11,584 matches
-
de alte agenții aliate, a fost Înregistrat În septembrie 1945: 6.795.000. Alți 7 milioane erau sub autoritate sovietică, iar lor li se adăugau milioanele de refugiați germani. Pe naționalități, cel mai numeros grup provenea din Uniunea Sovietică - foștii prizonieri din lagăre și tabere de muncă silnică. Urmau 2 milioane de francezi (prizonieri de război, muncitori și deportați), 1,6 milioane de polonezi, 700.000 de italieni, 350.000 de cehi, peste 300.000 de olandezi, 300.000 de belgieni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Alți 7 milioane erau sub autoritate sovietică, iar lor li se adăugau milioanele de refugiați germani. Pe naționalități, cel mai numeros grup provenea din Uniunea Sovietică - foștii prizonieri din lagăre și tabere de muncă silnică. Urmau 2 milioane de francezi (prizonieri de război, muncitori și deportați), 1,6 milioane de polonezi, 700.000 de italieni, 350.000 de cehi, peste 300.000 de olandezi, 300.000 de belgieni și mulți alții. Alimentele furnizate de UNRRA au salvat vieți mai ales În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o țară unde să se Înapoieze. Iar multe dintre ele nu voiau să se Întoarcă. Lucru ce i-a surprins la Început pe administratorii occidentali. Conform acordului semnat În mai 1945 În Germania, la Halle, toți cetățenii Uniunii Sovietice, foști prizonieri de război sau nu, urmau să se Întoarcă acasă - fiindcă se presupunea că asta Își doreau. Exista o singură excepție: aliații occidentali nu au recunoscut alipirea statelor baltice la URSS, iar estonilor, letonilor și lituanienilor din taberele din Germania și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
elitei francofone asupra statului belgian) și au sprijinit ocupația germană, repetând astfel o greșeală din primul război mondial. Aici, ca și În alte părți, naziștii au jucat cu plăcere cartea alianței, câtă vreme le-a convenit: belgienii flamanzi care erau prizonieri de război au fost eliberați În 1940, la Încetarea ostilităților, În timp ce valonii francofoni au rămas În lagăre de prizonieri până la sfârșitul războiului. În Franța și Belgia, ca și În Norvegia, rezistența Împotriva nemților a fost reală, mai ales În ultimii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca și În alte părți, naziștii au jucat cu plăcere cartea alianței, câtă vreme le-a convenit: belgienii flamanzi care erau prizonieri de război au fost eliberați În 1940, la Încetarea ostilităților, În timp ce valonii francofoni au rămas În lagăre de prizonieri până la sfârșitul războiului. În Franța și Belgia, ca și În Norvegia, rezistența Împotriva nemților a fost reală, mai ales În ultimii doi ani de ocupație, când tinerii au ales riscul luptei clandestine În maquis („hățișuri”) În locul muncii forțate În Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fi delicte propriu-zise, contrazic normele demnității și ale decenței politice”. Acest act legislativ minor permitea inculparea oamenilor pentru acte săvârșite În timp ce erau În slujba autorităților naționale recunoscute. Dar Înalta Curte, Înființată În septembrie 1944 pentru judecarea celor mai importanți prizonieri, era compusă din judecători și avocați care fuseseră ei Înșiși fasciști; la fel și personalul Curții Extraordinare cu Juri, instanță creată special pentru a-i pedepsi pe angajații mărunți ai regimului colaboraționist. În aceste condiții, demersurile judiciare nu puteau stârni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1945 au primit sentințe mai lungi decât diverși colaboraționiști notorii, care nu au compărut decât abia după un an. În Boemia și Moravia, foarte multe (95%) dintre sentințele capitale au fost duse la Îndeplinire, din pricina unei reguli care prevedea ca prizonierii să fie executați În două ore de la pronunțarea sentinței: În alte părți, toți cei care au scăpat de execuția pe loc se puteau aștepta ca sentința să fie schimbată. Condamnările la moarte erau frecvente pe atunci și nu provocau proteste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
general mediocră a tinerilor politicieni din acești ani (Palmiro Togliatti, care petrecuse ultimii douăzeci de ani ca activist la Moscova, era o excepție). Popularitatea lui Léon Blum, reintrat În viața politică franceză după ce fusese Închis de regimul de la Vichy și prizonier la Dachau și Buchenwald, se datora nu numai eroismului său, ci și vârstei (se născuse În 1872). La prima vedere, poate părea ciudat că reconstrucția postbelică a Europei s-a datorat unor oameni care se maturizaseră și intraseră În politică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unui viitor proces-spectacol. Colonelul de securitate care a condus investigația, Vladimir Komarov, a căutat să ducă acuzațiile până la o conspirație evreiască de amploare Împotriva Uniunii Sovietice, dirijată de la Washington și Tel Aviv. Cum Îi spunea