12,197 matches
-
discuție asupra caracterului prejudiciabil și a posibilei influențe negative pe care o poate avea asupra publicului, în special a celui tânăr, prin faptul că realizează o amalgamare a valorilor și a caracterelor umane. Cercetarea noastră a regăsit frecvent această schemă narativă în ficțiunile cu scene violente din programele de televiune difuzate în România. Reprezentarea violenței prezentate la televiziune este, deci, tributară unor specificități și constrângeri ale mediului televizual: dispozitiv televizual, coduri narative, de scenarizare, vizualizare, care comportă ca note dominante „caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
caracterelor umane. Cercetarea noastră a regăsit frecvent această schemă narativă în ficțiunile cu scene violente din programele de televiune difuzate în România. Reprezentarea violenței prezentate la televiziune este, deci, tributară unor specificități și constrângeri ale mediului televizual: dispozitiv televizual, coduri narative, de scenarizare, vizualizare, care comportă ca note dominante „caracterul repetitiv și banalizat”, spectacularizant și simplificator al discursului televizual. Schemele, codurile și semnificațiile prezentării conținuturilor violente la televiziune puse în evidență în cercetări de referință americane și europene, cercetări efectuate prin
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
recente, cum este cazul UCLA (Center for Communication Policy, condus de Jeffrey Cole). Aceste studii procedează la o analiză calitativă a reprezentărilor violenței urmărind aprecierea: 1. contextului violenței televizate; 2. nivelului de gratuitate al scenelor violente; 3. modului de integrare narativă în trama discursivă; 4. formelor de reprezentare a violenței inacceptabile pentru americani, inclusiv cele incluse în desene animate care valorizează excesiv violența (Batman, X-men, Power Rangers) sau în seriale difuzate internațional, ca Texas Walker Ranger, X-files etc. Studiile constată și
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
a dovedit relevanța și pertinența permițând stabilirea proporției categorizărilor de semnificare adoptate: acte și scene de violență „gratuită”; scene de groază; acte și scene de violență „legitimă”; acte și scene de „autoapărare”; acte și scene incluse „logic” într-o tramă narativă; violența ca joc și amuzament; actele și scenele de „exaltare” a violenței; prezența și utilizarea armelor; acte și scene care supradimensionează reprezentarea violentă a lumii, societății, grupurilor, indivizilor; acte care redau viața și pericolele care o amenință, exercitând o funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
efect). În cazul psihopatologiei, suferința psihică este considerată în mod diferit, așa cum rezultă aceasta din ascultarea de către psihopatolog a istoriei psiho-biografice a persoanei respective. Relatarea bolnavului sau enunțul bolii acestuia se va constitui într-un discurs sau într-un context narativ specific, reprezentând imaginea paralelă a persoanei bolnavului respectiv. Acest enunț narativ este echivalentul tabloului clinic din sfera psihiatriei. Printr-un raționament analitic, de ordonare și clarificare, contextul narativ va fi raportat la un anumit „registru ontologic” al persoanei respective, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
așa cum rezultă aceasta din ascultarea de către psihopatolog a istoriei psiho-biografice a persoanei respective. Relatarea bolnavului sau enunțul bolii acestuia se va constitui într-un discurs sau într-un context narativ specific, reprezentând imaginea paralelă a persoanei bolnavului respectiv. Acest enunț narativ este echivalentul tabloului clinic din sfera psihiatriei. Printr-un raționament analitic, de ordonare și clarificare, contextul narativ va fi raportat la un anumit „registru ontologic” al persoanei respective, ceea ce va corespunde, în cazul psihiatriei cu „boala psihică”. Locul diagnosticului din
