15,863 matches
-
și simpaticul tov. Ștefan Buzilă, directorul ONT-ului tineret Suceava, de a susține, În cadrul d-lor, câteva conferințe Între 28 iulie - 2 august. Aș vorbi despre: 1. - Turismul oglindit În creațiile literare românești. 2. - Satul românesc odinioară și azi. - Pitorescul patriei noastre. 4. - Folclorul ca expresie a sensibilității și geniului românesc. 5. - Meleaguri și citadele turistice românești. În cazul În care d. Buzilă acceptă propunerile mele, aș aduce, eventual, diapozitive și filme documentare. Trebuie, Însă, să-mi răspundeți grabnic, ca până la
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
și dragostea, Vă transmit mai ales D-Voastră, sincere și respectuoase urări de ani mulți cu sănătate, cum și cele mai frumoase Înfăptuiri În activitatea ce o desfășurați cu tot devotamentul pentru cultura și Înălțarea poporului, care duce la Înflorirea patriei noastre. Cu toată stima, V.N. Tomegea </citation> <citation author=”TOMOZEI Gh.” loc=”A R G E Ș Revistă de Cultură Pitești” data=”29.12.1972”> Stimate domnule Dimitriu, Vă mulțumesc pentru Scrisorile iluștrilor elegant comentate și generos oferite revistei noastre
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
etc. - reușesc, oare, să spună mai multe despre o țară aceste „etichete de circumstanță” decât, spre exemplu, fascinația lui Cioran pentru Spania sau, mai exact, pentru marele său rateu istoric? Când stau să mă gândesc la partea de dezagreabil a patriei lui Cervantes, îmi vin mai degrabă în minte considerațiile lui José Ortega y Gasset despre resentimentele față de „cei mai buni” ale maselor chemate la viață politică prin vot universal - fenomen caracteristic însă tuturor națiunilor „nevertebrate” - și nu mă gândesc neapărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
consultat panouri cu anunțuri - majoritatea invitații la concerte și la tot felul de agape. Studenți și profesori grăbiți...); Le Pantheon (am citit corect și expresiv, așa cum o făceam în clasa a 5-a de școală, inscripția: Aux grand hommes la Patrie reconnaissante, pentru care profesorul de franceză, dl Vizitiu, poet romantic neînțeles, adică ratat, bețiv și afemeiat, mă aprecia întotdeauna cu nota maximă. El a spus o dată în clasă, să audă colegii mei, că dacă voi continua să învăț la fel de bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
melodie din folclorul lor. Urmează un prânz regal, care liniștește spiritele și ne umple pe toți de bunăvoință. După ce ne instalăm la hotel, ieșim la o plimbare prin oraș. Mergem pe rue de Paris, spre Piața Charles de Gaulle. „Eliberatorul Patriei și fondatorul celei de-a V-a Republici Franceze” s-a născut la Lille, în casa uneia dintre bunicile sale, în 1890. În volumul său autobiografic, generalul va numi locul acesta Le Petit Lillois de Paris, sintagmă „exploatată” de toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în formă de romb, iar sus, pe zidul catedralei, este scris, în limba rusă, numele filozofului, anul nașterii și al morții. Suntem acostați de câțiva cerșetori, cer bani în limba germană. Și disperații aceștia intuiesc că-i poate salva doar patria lui Kant... VITALIE CIOBANU: Peisajul e deprimant, discuția lâncezește, și, în lipsă de ceva mai bun, răsfoiesc, în drum spre Svetlogorsk, hârtiile cu care m-au încărcat iubitorii de literatură din „enclava profundă“. Printre ele găsesc două reviste. Prima are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ale revistelor literare, unde am discutat despre cultură și politică; Parlamentul estonian, afișând fotografiile deputaților din Estonia interbelică, de dinaintea anexării sovietice - imagini pe care le comentează, pe un ton grav și părintesc, totodată, profesorii în fața copiilor învățați să țină la patria lor adevărată, nu la una fictivă, impostoare... Mi-e teamă că tonul acestor evocări va fi, inevitabil, ușor romanțios, melancolic. Nu vom sta aici decât o zi și jumătate, încât cea mai mare ispită va fi să revedem măcar câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