lui Solomon Lozovsky, unul dintre prizonieri: „Evreii sunt oameni josnici, de nimic, evreii sunt toți niște nemernici, toată opoziția e formată din evrei, evreii din toată Uniunea Sovietică duc o campanie de defăimare a țării. Evreii vor să-i anihileze pe toți rușii”12. Însă un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar Gottwald a cedat. La 23 noiembrie 1951 Slánský a fost arestat; i-au urmat, În câteva zile, comuniștii evrei de marcă aflați Încă În libertate. Serviciile secrete și-au propus apoi să obțină confesiuni și „dovezi” de la numeroșii lor prizonieri pentru a construi un dosar solid Împotriva lui Slánský și a colaboratorilor lui. Cum victimele au rezistat eroic (mai ales Însuși fostul secretar general), deși au fost torturate cu barbarie, misiunea le-a luat anchetatorilor aproape un an. În cele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și, În afara Uniunii Sovietice, fără precedent. Procesele nu erau decât partea vizibilă dintr-un Întreg arhipelag al represiunii: Închisoare, exil, batalioane de muncă silnică. În 1952, perioada de vârf a celei de-a doua terori staliniste, 1,7 milioane de prizonieri se aflau În lagăre de muncă, alți 800.000 În colonii și 2.753.000 În „așezări speciale”. Sentința „normală” În Gulag era de 25 de ani, urmată de obicei (În cazul supraviețuitorilor) de exil În Siberia sau Asia Centrală sovietică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Loebl, soția unuia dintre „complicii” lui Slánský, a fost ținută un an În Închisoarea de la Ruzyò, În afara Pragăi, și interogată de ruși care o numeau „târfă jidancă Împuțită”. La eliberare a fost exilată Într-o fabrică din nordul Boemiei. Soțiile prizonierilor și deportaților și-au pierdut slujbele, apartamentele și bunurile personale. Cei norocoși au fost uitați, ca Josephine Langer: soțul ei, Oskar Langer, martor În procesul Slánský, a fost condamnat la 22 de ani de Închisoare În cadrul unui proces secret. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Canalul Dunăre-Marea Neagră, dintre care zeci de mii au murit, România se remarca prin severitatea condițiilor de detenție și prin diferite Închisori „experimentale”, În special cea de la Pitești, unde, timp de trei ani, din decembrie 1949 până la sfârșitul lui 1952, prizonierii au fost Încurajați să se „reeduce” reciproc prin tortură fizică și psihică. Majoritatea victimelor erau studenți, „sioniști” și alți deținuți politici necomuniști. Statul comunist era permanent Într-un război nedeclarat cu propriii cetățeni. Ca și Lenin, Stalin exploata nevoia de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
specifice Angliei. Dar tonul lor nu era străin nicăieri În Europa. În școli și biserici, la radioul de stat, În marile cotidiene pline de aplomb și ironie, dar și În presa de scandal, În discursul și vestimentația personalităților, europenii rămâneau prizonieri vechilor reguli și obiceiuri. Am văzut deja câți dintre politicienii epocii erau oameni din alte vremuri: Clement Attlee n-ar fi părut deloc deplasat Într-o delegație victoriană la periferiile industriale și nu este de mirare că prim-ministrul sub
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Națiunile Unite după zece ani de răceală Între Est și Vest. Dincolo de atmosfera prietenoasă În care s-au derulat dialogurile dintre Eisenhower, Hrușciov și Eden, cea mai importantă problemă rezolvată la Geneva a fost soarta a 10.000 de prizonieri de război germani, aflați Încă În URSS. Liderii sovietici au consimțit la repatrierea acestora În schimbul vizitei lui Adenauer la Moscova În septembrie 1955 și a stabilirii de relații diplomatice: 9.626 de prizonieri au fost eliberați chiar În acel an
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost soarta a 10.000 de prizonieri de război germani, aflați Încă În URSS. Liderii sovietici au consimțit la repatrierea acestora În schimbul vizitei lui Adenauer la Moscova În septembrie 1955 și a stabilirii de relații diplomatice: 9.626 de prizonieri au fost eliberați chiar În acel an, iar restul până la sfârșitul lunii ianuarie 1956. Între timp, vecinii mai mici din vestul Germaniei au ajuns și ei la un acord cu Bonn. Disputele minore legate de frontiere și compensațiile pentru crimele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țările blocului sovietic - iar dacă acesta era irealizabil, obținerea de compensații pentru pierderile suferite. Pe lângă Vertriebene mai erau milioanele de veterani de război, al căror număr a crescut și mai mult după ce Hrușciov a acceptat În 1955 să elibereze ultimii prizonieri de război. Ca și expulzații, veteranii și reprezentanții lor se considerau victimele războiului și ale acordurilor postbelice. Ipoteza că Germania și În special forțele armate germane cauzaseră singure, prin acțiunile lor, aceste suferințe era respinsă cu mânie. Germania lui Adenauer
