11,919 matches
-
4-5) sau „Au înălțat râurile, Yhwh, au înălțat râurile glasul lor, au înălțat râurile vuietul lor. Dar mai puternic decât vuietul apelor nenumărate și decât vuietul valurilor puternice ale mării este Yhwh în înaltul cerului” (Ps 93,3-4). Considerat de teologia oficială regală drept zeul suprem care stă pe tron în Sion ca stăpânitor al zeilor, Yhwh va dobândi cu timpul unele conotații solare sau, mai generic, astrale, în relație probabil cu dezvoltarea cultului divinităților astrale în Siria-Palestina în secolul al
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
biblice, interpretate în contextul lor, ne permit să constatăm existența unui cult regal în cinstea Așerei în templul din Ierusalim cel puțin până în secolul al VII-lea î.C. Numai unele grupuri de credincioși, care mai apoi au dat viață teologiei pe care savanții moderni o definesc deuteronomistă (cf. Excursus 2), s-au împotrivit acestui cult. O opoziție decisă și unanimă împotriva sa, într-atât încât să fie clasificată ca „străină” sau „idolatrică”, dobândind în felul acesta trăsături polemice și negative
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
situații pe care am putea-o defini henoteism „tolerant” (astfel Pakkala, 1999), sau politeism „limitat” însoțit de o ușoară tendință spre monoteism. Începutul adevăratei concepții monoteiste ar trebui mutat puțin timp după aceea, ajungând cel puțin în epoca exilică, cu teologia lui Deuteroisaia (Is 43,10-11; 45,14). Această poziție „de mijloc”, acceptată de mulți cercetători, cu siguranță, nu este unica. Pe de o parte, rămân, de altfel, unii susținători ai ipotezei tradiționale care admite existența unui fel de monoteism originar
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
lui Israel și Iuda. Așadar, putem fi destul de siguri că în timpul epocii regalității, probabil, tocmai datorită instituției monarhice, în religia oficială, zeul Yhwh se bucura de o indiscutabilă proeminență și era considerat zeul suprem al dinastiei și al poporului. Această teologie a zeului suprem Yhwh (cf. și Niehr, 1990) nu era însă nici de tip monoteist, nici stric monolatric, deoarece existența și cultul altor divinități erau în mod clar admise și tolerate, mai ales față de celelalte popoare. Cultul oficial era însă
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
a regelui Meșa: „Și eu am făcut această bămâ pentru (zeul) Chemoș la Qerico” (KAI 181, linia 3). Realitatea concretă a cultului pe „înălțimi” rămâne, în orice caz, speculativă, deoarece termenul bămâ a suferit o dezvoltare în sens peiorativ în teologia deuteronomistă (cf. Excursus 2), astfel că locurile înalte au devenit sinonim al cultului „idolatric” nepermis. Afirmația frecventă că cineva a tolerat (sau înlăturat) cultul de pe „înălțimi” devine astfel un cliché literar fix în judecata teologică exprimată de autorul biblic față de
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
15,4 etc.). Excursus 2 Centralizarea cultului (și Deuteronomistul) Se știe că după legislația deuteronomistă (cf. Dt 12) evreii nu puteau oferi sacrificii Dumnezeului lor în orice sanctuar, ci cultul lui Yhwh se putea celebra doar în templul din Ierusalim. Teologia centralizării cultului în Ierusalim a fost foarte dezbătută atât în conținutul său teologic, cât și în valența sa istorică. Din punct de vedere teologic, centralizarea cultului în Ierusalim răspunde conceptului religios care considera că zeul suprem „locuiește în mijlocul” poporului pe
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
foarte dezbătută atât în conținutul său teologic, cât și în valența sa istorică. Din punct de vedere teologic, centralizarea cultului în Ierusalim răspunde conceptului religios care considera că zeul suprem „locuiește în mijlocul” poporului pe care și l-a ales. În teologia regală, atestată de diferite inscripții din Orientul Apropiat, se afirmă că regele - conform poruncii divine primite - se va angaja să construiască templul ca „locuință veșnică” a divinității. Teologia a templului închipuit ca locuință a zeului în mijlocul poporului său este confirmată
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
zeul suprem „locuiește în mijlocul” poporului pe care și l-a ales. În teologia regală, atestată de diferite inscripții din Orientul Apropiat, se afirmă că regele - conform poruncii divine primite - se va angaja să construiască templul ca „locuință veșnică” a divinității. Teologia a templului închipuit ca locuință a zeului în mijlocul poporului său este confirmată nu doar în Biblia ebraică (Dt 12,11; 14,23; 1Reg 8,13; 2Cr 6,1-2; Is 8,18), ci și de unele inscripții regale feniciene și arameene
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
