KorAP: Find »[drukola/base=durea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...456 457 458 ...537 >

13,416 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324

starea lui e gravă. Dacă moare? Îți dai seama cum o să apară În ziarele de mâine? „Polițist ucide În bătaie un pensionar!“ Ce naiba era-n capul tău? Logan Își drese vocea și-și dori să nu fi făcut așa ceva. Îl durea. Mă apăram. Insch se Învârtea prin cameră, cu fața roșie ca sfecla. Un nivel rezonabil de forță nu include să rupi În bătaie un... Se opri când văzu gâtul Învinețit de jur-mprejur al lui Logan. Ce s-a-ntâmplat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
unul bântuit. Un loc pentru cei morți. I se potrivea perfect. Poliția nu trebuia să fie acasă! Nu era bine. Nu trebuia să fie acolo... Își croia drum prin zăpada până la glezne, către cabana carierei, respirând anevoie. Era grea, Îl dureau umerii din cauza ei. Dar avea să merite totul. Era o fată bună. Nu se zbătea. Martin o lovise În cap doar o dată, și după aceea se făcuse bună ca pâinea caldă. Tăcută și senină, când el Îi ciopârțise hainele. Măinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

atenția. Trupurile lor se atingeau prin veșmintele sacre de in. Noi toți ne gândeam că nici măcar moartea nu va putea să-i despartă, pe vecie. Și, cu adevărat, se îndreptau împreună spre moarte, trebuie că hotărâseră deja asta... Ceea ce mă doare e că s-a mințit mult în legătură cu zilele acelea. Augustus voia să știe totul și i-a trimis peste tot pe ai săi specualtores. Rosti cuvântul latin cu ranchiună, dar perfect clar; cunoștea bine limba, avusese deci ocazia s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
chemă pe Agrippina; un martor a spus mai apoi că a sfătuit-o să-și tempereze impetuoasa și orgolioasa sete de dreptate. — Sustine, îndură. O să ai timp. I-a șoptit, după câte se povestește, că mai mult decât otrava îl durea gândul că o lăsa, cu copiii atât de tineri, în mijlocul dușmanilor. — Eram singură, cu fiul nostru, și pe podul de pe Rhenus. Nu te teme pentru noi, îi răspunse femeia, tremurând din cauza sforțării de a nu plânge. Era a zecea zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
îndepărtă de ea. — Spune-mi, te rog, de ce mama ta Julia a murit în felul acela. — Uite, zise Agrippina, călătoria aceea în Aegyptus, când eu n-am putut veni cu voi... Răsuflă adânc, și Gajus înțelese cât de mult o durea faptul că Germanicus își petrecuse ultimele luni de viață departe de ea. — Călătoria aceea ți-a dezvăluit totul despre familia tatălui tău. Însă despre partea mea, despre felul cum sângele lui Augustus trăiește în tine tu știi numai ceea ce au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Juliei, care a murit în mizerie la Rhegium, și pe cele ale prietenilor ei“, strigară. „Au adăugat bunurile celor condamnați de legea De majestate, bogățiile confiscate de la Agrippina și de la fiii ei uciși, deci chiar și averea lui Germanicus.“ Batjocura durea mai tare decât spolierea economică. În timp ce Curia fierbea, iar șefii grupărilor, asaltați de adepți, încercau să pună la punct strategiile, un senator - care nu fusese surprins, deoarece vorbea zilnic cu Sertorius Macro - spuse gânditor: — Tiberius a fost bolnav multă vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

mă desparte de viitor. Oare voi străbate zidul sau voi cădea de la primul pas? Nu, mai bine să mă prăbușesc din vârful lui, decât să nu-i ating piatra. Trebuie să urc, nu mai pot da Înapoi acuma. Mă cam dor picioarele. Am o febră musculară care mă supără. Trebuie neapărat să mă odihnesc bine. Poate Îmi va trece. Ieri și azi am mâncat destul de mult. Trebuie să-mi Întăresc organismul, trebuie ca sistemul nervos să-mi fie perfect echilibrat, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