replică mai plăpândă. Unii dintre ai noștri își iau rolul în serios și pășesc țanțoși. Îl zăresc pe islandezul Einar Orn Gunnarsson, beat criță, manifestându-și zgomotos bucuria de a fi în capitala rusă. Insuficiența de soare și frigul din patria lui îi creează, cum se vede, nevoia ingurgitării permanente de licori euforizante. În starea aceasta, echivocă, „descinderea” la Moscova trebuie să i se pară un autentic moment de triumf personal, cu care se identifică pe bună dreptate. Dar dincolo de asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai multă ordine și un mai mare respect pentru valori. Un refren cunoscut... VITALIE CIOBANU: Programul la Moscova este supraaglomerat cu diverse acțiuni, de la care e greu să te sustragi fără a fi bănuit de sabotaj organizat. Suntem doar în patria lui Dzerjinski! Azi, de pildă, suntem repartizați pe la diverse biblioteci din oraș. Toate întâlnirile sunt extrem de specializate, și grija aceasta de a sistematiza cu orice preț programul unor scriitori pare să treacă dincolo de fireasca dorință de valorificare culturală. Urmărește, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a brutalității miliției, a cadrelor etc., erau convinși că se instala cu adevărat o nouă ordine istorică! Șefii, mai ales, de pe toate treptele ierarhiei comuniste, aveau o reală mândrie a „legitimității” regimului pe care-l slujeau, orgoliul și satisfacția că „patria și istoria” sunt avizate la serviciile, la devotamentul lor. Când un lăcătuș ajunge colonel în șase luni sau un chelner ori sudor, ministru adjunct în doi ani, când lipsa de randament și competență a administrației nu devenise flagrantă și când
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
să fim serioși! Tzara sau Brauner, ca și Brâncuși, au avut „norocul” și bunul instinct de a fugi aiurea să-și lanseze arta și intuițiile! Nu-i văd pe Tzara sau Gellu Naum făcând carieră de prim-plan într-o patrie literară în care marea noutate era Arghezi! Sigur, aici intrăm în marea discuție a evoluției organice sau în salturi a artei și literaturii naționale, în ultra-cunoscuta dispută între „antici și moderni” etc. Călinescu și alții au observat aceste „discordanțe” de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
la el să-i ceară botezul legitimității și al autorității, un Iisus înconjurat de femei, blând și protector fără violență, cerșind acea „înțelegere” pe care el însuși o oferea! A, eram prieteni atunci și visători ai unei mari arte pentru patria ce ne făcuse „posibili”, adică reali și vii! Eram frumoși și ne mișcam printre oamenii și clădirile acelui deceniu de parcă am fi dansat într-un carnaval venețian, posesori de palate și de bijuterii fastuoase, ușori și încântați nu numai de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
șoptit pe Macovescu (care, din prietenie cu Stancu, în primul rând, a fost cel ce, cu câteva luni înainte, la prima sau a doua mea călătorie în Italia, m-a dus cu Mecedesul ambasadei la Florența, aflând că nu vizitasem „patria” atâtor giganți ai Renașterii, și mi-a făcut darul pieței Senioriei, în primul rând, pentru mine, „șocul și imaginea Renașterii”, piața cu statui semnate de Buonarroti și Cellini, flancată de palate, fiecare în alt stil, unde, adeseori, aceiași maeștri își
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
care i se pot pune unui cetățean, unui scriitor!... Ce te atrage mereu înapoi, spre pământul natal? Nașterea, strămoșii îngropați pe acel sol natal, tinerețea petrecută „acolo” (înțeleptul și legiuitorul Solon, întrebat de un potentat persan care e de fapt patria unui individ, a răspuns, uimitor, după părerea mea: „Locul unde ți-ai petrecut tinerețea!”Ă, spaima de străinătate? Toate acestea, e adevărat, dar când foametea și disperarea au cuprins locurile natale - cum li s-a întâmplat irlandezilor sau românilor ardeleni
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
parohiale și țăranii îi strigau: „Dom’ părinte unde pleci? Cui ne leși?!...”, Tatăl meu a avut „naivitatea” sau „slăbiciunea” de a se opune rugăminților Mamei mele și argumentelor rațiunii și... a rămas! Cu ei, cu țăranii, cu credincioșii săi, cu „patria” sa. După nici șase luni, pentru că nu obosea, din amvon, în biserica plină, să sublinieze apartenența nostră la o țară latină și dreptul nostru istoric asupra teritoriului, iar, într-un rând, abordând tema „steagului bisericii”, să ceară celor care poartă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
-l pe acel editor în țara strămoșilor mei șvabi și alsacieni și sufocându-mă cumva - deși altfel decât în România lăsată în urmă! - în atmosfera literară din cea mai prosperă țară europeană, am ales definitiv Parisul, Franța, drept „noua mea patrie literară”. Aminteam mai sus că nu sunt trecut în cărțile ce, în ultima vreme, se ocupă cu „exilul românesc”. Nu cunosc bine criteriile care îi călăuzesc pe cei care se ocupă cu astfel de „studii”, probabil faptul că mai publicam
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a fost, desigur, Nietzsche, care, în plin triumf și spirit triumfalist - acest „spirit” blestemat, care s-a repetat apoi, întocmai ca un blestem al zeilor, în zilele primelor victorii hitleriste! -, după victoria contra francezilor și în timpul păcii, penibile pentru orgolioasa patrie a lui Voltaire, de la Versailles, a fost unicul din întreaga elită intelectuală a Germaniei, abia unificate, care s-a distanțat în mod categoric de „prusianismul” arogant și „fals călăuzitor” prin istorie, izolându-se astfel încă o dată de colegii săi din