pe care se bazează ipoteza redactării unitare a „operei istoriografice deuteronomiste” care ar cuprinde întregul cărților biblice de la Deuteronom la 2Regi (Römer, 2007, pp. 57-65). Ipoteza redactării sistematice și unitare a întregului cărților biblice de la Deuteronom la 2Regi, sub influența teologiei tipice a Cărții Deuteronomului, provine de la Martin Noth (1943), dar se găsește în linii mari deja în observațiile lui Wilhelm Martin de Wette (1805) asupra posibilității că acea carte „găsită” în templu în timpul regelui Iosia (cf. 2Rg 22-23) nu ar
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
care conține porunca centralizării cultului, el pare să fi suferit o serie de reelaborări ulterioare care, după unele studii exegetice moderne, ar fi fost terminate doar în epoca persană. Datare târzie a Dt 12,2-7 e confirmată de faptul că teologia sanctuarului unic, și în consecință suprimarea tuturor sanctuarelor cu excepția celui din Ierusalim, exprimă ideologia religioasă „separatistă”, asemănătoare celei din Cărțile lui Esdra și Nehemia, unde cei reîntorși din exilul babilonian considerau o blasfemie cultele practicate de populația rămasă în patrie
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Nehemia, unde cei reîntorși din exilul babilonian considerau o blasfemie cultele practicate de populația rămasă în patrie și căutau să nu se amestece cu „poporul țării” (cf. Cap. 8). În concluzie, centralizarea cultului la Ierusalim, deși își are originea din teologia templului tipică perioadei regale, unde sanctuarul regal reprezenta un loc privilegiat, ales de Dumnezeu pentru a locui în mijlocul poporului său, va găsi expresia sa completă mult mai târziu, în epoca persană sau poate chiar elenistă, când preoții, nemaifiind dependenți de
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
5,2-6; 12,6). Datorită rolului său purificator și față de ceea ce este făcut din neștiință, el este frecvent întâlnit în celebrarea sărbătorilor, oferit înainte ca preotul să facă alte sacrificii (Lev 15,15). Acest tip de sacrificiu se regăsește în teologia purității, predominantă în epoca postexilică, așa că putem deduce că și sacrificiul „ispășitor” a dobândit o importanță deosebită în epoca preexilică. În ciuda faptului că atestarea rădăcinii *ḥț’ în alte limbi semitice antice susține sensurile de „a comite greșeli”, „a păcătui”, „a
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cf. și Ier 27,9 și 29,8). Pentru a descrie foarte succint realitatea profetismului în epoca monarhică, e bine să ținem cont că toate cărțile profetice atribuite profeților scriitori au fost reelaborate substanțial din punct de vedere literar, iar teologia lor a fost unificată semnificativ astfel încât imaginea profeților să fie cât mai asemănătoare cu figura lui Moise, prototipul profetului și vestitorul definitiv al legii lui Dumnezeu (cf. Dt 18,15; 2Rg 17,13). E de preferat mai degrabă să ne
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
autoritate suficientă pentru a decreta un destin favorabil unei persoane, pentru că numai el era capabil să țină sub control eventuale vicisitudini pe care credinciosul le-ar fi întâlnit de-a lungul vieții. Am dorit să tratez în acest capitol despre teologia binecuvântării pentru că ea, deși are legături indiscutabile, atât cu magia (cf. Cap. 5, pp. 90-94), cât și cu simpla rugăciune, avea și mai multă relevanță în viața cotidiană concretă a omului. Pentru a exemplifica foarte sumar acest lucru, să ne
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
plăcuțe ca un fel de talisman cu rol apotropaic. Textul acestei binecuvântări, după cum am afirmat în paragraful precedent, amintește de limbajul binecuvântării din Num 6,24-26, text care mai apoi va dobândi o semnificație mai amplă și „ortodoxă” în cadrul succesivei teologii sacerdotale a alianței. Pentru vechii evrei, defuncții continuau și după moarte să aibă o anumită legătură cu cei vii. Chiar dacă nu se puteau reîntoarce la viață (Is 26,14), morții aveau puterea de a influența lumea celor vii cauzându-le
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cananeene și, în parte, egiptene, nu celor din cultura greacă. În cosmogoniile din zona mediteraneană orientală, zeul creator era văzut ca dominator al universului, care pune bazele tuturor lucrurilor create dându-le o ordine înțeleaptă și durabilă. Mai mult decât teologia lui Yhwh creator al cosmosului ne interesează aici cosmologia religioasă, adică aspectele conceptuale și religioase ale cosmosului însuși. E bine să ținem cont că universul, fiind o lucrare divină, participă la acel conținut religios pe care creatorul a dorit să
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
că Yhwh își instituie pentru totdeauna domnia sa cosmică asupra tuturor celorlalte forțe ale naturii (expresii asemănătoare sunt utilizate pentru domnia pământească a lui David în 2Sam 3,10). Ideea de domnie cosmică a suveranului ceresc este o imagine uzuală în teologia regală a timpului având multe paralelisme în culturile religioase vecine lui Israel. Reprezentarea literară a lui Dumnezeu ca dominator ceresc al cosmosului se exprimă și prin imaginea de cavaler divin a lui Yhwh care călătorește în cer stând pe nori
