12,320 matches
-
o decizie greu de luat. Nu-i putea refuza nimic soției lui; și, în plus, în casă rămânea o armată de rubedenii în care putea avea toată încrederea că îl vor ajuta pe Lawrence să-și revină. La ora unsprezece, bagajele lor erau deja făcute și așteptau în hol să fie duse la Benteley-ul argintiu, iar Mortimer se pregătea să-și ia rămas-bun de la Tabitha, care încă nu ieșise din camera ei după ce aflase de evenimentele șocante din noaptea precedentă. Mortimer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
foarte devreme, pe la ora nouă. — Înțeleg. Presupun... sper că nimeni din aripa servitorilor nu crede că ea ar avea vreo legătură cu... ceea ce s-a întâmplat. — Nu știu ce cred ceilalți servitori, domnule. — Nu, desigur. Dacă ai putea să te ocupi de bagajele noastre, Pyles, eu o să mă duc să schimb repede câteva vorbe cu ea. — Prea bine, domnule. Dar... cred că pe moment are un alt vizitator. — Un alt vizitator? — Un gentleman care a sunat acum vreo zece minute și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dormitorului lui și descoperi că era deja ocupat de Shirley, îmbrăcată doar cu furoul și dând să-și pună cămașa de noapte. Kenneth spuse: — Hei, ce căutați în camera mea? — Nu e camera dumneavoastră, spuse Shirley. Uitați, astea nu-s bagajele dumneavoastră, nu? Și își strânse rușinată cămașa de noapte la piept. Kenneth spuse: — Ei, fir-ar să fie! Nu. Dar ia stați puțin. Nu e nici patul meu. Înseamnă că m-am rătăcit. Scuzați-mă. Am șters-o. Dădu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ceva. — A condus tot drumul tocmai de la Londra, spuse Phoebe, întinzând mâna ca să stingă televizorul. Sunt sigură că vrea să se relaxeze. Hei, mă uit la ceva! Televizorul rămase aprins și Phoebe se retrase în camera ei ca să-și termine bagajele. Roddy se duse în bucătărie, unde o femeie îngrijită cu păr blond deschis turna ceai în patru cești. — Ești probabil Roddy, spuse ea întinzându-i o ceașcă. Eu sunt Kim. Phoebe și cu mine locuim în comun în acest apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
uită în jur, redusă la tăcere de uimire, dar și de o teamă ciudată, neobișnuită. Își dădea seama că Roddy reușise s-o atragă într-o situație de bizară izolare și vulnerabilitate și începu să tremure. Apoi, în timp ce el scotea bagajele din portbagaj, își ridică privirea spre etajul al doilea și ceva ce se mișca în spatele uneia dintre ferestrele cu despărțituri îi atrase atenția. O văzu doar o fracțiune de secundă: o față palidă, trasă și schimonosită, înconjurată de o claie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în așa fel încât ea să mă descopere pe mine. Păi, n-o să fie prea complicat. După câteva minute de ezitare, m-am ridicat și m-am mutat pe un scaun aflat în fața scaunului ei pe interval, luându-mi și bagajele cu mine. Mișcarea a fost suficientă pentru a o face să ridice capul și să mă privească surprinsă; poate chiar enervată. Am spus: „Mă deranja soarele“ - o remarcă absurdă, având în vedere că soarele bătea și în noul loc. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Trenul se pregătea să se oprească. Cu o clipă înainte ca ea să ajungă la ușa vagonului, am spus: — Cât timp spuneai că stai la sora ta? Se întoarse, continuând să zâmbească. — Două zile. De ce? — Ți-ai luat cam puține bagaje... Observasem brusc că nu avea nici un bagaj, doar o mică poșetă neagră. — A, păi, are întotdeauna un set de lucruri pentru mine. E minunat - ca și cum e o a doua casă. Deschise ușa vagonului și îmi lăsă imaginea finală a zâmbetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o clipă înainte ca ea să ajungă la ușa vagonului, am spus: — Cât timp spuneai că stai la sora ta? Se întoarse, continuând să zâmbească. — Două zile. De ce? — Ți-ai luat cam puține bagaje... Observasem brusc că nu avea nici un bagaj, doar o mică poșetă neagră. — A, păi, are întotdeauna un set de lucruri pentru mine. E minunat - ca și cum e o a doua casă. Deschise ușa vagonului și îmi lăsă imaginea finală a zâmbetului ei satisfăcut și a mâinii care flutura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Kenneth deschise ușa, intră și se uită șocat la Shirley numai