcere. O tristețe amară, profundă, copleșitoare, pe care n-am mai resimțit-o, cu acuitatea aceasta, decât mai târziu, atunci când am putut înțelege că sunt separațiuni în viață mai sfâșietoare totuși decât ale copilăriei. Din fericire, la vârsta aceea, un asemenea proces nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
dus așa cum se putea duce: călare. În odăjdii, cu lumânarea și crucea în mână, dar călare. Stranie trebuie să fi fost slujba aceasta în mijlocul apelor tulburi; stranie, tulburătoare, de neuitat... Cerc să reconstituiesc procesiunea care se va fi format, în tristețea, în dezolarea, ce domneau acolo. Nu reușesc însă. Imaginația nu mă ajută... Călătorie în timp Vreți să facem împreună o plimbare în Iașul vechiu? O, nu așa de departe... (nici prea aproape, e drept). Eu mă gândesc la Iașul pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
atunci, cartea care mi-a procurat altădată atâtea nopți de insomnie și ale cărei pagini conservă încă urmele lacrimelor mele de înduioșare? Desigur asta. Sufletul celui care-i cercetează cuprinsul e însă altul, mi-am răspuns, nu fără o accentuată tristețe. * Nu pot vorbi de epoca aceasta fără a arăta ce anume lucruri, ce anume probleme, ce anume idealuri preocupau pe tinerii de seama mea și din mediul meu, în anii când îmi făceam studiile superioare la Iași, adică pe când aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
noi se credea în drept să aspire la gloria florentinului Pico della Mirandola. Cu toate acestea nu eram mândri, nu eram prea mândri. Și nu arareori, peste elanul nostru curat și generos trecea câte o undă de îndoială și de tristețe. În orice caz, nimănui dintre noi nu i-a trecut vreun moment prin minte că misiunea noastră de a schimba fața lumei (misiune în care am crezut, desigur, cum cred toate generațiile, în perioada în care se ridică) se desemna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
campania lui Lazu; făcea, pe cât mi-aduc aminte, unele observații despre toate lucrurile aceste și termina cam așa: "toată lumea vorbește, toată lumea bârfește; poetul singur tace. Fericită natură!". Mai târziu lucrurile aceste au trecut. Cu ele, au trecut și aprehenziunea și tristețea noastră. Am înțeles curând de altfel că, în artă, sursa de inspirație n-are decât un rol secundar și că ceea ce dă valoarea lucrului realizat, e ceea ce creatorul aduce din sufletul și din personalitatea lui proprie. În opera lui Coșbuc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
se îndeplinesc de aceia care au părut mai străini de realitățile pe care nu trebuie să le vezi ca să păstrezi mândria de a fi om". * Deși procesul decadenței Iașului e vechi, mult timp el nu s-a arătat în toată tristețea lui. Timp de câteva decenii, orașul a trăit din resursele trecutului, cu prestigiul de veche capitală și de centru de cultură. La acea epocă au trăit în el Eminescu, Hajdeu, Conta, Maiorescu, Creangă, care veneau după Asachi, după Negruzzi, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
să demonstreze fondul convingerilor lor. Sunt și altfel de abateri de la ceea ce cred eu c-ar forma regula generală. Dar regula, cred c-aceasta e; nu alta... În același timp, nu acuz pe nimeni. Gândul meu e prea plin de tristețe, pentru toată zădărnicia lucrurilor pe care le privesc, pentru ca să mă cred în drept să de a judeca pe semenii mei, în gestul cărora văd bine că se afirmă puteri neînțelese și nebiruite. Nu fac decât examenul conștiinței mele proprii; nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Dar dezolarea lui nu s-a trădat niciodată prin semne vizibile și clare; ea a fost, se pare, un mare secret, marele, teribilul secret al vieții lui... Acum chiar, când îmi întorc privirea la trecutul acesta, la lucrurile aceste, la tristețea aceasta, tot ce reușesc să evoc mai intensiv și mai clar e mai ales uimirea, stupoarea, pe care mi-a provocat-o vestea morții lui neașteptate; și, împreună cu ea, lumina clară, diafană, incomparabilă din dimineața aceea de Septembrie, în a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
