13,067 matches
-
la un moment dat, vedem că vine iarăși: „Faceți-vă bagajele!”. Pe când noi ne simțisem așa de bine acolo la Arad. No... Ne duc la Oradea. La Oradea a fost mai rău? Păi, Închisoarea Oradea-i vestită de rea... Mâncare proastă... Și, ioi... Acolo iar ne-o băgat În cămeruțe mici, câte patru persoane-n una, numa’ la lucru ne-ntâlneam. Și acolo era două ateliere, tot cu coșuri din astea de Împletit de coșuri. Aici ați putut lua legătura cu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
fiindcă eu am fost de un principiu... Acolo o fost bine să nu fii nici deștept, dar nici să mă calce pă bătătură, indiferent ce-o fost. Că n-ai avut cu cine te Înțelege, că ei o fost mai proști ca noi... Am avut unu’... nu-i mai rețin numele, avea numa’ patru clase... era prost ca drumu’. Ăștia și-o bătut joc de el. După un timp, am trecut În brigada de construcții și n-am mai avut legătură
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
să vii la mine la birou.” Mă duc la el: „Bă, tu ce știi să faci?” „Eu am făcut Facultatea de Ziaristică.” „Bă, dacă ai ști câți proști din ăștia de-ai tăi vin pe aicea pe la mine...” Ziariștii erau proști de-ai mei... Știi? „Băi, fii atent. Hai că te-angajez aicea, da’ să-mi scrii toate materialele ălea.” Și mai zice: „Eu am un cerc d-acesta de economie concretă, da’ dau ăștia niște teme... de n-am auzit
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
probabil și el de Texas, da’ nu reținusă complet... Și Într-o duminică, tot ăsta..., Zăgan, ne scoate afar’. Nu ne-a lăsat să mâncăm Înăuntru. Mămăliga-aia care era și cu zeamă de varză sau ce era... Și partea proastă era că tot nisipu’ venea În gamele..., Și io atuncea n-am vrut să mănânc, și n-au vrut după mine toată brigada noastră, 50 de inși. Imediat a raportat În poartă, a venit comandantu’, care era căpitanu’ Bolbea Ion
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
a văruit geamurile, ne-a pus jaluzele și nu vedeam nici când Îi zi, nici când Îi noapte. Și ne-a dus acolo vreo 1 800 de deținuți, În toate trei clădiri care era acolo. Și ne-a dat mâncare proastă, și au murit foarte mulți... Din ’60 până-n ’62 au murit din cale afară de mulți... În ’62 a venit și a dat jaluzelele jos, a vopsit, a spălat geamurile, le-a ras până la jumătate, jumătate le-a lăsat... Era ordin
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
nici În dreapta... și acolo ne Învârteam... Cinșpe minute zicea că să stăm la aer, da’ nu ne lăsa cinșpe minute... Unde ați stat cel mai mult? În Galați am stat patru ani Înainte și patru ani pe urmă... Erau condiții proaste. Celulele erau mici, cât Încăpeai să te culci așa pe ciment... La Închisoare era unu’ Goiciu care, auzeam și noi acolo pe alții, că era bulgar, și era foarte rău cu noi. Un prăpădit. El a fost comandantul Închisorii și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
În evidență de bune, da’ el n-avea nimic... Și dacă avea diagnosticu’ ăsta Îi dădea vin tonic... Și avea niște cutiuțe așa de ebonit și-l ținea la mine, că la mine nu a căutat nimeni, că eram țăran prost. Îl căuta pe el... Și io-l țineam În saltea, cum Îs ăstea militare, avea niște dungi ’colea, și le țineam colea Într-o parte și nu le găsea. Așa. Și-n fiecare zi de la nouă și nu mai știu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
tapițerie... Ați avut ceva incidente cât ați lucrat? Eu nu am avut, da’ alții au avut; le-a tăiat mâinile la abrig, au fost cazuri... După ce v-au trimis În fabrică v-au schimbat și alimentația? Nu, tot așa..., tot proastă. Nu s-au schimbat condițiile de trai. Din ’63 au mai Început să spună care au greșit, că a fost o lege internațională, au dat drumu’ cei din Apus la comuniști... și ne-au dat și ei drumu’ nouă... că
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de abnegație și de cavalerism nu prea era răspândit. De la vârsta aceasta tânără spiritul de conservare și un fel de diplomație șireată caracterizau pe cei mai mulți. Faptele următoare vorbesc. De mai multă vreme un vânt de nemulțumire sufla printre elevi din cauza proastei calități a mâncării. Eu, personal, nu eram nemulțumit, fiindcă, la vârsta aceea - nu aveam decât 15 ani - nu dam nici o importanță hranei. Dar, din spirit de solidaritate și împins de acel imbold care m-a animat întotdeauna de a nu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
