12,312 matches
-
muncă cuvenit, îi împingem în sus, crezînd că-i pasăm altora, cînd de fapt ei se întorc pe capul nostru... Don Șef se oprește, se întoarce spre mine, își strînge mai bine șuba la piept și mă privește lung, cu tristețe. Dom' Vlădeanu, zice, clătinînd din cap cu amărăciune, partea rea este că eu am făcut deja toate astea pentru Marinescu. L-am ridicat în slăvi ca pe cel mai mare inginer, ca pe cel mai bun organizator, l-am trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vrea să-ți spună ceva. Te rabdă inima s-o refuzi? Stau și mă uit la Dinu: privirea lui calmă îmi biciuie obrazul ca o pereche de palme. Vlad mă privește și el; are un surîs trist în colțul gurii tristețe și compătimire; așteaptă amîndoi să vadă ce voi face. Strîng din umeri, iau receptorul și-l duc încet la ureche: Da... Mihai, aud vocea Cristinei, eu sînt de vină pentru toată discuția de mai înainte. Am purtat discuția astfel încît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
are nevoie de locuință... "Îl primim, am zis eu, dar la mînuit gunoiul, nu la îngrijit florile", că eu îl știam pe Tomiță, de pe unde a mai lucrat, cîte parale face. Mă așez pe bancă și mă uit lung, cu tristețe, la magnolie: de soarta ei acum sînt vinovat și eu. Atunci, la examen, cînd Tomiță a fost angajat în combinat, ar fi trebuit să nu-i dau notă de trecere. Iar mai apoi, cît a lucrat în secție, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ei „fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt“ și despre „gândul cumplit că ființe dezgustătoare și-ar bate joc de trupul acesta istovit, că le voi auzi vocile rostind cuvinte nemiloase și că voi îndura, și dincolo de viață, cele mai adânci tristeți, cele mai grele insulte“. Viziunea finalului vieții ei este șocantă - după câte se știe din mărturia altor deținute, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a fost considerată decedată, a fost târâtă de colegele de celulă până la morga spitalului pe nitenciar Văcă rești, s-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
frumoasă de pe plaja mangaliotă, și poți fi sigură că numele tău are să răsune ca un ecou peste tot, pe dig, pe plajă, în oraș. Pe malul mării, am să-ți strig numele, căci inima mi-e plină de tine, de tristețe și de imensă tandrețe. Mamina 2/1947 I Mangalia, 12 septembrie 1947, vineri Ieri, la 6.10 plecare; bineînțeles, de la Fetești la Medgidia, ca să văd Dunărea și să mănânc la vagonul-restaurant. Am învăluit peisajul în marea mea singurătate; ici și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de acum un an. E târziu; la 11½ se dă stingerea; te strâng la piept. Nu sunt în stare să înțeleg, să cred în absența ta, nu mi mai dau seama ce simt, sunt zăpăcită, înnebunită și frământată de neliniște, tristețe și Dă-mi vești! Vechea mea afecțiune lui Georges și Greg, buna mea amintire d-nei și d-lui B. Munteanu, vechea mea tandrețe Parisului, în care respiri în sfârșit. Eu, una, am rămas în țara asta pe care o iubesc
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe vacanță Ena A., Dora Moschuna, Domnica Filoti, Jimy Țețu, Dina Rar[incescu] și Dina Mano lescu, protejându-mă afectiv, cu ochi complici. Apoi adevărata cl. a III-a B: Rodica S. venind la fel, curioasă afectiv să-mi supravegheze tristețea și convalescența, apoi mai muțele micuțe ale cl. a II-a B, care au uitat pe vacanță tot sau mai tot. De la școală, la Adevărul, unde nu am găsit pe ni meni; mi s’a spus să vin de la ora
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la școală cu cine vorbi de tine. Georgette Werl nu mai e, nici Lolica, nici Ticu, nici atâtea altele. În astă seară, mi e dor de tine până la obsesie; nu-ți pot vorbi clar, nu-ți pot împărtăși tot: temeri, tristeți și nădejdi; nu îndrăsnesc să te întreb: ce faci? Uit să mulțumesc lui Greg; brodez maladiv episodul Viena. Cum poți să mă lași fără povestirea toată a celor ce s’a întâmplat? Închipue-ți că nu am putut să prind [la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Reinert; nu știu de ce, dar aș vrea să vorbesc cu el. - Mă frământ preocupată și turbure. Asta sunt: turbure, închircită în mine ca într’o pivniță fără soare, fără umbră, fără ferestre... Tu nu te supăra pe mine din pricina acestei tristeți nostalgice. Fii bună cu tine; apără-te, ferește-te; aibi grije de tine. Fii egoistă superb. Tu, pe primul plan; totul pentru tine. Îmi pare că strigând sumbru și feroce toate astea, te apăr. Scrie-mi; mă gândesc cum să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nădejdea că poate te voi visa și voi putea să-ți văd chipul tău aproape, aproape, cu ochi, sprâncene, nas, gură, moi, calde, vii... Îmi vine să plâng. Noapte bună, Monica! Luni, 6 octombrie [1947] Eri, o zi proastă cu tristeți, cu vești de familie, la fel ca acelea de dinaintea plecării tale. Azi, după o noapte de insomnie cu scularea la 4 fără 20, cu 5 ore de lecție, fără cărți, deci cu rol ultra-activ, reîntoarcerea la 2 și ¼, dejun, pregătire