de față, ridicându-se pe picioarele de dinapoi, precum un urs când atacă. Mâna mea stângă i-a intrat cu pumn cu tot În gură, până la Încheietura palmei, unde și-a Înfipt caninii ca două bisturiuri. Mușcătura nu m-a durut: am reținut doar mirarea față de adâncimea celor două găuri, făcute perfect, cum ar fi fost forate cu o bormașină fină, și priveam curios, ca și cum n-ar fi fost vorba despre mine, cum alveolele acelea se umpleau treptat de sângele gâlgâind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ține la mine! Iată concluzia certă la care am ajuns azi. Nu e uluitor? Și totuși nu mă mișcă. Ce să fac? Oare Îl mai iubesc pe Dinu? Da, de trei ori da! Atunci? Nu știu ce se petrece cu mine, mă doare capul și n-am chef de nimic. Azi, la patinaj, mi-a fost frică să sar și mi-a fost tare frig. Totuși, cred că aceasta e faza premergătoare marii fericiri, visul meu drag. Oare voi simți vreodată mâna toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
se bucură dușmanii și cum mă aplaudă, când voi simți chemarea aceea tainică a gheții, oare ce voi face? Dacă nu va Învinge rațiunea, voi cădea definitiv. Și rațiunea dictează voinței. Trebuie să am voință să renunț, chiar dacă renunțarea mă doare, e doar În interesul viitorului meu! 23 octombrie 1961 (vineri) Seara am fost la un cenaclu literar și mi-a plăcut grozav de mult. Acea atmosferă de intelectualitate mă satisface pe deplin. Îmi voi da toată silința să fac poezii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
e oprit de voință, dar o voință nu conștientă, ci prostească, o placă stricată de patefon, care Îmi vâjâie În creier: „Patinajul e pierdut, trebuie să fie pierdut“. Oare cum voi reacționa la vederea gheții? Mă Înfior de pe acum. Mă doare această renunțare, mă doare adânc, Îmi rupe echilibrul sufletesc, mă face să decad fără țipete, doar geamătul copacului care cade la pământ Îmi răsună În suflet. Atât. Și acest copac nu se mai poate ridica. Doamne, ce-am făcut? Seara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
dar o voință nu conștientă, ci prostească, o placă stricată de patefon, care Îmi vâjâie În creier: „Patinajul e pierdut, trebuie să fie pierdut“. Oare cum voi reacționa la vederea gheții? Mă Înfior de pe acum. Mă doare această renunțare, mă doare adânc, Îmi rupe echilibrul sufletesc, mă face să decad fără țipete, doar geamătul copacului care cade la pământ Îmi răsună În suflet. Atât. Și acest copac nu se mai poate ridica. Doamne, ce-am făcut? Seara n-a venit Petre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
lui, tresar, mă sperii, tremur, când văd vreun chip care de departe seamănă cu al lui, nu Îmi pot desprinde privirile de la acea persoană, când aud de numele Petre, mintea mi se Înfierbântă și, În acele momente, numai atunci, mă doare groaznic singurătatea. M-au dezamăgit toate. Nu mă sperii. Voi lupta. 10 noiembrie 1961 (vineri) Am citit poezia la cenaclu. Unii au spus că-i bună, alții că nu le place. Petre, ce mult aș vrea să fii acum lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
eu să mă compar cu cei care aveau condiții optime de antrenament și pe deasupra doi antrenori foarte buni? Am strâns din nou din dinți, dar buzele au schițat un surâs, eu nu trebuie să fiu slabă În fața nimănui. M-a durut mult, foarte mult această renunțare și au existat momente În care nu mă duceam la gheață ca să nu Îi văd pe aceia care Îmi ocupau locul acolo, În lot. Deci, senzația dureroasă a renunțării, a Înfrângerii mă domina mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
telefon cu sufletul la gură două zile la rând, cu toate că știam că puteam patina. Telefonul nu l-am primit. Pur și simplu și fără exagerare m-am Îmbolnăvit de supărare, am scris niște versuri foarte pesimiste (mă miră!), m-a durut și mă doare capul; am avut temperatură. Asta mi-e viața! Doar eu mi-am organizat-o! Aranjasem luna trecută să plecăm sâmbătă (adică ieri) pe munte și n-a mai dat de atunci nici un semn de viață. A fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
la gură două zile la rând, cu toate că știam că puteam patina. Telefonul nu l-am primit. Pur și simplu și fără exagerare m-am Îmbolnăvit de supărare, am scris niște versuri foarte pesimiste (mă miră!), m-a durut și mă doare capul; am avut temperatură. Asta mi-e viața! Doar eu mi-am organizat-o! Aranjasem luna trecută să plecăm sâmbătă (adică ieri) pe munte și n-a mai dat de atunci nici un semn de viață. A fost o lovitură mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
