11,815 matches
-
trăind în sălbăticie și aflată într-un stadiu cvasiprotouman, ca un fel de fosilă vie antropologică. Scriitorul acesta cu aer de dandy, de „monden”, făcând oricând figură bună în înalta societate, a „căzut” peste câteva „mituri” ale generației anilor ’70: singurătatea colectivă, limbajul secret al muzicii „tinere”, subversivitatea adolescenței, drama lipsei de ideal etc. Scriitor citadin prin natură și cultură, descendent, cum îi place să spună, dintr-o familie de ofițeri patrioți, Petru Popescu n-a disprețuit, de la primele cărți, succesul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
se clarifică o existență vinovată. Casa Emilianei (1975), deși operează cu aceleași motive, se construiește nu monovalent, ca până acum, ci plurivalent, fiind, pe de o parte, o însumare de procese de conștiință și, pe de alta, un cumul de singurătăți fals comunitare. Personajele navighează în derivă unele pe lângă altele, unite doar sub fascinația unicului erou pur al cărții (Maria) și prin forța de caracter a bătrânei Emiliana. Restrângând iarăși cazuistica, „Niciodată toamna...” (1977), roman al unei bătrâne, Betina, dă seama
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285245_a_286574]
-
tradiționale.” Pentru volumul Fragmente despre infinit (101 intropoeme) (2000) I. a fost distins cu Premiul Academiei Române. SCRIERI: Măștile somnului, București, 1968; Poeme (Valea Plângerii), București, 1971; Pseudopatriarchalia, București, 1974; Zodia Șarpelui, București, 1975; Cântec la izvoarele lumii, București, 1975; Sceptrul singurătății, București, 1978; Rune, postfață Cornel Mihai Ionescu, București, 1980; Oase de fluturi, București, 1982; Interiorul tăcerii, București, 1985; Poezii în șoaptă, București, 1985; Despărțirea de cuvinte, București, 1988; Ritual - Rite, ed. bilingvă, tr. Gina Argintescu-Amza, Constanța, 1995; LV (Cincizecișicinci), Buzău
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287632_a_288961]
-
în termeni. Nu există libertate nici acolo unde cineva este deasupra legilor. Un popor se supune numai legilor, nu oamenilor. Caracterul social al omului, anulează libertatea absolută. Dependența de cei din jur face din ființa umană, un prizonier de frica singurătății. Un om singur iese de sub tiparul ființei pe care o reprezintă, se dezumanizează. Legile, paradoxal, chiar și cele care asigură libertatea individuală, nu fac decât să constrângă oamenii, să-i supună unor acțiuni ce nu le stau mereu în fire
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Uniunii Scriitorilor). Cuvântul din titlu reprezintă adaptarea unui termen de politologie anglo-saxon format, în chip savant, din elemente de compunere din limba elină și desemnând „cârmuirea celor mai nepricepuți”. Aici se includ, într-o secțiune intitulată Mai mult ca perfectul singurătății, scrisoarea deschisă către Nicolae Ceaușescu și jurnalul perioadei în care scriitorul a fost prigonit și a făcut greva foamei în vederea obținerii expatrierii. Publicistica propriu-zisă, din anii ’90, este de atitudine politică și civică, de atitudine morală mai ales, combativă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
ALA, 1997, 366; Al. Cistelecan, Dorin Tudoran, CL, 1997, 3; Dan C. Mihăilescu, Exerciții de subscriere, „22”, 1998, 23; Gheorghe Grigurcu, Radicalul Dorin Tudoran, RL, 1998, 29; Adrian Popescu, Consecvența morală, ST, 1998, 7-8; Iulian Boldea, Mai mult ca perfectul singurătății, VTRA, 1998, 12; Simion, Fragmente, II, 354-359; Alex. Ștefănescu, După douăzeci de ani, RL, 1999, 8; Cassian Maria Spiridon, „... Am destin. Și pentru așa ceva nu există merite personale. Ți se dă” (interviu cu Dorin Tudoran), CL, 1999, 8; Al. Cistelecan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
se stabilesc condițiile pentru dezvoltarea trebuințelor nevrotice. Acestea sunt: anxietatea, sentimentul de a nu putea fi iubit, incapacitatea de a crede În vreo afecțiune și ostilitatea față de ceilalți”. Alfred Adler susține că frustrarea afectivă creează un “gol interior”, sentimentul de singurătate și inutilitate, ceea ce determină omul să caute recompensă În exterior, declanșează tendința de a se pune În valoare. Aceasta creează o tensiune crescută În viața psihică, ceea ce face ca omul să-și contureze mai limpede scopul de a obține putere
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Bivol O., Magda Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1474]
-