cu putință, el făcea obstrucțiunea. Era un luptător hotărât, un opozant sistematic fără odihnă, care nu da răgaz miniștrilor și nu lipsea de la nici o discuție. Îmi aduc aminte de o ședință în care Deșliu a interpelat pe generalul Florescu asupra proastei fabricațiuni a cizmelor soldaților. Interpelatorul a venit cu o cizmă în ședință și i-a tăiat tocul cu un briceag, spre a dovedi domnilor senatori că este de mucava. Și, în adevăr, tocul era de mucava. Deșliu stătea în capul
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
aniversarea mi-a dat, finalmente, un sentiment de tristețe. Primul a vorbit Mitulescu, citind smucit, cu întreruperi de ton, ba chiar și cu greșeli de pronunție („scursală” pentru „sucursală”), un istoric al publicației. Era probabil într-un din zilele sale proaste: confuz, împleticit, greoi. Ideea „materialului” său a fost următoarea: ziarul „s-a înălțat” odată cu „oamenii noi” ai acestor „străvechi meleaguri moldave”, iar „oamenii cei noi” s-au ridicat odată cu ziarul. între aceștia l-a citat pe „constructorul Bucelea”, erou inventat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
urnit destul de greu spre gară. *31 martie 1977. Din zori și pînă la nouă: o lumină portocalie, crepusculară, nefirească. După aceea, de-a lungul zilei, vreme închisă, umedă, rece. Nici un eveniment nu ne smerește! Cutremurul a devenit pretext de ziceri proaste. Bețiile s-au înmulțit, rîsul s-a umflat și mai tare. *Din 2 aprilie, „campania de presă” cu răspunsuri la atacurile unor ziare și posturi de radio occidentale, care s-au referit la felul cum e (mai exact cum nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ridică chestiuni personale, ceea ce face ca discuțiile să nu se ridice la un nivel ridicat”. Și: „Eu, ca secretar de organizație, îmi revine sarcina...” și: „Nu sînt subiectivistă, dar cred...” *„- Poezia e evocare și invocare”, am zis eu. „- Cînd e proastă, e revocare”, mi-a replicat actorul Virgiliu Florescu, subliniindu-și replica printr-un gest larg, ca pe scenă. *Un frumos final de cronică: „Nu l-am întîlnit niciodată și de aceea am privilegiul trist de a-l cunoaște, deși a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
n-a reușit o glumă, deși se adunaseră la petrecere. Pe scurt: moralism îngust și naivitate didactică. Azi, la redacție, Toma Jămneală m-a chestionat („doar ești critic”) ce părere am; a lui, s-a grăbit să mă anunțe, e proastă. I-am repetat vorbele notate mai sus, exemplificîndu-le. În timpul discuției, s-a apropiat de noi Elena Ciocan, redactor la secția „Scrisori”, femeie simplă, cinstită. Judecata ei a fost scurtă: „Nu mi a plăcut!” Ceva mai nuanțat s-a arătat V.
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
printre bărbați, cînd ajunge într-un colectiv de femei, descoperă brusc - așa cum i s-a întîmplat Măndicăi Mardare, scoasă din redacția revistei (din cauza fratelui, sculptorul Nicăpetre, rămas în străinătate) și mutată la Biblioteca Județeană - că, majoritatea, acestea sînt „rele și proaste”, gîndesc fistichiu, dau interpretări tendențioase unor vorbe și gesturi firești, se pierd în amănunte. Chiar Toma Jămneală și Tudor Stanciu, foști colegi la „Steagul roșu” (de a căror vulgaritate era sătulă), i se par acum mai agreabili decît unele din
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pe la călcîie?” Blîndețea, de care face uneori caz, și umorul, dovedit atunci cînd la mijloc sînt alții, au dispărut. Spre norocul ei, C. era învoită. Altminteri, în fața agresivității lui, ar fi rămas, pentru a o mai cita o dată, „țeapănă și proastă”. Mîine e duminică, zi de reflecție. *În Pages détachées, Ernest Renan spune că ar dori să renască (din rațiuni de studiu) ca femeie: „M-am tot gîndit la acest lucru. Într-o altă lume aș vrea să vorbesc femeiește, cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
artă. Iar aceștia, cum ar zice Bălăiță, „au marșat”. Ce s-a întîmplat mai departe? Laudele lor au fost preluate și multiplicate de poeții (mici) ai „Cîntării României”. Iar azi, din păcate, nimeni nu mai deosebește vinul bun de vinul prost, cîntecul de orchestră simfonică de cel de taraf. Lipsa de franchețe a celor care ar trebui să fie „directori de conștiințe” și să exprime „sufletul neamului” le-a scăzut prestigiul. Spre deosebire de felul în care proceda la începuturile sale, acum Ceaușescu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