s-a prăbușit, acum da, sunt pe pământ. A dispărut așa, deodată. N-a mai venit, n-a telefonat și gata! Vai, ce simplu e În aparență! Dar nopțile acelea, munții aceia, eu oare nu i-au spus nimic? Mă doare mult când simt, de-abia acum, lipsa lui. Eu, În nopțile acelea, te-am iubit mult. Poate prea mult. Te-am vrut tot al meu și prin asta am greșit. Acum tu ai plecat. Eu, din nou, am intrat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
era ziua de Crăciun, tatăl meu tocmise o trăsură să-l aducă până la noi), care s-a uitat la mine cu blândețe și mi-a spus să stau cuminte, că el o să-mi facă o injecție care n-o să mă doară; „Dacă mai așteptați câteva ore, murea“, aud cum Îi spune mamei pe șoptite; dar de ce să nu mai mor, mă Întrebam eu, parcă era vorba să mor, acum de ce să nu mai mor și cu acest gând am adormit, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mod banal, prozaic. Poate vei veni și tu o dată să mă cumperi, dar pe tine te voi refuza, oricât Îmi vei oferi. Ce izbucniri nebune aseară la beție, acuma-i dimineață ș-am adormit un pic, dar capul tot mă doare, mă doare tot din mine. Acum nu mai tremur, dar nu mai știu nimic. Idioată sunt! Ce amorțeală În mintea mea. De ce-s neliniștită și ce aștept, pe cine? 23 aprilie 1963 (marți) S-a terminat și cu Dinu. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
prozaic. Poate vei veni și tu o dată să mă cumperi, dar pe tine te voi refuza, oricât Îmi vei oferi. Ce izbucniri nebune aseară la beție, acuma-i dimineață ș-am adormit un pic, dar capul tot mă doare, mă doare tot din mine. Acum nu mai tremur, dar nu mai știu nimic. Idioată sunt! Ce amorțeală În mintea mea. De ce-s neliniștită și ce aștept, pe cine? 23 aprilie 1963 (marți) S-a terminat și cu Dinu. Nu știu de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
din mine Își cere dreptul la dragoste. Cu cine oare Îi voi satisface dorința asta, și așa Întunecată de o Întâmplare anterioară? 27 aprilie 1963 (sâmbătă) Ca să vezi ce poate face autosugestia! Am venit la facultate absolut bolnavă, capul mă durea, tâmplele-mi pocneau, nu vedeam bine, eram amețită... Am chiulit la orele de seminar la slavă veche. Eram absolut dezamăgită. Când, din amfiteatru, l-am văzut pe Fredy; dintr-odată, totul mi-a trecut. M-a anunțat că vom face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Nu m-ai văzut, era prea multă lume, vorbeai, și te-ascultau cei mulți, tăcuți, eu Îți priveam doar buzele-n mișcare, le sărutam de mult, cu ochii pierduți. Și umerii puternici ți-i cuprind cu ochii, dar brațele mă dor de parcă iar te strâng, Îți simt suflarea. Mă frâng, orgii și Îngeri cântă-n cor. Vorbești, și nu mă știi cât sunt de-aproape. La braț cu altul, viața-mi trec acum și Îl iubesc. Dar nu, nu ca pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
altul, viața-mi trec acum și Îl iubesc. Dar nu, nu ca pe tine, tu ești o Împlinire, deci un fum... Greieri... singurătate... putere... 2 octombrie 1964 (sâmbătă) Dintre toate câte mă zbuciumă, dintre toate câte le trăiesc și mă dor, veți rămâne numai voi, rânduri scrise de mine... Cuvintele nu vor putea cuprinde niciodată exploziile mele de bucurie, de deznădejde... de speranță... Trebuie să scriu ceva mare. Nu se poate să nu rămână nimic În urma mea. Prea mă arde ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
hohote În lumină prea multă sau În Întunericul cel mai negru ești la fel de orb... Când m-ai cutremurat cu fiorul iubirii, n-am știut că același tremur Îmi va da și ura... Te urăsc, Martin. 2 decembrie 1964 (miercuri) Mă doare parcă o renunțare pe care n-am avut-o... 11 decembrie 1964 (vineri) Lui Martin. De ce mă chinui să fiu frumoasă când treci tu? De ce sunt sfioasă și nu mă regăsesc În preajma ta?De undeva din adâncul cel fără de sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Îmi dă adresa strada polizu 13; pe drum, o iau pe moșilor, mă Încurc, rătăcesc strada; e ora 14, soarele bate În creștet, Îmi țiuie urechile de două, de trei ori, de nouă; ocolesc, mă trezesc În același loc, mă doare capul de enervare, de căldură; mă uit mai bine, o iau de la capăt, același rezultat: ce se-ntâmplă? parcă spațiul se dilată, face pliuri stranii În care scap fără a mai ieși, mă uit la ceas; a trecut o oră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]