neliniștit că își irosește puținele momente care îi mai rămân de trăit.“19 Câteva zile mai târziu, înaintea reîntoarcerii în Anglia, Wittgenstein i-a împărtășit lui Pinsent planul său de a părăsi Cambridge pentru a lucra câțiva ani, în deplină singurătate, într un loc izolat din Norvegia. 28 GÂNDITORUL SINGURATIC El ajunsese la concluzia că numai dacă va întrerupe pe deplin contactul cu o ambianță în care se cultiva subtilitatea sofistică, o virtuozitate intelectuală ostentativă, dacă se va desprinde de stereotipiile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de normalitate.“21 La sfârșitul lui octombrie, Wittgenstein a revenit în Norvegia, stabilindu-se într-o mică localitate dintr-un fiord, la nord de Bergen. Era pătruns de convingerea că numai departe de afectarea și de vanitățile lumii academice, în singurătate 22, trăind simplu, confruntându-se cu sine fără nici un fel de iluzii, îi va reuși rezolvarea problemelor care îl preocupau. Consecințele părăsirii universității asupra perspectivelor unei cariere academice nu cântăreau prea mult în reflecțiile și deciziile sale. Important era doar
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
din anii 1913-1914. Perioadele în care a lucrat bine, profitând de acea putere de concentrare pe care o favorizează o deplină recluziune, au alternat cu cele în care a fost nemulțumit de ceea ce a scris și a suferit mult din cauza singurătății. Atunci când se concentra pe deplin asupra lucrului la un manuscris, Wittgenstein oscila între euforie și descurajare. Și aceasta în funcție de prezența sau absența inspirației. Unui prieten îi spunea că uneori i se pare că-i dictează însuși Dumnezeu, că el trebuie
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
prietenesc și să-i zâmbească. Wittgenstein a fost la început mulțumit de rezultatele muncii sale.119 Curând devine însă indispus, are insomnii și nu mai poate lucra bine. I se pare că nici această pensiune izolată nu îi oferă destulă singurătate și liniște. Cu ajutorul lui Drury, se mută, în aprilie, într-o cabană situată pe malul mării, la Rosro Cottage, în vestul Irlandei. Singurul om pe care îl vede aici este un pescar dintr-un sat apropiat, care îi aduce zilnic
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
amănuntul că el nu mânca în general hrană caldă, ci conserve. Când Tom i-a spus că acest mod de a se hrăni îi va scurta viața, Wittgenstein i-a răspuns că oamenii trăiesc oricum prea mult.120 Nici în singurătatea de la Rosro Wittgenstein nu a fost satisfăcut de progresele muncii sale. Se străduia acum să se împace cu gândul că nu va putea realiza ceea ce și-a propus. Lui Malcolm îi scrie în iulie 1948, cu resemnare: „Dacă acum capacitățile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
locuit în casele unor prieteni apropiați. A stat pe rând la Rhees, la Londra, la von Wright, la Cambridge, O VIAȚĂ DE EROU? 93 și la Anscombe, la Oxford. Dincolo de puținătatea resurselor sale financiare, nu mai dorea să trăiască în singurătate. În toate aceste perioade de timp, în așteptarea morții apropiate, a încercat mai departe să lucreze. Fără să revină la manuscrisul cărții sale, a făcut însemnări despre teme care i-au fost sugerate prin discuții și lecturi. Notele sale despre
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
aveam s-o fac de câte ori, de atunci, cineva avea să spună despre mine că sunt o femeie puternică. Ajunsesem să urăsc asta, în special, dacă o spunea un barbat... pentru mine devenise un fel de... sentință, o condamnare definitivă la singurătate. Că dacă mai auzeam o singură dată ești o femeie puternică, aș fi răspuns: dar ce v-am făcut să mă insultați? Nu, nu sunt puternică, doar că am învățat să strâng din dinți și să merg mai departe. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
trăirii ardente. Este un proces general de orfizare, de identificare rilkeană a existenței și cântării. Într-un poem consacrat lui Mihai Eminescu, o Cătălină astrală trăiește într-o lume uranică și vorbește „în imagini”, ca o poetă ce răspunde la singurătatea cosmică a unui poet hyperionic și așteaptă o atingere „stelară” (Sybila). Chiar dacă o asemenea viziune eminesciană răsturnată are o nuanță de naivitate, ea reușește să susțină un dialog între „formele vremelnice” și cele eterne, între contingent și transcendent, între fenomene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
decât existența alături de Simina. Naratorul este obsedat de istorie și filosofie, în vreme ce Simina reprezintă întruchiparea spontaneității și a purității neatinse de livresc. Inserția citatelor din gânditorul antic nu oferă numai un interesant decupaj narativ, ci revelează sensul final al romanului: singurătatea asumată cu luciditate de scriitorul împărțit între obsesia cărții sale și iubirea pentru Simina este resimțită cu o durere similară sacrificiului stoic. Acțiunea romanului Nefertiti (2001), fără îndoială opera de căpetenie a autoarei, se petrece în Egiptul antic, în secolul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285561_a_286890]
-
o împlinire sacră. El înnobilează, astfel, conjugalitatea și face din ea figura dominantă a vieții afective. Mitul poeziei lui nu este Don Juan, nu este, pînă la capăt, nici Tristan (mitul pasiunii devoratoare). Este mitul cuplului biblic, simbolul unei mîndre singurătăți în doi" (E.S.). Sînt subliniate în Dimineața poeților cîteva priorități la autorul Anatolidei, prima: e cel dintîi la noi care scrie poema leagănului și a neliniștii paterne în fața pruncului bolnav. Erosul este aici copleșit de simțul datoriei morale. Și a