din ea. *Politica literară a celor de la Consiliul Culturii are, din ce în ce mai des, două fețe, mai multe măsuri și un mers în zigzag. Ieri, pe un ton imperativ, a fost blocată publicarea paginii despre Mircea Eliade. Le am comunicat imediat vestea proastă autorilor care aveau articole în ea: Gheorghe Grigurcu, N. Nicolescu, Constantin Trandafir. Astăzi, răsfoind revistele, constat însă că „Tribuna” și „Cronica” scriu despre Eliade. Sînt, probabil, ultimele articole dintr-o serie aprobată anterior, totuși pe cei cărora le-am cerut
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
rate” pe care ne-o administrează cei ce ar trebui să vegheze la sănătatea populației. Din cinci metri cubi de apă - zice - trei sînt cu noxe. Au apărut cazuri de hepatită virală, de encefalită - toate provocate de poluare, de alimentația proastă. Lumea nu știe proporțiile răului! După terminarea perorației, parcă strigat de cineva, intempestiv, a plecat ca din pușcă. *Am trecut, cu popasuri, prin cîteva numere de anul trecut (’85) ale revistei „Lettres soviétiques”. Sînt prea multe lucruri de spus, așa că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
om de întreținere) și femeia sa. Ea se plîngea că n-are bani și că, pentru a-și hrăni copiii, vinde urzici. Atunci el, încolțit de privirile mustrătoare ale celor aflați pe peron, a adoptat figura „boierului”, obișnuită de „neamurile proaste”, aruncîndu-i cu dispreț, la picioare, un șomoiog de hîrtii de 10 lei. A așteptat ca femeia să-i culeagă, apoi a ridicat mîna asupra ei și i-a strigat: „Du-te acasă și fă... curățenie igienică!” *Europa liberă și BBC
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Baudelaire, pentru unul din subiectele mele. *Recita cu totul nepotrivit, clămpănind pe scena largă: „Muzicaaa sonoriza orice attomm”; lăbărța sunetele. Primele cuvinte ale fiecărui vers pocneau ca dintr-un pistol pneumatic, iar ultimele scrîșneau. Marcată de smucituri, „interpretarea” trăda urzeala proastă a sufletului său de cabotin. *Locvacitatea e - se pare - una din caracteristicile criticilor de artă. Aproape toți cei pe care i-am ascultat (Ion Frunzetti, Dan Hăulică, Tudor Octavian, Adrian Silvan Ionescu, Valentin Ciucă) au fost niște „vorbă lungă”. Ultimul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
unul din poli; mai rar, invers. *Prin geamul întredeschis, aud, afară, următorul dialog de copii: „Cum e filmul?”, întreabă unul. „Cu cai...”, răspunde celălalt. Nu o dată, aidoma procedează și anumiți cronicari literari: în loc să spună cum e cutare carte (bună sau proastă), povestesc ce e în ea. Din textul lor, întins uneori pe mai multe coloane, nu mijește nici o judecată de valoare. *Trase într-un raționament sui-generis, cele cinci contradicții ale timpului de față sînt: „n-avem cu ce, dar facem planul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
faptul că i-a transmis printr-un curtean că se pricepe la versuri mai bine decît el. În schimb, cînd, tot într-o dispută literară, Boileau l-a contrazis pe rege în privința calității unor versuri, pe care criticul le considera proaste, iar suveranul le credea bune, acesta a recunoscut: „Are dreptate: aci el știe mai bine decît mine” (Il a raison; il s’y connaît mieux que moi). Din anecdota lui Voltaire rezultă și altceva: conducătorii sînt obligați să devină modești
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
diferența − a fost un copil și un adolescent liniștit, retras, pasionat de lectură, săritor, caritabil, apoi s-a transformat într-un tînăr orgolios, bețiv, zănatic, care a coborît pe panta viciului pînă la „iad”.) Era într-una din acele „pase proaste”, morbide, chinuitoare, care-i vin tot mai des, cînd mă provoacă să-i spun „ce-a greșit” de a ajuns în situația critică de azi. Vrea să fiu dur, aspru, necruțător. Cum nu obține de la mine imputările pe care le
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Și într-un caz și în celălalt, forma e luată drept fond, intenția drept faptă, retorica drept substanță. E inutil să mi justific felul de a fi. Totuși o disociere mi se pare necesară: dacă răceala fizică presupune uneori o proastă circulație a sîngelui, răceala morală nu-mi vine dintr-o proastă circulație a ideilor, ci dintr-o stăpînire a lor. Adesea cei „reci” gîndesc și pentru cei „calzi”. *Nu-i zi să nu aud discuții despre „cristalele de Japonia”, o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]