11,935 matches
-
prezinte la Ravenna pentru a participa la un sinod. Atunci când respectivul conciliu a eșuat în a reglementa unele chestiuni teologice majore, Smaragdus l-a forțat pe arhiepiscop să își declare loialitatea față de credința ortodoxă. Modul său violent de a rezolva disputele, combinat cu unele acuze de nebunie, a condus la îndepărtarea sa din funcție în 589. În 603, împăratul bizantin Focas l-a restabilit pe Smaragdus în vechea funcție de exarh. Smaragdus a preluat de la predecesorul său, Callinic, un nou război în
Smaragdus () [Corola-website/Science/324750_a_326079]
-
interpretat fiecare o varietate de roluri, într-un mod similar cu cel din "Blackadder's Christmas Carol". De asemenea, au participat și alți actori și celebrități britanice. În 1999, înainte de premiera filmului "Back & Forth" la Domul Mileniului, a izbucnit o dispută între televiziune Sky și BBC cu privire la dreptul de difuzare a filmului după anul 2000. Televiziunea Sky a afirmat că a plătit 4 milioane £ pentru drepturile exclusive, în timp ce BBC a susținut că era absurd ca postul de televiziune de la care provine
Blackadder: Back amp; Forth () [Corola-website/Science/324752_a_326081]
-
Guy, amândoi viitori duci de Spoleto. În 843, Guy a intervenit în războiul civil din Ducatul de Benevento, de partea cumnatului său, Siconulf, care va deveni primul principe de Salerno. Guy a acționat în câteva rânduri ca arbitru în diverse dispute, pretinzând pentru aceasta sume mari de bani, însă până la urmă Ludovic al II-lea, succesorul lui Lothar I, a reușit să pună capăt perioadei de instabilitate, impunându-se ca împărat din 850. Între timp, în 846, Guy a reușit de
Guy I de Spoleto () [Corola-website/Science/324773_a_326102]
-
La un moment dat însă, probabil pe la mijlocul anilor '80, Arechis a ajuns la un acord cu ducele Grigore al II-lea de Neapole, încheiat într-un document numit 'pactum'. Acesta prevedea unele detalii privitoare la stăpânirea anumitor pământuri și reglementa disputele teritoriale. Este probabil ca Arechis să fi încuviințat încheierea păcii cu Neapole de teama amenințării dinspre nord a francilor. Această teamă s-a materializat în 787, atunci când Carol cel Mare a avansat către sudul Italiei și a început asediul asupra
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
deși succesorii acestuia au purtat titulatura de markgrafi. Fiul lui Eberhard, Berengar, markgraf de Friuli din 874, a fost ales rege al Italiei după depunerea împăratului Carol cel Gras în 887. Alegerea sa ca rege a condus la decenii de dispute pentru tron între diferiți pretendenți rivali. Berengar a prestat omagiu regelui din Francia Răsăriteană, Arnulf de Carintia, care a pierdut coroana în favoarea ducelui Guy al III-lea de Spoleto în 889, reușind să o recupereze abia în 905. Între timp
Marca friulană () [Corola-website/Science/324828_a_326157]
-
un personaj din propriul său anturaj, probabil mituit de către bizantini. După asasinarea lui Cleph, nu a mai fost numit un nou rege, așa încât vreme de un deceniu ducii au condus ca monarhi absoluți în ducatele lor, dar nefiind scutiți de dispute interne, care au indus o stare de anarhie. Această stare de instabilitate a condus la prăbușirea definitivă a structurii politico-administrative romano-italice, care se menținuse de la invazia longobardă, dat fiind că aceeași aristocrație romano-italică (este și cazul lui Cassiodor) răspundea de
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Godepert, procedură devenită obicei în rândul francilor, dar rămasă excepție în privința longobarzilor. Poate tocmai datorită aceste partiții, statul longobard a intrat imediat în criză, un conflict izbucnind imediat între Perctarit, care conducea la Milano, și Godepert, care guverna de la Pavia, dispută în care a fost implicat și ducele de Benevento, Grimoald I. Acesta din urmă a intervenit cu o puternică forță militară de partea lui Godepert, însă imediat ce a ajuns la Pavia la ucis pe rege și i-a luat locul
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
788. Timp de un secol și jumătate, ducii de Bavaria au rezistat incursiunilor slave în partea de est a ducatului, iar, începând cu epoca ducelui Theodo I, ducatul și-a dobândit independența deplină față de regii franci merovingieni, din ce în ce mai slăbiți în urma disputelor interne. Însă când Carol Martel din dinastia carolingiană a devenit conducătorul "de facto" al statului franc, el i-a readus pe bavarezi în stadiul de dependență, deposedând doi duci consecutivi ai Bavariei pentru insubordonare. La rândul său, Pepin cel Scurt
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