în furou și dând să-și pună pe ea cămașa de noapte. Spuse: — Hei, ce cautați în camera mea? — Asta nu-i camera ta. spuse Shirley . Ăsta nu-i bagajul tău! Își trase sfioasă la piept cămașa de noapte. — Ei, fir-ar să fie! spuse Kenneth. Nu. Ia stați puțin! Ăsta nu-i patul meu. Probabil că m-am rătăcit. Scuzați-mă. O s-o... șterg. Dădu să plece, dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de colegi de serviciu. Imnul cântat a fost insuportabil de inconsistent și încercarea de a se întâlni după aceea la o cârciumă a fost greșit calculată. Michael stătuse doar câteva minute. Se întorsese la apartamentul lui să-și ia un bagaj de noapte, apoi luase un tren până la Birmingham. Împăcarea cu mama lui fusese și ea mai puțin impresionantă decât se așteptase. Au petrecut împreună o seară stingheritoare la un restaurant local. Michael presupusese cu destul naivitate că însăși reapariția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
aproape tot weekendul. Nu-l văd pe ăsta făcând același lucru. — Atâta timp cât știe să piloteze un avion, nu mă interesează ce face, spuse Michael. Să mă ducă în siguranță acasă după-amiază. La mai puțin de o oră, Michael își făcuse bagajele și era gata de plecare. Phoebe, care plănuise să ia un tren de după-amiază spre Leeds în compania domnului Sloane, îl însoți până la marginea pistei. Nu reușiseră să-l găsească pe Tadeusz nicăieri în casă, dar ora de decolare fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu se mărită. Atunci Cociocoaia a luat sticla și a dat drumul la rachiu să curgă. Agripina a fost nevoită să se mărite cu Dumitru. Dumitru s-a mutat în casa Zamfirei și, când nu le convenea ceva, îi făcea bagajul lui Dumitru trimițându l la părinți. Așa s-a amărât el până când și-a făcut casa lui. Nu a bătut-o niciodată pe Pinuța lui, că așa o dezmierda. Avea niște garduri înalte din scândură cioplită de stejar și de
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
fundul lui pietros, cu locurile În care apa era mică, și trecea peste bolovani mari, formând un bazin adânc când se curba În jurul malului abrupt. Nick se-ntoarse, trecând de nod și urmând șinele până În locul În care-și lăsase bagajul În cenușă. Era fericit. Potrivi harnașamentul În jurul sacului strângând bine curelele, Își aruncă legătura-n spate, trecându-și brațele prin curelele pentru umeri și mai luă din greutatea de pe umeri Împingându-și fruntea Într-o bandă largă. Tot era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Nick era fericit. Simțea că lăsase totul În urmă, nevoia de a gândi, nevoia de a scrie, multe alte nevoi. Le lăsase pe toate În spate. Lucrurile se schimbaseră din clipa În care coborâse din tren și hamalul Îi aruncase bagajul din vagon. Seney era ars, tot ținutul era ars și schimbat, dar nu conta. Nu se putea să fi ars chiar totul. Era sigur de asta. Merse de-a lungul șoselei, transpirând În soare, urcând ca să treacă de lanțul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
știu. Vrei să faci ceva pentru mine? — Aș face orice pentru tine. Atunci, n-ai vrea, te rog eu, te rog te rog te rog te rog te rog, să taci? El nu răspunse nimic și-și Îndreptă privirea Înspre bagajele sprijinite de zidul gării. Pe valize erau lipite etichete de la toate hotelurile pe unde-și petrecuseră nopțile. — Dar nu vreau s-o faci. Mi-e indiferent. — Să știi că țip, spuse fata. Femeia ieși de după perdea cu două pahare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pahare de bere și le așeză pe suporturile umede. — Trenul vine În cinci minute, spuse ea. — Ce-a zis? Întrebă fata. — Că trenul sosește În cinci minute. Fata Îi zâmbi larg femeii, În semn de mulțumire. — Mai bine aș duce bagajele pe partea cealaltă, spuse bărbatul. Fata Îi zâmbi. — Bine. Și pe urmă Întoarce-te, să ne terminăm berile. Ridică cele două valize grele și, Înconjurând clădirea gării, le duse pe peronul opus. Se uită de-a lungul șinelor, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu clienții lui. M-am dus să mă uit la ei. Unu! Doi! Trei! Patru! număra Hogan pentru ei. Sal, Jerry. Jack s-a trezit? — Nu, mai doarme Încă. M-am Întors În cameră și-am Început să-mi fac bagajele. Pe la nouă și jumătate l-am auzit pe Jack trezindu-se În camera cealaltă. Când l-am auzit coborând m-am dus după el. Jack stătea la masă-n bucătărie. Hogan intrase și el și stătea-n picioare lângă masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