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
A descris o crăpătură în nori, Baal și-a făcut auzit glasul său sfânt, a repetat sunetul buzelor sale. Glasul său sfânt a făcut să tremure pământul [...]. Munții au tresărit” (KTU 1.4.VII, 25-34). Și în acest caz, îmbinarea teologiei zeului suprem care locuiește în ceruri (cf. Cap. 3, pp. 35-36) cu teologia regală ne permite să presupunem cu o anumită certitudine că aceste reflecții cosmologice datează din epoca monarhiei în Israel și Iuda. Asocierea spațiului ceresc și a fenomenelor
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
sfânt, a repetat sunetul buzelor sale. Glasul său sfânt a făcut să tremure pământul [...]. Munții au tresărit” (KTU 1.4.VII, 25-34). Și în acest caz, îmbinarea teologiei zeului suprem care locuiește în ceruri (cf. Cap. 3, pp. 35-36) cu teologia regală ne permite să presupunem cu o anumită certitudine că aceste reflecții cosmologice datează din epoca monarhiei în Israel și Iuda. Asocierea spațiului ceresc și a fenomenelor atmosferice cu prezența lui Dumnezeu și apariția sa (teofania) aducătoare de rodnicie și
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
ale pământului care definesc împărțirea universului pământesc după cele patru puncte cardinale obișnuite. În centrul discului pământesc se află Ierusalimul, locul ales de Dumnezeu ca să-și stabilească locuința și să devină punctul privilegiat de contact dintre Dumnezeu și poporul său. Teologia templului, care considera că Dumnezeu își manifesta aici maxima sfințenie în jurul căreia se va reuni poporul sfânt al lui Israel, va dobândi o deosebită relevanță în teologia sacerdotală din perioada postexilică (cf. Ez 40-48; Num 2; Mih 4,1-2), dar
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
locuința și să devină punctul privilegiat de contact dintre Dumnezeu și poporul său. Teologia templului, care considera că Dumnezeu își manifesta aici maxima sfințenie în jurul căreia se va reuni poporul sfânt al lui Israel, va dobândi o deosebită relevanță în teologia sacerdotală din perioada postexilică (cf. Ez 40-48; Num 2; Mih 4,1-2), dar își trage rădăcinile din vechea teologie regală a templului, documentată în multe inscripții semitice din mileniu I î.C., în care regii se mândresc de zelul lor
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
își manifesta aici maxima sfințenie în jurul căreia se va reuni poporul sfânt al lui Israel, va dobândi o deosebită relevanță în teologia sacerdotală din perioada postexilică (cf. Ez 40-48; Num 2; Mih 4,1-2), dar își trage rădăcinile din vechea teologie regală a templului, documentată în multe inscripții semitice din mileniu I î.C., în care regii se mândresc de zelul lor religios, amintindu-și cum ei au „făcut să locuiască” divinitatea în mijlocul poporului lor prin construirea mai multor sanctuare (cf.
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
proprii, fundamentând propria identitate religioasă pe exclusivismul yahwist, contestând existența reală a altor divinități în afară de Yhwh. În textele atribuite tradiției sacerdotale exilice - ca de exemplu, povestirea creației din Gen 1 - se notează cu ușurință polemica dură împotriva divinităților și a teologiei babiloniene. În precedență însă, când exista încă regatul lui Iuda această polemică era inutilă, întrucât supremația lui Yhwh se manifesta prin însăși existența regelui, ales de Dumnezeu, și prin sanctuarul regesc de la Ierusalim, locul ales de Dumnezeu ca locuință în mijlocul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de religiozitate, non-monoteist, deschis la influențele exterioare, este cel care a fost exportat în diaspora egipteană și care se va găsi apoi atestat ulterior în colonia iudaică din Elefantina (cf. Dion, 2002; Contini, 2009), în timp ce „modelul babilonian”, mai rigorist, tipic teologiei sacerdotale, este cel care va fi readus în Iudeea după întoarcerea din exil și care, în ciuda unor opoziții, se va impune în religia iudaică din epoca persană și elenistă (cf. Boccaccini, 2008). Numai acest ultim tip de religiozitate va fi
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Cf. Schaudig, 2002, pp. 552-556). Această viziune istorico-religioasă foarte răspândită în literatura științifică trecută este viciată de unele interpretări teologice influențate de puternica propagandă regală din scrierile lui Cirus și ale altor suverani persani (cf. Kuhrt, 1983, 2007) și de teologia biblică a „marii reîntoarceri” din cărțile lui Esdra și Nehemia. Studiind bine documentele administrative persane, ne dăm seama că presupusa susținere persană a religiilor locale era doar o strategie funcțională de legitimare a puterii, fiind, de fapt, interesată, întâi de
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]