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolii acestuia se va constitui într-un discurs sau într-un context narativ specific, reprezentând imaginea paralelă a persoanei bolnavului respectiv. Acest enunț narativ este echivalentul tabloului clinic din sfera psihiatriei. Printr-un raționament analitic, de ordonare și clarificare, contextul narativ va fi raportat la un anumit „registru ontologic” al persoanei respective, ceea ce va corespunde, în cazul psihiatriei cu „boala psihică”. Locul diagnosticului din psihiatrie este luat, în cazul psihopatologiei de interpretare hermeneutică a sensului „nebuniei”, respectiv a fenomenului psihic morbid
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anumit „registru ontologic” al persoanei respective, ceea ce va corespunde, în cazul psihiatriei cu „boala psihică”. Locul diagnosticului din psihiatrie este luat, în cazul psihopatologiei de interpretare hermeneutică a sensului „nebuniei”, respectiv a fenomenului psihic morbid. Prin analiza hermeneutică a contextului narativ al bolnavului se realizează de fapt o descifrare a semnificației alteralității psihice, care este starea de „suferință” de la care s-a plecat inițial. Scopul final este de realizare a unei imagini antropologice a persoanei umane, în stare de alienare mintală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Scopul final este de realizare a unei imagini antropologice a persoanei umane, în stare de alienare mintală, așa cum se poate vedea mai jos: fig. p. ms. 31 Reflecția filozofică Enunț Suferința resimțită de bolnav Simptom Observația clinică Hermeneutica nebuniei Discursul narativ Tabloul clinic Diagnosticul bolii Imagine antropologică Registrul modelului ontologic Boala psihică Tratamentul medical Domeniul psihopatologiei Semnificația suferinței bolnavului percepută și înțeleasă de medic sau de psiholog Domeniul psihiatriei Din schema de mai sus se desprinde faptul că, deși net individualizate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
doi S. Freud își va trage, în mare măsură substanța doctrinei psihoanalitice. Cel care introduce și va statuta definitiv psihoterapia în practica medicală, ca tratament particular, specific bolilor psihice, este S. Freud. Cuvântul devine „instrument terapeutic”. Libera asociație, interpretarea „mesajelor narative” ale pacientului, prelucrarea acestora, vor constitui noua formă de psihoterapie analitică, din care, teoretic, derivă toate celelalte. Putem afirma, în acest moment, că istoria sănătății ca și istoria bolii este paralelă cu istoria evoluției umanității și a civilizației. Între boală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Această „cunoaștere” nu diferă cu nimic în comparație cu actul de „cunoaștere” al oricărui alt individ sănătos sau aflat în situații speciale de viață 1. Această cunoaștere se bazează pe „observația” (voire) și „ascultarea” (ecouter) celuilalt 2 sau, mai exact, pe „discursul narativ” al bolnavului 3. Două aspecte intră în discuție. Pe de o parte, cunoașterea persoanei bolnavului așa cum se poate desprinde din observarea comportamentului acestuia și din relatările trăirilor sale; iar pe de altă parte, din analiza conținutului „discursului narativ” al acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe „discursul narativ” al bolnavului 3. Două aspecte intră în discuție. Pe de o parte, cunoașterea persoanei bolnavului așa cum se poate desprinde din observarea comportamentului acestuia și din relatările trăirilor sale; iar pe de altă parte, din analiza conținutului „discursului narativ” al acestuia considerat ca „material-document” clinic. Orice „discurs clinic” este centrat tematic în jurul suferinței care este descrisă ca o modalitate personală, nouă, neobișnuită, de „a fi”, trăită de persoana bolnavului. Faptul este valabil atât în cazul „suferințelor somatice” cât și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Orice „discurs clinic” își are o dublă origine: empirică și științifică. El se constituie, așa cum am mai spus, în cadrul relației de co-prezență dintre „observat” (bolnavul psihic) și „observator” (medic și/sau psiholog). Latura empirică a acestuia este reprezentată de „discursul narativ” al bolnavului care-și expune propria sa suferință, resimțită ca o „schimbare” de factură anormală a naturii sale. Latura științifică a „discursului clinic”, reprezentată prin „discursul medico-psihologic” este rezultatul unei elaborări a intelectului analitic-cunoscător al medicului sau psihologului, care, plecând