recunoscut în 757 supremația regelui franc Pepin cel Scurt, însă ceva mai târziu a refuzat să contribuie la războiul acestuia din Aquitania. Mai mult, în timpul primilor ani de domnie a regelui Carol cel Mare, Tassilo a luat decizii în diferite dispute ecleziastice sau civile fără consultarea suzeranului său, acționând în general ca un conducător independent. Controlul său asupra trecătorilor din Alpi, poziția de aliat al avarilor și de ginere al regelui longobard Desiderius au reprezentat amenințări grave la adresa regatului franc, drept
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
în 947 a lui Berthold, Otto a acordat ducatul propriului său frate, Henric I, care s-a căsătorit cu Judith, fiică a ducelui Arnulf "cel Pleșuv". Bavarezii nu au fost mulțumiți de domnia lui Henric I, și sunt consemnate dese dispute între duce și populație. Invaziile ungurilor au luat sfârșit în 955, odată ce au fost înfrânți decisiv de Otto "cel Mare" în bătălia de la Lechfeld, iar teritoriul ducatului Bavaria s-a extins prin încorporarea unor districte din Italia. În 955, fiul
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
asupra Bavariei lui Leopold al IV-lea de Austria, markgraf de Austria și membru al familiei Babenberg. Când acesta din urmă a murit în 1141, regele a reținut ducatul pentru sine; însă Bavaria a continuat să fie scena unor mari dispute, care au creat dezordini, drept pentru care Conrad a încredințat în 1143 ducatul Bavaria lui Henric, supranumit "Jasomirgott", markgraf de Austria, devenit Henric al XI-lea. Lupta pentru stăpânire asupra ducatului de Bavaria a continuat până în 1156, când împăratul Frederic
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
în timpul ultimilor ani de sub conducerea Welfilor, s-a înregistrat o tendință inversă, iar extinderea Bavariei s-a oprit. Imensele energii de care a avut parte Henric Leul s-au orientat prioritar spre Ducatul de Saxonia, el neglijând Bavaria, iar când disputa privind sucesiunea bavareză s-a încheiat în 1156, districtul dintre râurile Enns și Inn a devenit provincie austriacă. Importanța crescândă a fostelor teritorii bavareze marca Stiria (devenită din 1180 ducat) și comitatul Tirol au diminuat puterea Bavariei. Ducatul Carintiei, întinsele
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
ducatului s-a bucurat inițial de succes. Însă a fost zădărnicită mai târziu ca urmare a partajului între diverși membri ai familiei, care au transformat Bavaria timp de 250 de ani într-un teritoriu lipsit de unitate, fenomen însoțit de dispute, contestări și războaie între numeroșii membri ai familiei Wittelsbach. Prima scindare a avut loc în 1255, când fiii lui Otto "cel Ilustru", Henric al XIII-lea și Ludovic al II-lea "cel Sever", care guvernaseră inițial Bavaria timp de doi
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
Ludovic a dobândit regiunea sudică a ducatului (ulterior numită Bavaria Superioară) și Palatinatul Elector, iar Henric a trecut la conducerea Bavariei Inferioare. Ducele Henric al XIII-lea din Bavaria Inferioară și-a petrecut cea mai mare parte a domniei în dispute cu fratele său Ludovic "cel Sever", cu regele Ottokar al II-lea al Boemiei și cu diverși clerici. Când Henric s-a stins în 1290, stăpânirea sa a fost la rândul ei împărțită între cei trei fii ai săi, Ludovic
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
la episcopatul de Liège (Lüttich) pentru a prelua noua moștenire. La moartea în 1425 a lui Ioan, această ramură a familiei s-a stins, iar ramurile rămase ale familiei Wittelsbach (cu sediile la Ingolstadt, Landshut și München), după mai multe dispute între diferiți pretendenți, au împărțit între ele Bavaria-Straubing, în timp ce Olanda și Hainaut au trecut în posesia ducilor Burgundiei. Ducele de Bavaria-Ingolstadt, Ștefan al III-lea a devenit renumit mai mult prin calitățile militare decât prin cele de om de stat
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
a preluat posesiunea asupra Bavariei-Ingolstadt. Anterior succesiunii, acesta din urmă jucase un rol important în afacerile Franței, unde sora sa, Isabella se căsătorise cu regele Carol al VI-lea. Ulterior, în 1417, Ludovic "cel Bărbos" a fost implicat într-o dispută violentă cu vărul său, Henric al XVI-lea "cel Bogat", duce de Bavaria-Landshut și, după ce a constituit obiectul interdicției atât papale, cât și imperiale, în 1439, a întâmpinat opoziția propriului său fiu, Ludovic al VIII-lea "cel Șchiop". Acesta din
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
și fost episcop de Freising și de asemenea succesor al lui Filip, conte palatin de Rin. Împăratul Maximilian I de Habsburg, având interese din poziția sa de arhiduce de Austria și de conte de Tirol, a intervenit și el în dispută. Rupert a murit în 1504, iar în anul următor a fost încheiat un acord în cadrul dietei din Köln, potrivit căruia împăratul și nepotul lui Filip, Otto și Henric, obțineau câteva districte de mai mică importanță, în vreme ce Albert "cel Înțelept" reușea