lucrurile lui, din viața lui, din sufletul lui. Să rătăcesc o noapte întreagă, pe sub zidurile-i vechi, prin aleile cu pomi desfrunziți... Să simt din nou influența lui, acțiunea lui asupra sufletului meu; s-ascult tăcerea lui adâncă, să sorb tristețea lui, să plec din nou urechea la lucrurile pe care mi le-au povestit, de atâtea ori, turnurile bătrâne, zidurile măcinate, grădinile pustii... Să-mi amintesc... Să mă retrăiesc... Nici nu știu cum am ajuns aici; în fața casei pe care nu demult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
reușită, apoi cu siguranță una din cele mai fericite. Căci există fotografii ale Bojdeucei, răspândite în cărți poștale și albumuri, care prezintă peisagiul acesta, nu numai lipsit de farmecul său propriu, dar mai ales cufundat într-o izolare și o tristețe ne mai pomenite. (Foto-Regal) Pag. 67. Gara Iași. Fațada interioară. (Din colecția de vederi din Iași editată de librăria Socec et Comp., Iași) Pag. 68. Casele Negruzzi, din strada Arcului, unde au funcționat, provizoriu, după dărâmarea palatului administrativ. (Foto-Regal) Pag. 69
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
loc grădinei și anexelor Teatrului Național. A fost unul din cele mai vechi monumente bisericești ale orașului, căci a fost zidit, la 1541, din grija boierului Jurie Dancu, mare spătar al lui Petru Rareș. (Din "Albumul României", 1893) Pag. 273. Tristețe. (Polyfoto, București) Pag. 275. Catedrala catolică, cea mai veche biserică din Iași (secolul al XIV-lea). Căci actul prin care Lațcu Vodă acordă acestei biserici (în ființă mai de mult) însemnate privilegii e din anul 1370. (Foto-Regal) Pag. 276. Adrian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Iftinchi, și pentru a le înțelege, nu e nevoie să ai prea multă cunoștință în acest domeniu, deoarece o altă trăsătură a stilului său este simplitatea. În ansamblu ei colecția reprezintă o îmbinare armonioasă de sentimente și stări sufletești variate. Tristețea, veselia, îngândurarea, melancolia sunt doar câteva dintre ele. Dintre lucrările expuse ieri amintim: „Clovnul”, „Limba soacrei”, „Învierea”, „Trecând prin veac și mileniu”, „Necunoscutele”, „Leprosul”, „ Tristețe”, „Pasiuni secrete” și multe altele. Având o mare putere de abstractizare, Costel Iftinchi stăpânește cu
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
simplitatea. În ansamblu ei colecția reprezintă o îmbinare armonioasă de sentimente și stări sufletești variate. Tristețea, veselia, îngândurarea, melancolia sunt doar câteva dintre ele. Dintre lucrările expuse ieri amintim: „Clovnul”, „Limba soacrei”, „Învierea”, „Trecând prin veac și mileniu”, „Necunoscutele”, „Leprosul”, „ Tristețe”, „Pasiuni secrete” și multe altele. Având o mare putere de abstractizare, Costel Iftinchi stăpânește cu desăvârșire arta de a îmbina și utiliza liniile, iar originalitatea și simplitatea creațiilor sale fac din acestea opere de o valoare deosebită, ce merită să
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