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ale dublei reverii: plaiul, valea, dar mai ales lunca, ultimul acționează ca un adevărat drog asupra simțirii sale. Nici cîmpia nu-i ocolită, dar nu mai are efect euforizant; șesul nemărginit, consemnează cel care a scris Întoarcerea autorului, "cheamă "figura singurătății": "mută, sterilă, nepătrunsă". Poet fără simțul transcendenței, Alecsandri privește departe, spre orizont, și, nevăzînd decît pustietatea goală, se întristează". Culorile, în anumite contexte, au efecte remarcabile, ca în Pohod na Sybir, un emoționant și puternic poem unde sînt anunțate toamnele
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
epocii, doamnelor ce coboară din trăsurile cu blazon (Sadoveanu, Venea o moară pe Siret, 1925)". De reținut sînt consistentele, aplicatele și nu mai puțin numeroasele trimiteri la literatura românească. Trei sînt elementele, în opinia exegetei, care interțes Trama vieții moldovenești: singurătatea, beția și ploaia, toate prezente cu asupra de măsură în poezia bacoviană. Într-o notă de subsol este descrisă în puține cuvinte clima Moldovei, una întoarsă către Levant, cu o răscruce de climate dificile, excesive - zăpadă de înălțimea unui stat
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
februarie 2010 Blogul, un substitut modern al jurnalului adolescentin, cu poze, panseuri și motto, și-a depășit în ultimii ani rostul fundamental de mesaj solitar ambalat în sticla pixelilor și aruncat în oceanul planetar al internauților cu speranța că astfel singurătatea instituită de opresiunea lumii liberale, bazată pe individualism, va fi diminuată. Blogul- s-a mutat de vreo câțiva ani în "Centrul Civic". Asumate de politicieni sau de activiști civici, de jurnaliști sau de vedete, blogurile au creat, pas cu pas
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
alcătuită din milioane de device-uri, care se conectează prin porturile câte unui hub la networkul global care este astăzi internetul. Și nu mai e nicio metaforă, e chiar realitatea zilelor noastre, când omul alienat al capitalismului triumfător își mai ostoiește singurătatea stând, interminabil, cu fața la ecran pentru a mima comunicarea, călătoria, cunoașterea, sexul sau viața în ansamblul ei. Problema hubului e însă mai mult decât una metafizică. El reprezintă, cum spuneam, o realitate de neocolit, pentru că întreaga noastră existență este azi, din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
avem obligația, toți cetățenii acestui oraș, să medităm la derapajele genocidale care ne marchează, vrem nu vrem, istoria locului și, prin ricoșeu, identitatea. E un gest de igienă morală pe care ar trebui fiecare dintre noi să-l facă în singurătatea propriei conștiințe. În 1995, am mai scris asta, am încercat să transform clădirea în ruină din Strada Vasile Alecsandri, trecută abuziv în patrimoniul unor societăți comerciale, într-un centru internațional de cultură, numit după gruparea culturală care fusese proprietar, în
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
a tras Înapoi, ca să vadă efectul. Cerul și marea se Îmbinau acum armonios În pictura care acoperea peretele interior al turnului; și, chiar dacă Îi mai rămâneau multe de făcut, zarea anunța o linie dulce, ușor Încețoșată, care avea să Întărească singurătatea oamenilor risipiți - trăsături de penel Întunecate, presărate cu sclipiri metalice - ce se depărtau unii de alții sub ploaie. A spălat pensulele cu apă și săpun și le-a pus la uscat. De jos, de la poalele falezei, ajungea până la el zvonul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dezgropau fratele și nepoata. Nimeni nu dăruia nimănui privilegiul Îndoielnic de a vedea asemenea lucruri În obiecte, peisaje ori oameni. De la o vreme, Faulques bănuia că așa ceva era cu putință după un anume soi de călătorii. Troia dus-Întors, de pildă. Singurătatea unei odăi de hotel, marcând fotografii și curățând camere foto cu fantome proaspete pe retină; ori, mai târziu, la Întoarcere, În fața imaginilor de pe hârtie, Întinse pe masă, cântărindu-le și dându-le deoparte, ca Într-o pasiență complicată. Ulise cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de elocvente, a hotărât În sinea lui. Cu toate că nu se stima excesiv ca pictor, Îl consola certitudinea că avea ceva mână pentru desen. Și, la urma urmelor, tușele pestrițe și expresive Închideau Într-adevăr În ele războiul. Erau dezolare și singurătate: cea a morților. Toți morții pe care Îi fotografiase În decursul vieții păreau să fie singuri. Nici o singurătate nu era mai perfectă decât a lor, absolută și ireparabilă. O știa foarte bine. Lăsând deoparte desenul ori culoarea, poate că acela
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]