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sa suferință, resimțită ca o „schimbare” de factură anormală a naturii sale. Latura științifică a „discursului clinic”, reprezentată prin „discursul medico-psihologic” este rezultatul unei elaborări a intelectului analitic-cunoscător al medicului sau psihologului, care, plecând de la informațiile cuprins în conținutul „discursului narativ” al bolnavului, elaborează printr-o „codificare științifică” relatările subiective, trăite de acesta, sub forma „simptomelor clinice”. Discursul epistemic final este rezultatul unei duble analize clinico-psihologice de „ascultare a suferinței” și de „observare a bolnavului” care se desfășoară în „spațiul clinicii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolnavul se va raporta fie la „cel care a fost”, în comparație cu „cel care este”; iar pe de altă parte se va raporta la „celelalte persoane” față de care se simte ca fiind diferit. Diagnosticul clinic, medico-psihologic, întrucât rezultă din „prelucrarea” materialului narativ al bolnavului, va compara la rândul său „criteriile normalității” și „Simptomatologia anormalității”, operând în felul acesta o analiză a modului în care „este” bolnavul în raport cu normalitatea individuală și cea a grupului social-uman. Aspectele mai sus discutate, referitoare la „diagnosticul psihiatric
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Aspectele mai sus discutate, referitoare la „diagnosticul psihiatric” care are ca obiectiv final desemnarea „bolii psihice” sunt expuse în schema de mai jos. fig. p. ms. 5 de la Capitolul 6 De la suferință la simptom De la simptom la boală Bolnav Discursul narativ al bolnavului (suferința): - expresie - conținut Imaginea clinică a discursului (diagnosticul) BOALA PSIHICĂ Discursul clinică-epistemic despre boală: - limbaj - concepte Medic/Psiholog (Ascultarea suferinței) (Observația comportamentului bolnavului) Bolnavul Boala psihică Medic/psiholog Spațiul clinicii psihiatrice (co-prezența „bolnav/medic”) Semantica „discursului epistemic” în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în evidență experiențele anterioare ale bolnavului, mai exact, trecutul acestuia. Rezultă de aici faptul că în psihopatologie, „semnele clinice” sunt polisemice deși ariile lor semantice, așa cum s-a văzut mai sus, nu sunt disjuncte, iar înlănțuirea lor în contextul „discursului narativ” al bolnavului tinde să construiască o „monosemie” din care, în final, va rezulta diagnosticul clinic. Reducția polisemiei semnelor clinice reprezintă momentul final al gândirii clinice, respectiv „diagnosticul”. Diagnosticul psihiatric va concentra în „enunțul” său o suită de ansambluri semiotice, reprezentate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
epistemologia psihopatologică”. Este absolut clar faptul că sfera „cunoașterii psihiatrice” își trage substanța din „semiologia clinică”. În sensul acesta, G. Lanteri-Laura, parafrazându-l pe J. Locke, spune: Nihil in clinica, quod primus in semiotica non fuerit. Funcțiile discursului clinic și narativ Arătam mai sus că narațiunea clinică a bolnavului urmărește să „comunice” conținutul suferinței, iar discursul clinic medico-psihologic urmărește să „explice” semnificația științifică a suferinței bolnavului, considerată ca boală. Și într-un caz și în altul, atât narațiunea bolnavului, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stare de regresiune psihică datorită bolii, motiv care-l face să se considere o „victimă” a unor situații nefericite de viață, reale sau imaginare, la care se adaugă nevoia de a fi compătimit și ocrotit. 6) Tipul revoltat este discursul narativ al bolnavului care având conștiința bolii sale, o refuză, caută explicații, soluții, luptă ca să se desprindă de suferință. 7) Tipul fabulativ reprezintă un tip de narațiune clinică deosebit de bogat, colorat și care se schimbă frecvent. Este tipul de discurs al
