12,062 matches
-
poate fi divizată în trei etape sau perioade; prima dintre acestea începe o dată cu anul 1839 și coincide cu spectrul larg de legi adoptate în perioada Tanzimatului, Imperiul Otoman ducând în acele vremuri o politică de reformare care a vizat și statutul femeilor în societate. A doua perioadă a început o dată cu era republicană, cu primul președinte al Turciei, Mustafa Kemal Atatürk, care a acordat o serie de drepturi femeilor
Mișcarea feministă din Turcia () [Corola-website/Science/331904_a_333233]
-
primul președinte al Turciei, Mustafa Kemal Atatürk, care a acordat o serie de drepturi femeilor; iar cea de-a treia etapă a coincis cu intervenția militară din 1980 care a fost inițiată de turcoaice însele. În perioada "Tanzimatului" (1839-1876), Imperiul Otoman a promovat o politică de reforme, luând ca model Europa, considerat la acea vreme un tărâm al modernității. Oprimarea femeilor a fost văzută ca reprezentând un obstacol în calea procesului de modernizare al Imperiului Otoman și s-a considerat că
Mișcarea feministă din Turcia () [Corola-website/Science/331904_a_333233]
-
În perioada "Tanzimatului" (1839-1876), Imperiul Otoman a promovat o politică de reforme, luând ca model Europa, considerat la acea vreme un tărâm al modernității. Oprimarea femeilor a fost văzută ca reprezentând un obstacol în calea procesului de modernizare al Imperiului Otoman și s-a considerat că numai prin educarea a membrilor societății- în special a femeilor, care până atunci fuseseră private de acest drept- se poate elimina orice impediment aflat în calea obținerii acestui ideal. În noua atmosferă cu viziuni mult
Mișcarea feministă din Turcia () [Corola-website/Science/331904_a_333233]
-
închisoare unde a și murit. .. Abu Hanifa a murit în anul 767. În timpul sultanului Malik, unul dintre vizirii acestuia a construit o cupola impresionantă deasupra mormântului lui Abu Hanifa și a consolidate mausoleul acestuia de mai multe ori în timpul perioadei otomane.. Abu Hanifa nu a scrisopere consistente de jurisprudență islamică, dar ideile sale pot fi reconstruite din scrierile studenților săi. Cei mai cunoscuți studenți ai săi sunt al-Shaybani (d. 749-750) și Abu Yusuf (d. 798), care au prezervat doctrinele și opiniile
Abu Hanifa () [Corola-website/Science/331934_a_333263]
-
fundament al Republicii kemaliste, fiind înscrisă în Constituția din 1924 și de asemenea în Constituția din 1980. Acest concept fundamental pentru societățile moderne este în cazul Turciei chiar mai vechi decât revoluția kemalistă, avându-și originile în reformele (tanzimat) Imperiului Otoman din secolul al XIX-lea . Acest curent de gândire, care a marcat societatea modernă, constituie, în întreaga Europa, unul dintre factorii de formare a statelor moderne. În Dicționarul explicativ al limbii române găsim următoarea definiție a laicității : „Mișcare anticlericala, de
Codul vestimentar în reformele lui Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/331943_a_333272]
-
în cadrul activităților religioase. Legislația Turciei în privința codului vestimentar începe în 1923 cu un decret legat de vestimentație și semnat de părintele Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk. Acesta va înlocui vechiul cod vestimentar emis de Mahmud al II-lea în timpul Imperiului Otoman. În 1925 apare Legea Fesului care introduce portul pălăriei vestice în locul fesului. În perioada noului conducător, apar în 1921 o serie de articole care descriu viziunea pe care Atatürk o avea asupra viitorului. Aceste articole, reunite sub titlul de „"Pek
Codul vestimentar în reformele lui Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/331943_a_333272]
-
