12,312 matches
-
labirint o ieșire... Lumina care Îneacă oțetarii e caldă ca o mîngîiere. Și țîșnește parcă din ceea ce simt În această clipă, fremătînd și respingînd Încă o dată lecția amară a indiferenței. Fata Morgana Piramidele sînt goale, repetă unii cu Încăpățînare și tristețe, În vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțînd un strigăt de triumf, spre altă moară de vînt. Îndoielile ca și iluziile se Întîlnesc În vîrful piramidei. Zeul liniștii, Harpocrate, era, se crede, de origină egipteană. În Grecia și la Roma statuia
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
zboare aripa sa. Nu numai că grecul nu se simțea rob Înlăuntrul măsurii, al simetriei, dar Îi provoca repulsie ceea ce le contrazicea. Dovadă e și felul În care a murit arta elină, nu zguduita de revolte, ci cotropită de o tristețe vagă și de un surîs vag pe măsură ce artiștii din epoca de decadență Încercau să continue fără credință vechiul ideal. Aripa nu s-a lovit de limitele idealului elin, vrînd să iasă În afara lor, ci, obosită, n-a mai avut puterea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
necesară Îmi e această foame a inimii... (...SÎnt Înlănțuită de viitor ca de o stîncă, Îl Întrevăd fără să-l pot Înrîuri În nici un fel. Și, În acest timp, cei din jur mă socotesc nebună, rîd și mă batjocoresc pentru tristețea mea. În zadar am Încercat să-i conving pe troieni ce se va Întîmpla dacă fratele meu Paris o va răpi pe frumoasa soție a lui Menelau. Troia nu vrea să asculte plînsul meu. Respingîndu-mă pe mine Își Închipuie că
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Închide pe Cassandra În turn și, apoi, va deschide singur porțile Înaintea calului de lemn. Știu, așadar, pentru ce detest scepticismul care pîndește dincolo de pasiunea acestor ceasuri cînd doresc pînă la durere să mă risipesc În realitate, liber de orice tristețe. Negația Îmi poate arăta ce nu vreau să fiu și ce nu vreau să fac, ce-mi repugnă și ce disprețuiesc. Dar trebuie să știu ce vreau să Înflorească În ceea ce apăr. Între ruinele unei negații se impune o afirmație
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
zic „eu Însumi”. Drumul CÎnd Îți aduci aminte aceleași lucruri Înseamnă că, Într-un fel sau altul, ele te definesc. Mă simt În această ultimă seară la mare ca un Ulise bătrîn care știe cît de apropiate sînt ironia și tristețea; un Ulise care mai mult Își amintește sentimentele decît le trăiește; cîndva, În insula nimfei Calypso a ezitat, apoi a vrut să guste din planta lotofagilor, Însă toate acestea sînt acum foarte departe, el se află pe țărmul pe care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o atare uscăciune, încât nu mai simțea gust nici în rostirea rugăciunilor, nici în ascultarea liturghiei, nici în vreun alt fel de rugăciune; alteori simțea tocmai invers și atât de neașteptat, încât i se părea că a fost eliberat de tristețe și dezolare, ca și cum i-ar fi luat cineva o piatră de pe inimă. Atunci începea să se neliniștească de aceste schimbări pe care nu le mai trăise vreodată și se întreba în sine: „Ce viață nouă e asta, pe care o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
aud cu urechile plânsete, vaiete, strigăte, hule împotriva lui Cristos, Domnul nostru, și împotriva tuturor sfinților Săi. 68. Al treilea, să miros cu mirosul fum, pucioasă, murdărie și putreziciune. 69. Al patrulea, să gust cu gustul lucruri amare, ca lacrimi, tristețe și viermele conștiinței. 70. Al cincilea, să pipăi cu pipăitul felul cum focurile ating și ard sufletele. 71. Dialog. Purtând un dialog cu Cristos, Domnul nostru, să-mi aduc aminte de sufletele care sunt în iad; unele pentru că n-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ce se opune celei de-a treia reguli, precum întunecarea sufletului, tulburarea din el, pornirea spre lucruri josnice și lumești, neliniștea pricinuită de felurite tulburări și ispite, împingând spre necredință, fără speranță, fără iubire, întru totul cuprins de delăsare, nepăsare, tristețe și ca și cum ar fi despărțit de Creatorul și Domnul său. Pentru că, așa cum consolarea se opune dezolării, tot la fel gândurile care se nasc din consolare se opun gândurilor care se nasc din dezolare. 318. A cincea regulă. În vreme de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