boxând vreodată? — Nu. Nu m-a văzut niciodată. Mă gândeam că se aștepta să fie bătut măr dacă nu voia să se ducă acasă după meci. Ajunși În oraș, am luat un taxi până la Shelby. Un valet ne-a luat bagajele și noi ne-am dus la recepție. — Cât costă camera? Întrebă Jack. N-avem decât camere cu două paturi, spuse recepționerul. Pot să vă dau o cameră frumoasă cu două paturi la zece dolari. — Prea scump. — Pot să vă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
domnule Brennan, spuse după ce citi numele din registru. Urcarăm cu liftul. Camera era mare și frumoasă, cu două paturi și o ușă care dădea-n baie. — Arată bine, spuse Jack. Valetul care ne arătase drumul trase draperiile și ne aduse bagajele. Jack nu făcu nici un gest, așa că-i dădui eu băiatului douăzeci de cenți. După ce ne-am spălat, am zis să mergem să mâncăm ceva. Am luat prânzul la restaurantul lui Jimmy Hanley. Erau o mulțime de băieți pe-acolo. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În trecere, mai vedeam zidurile albe și ferestrele caselor. Nici una dintre ele nu te făcea să crezi că acolo s-ar fi servit deja micul dejun. — Americanii sunt cei mai buni soți, Îi spuse doamna soției mele, În timp ce eu coboram bagajele. Americanii sunt singurii din lume cu care merită să te căsătorești. — De cât timp ați plecat din Vevey? o Întrebă soția mea. În toamnă se fac doi ani. Ei Îi duc canarul, știți? — Bărbatul de care s-a Îndrăgostit fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o să mai merg niciodată cu vreun rapid pe timp de noapte. Trebuie să existe și alte trenuri confortabile care nu merg așa de repede. Apoi trenul intră În Gare de Lyons, se opri și hamalii apărură pe la geamuri. Le dădui bagajele prin fereastră și apoi ne trezirăm pe culoarul lung și obscur, iar doamna din America se lăsă În grija unuia dintre cei trei angajați de la Cook’s, care-i spuse: — Doar o clipă, doamnă, să mă uit pe listă după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lung și obscur, iar doamna din America se lăsă În grija unuia dintre cei trei angajați de la Cook’s, care-i spuse: — Doar o clipă, doamnă, să mă uit pe listă după numele dumneavoastră. Hamalul aduse un căruț și așeză bagajele unele peste altele, apoi eu și soția ne luarăm rămas-bun de la doamna din America, al cărei nume tocmai fusese găsit de angajatul Cook’s pe o pagină tipărită, dintr-un maldăr de alte pagini tipărite, pe care le băgă Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de vase de lut și niște vârfuri de săgeată. Se Înnegriseră toate de la foc și erau ciobite. Tata le-a scos cu grijă și le-a Împrăștiat pe iarba care creștea lângă drum. Pușca, băgată În husa de piele, și bagajele cu care mergea la vânătoare erau tot pe iarbă, unde le lăsase când se dăduse jos din cabrioletă. — Nick, mi-a zis, du pușca și bagajele În casă și adu-mi un ziar. Am luat pușca grea, care mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Împrăștiat pe iarba care creștea lângă drum. Pușca, băgată În husa de piele, și bagajele cu care mergea la vânătoare erau tot pe iarbă, unde le lăsase când se dăduse jos din cabrioletă. — Nick, mi-a zis, du pușca și bagajele În casă și adu-mi un ziar. Am luat pușca grea, care mi se tot lovea de picioare, și cei doi saci și am pornit-o spre casă. — Ia-le pe rând, mi-a spus tata. Nu-ncerca să cari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Vă deranjează că vorbesc italiana? N-am voie să vorbesc italiana? — Aveți medalii italiene. — Doar panglici și acte. Medaliile vin mai Încolo. Altfel, le poți da unor oameni ca să le păstreze și ei pleacă cu ele. Sau se pierd odată cu bagajele. Poți să cumperi altele din Milano. Actele contează. Nu trebuie să te simți prost pe tema asta. O să primești și tu medalii dacă stai destul pe front. — Sunt un veteran al campaniei din Eritrea, spuse Înțepat adjutantul. Am luptat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]