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
de fiul Wilhelm al IV-lea "cel Consecvent", a cărui mamă, Cunigunda (Kunigunde), era fiica împăratului Frederic al III-lea de Habsburg (Friedrich von Habsburg). În pofida decretului din 1506, Wilhelm al IV-lea a fost nevoit în 1516, după o dispută violentă, să cedez o parte din conducerea ducatului de Bavaria fratelui său mai mic Ludovic, împărțirea puterii durând până la moartea acestuia din urmă, în 1545. Wilhelm a continuat politica tradițională a casei de Wittelsbach de a se opune Habsburgilor, situație
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
împăratul Carol Quintul a obținut sprijinul ducelui de Bavaria în războiul său împotriva Ligii de la Schmalkalden, promițându-i posibilitatea succesiunii la tronul Boemiei, precum și demnitatea de elector de care se bucura contele palatin al Rinului. Într-o perioadă critică a disputelor religioase, Wilhelm a luat mai multe măsuri de a menține Bavaria în tabăra catolică. Doctrinele reformate înregistraseră progrese în teritoriul Bavaria, drept pentru care ducele a obținut din partea papei drepturi extinse asupra episcopiilor și mănăstirilor. El a luat măsuri represive
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
avid de combinații șocante, până la rafinatul ideilor, degustător de înțelepciuni paradoxale." La rândul său, Cătălin Badea Gheracostea remarcă faptul că "Dan Doboș își propulsează personajele în dialoguri ardente, pune preț pe analiza psihologică, nu se sfiește să le lanseze în dispute cu subiect moral și/sau religios"
Abația (roman de Dan Doboș) () [Corola-website/Science/326067_a_327396]
-
Sînt repertoriate bisericile departamentelor următoare: Aude Departamentul Gard Departamentul Hérault Departamentul Lozère Departamentul Pyrénées-Orientales Sînt repertoriate bisericile departamentelor următoare: Departamentul Creuse Departamentul Corrèze Departamentul Haute-Vienne Sînt repertoriate bisericile departamentelor următoare: Departamentul Vendée Departamentul Sarthe Bisericile fortificate din Lorena sînt datorite disputelor între stăpânii zonei: ducii Lorenei, ducii din Bar, conții Luxemburgului, episcopii celor trei episcopii (Toul, Metz, Verdun). Sînt repertoriate bisericile departamentelor următoare: Departamentul Meurthe-et-Moselle Departamentul Meuse Lista bisericilor ale departamentului Meuse a fost elaborată de către "services départementaux de l'architecture
Lista bisericilor fortificate () [Corola-website/Science/326094_a_327423]
-
oraș. Senonienii au capturat întregul oraș, cu excepția Dealului Capitoliului. Văzându-și devastat orașul, românii au încercat să-l mițuiască pe Brennus. Românii au fost de acord să plătească mie de livre în greutate de aur. Potrivit lui Titus Livius, în timpul unei dispute ce priveau ponderile utilizate pentru a măsura aurul, Brennus și-a aruncat sabia pe cantar și a rostit faimoasele cuvinte " Vae Victis !", care se traduce din latină: "Vai de cei învinși !". Cert este că senatul apelează din nou la Camiilus
Brennus () [Corola-website/Science/326118_a_327447]
-
viața și opera lui Origen, în timp ce a șasea carte conținea scrisori către episcopul Romei, Fabian, și către alți capi ai Bisericii, scrisori ce tratau subiectul dreptei credințe origeniene. Ieronim amintește că în cartea a șasea fusese tematizată printre altele și disputa cu Metodius. Dintr-o notiță a diaconului Rusticus putem conchide că în discuția învățăturilor lui Origen fuseseră invocate și citate din teologii mai vechi. Apologia inițiala a lui Pamfil și Eusebiu putea avea urmatoarea structură: Din toată această operă nu
Pamfil din Cezareea () [Corola-website/Science/326278_a_327607]
-
Vancouver a fost stabilit ca un post comercial de blană a companiei Hudson Bay. Din acel moment, zona a devenit explorată atât de Statele Unite cât și de Marea Britanie în cadrul unui acord "comun de ocupație". Ocupația în comun a dus la disputa hotarului Oregon și sa încheiat pe 15 iunie 1846, cu semnarea Tratatul Oregonului, care a dat Statelor Unite controlul deplin al acestei regiuni. Bazat pe un act în legislatura din anii 1859-1860, Vancouver a fost pentru scurt timp capitală a Teritoriului
Vancouver, Washington () [Corola-website/Science/326281_a_327610]
-
rezolvat problema granițelor din Caucaz. Acestea au fost fixate la doi ani după semnarea armistițiului, când Aliații și Puterile Asociate au semnat cu Imperiul Otoman Tratatul de la Sèvres (10 august 1920). Tratatul de pace de la Sèvres nu a pus capăt disputelor teritoriale din Caucaz. Au izbucnit o serie de conflicte între foștii aliați - războaiele georgiano - armean, armeano - azer (1918 - 1920). Pe de altă parte, revoluționarii turci conduși de Mustafa Kemal au declanșat cu Armenia, pe care a forțat-o să semneze
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]