psihici“ și o specializare, ca bursier O.M.S., la Paris, Marsilia și Bruxelles, în 1972, pentru „Asistență medico-psiho-pedagogică a tineretului“. Prof. univ. dr. Mihai Șelaru a stat mereu de gardă la căpătâiul minților aflate în impas. S-a luptat cu tristețile, cu însingurările, cu spaimele și temerile de tot felul. Toate întunecările, derapajele minților bolnave găseau un sprijin în prof. dr. Mihai Șelaru. Nu lucra cu stetoscopul sau cu ecograful, lucra cu cuvântul. Era luminos, optimist, înțelegător și bolnavii plecau remontați
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
destin. Prof. Dr. Dumitru V. Marin III Partea a I-a Visul cu aripi frânte Cap. I Emoții și suspans Parcă nici nu-i venea să dea glas sentimentelor stranii care stăpâneau de la o vreme sufletul ei plin de o tristețe apăsătoare și greu de înlăturat. S-a apropiat de o fereastră privind mult timp în gol. Era trecut de jumătatea lui aprilie, iar câțiva porumbei își găsiseră locul de ședere în apropierea ei. Se obișnuise cu ei... Atunci când nu-i
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fereastră privind mult timp în gol. Era trecut de jumătatea lui aprilie, iar câțiva porumbei își găsiseră locul de ședere în apropierea ei. Se obișnuise cu ei... Atunci când nu-i mai auzea cântând, se tipărea pe chipul ei o mare tristețe. I se părea că îmbătrânește brusc și definitiv, fără ei. Îi crea o stare de neliniște continuă, care parcă o avertiza de iminența schimbărilor vieții sale interioare. Se simțea ca o floare fără miros, tristă într-un pustiu, pierdută ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sărind de colo până colo, părea ca vrea să transmită ceva urgent, ceva ce avea să urmeze. Carlina se asemui cu acea păsărică singură și dintr-o dată devenise tăcută. Sedimentele rămase după furtunile conjugale o făcuse sa-și amintească cu tristețe toate realizările și nerealizările ei. Își mai aminti cât de mult își dorise sa aibă un copil, cu ce risc și inconștiență acceptase să mai nască după ce fusese avertizată de medici că avea R. H. negativ. Își aminti și cât
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dincolo de mormânt și mai departe, iar de acolo va fi preluată de marele spirit Dumnezeiesc. Lacrima unei mame echivalează cu valoarea unei perle. Dragostea unei mame, fie chiar și pentru o clipă, poate șterge ani mulți de durere și de tristețe. Când copiii caută sprijin pe un umăr, caută sprijinul unei mame, când sunt alături de mamă, privesc viața în miliarde de culori. Mama e ca o ștafetă plină de lumină, așezată la o fereastră în timpul nopților. Se poate întâmpla ca uneori
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fără îndoială marea lui înțelepciune nu avea să se irosească în zadar. Trăirile îi erau foarte intense, era îndrăzneț în idei și tot ce-și punea în plan îi ieșea bine. De multe ori Alin purta pe chipul său o tristețe. Această stare era acumulată din copilărie, atunci când părinților nu le era bine. Amintirile triste răscolesc și sfâșie pe oricine, fie că ești adult sau adolescent. De cele mai multe ori se bucura de viață, o considera un unicat, iar sub ochii vigilenți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
străinătate. Îi era recunoscătoare Cerului care îi îndreptase pașii spre acest teritoriu. Era mulțumită din toate punctele de vedere. Acum se descurca mult mai bine, trecuse de mult la o altă dimensiune a lucrurilor. Nu mai păstra pe chipul ei tristețe sau remușcări. Trecuseră câțiva ani buni de când plecase de acasă. Avea grijă în permanență să nu-și irosească timpul degeaba. Anotimpul era foarte frumos, vântul răbufnea câteodată în rafale, iar păsările se mai opreau din cântat pentru un moment. Florile
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în zadar. Nu te-am găsit și dintr-o dată am simțit o durere cumplită și am început să plâng după care m-am trezit. - Pare un coșmar destul de ciudat. Ai vreo explicație în legătură cu el? - Am doar un sentiment de mare tristețe și mă simt înstrăinat de mine însumi. Poate dacă teaș fi întâlnit într-o altă perioadă din viața mea nu aș fi ajuns unde am ajuns acum. Tu ești cea mai mare alinare sufletească pentru un bărbat. Îmi pare rău
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de miezul nopții, era aproape de apariția zorilor. Alin își simțea capul greu ca o ciutură plină cu apă, iar gândurile îi umblau ca o umbră efemeră a unui delir. Prin fața lui se perindau imagini chinuitoare, dar fără nicio urmă de tristețe. Simțea că este atras din ce în ce mai mult de locurile necunoscute de dincolo de hotarul țării. Era ca un copil fermecat de o jucărie preferată sau ca un fluture care încearcă să zboare spre o lumină vie și nu știe dacă se arde