acestui sfinx grec Oedip putea fi sigur ca unicul răspuns corect este Omul. Chipul lui se Încordează să audă bine Întrebarea, dar presimțim că răspunsul Îl știe dinainte. Abia gîndul că animalul acesta hibrid nu și-a rostit niciodată cu tristețe o Întrebare mă face să ezit. Cel mai celebru dintre cei șapte Înțelepți ai Greciei, Solon a ales să se sape pe frontonul templului lui Apolo o deviză care Îl caracteriza perfect, meden agan, „fără excese”. Trebuie să fii Însă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de a scălda În lumină misterul labirintului, chiar dacă acest mister rămîne intact. Întrebările sînt anulate nu prin răspuns, ci prin faptul că sînt rostite În plin soare. În definitiv, ce altceva Înseamnă și ceasurile cînd marea limpede Îmi neagă orice tristețe și sînt plin de ceea ce simțurile mele descoperă? Entuziasmul gîndirii grecești i-a cerut lui Tezeu nu atît să pună ordine În galeriile Încîlcite, cît vitejia de a nu le cădea victimă. Dacă ne mulțumim cu atît, el este un
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
socotind că singura obligație ce ne rămîne este aceea de a ne Înduioșa de soarta lui. Poate, grecii n-au vrut să spună decît că mîinile sale nu ating indiferente stînca, iar faptul În sine nu conține nici un motiv de tristețe dacă voi părăsi prejudecata de a vedea În acest munte o Golgotă. Cu puțina fantezie, aș putea auzi În această noapte cum lumea se umple de zgomotul stîncilor ce se rostogolesc. Problema este ce semnificație dăm termenilor și dacă voi
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
niciodată și Își Închipuie că amintindu-și Împiedică viitorul să sosească. În chiar argumentele sale apare vizibilă Înfrîngerea lor. A te asemăna cu apa izvorului Ameles care nu se putea păstra În nici un vas e, negreșit, o recunoaștere plină de tristețe. N-are rost să ne amăgim că În felul acesta vom lăsa loc viitorului să Înflorească iar bucuria va găsi cuibul gol. Ulise a Înțeles, se pare, că amnezia nu este numai o boală a trecutului, ci și a viitorului
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de zei, de pietre și de nori. Datorită ei simte Ahile arsura soarelui și răcoarea mării. E și singurul loc unde el poate deosebi bucuria de durere și unde se teme de necunoscut. Aici aroganța se destramă și sîngerează o tristețe nelămurită. Călcîiul Îl va costa viața pe Ahile, dar gloria sa adevărată e să umble ca și cum ar fi și acolo invulnerabil. De abia din acest moment Începe eroismul său; după ce vom afla că vitejia triumfă asupra părții din el care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu s-ar fi Întîmplat În cursul nopții. Probabil și grecii antici erau destul de departe În viața practică de atitudinea olimpiană pe care le-o atribuim. CÎmpia nu e totuși eșecul muntelui, ci locul unde sîntem numai oameni și uităm tristețea de a nu fi nemuritori. Ne cad aripile și ne săpăm mormîntul. Dar Înainte de asta semănăm cîmpia și culegem grîul. E frumos că la greci aceeași zeiță care le-a dat oamenilor griul le-a descoperit și misterele eleusine. Don Quijote
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
totul mi s-ar părea fără sens. E un risc În orice bucurie, dar sînt hotărît să mi-l asum. CÎnd eram copil și mă jignea cineva mă apăram printr-un joc ciudat și Înfricoșător. Mă uitam la el cu tristețe și mi-l Închipuiam mort. Nu era acest joc bizar o Încercare instinctivă de a Învăța indiferența? În sinea mea eram convins că oamenii treceau prea grăbiți pe lîngă cimitirul Înconjurat cu brazi, de unde florile răspîndeau un miros pătrunzător de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
scîrțîind sub tălpile lui Belerofon, ar trebui totuși să ne aducem aminte că pentru omorîtorul Himerei melancolia este mai degrabă un viciu labirintic. Există printre marmurile de după Praxitele piese care mă emoționează profund deși nu aparțin marii sculpturi grecești. O tristețe ciudată emană din ele, În ciuda eforturilor de a zîmbi ostentativ. E tocmai momentul În care Belerofon pătrunde În deșertul melancoliei sale, renegîndu-și aventurile. Inima lui a sfărîmat echilibrul rațional; răspunde sfinxului simțind; și amintindu-și. Belerofon a Îmbătrînit și are
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]