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și ca urmaș al unor ardeleni și maramureșeni care au luptat prin secoli pentru o „Românie a românilor” în ciuda prezentului ostil și opac, ne-a „calmat”, ne-a „otrăvit” și ne-a amorțit iremediabil energia luptătoare, speranța într-o altă patrie, mai încăpătoare, mai demnă, mai „reală”! Adularea excesivă și insistentă a acestei balade mi se părea, pentru tinerelul care eram, un semn, încă o dată în istorie, al unei „hrane otrăvite” tocmai prin frumusețea metaforei și a limbii, o diversiune de la
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
este într-adevăr cel anunțat de Lege și de Profeți, fără alte precizări, obliga la deschiderea umbrelei cu multiple atestări. "Telefonată", fiecare indicație de loc sau de rudenie este un semn cu ochiul adresat celor inițiați. De ce Betleem? Pentru că era patria regelui David. De ce Egiptul? Pentru că "din Egipt l-am chemat pe fiul Meu" (Osea, XI, 1). De ce lista ascendenților precizată de Matei în introducere, cu de trei ori câte paisprezece generații începând cu Abraham? Pentru că paisprezece este cifra simbolică a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
spate), pentru a o aplauda pe Sarah Bernhardt în L'Aiglon de Rostand, sau pe Isus adolescent reținându-și o lacrimă în fața deznădejdii unui Oedip bine jucat, înălțat pe coturnii săi cu vârful pătrat și scandând prin masca-i imprecații contra patriei care l-a izgonit. Și minunându-se, spre sfârșitul spectacolului, văzând că un erou poate dispărea într-o pădure vrăjită fără a părăsi cu totul pământul oamenilor. Tragicii greci aveau încredere în justiția divină, și el de asemenea. Dar dacă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
atunci când porți așa un nume. Tiberiada, Herodiada, Olimpiada, diftongul presupune și niște obligații, nu? Mă îndrept atunci spre țărmul de nord al lacului, pentru a-l vedea așa cum este el în realitate, în portul său de origine, în mica lui patrie: Omul pescuitorului de oameni din Genesareth. Și tânărul ucenic din orășelul Nazaret, O! De-am putea să-l revedem (în sfârșit) așa cum era... De-am putea să-l revedem, pe omul purității, Așa cum îl vedea lumea în orășelul Nazaret. De-
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
la Nogent. Totul trece, sfârșește prin a agasa și șterge urmele, dar dulapurile normande, obiectele de pe marginea șemineului, ascuțitorile de creioane și mapele de birou ceva mai puțin ca restul. Omul precar are toată dreptatea să mizeze pe aceste mici patrii de tufe de trandafiri, de pendule și de fotolii Louis-Philippe când vor să lase o urmă a trecerii lor prin viață: atunci când descendenții își vor fi pierdut obișnuința de a deschide cărțile, ei vor mai avea totuși ochi pentru a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
moară pentru el), cine se poate lăuda că a scăpat de lucrătura migăloasă și desăvârșită a păianjenului pitit sub craniul celor mai strălucite minți spiritele critice inclusiv căruia îi zicem când spirit de echipă, când sentiment al apartenenței? La o patrie, la un popor, la o rețea, dar la un clan... Eu unul nu pot afirma, în niciun caz, așa ceva. Adversarul fanfaron al cinismului de stat, care sare cât colo când cineva zice "orice suspect este un prezumtiv vinovat" sau "apărarea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pouvez garder vos propres secrets, comment penser que les autres les garderont? Si je savais que ma chemise connût mon secret, je brûlerais aussitôt ma chemise, a dit Frédéric II. Passez tout aux hommes qui peuvent être utiles à la patrie. Pierre le Grand. Vous perdrez vos navires, vos campagnes, vos chariots, vos lits suspendus, et vos esclaves qui vous frottent les pieds. Les chacals se coucheront dans vos palais, la charrue retournera vos tombeaux. Il n'y aura plus que
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
I-am spus să vie să trăească cu mine la bordeiu... Eu știu dac-a voi?... Acu-i încolo, pe la Avrămeni... Acest Gheorghe Barbă e ceia ce se chiamă un golan. Un om care n-are nimic, nici cămin, nici patrie. Muncește ici, muncește colo, bea ce câștigă, trăește în bordeiu toată viața, ori lângă vite, într-o bună zi moare, nimeni nu-l plânge. Nici în mormânt nu-i acasă la el, poate nici în mormânt nu-l pun. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]