putin o femeie purta o formă de acoperământ în 77.2 % din casele din Turcia. În consecință, reformele kemaliste au căutat să schimbe în profunzime societatea turcă din acele vremuri, prin forjarea unei identități naționale purificate de caracteristicile vechiului Imperiu Otoman. Vederile politice sau sociale ale acelor timpuri sunt împărțite : gânditorii liberali l-au considerat prea obsedat de ideea de stat și nație, marxiștii au înțeles că Atatürk dorea apropierea de Occident și l-au acuzat de introducerea capitalismului în Turcia
Codul vestimentar în reformele lui Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/331943_a_333272]
-
modernism]]. În anul [[1914]], publică opera "Kızıl Elma" („Mărul roșu‟), iar în [[1918]], atât opera intitulată "Türkleșmek, İslâmlașmak, Muasırlașmak" („Turcism-Islamism-Modernism‟), cât și cartea de poezii numită "Yeni Hayat" („Noua viață‟). Ziya Gökalp este îndepărtat din toate funcțiile odată cu înfrângerea [[Imperiul Otoman|Imperiului Otoman]] în [[Primul Război Mondial]]. În luna octombrie a anului [[1919]], este judecat de către "Divan-i Harp" (Tribunalul militar) sub acuzația de „deranjarea ordinii publice și opresiuni la adresa armenilor‟. Scapă de condamnarea la moarte, dar este surghiunit la [[Malta
Ziya Gökalp () [Corola-website/Science/331944_a_333273]
-
anul [[1914]], publică opera "Kızıl Elma" („Mărul roșu‟), iar în [[1918]], atât opera intitulată "Türkleșmek, İslâmlașmak, Muasırlașmak" („Turcism-Islamism-Modernism‟), cât și cartea de poezii numită "Yeni Hayat" („Noua viață‟). Ziya Gökalp este îndepărtat din toate funcțiile odată cu înfrângerea [[Imperiul Otoman|Imperiului Otoman]] în [[Primul Război Mondial]]. În luna octombrie a anului [[1919]], este judecat de către "Divan-i Harp" (Tribunalul militar) sub acuzația de „deranjarea ordinii publice și opresiuni la adresa armenilor‟. Scapă de condamnarea la moarte, dar este surghiunit la [[Malta]]. Gökalp, care
Ziya Gökalp () [Corola-website/Science/331944_a_333273]
-
La începutul anului [[1924]] se îmbolnăvește și moare pe data de [[25 octombrie]] [[1924]], la [[Istanbul]], unde se dusese spre a se bucura de o perioadă de odihnă. [[Categorie:Secolul al XIX-lea]] [[Categorie:Secolul al XX-lea]] [[Categorie:Imperiul Otoman]] [[Categorie:Naționalism]] [[Categorie:Otomani]] [[Categorie:Scriitori turci]] [[Categorie:Poeți turci]] [[Categorie:Politicieni turci]]
Ziya Gökalp () [Corola-website/Science/331944_a_333273]
-
modificate de către Nassereddin Shah. Este numită astfel datorită ornamentelor din oglindă. Partea de nord a sălii este decorată cu ferestre mari cu zabrele din lemn cu sticlă colorată, cunoscute sub numele de „Orosi”. Spre sfârșitul domniei lui Nassereddin Shah, sultanul otoman Abdulhamid a trimis câteva daruri prețioase Șahului Iranului. În timp ce la acel moment aproape toate palatele regale erau decorate cu picturi și mobilier, Shahul a decis să aibă un nou palat construit în aripa de sud-vest pentru a servi drept depozit
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
aflați în funcții cheie, care ar fi putut pleda cauza comunității lor. O dată cu augmentarea violențelor, pe fondul slăbirii autorității centrale, creștinii s-au retras către nordul Mesopotamiei, iar munții din această regiune au devenit spațiul lor de refugiu. Sub autoritate otomană, creștinii au fost tratați ca cetățeni de rang secundar, în ceea ce a devenit cunoscut ca sistemul millet. Jizya era colectată, iar regulile valabile pentru dhimmi erau aplicate cu strictețe în interiorul orașelor. În același timp, munții ofereau, încă o dată, un refugiu
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