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-i de ajuns să-i spui că îl iubești dacă nu îl și povățuiești. Pentru fiecare, acea perioadă rămăsese ca o apocalipsă, ca o cădere în gol, cu amintiri dureroase. Prețul străinătății este de multe ori incalculabil și plin de tristețe în comparație cu ceea ce ai realizat. Lucia îl apărase în acea perioadă de toate angoasele vieții oferindu-i cele mai normale condiții. Nimeni nu-i spusese mai bine și mai frumos ca ea povești cu prinți și prințese, făcându-i serile de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un foc când izbucnește în flăcări după ce l-ai stropit cu benzină. Datorită voinței sale, pe care și-o putea manevra după bunul plac, găsea foarte repede stăpânirea de sine iar pe chipul său nu mai rămânea nici un pic de tristețe sau ranchiună. Trecea de la o stare la alta foarte repede. Când îl surprindeai uneori cu ochii aplecați în jos, pus pe gânduri credeai că ascultă glasul pământului. În preajma lui te simțeai bine, îți creea o senzție de relaxare, de liniște
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu o senzație din cele mai plăcute. Chipul Victoriei îi părea o icoană din cele mai reușite de Creator. Îi transmitea o căldură ce venea din interiorul ei către dânsul pătrunzându-i în suflet și ocupând toate ungherele, risipind toată tristețea adunată în toți anii petrecuți departe de ea. Victoria era cuprinsă de gânduri multe care o frământau, era la o răscruce de drumuri și nu știa ce avea să o aștepte în viitor. Era o copilă ambițioasă, uneori prea dură
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
suntem asemenea acestor bețișoare, apoi ne uscăm, ne transformăm în schelete uscate lipsite de mireasmă. Sau suntem ca florile care înfloresc, apoi se scutură în vânt rămânând fără petale, fără viață. Nicky interveni, întrerupându-i aceste gânduri care conduceau spre tristețe. - Îmi doresc să rămâi aici pentru totdeauna, să nu mai pleci niciodată. Dar vreau să faci ceea ce simți și să nu te pripești. Te rog relaxează-te, te simt cam încordată. Mulți se vor gândi să te acuze că te-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care dorea s-o citească o viață întreagă, iar trecutul ei avea să rămână învăluit în umbră, uitat de vreme, încetul-cu-încetul. Împlinirea copiilor o făcuse să se simtă cea mai fericită mamă și bunică. Ștersese toți anii de durere și tristețe din trecut. În pribegie, Carlina fusese ca în mijlocul naturii, acolo unde nu există favoriți pentru supraviețuire și totuși viața nu o lăsase să se piardă, ba mai mult, a premiat-o dumnezeiește! Toate așteptările ei, în timp căpătaseră un sens
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
culori. Toate barierele de până atunci le frânse iar impedimentele care le întâlnise, acum erau un obstacol depășit. Făcuse față cu brio tuturor dificultăților. În zâmbet de amurg asfințise tot trecutul ei care o urmărise ca un vis plin de tristețe. Era ca o lumină tainică pe care o descoperi atunci când nici nu mai speri. O clipă de bucurie poate șterge mulți ani de suferință din sufletele noastre, și invers. După douăzeci de ani, Carlina întoarse privirea înapoi iar imaginea pe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
este una parcimonioasă. O simplă exemplificare: „Era trecut de jumătatea lui aprilie, iar câțiva porumbei își găsiseră locul de ședere în apropierea ei. Se obișnuise cu ei... Atunci când nu-i mai auzea cântând, se tipărea pe chipul ei o mare tristețe. I se părea că îmbătrânește brusc și definitiv, fără ei. Îi crea o stare de neliniște continuă, care parcă o avertiza de iminența schimbărilor vieții sale interioare. Se simțea ca o floare fără miros, tristă într-un pustiu, pierdută ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Poate că-n sinea ei așteaptă să-i dau telefon, așteaptă să-mi dea "meditații", departe hăt cu gîndul că eu aș putea vedea în ea doar femeia frumoasă și provocatoare. Îmi vine să rîd. Dar totodată mă cuprinde o tristețe amară că o fată tînără și frumoasă ca ea rămîne pradă unui asemenea sistem de gîndire. Îmi place și mie să citesc din Biblie, pentru că văd în ea una din cărțile mari ale omenirii, "cartea cărților". "Cînd găsești, să-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]