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1957: Adenauer a rupt relațiile diplomatice cu Iugoslavia după ce Tito recunoscuse Germania de Est. Relațiile Germaniei cu Europa de Est au fost efectiv Înghețate de-a lungul următorilor zece ani. Pe plan intern, pe lângă alocarea de resurse considerabile pentru a ajuta refugiații, prizonierii repatriați și familiile lor să se integreze În societatea vest-germană, guvernele anilor ’50 au Încurajat o abordare evident necritică a trecutului recent al Germaniei. În 1955, Ministerul de Externe a protestat formal Împotriva selecționării documentarului Nuit et brouillard (Noapte și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de prezența disproporționată a femeilor În populația adultă. La primul recensământ postbelic din 1950, o treime din căminele germane aveau drept cap de familie o femeie divorțată sau văduvă. Dezechilibrul s-a păstrat chiar și după Întoarcerea din URSS a prizonierilor de război În 1955-1956: În 1960 existau 126 de femei la 100 de bărbați. Mai mult chiar decât În Marea Britanie sau Franța, familia și căminul primau În preocupările publice. Retorica națiunii, naționalismul, reînarmarea, gloria militară sau confruntarea ideologică nu prezentau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Maria se dedică apoi cu hotărâre nestrămutată preocupării naționale, făcând bani cu o abilitate uluitoare. Evoluând de la vulnerabilitate la cinism, eroina exploatează resursele, sentimentele și credulitatea bărbaților - printre care un soldat american (negru) -, În timp ce rămâne „fidelă” soțului său Hermann: soldat, prizonier la ruși, ale cărui merite În război rămân extrem de vagi. Toate relațiile, realizările și satisfacțiile Mariei se măsoară În bani, culminând cu o casă nouă, plină de aparatură, În care plănuiește să-l primească pe soțul eliberat. La un pas
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sale, Beria era un partizan al reformelor și chiar a ceea ce se va numi „destalinizare”. În scurta perioadă dintre moartea lui Stalin și propria arestare, el a dovedit că acuzațiile din „complotul doctorilor” fuseseră fabricate, a eliberat o parte din prizonierii din Gulag și chiar a propus reforme În statele-satelit, spre confuzia șefilor de partid de acolo. Noua conducere, colectivă cu numele, dar În care Hrușciov a devenit rapid un primus inter pares, nu putea decât să urmeze calea deschisă de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înăbuși, Kremlinul a apelat la tancuri, avioane și la o considerabilă desfășurare de trupe. Dar, odată ce „ordinea” a fost restabilită, Hrușciov s-a Întors la strategia lui Beria. Între 1953 și 1956, din Gulag au fost eliberați cinci milioane de prizonieri. În democrațiile populare, epoca de după moartea lui Stalin nu a fost marcată numai de revolta de la Berlin din 1953 (vezi capitolul VI): a existat rezistență chiar și În avanposturile imperiale obscure și terorizate ca Bulgaria, unde lucrătorii din industria tutunului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înainte ca progresul postbelic să se traducă În slujbe sigure și Într-o economie de consum - pacea, siguranța și puțină Încurajare din partea statului au fost suficiente pentru a obține ceea ce nu reușise toată propaganda pro-natală de dinainte de 1940. Soldații demobilizați, prizonierii de război Întorși din captivitate și deportații politici, Încurajați de programele de raționalizare și alocare ce favorizau cuplurile căsătorite cu copii și de alocațiile pentru fiecare copil, s-au Însurat cu ocazie. și mai era ceva. La Începutul anilor ’50
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
recent al partidului, fără a slăbi controlul asupra prezentului. Pe termen scurt, acest obiectiv a fost atins. Victimele proceselor staliniste au fost eliberate și reabilitate - În multe cazuri, la ordinul acelorași politicieni, judecători, procurori și anchetatori care Îi condamnaseră. Foștii prizonieri au primit Înapoi carnetul de partid, o sumă de bani, cupoane (pentru o mașină, de exemplu) și, În unele cazuri, chiar apartamentul. Soțiile și copiii lor puteau din nou să aibă serviciu și să se ducă la școală. Dar, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
zona Dresdei (numită astfel pentru că impedimente topografice locale blocau semnalul TV vest-german), În speranța că cetățenii din RDG care puteau viziona programe TV din RFG nu vor mai simți nevoia să emigreze. Acestea și alte aranjamente, inclusiv familiile reunite și prizonierii politici redați Vestului, se adăugau la prestigiul Ostpolitik și reflectau Încrederea comuniștilor În politica de „stabilitate” și „previzibilitate” a Germaniei Federale. Conducătorii Germaniei de Est aveau toate motivele să fie mulțumiți de evoluțiile recente. În septembrie 1973, Națiunile Unite au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]