devenit cunoscut ca sistemul millet. Jizya era colectată, iar regulile valabile pentru dhimmi erau aplicate cu strictețe în interiorul orașelor. În același timp, munții ofereau, încă o dată, un refugiu pentru creștini, care conviețuiau pașnic alături de kurzi. Cele cinci secole de autoritate otomană au fost sinonime cu declinul continuu al Bisericii Răsăritene. În preajma perioadei prăbușirii Imperiului Otoman și a edificării statului turc modern, peste un milion de creștini, majoritar armeni, dar și adepți ai Bisericii Răsăritene, caldeeni, sirieni ortodocși și catolici au fost
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
aplicate cu strictețe în interiorul orașelor. În același timp, munții ofereau, încă o dată, un refugiu pentru creștini, care conviețuiau pașnic alături de kurzi. Cele cinci secole de autoritate otomană au fost sinonime cu declinul continuu al Bisericii Răsăritene. În preajma perioadei prăbușirii Imperiului Otoman și a edificării statului turc modern, peste un milion de creștini, majoritar armeni, dar și adepți ai Bisericii Răsăritene, caldeeni, sirieni ortodocși și catolici au fost masacrați. După întemeierea statului modern irakian - în a cărui Constituție era înscrisă egalitatea între
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
UPK) par a fi la fel de sigure ca orașele occidentale. Privite prin prisma istoriei, evenimentele curente par a fi o repetare a ceea ce s-a petrecut în trecut și o continuare a ceea ce s-a întâmplat în perioada anterioară prăbușirii Imperiului Otoman. În condițiile autorității musulmane, creștinii s-au confruntat cu discriminarea, având statutul de dhimmi, cu presiunea de a se converti, cu relocări și masacre. În perioadele în care puterea politică a fost de natură seculară, comunitatea avut oportunitatea de a
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
deveni ulterior președinte al organizației de femei Al Muhajiroun. Cei doi sunt părinții a patru copii. Organizația Al Muhajiroun a fost înființată în anul 1983, la Mecca de către Omar Bakri Muhammad, după sărbătorirea a 59 de ani de la dizolvarea califatului otoman. În anul 1986, guvernul Arabiei Saudite interzice organizația proaspăt înființată de Bakri, îndemnându-l pe acesta să părăsească țara. Bakri se stabilește în Londra în același an și se implică în activitățile organizatiei Hizb ut-Tahrir. La Londra îl va întâlni
Anjem Choudary () [Corola-website/Science/331986_a_333315]
-
creștinii se bucurau de supremație, și, de asemenea, de faptul că era singura țară arabă cu un conducător nemusulman. Este estimat că maroniții sunt acum a treia comunitate ca mărime (22%), după șiiți ( 30%) și sunniți (27%). Odată cu instalarea autorității otomane în lumea arabă în secolul VI, maroniții au început să se folosească de legăturile cu puterile occidentale pentru a asigura protejarea împotriva implementării sistemului dhimmi. Anumiți factori au permis maronitilor să scape de condițiile care erau comune pentru alți creștini
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
emirului Fakhr al-Din II, la începutul secolului al XVII-lea, și s-a asigurat că emirul să intre într-o alianță anti-otomana. Emirii evoluau prin abilitățile sale intelectuale, în timp ce creștinii câștigau protective politica, autonomie și un aliat locat împotriva conducerii otomane. Oportunitățile economice i-au încurajat pe maroniti să migreze spre sudul Muntelui Liban. Sistemul feudal care s-a dezvoltat în "Muntele Liban" a însemnat că familiile conducătoare din fiecare comunitate erau responsabile pentru colectarea taxelor în schimbul puterii locale prin influența
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
pentru colectarea taxelor în schimbul puterii locale prin influența lor asupra emirului. Odată cu secolul al XIX-lea, sistemul feudal începea să se dezintegreze. Căderea emiratului în 1840 după exilul lui Bashir al-Shibabi II a lăsat un gol politic, pe care autoritățile otomane au încercat să îl umple. Zona a fost împărțită în două districte administrative, cu un guvernator maronit în nord, iar în sud cu un guvernator drud. Acest fapt ilustra chiar și la acel stadiu, soluțiile politice din Liban au implicat