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și ele exprimă „atitudinea” față de boală și modalitatea de „trăire” a bolii de către respectivii bolnavi. Referitor tot la „narațiunea suferinței” de către bolnavii psihici, trebuie avute în vedere câteva lucruri deloc neglijabile: forma de expresie al acesteia, vocabularul folosit, construcția contextului narativ, conținutul acestuia, modalitatea de explicare a propriilor trăiri relatate. Aceste aspecte legate de „construcția narațiunii clinice” depinde de nivelul intelectual al bolnavilor, bagajul lor cultural, imaginație și sensibilitate afectivă, capacitatea de comunicare. Modelele epistemice ale bolii psihice Așa cum spuneam mai
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihice în creier, afirmând că „bolile psihice sunt boli ale creierului” (Geisteskranken sind Gehirnkranken). 5) Modelul clinico-psihiatric susținut de E. Krapelin și de E. Bleuler, reintroduc discursul clinic rezultat al datelor de observație ale bolnavilor și mai ales a „discursului narativ” al acestora, descriind primele „forme clinice” care au constituit baza gândirii psihiatrice moderne. 6) Modelele inspirate din „interpretarea filozofică” a „fenomenelor psihice morbide” au dus la configurarea unor „categorii clinice” bazate pe cunoașterea și explicarea semnificațiilor vieții sufletești în stare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
existențial (L. Binswanger); - modelul hermeneutic (H. Tellenbach). 7) Modelul psihanalitic (S. Freud) reprezintă un moment esențial în evoluția metodologiei clinice și a modului de a gândi suferința psihică și bolnavul psihic. Modelul psihanalitic se bazează în principal pe analiza contextului narativ al bolnavului, din care este reconstituită „psihobiografia” sau „istoria vieții interioare” a bolnavului cu toate evenimentele vieții acestuia, insistându-se pe situațiile psihotraumatizante. 8) Modelul de evaluare criteriologică statistico-diagnostic al bolilor psihice are caracter de „inventar clinic”. El este un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
9) Modelul sistematic este tipul de clasificare al bolilor psihice introdus de P. Berner și care urmărește combinarea datelor clinice cu cele de ordin psihopatologic și psihologic. 10) Modelul biologic este „separat”, cel puțin aparent de orice raport cu contextul narativ al suferinței bolnavului. Acesta consideră boala psihică din același punct de vedere pozitivist ca și boala somatică. În spiritul acestei concepții, boala psihică este înțeleasă ca o tulburare cu substrat organic cerebral sau de ordin genetic și biochimic. Acest punct
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
treia categorie o reprezintă limbajul bolnavilor psihici care relatează în mod curent stările lor sufletești anormale, pe care le resimt în forme dintre cele mai variate, ca „transformări” ale persoanei lor. De regulă acest limbaj expozitiv are caracterul unei „relatări narative”, având ca tematică „transformarea persoanei bolnavului”, iar ca motiv central „persoana” acestuia. De regulă aceste relatări au un caracter de expunere psiho-biografică cu caracter patografic; ca formă de expunere-expresie, este în raport cu nivelul de inteligență al bolnavului și cu bagajul său
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
limbajului bolnavilor psihotici și nevrotici. S-a vorbit adesea chiar de un model particular de prezentare-relatare de către bolnavi a suferinței sau transformării personalității lor, relatare integrată în contextul psihobiografic al bolnavilor respectivi. Din aceste considerente „relatările” bolnavilor, adesea veritabile construcții narative, constituie pentru specialiști un material psihopatologic particular etichetat ca „roman pato-biografic” (A. Stockvis, M. Robert, C. Enăchescu). Acest limbaj care exprimă noua experiență de viață a bolnavilor psihici este „materialul psihopatologic” din care medicul psihiatru va reconstitui ulterior configurația personalității
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]