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
acestor evenimente. În anul 1861, Muntele Liban devine autonom, având un conducător creștin care nu era maronit și un consiliu administrativ; în anul 1864, muntele Liban a devenit cunoscut că "mutasarifiya". Deși acesta încă era o parte nominală a Imperiului Otoman, Muntele Liban se afla acum sub protecție franceză. Atabilirea mutasafiryiei a avut, de asemenea, repercusiuni asupra conducerii comunității. Notabilii feudali nu se mai bucurau de aceeași putere extinsă, consecință a căderii emiratului. Cu toate acestea, liderul revoltei țăranilor, Yusuf Karam
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
au reușit să reinstaureze temporar autoritatea patriarhatului. Relațiile cu puterile europene erau folosite pentru a face posibil că biroul patriarhului maronit să își păstreze independența specifică. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, biserica se află sub presiunea ascendenta din partea autorităților otomane, pentru a se supune autorității sultanului, prin solicitarea unei firman (diploma), care garanta recunoașterea legală a unei comunități religioase. Biserica maronita a continuat să își folosească legăturile puternice pentru a evita această supunere. În anul 1905, patriarhul Hoyek s-a
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
la sultanul din Istanbul, fiind capabil, astfel, să își demonstreze loialitatea față de autoritățile conducătoare. În jurul Primul Război Mondial , "Muntele Liban" a fost forțat să accepte această firman drept protecție de liderii locali. Odată cu inceterea ostilităților Primului Război Mondial și ruperea din Imperiul Otoman, maroniții erau prezentați cu niște oportunități mari pentru a-și proteja proriul stat. Pentru acest scop, consiliul administrativ l-a însărcinat pe patriarhul "Hoyek" cu participarea la Conferința de pace de la Versailles, pentru a preveni stabilirea Siriei și Campania pentru
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
1565-1566 nu ar fi domnit efectiv. De vreme ce a domnit trebuie să fi fost principe al Țării Românești”." Trebuie spus că emiterea de astfel de diplome „adeveritoare de descendență” de către suveranii occidentali din acea perioadă nu era un caz singular. Imperiul Otoman sub conducerea lui Soliman Magnificul era la apogeul puterii sale după respingerea primului asediu al Vienei (la 1529), Habsburgii au preluat conducerea rezistenței antiotomane. În acest context, una dintre direcțiile de acțiune ale împăraților germani a fost aceea de a
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
nu se mai cunosc date despre el. Contextul politic se schimbase, Soliman Magnificul tocmai murise și împăratul considera că "„ceasul tentativelor de a ocupa tarile române trecuse si împăratul începea sa se gândească la noile negocieri de pace cu Imperiul otoman”".
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
unește cele trei țări române. În anul 1600, Mihai Viteazu reunește țările române, cu sprijinul monarhului habsburg Rudolf al II-lea, împăratul Sfanțului Imperiu Român. Acesta urmărea că noul stat rezultat după unire să devină un zid în calea invadatorilor otomani. În data de 7 mai 1775, Moldova condusă de domnitorul Grigore al III-lea Ghica pierde Bucovina de Nord , în favoarea Imperiului Austriac, în urma războiului ruso-turc (1768-1774). În anul 1792, regiunile Cahul, Ismail și Bolgrad sunt din nou alipite Moldovei, după
Unirea și dezmembrarea teritorială a României, decizii ale marilor puteri. Detalii surprinzătoare by Marius Marinescu () [Corola-website/Journalistic/101273_a_102565]