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mult. Lasă trupului tău tânăr puterea și mireasma dulce a busuiocului... Monica, Monica... Ce greu îmi e fără de tine. Iubito! Marți seara Zi apăsătoare, de plumb. Azi-dimineață, trezire ca de condamnat la galere, după o noapte de insomnie. Griji și tristețe; o zi în care ți se pare că orașul îți spune cuvinte aspre, în care versurile lui Baudelaire îmi răsună sinistru în urechile sensibile și speriate. Dimineață cursuri de la 8½ la 12½ , apoi alergătură disperată; încărcată cu plasa care conținea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
artea] p[oștală] (Tour Eiffel). Mă bucur să văd că Georges a putut evada din Anglia; cartea poștală v’a unit în mintea mea ca în zilele când mergeați împreună aici și am avut o impresie nelămurită: de bucurie și tristețe, de îndoială și parcă de așteptare. Dincolo, masa nu e pusă să vă aștepte: careul cu flori de aur, cu surtout-ul de oglindă, cu vasul de cristal și în ele mere chircite de toamnă săracă stau placid și înghețat. După
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
unde stai. Noroc în casa ta cea nouă! Lucruri precise, răspunsuri la întrebările tale, comisioane. 1) Rainer e de negăsit; doar o dată un telefon când am aranjat, sau aproape, problema celor cinci mii de franci. 2) Telefonat Mariei pentru Cântărețul Tristeții Sale. Mâine-dimineață o să-l vadă pe Negreanu și are să-mi dea răspunsul. 3) Telefonat lui Camil; se duseseră la cinema; el, mai ales, e cel mai caraghios și înduioșător tătic. Îl tot pisează pe mititel - o minune - cântându-i ceva
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Wilson, nu am putut încasa nimic, Enache stând foarte prost financiar. Am revăzut astăzi bietul nostru Wilson, complet de[s]figurat; nici n’am îndrăsnit să-ți regăsesc urmele, atât de impersonal era. 4) Am telefonat Mariei Botta pentru Cântărețul Tristeței Sale. Nu mi-a dat încă semn de viață; am retelefonat azi d[irecto]rului, mi a făgăduit că va vorbi cu Negreanu; am vor bit cu Camil, preocupat de lipsa de foc pentru „puștiu“, care stă toată ziua în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am scris lui Georges și adaug la scrisoarea pentru el aceste câteva rânduri. Ține-mă la curent cu problema Cinci; nu fi prea crudă; pare foarte descumpănit. Te sărut cu toată marea mea afecțiune, cu țipete înăbușite de dragoste, de tristețe, de disperare. Toată lumea - Lina, Chirana, Iani, Costel - toată lumea îți trimite sărutări și sărutări de mâini, iar Lina mi-a spus pe când pleca cu covoarele: Mai avem copii prin casă, dar nimeni nu-i ca dumneaei. Mamina 10/1947 I 24
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Pauline mi-a spus că va veni sus, cu câteva rânduri pentru tine. Vreau să primești vești cât mai multe și variate, care să mai rupă monotonia alor mele. Acum, lucrurile serioase care te interesează: cred că vei avea Cântărețul Tristeței Sale. Dorina s’a dus de două ori acolo, azi, și mâine se va duce iar, dimineață la 7½; poate vei avea norocul să-l primești mai devreme. Maria a obținut, după nesfârșite tribulațiuni, să nu mai joace Mademoiselle. Mâine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Știu că te va bucura. Vei spune: „Nu e singură“... M. 18/1947 II 29 noembrie 1947 Ce vei fi făcând acolo? Toate posturile de radio comentează greva cu pronosticuri mai mult sau mai puțin sumbre. Eu ascult și macin tristețe și spleen; mă gândesc că toate obstacolele ce s’au interpus între tine și Paris vor fi avut vreun rost, că am silit destinul, că poate nu trebuia să pleci. Aici [am fi fost] amândouă, cu nădejdi și spaime, dar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pentru suivanta ei și în colțul de lângă fe reastră un mic biurou alb, cu sertare, de serie; pe jos un covor fără culori, imprecise de uzură, o oglindă veche, un scrin, o măsuță și peste tot un praf de renunțare, tristețe, bătrânețe și singurătate. Doamna de companie, d-ra Martini, pe care o cu noscusem pe vremuri, blondă ca Mariana, e acum boțită la față ca un chip într’o oglindă spartă, fumurie. Peste tot, fumuriu și prăfos; dușumelele fără culoare, părând
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și buruieni, grădină ce prelungea vraja de casă bătrână, părăsită. Am ieșit iar prin ploaie (și acum ploua, picura mai trist, mai insistent, mai ursuz). Am lăsat acolo nu mele tău tânăr ce suna biruitor și scutura praful, bătrânețea și tristețea. Ea te vedea încă, mică de 3 ani, cu o rochiță de lână albă și cu babouches albi îmblăniți... Atât de departe e vremea pe care totuși am trăit-o. O! Monică, tu trebuie să te măriți cu orice chip
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de ciocolată: am vorbit de tine, Gaby cu humour și afecție, Pauline cu sagacitate, cu maturitate și ușoară melancolie. [...] 1 ianuarie 1948 [...] N’am plâns, Monica, n’am plâns. Și nici nu am blestemat; am strâns pumnii de singurătatea și tristețea ce mă zguduie ca fiorii de friguri. Eri după masă, în fața lui Neș, am depus jurământul de credință RPR (Rep. Pop. Rom.); acolo ni s’a comunicat lucruri ce vor apare (sic) și în jurnale, dealtminteri: că liceul unde profesez
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
va lăsa grea și inexorabilă perdeaua de fier peste noi. Eu trec uneori prin deprimări imense; mai este și această scumpă și mizerabilă Ly, care în fiecare dimineață îmi apare desfigurată, de nerecunoscut. O port în mine cu spaimă și tristețe, ca pe un avertisment tragic. [...] Tu nu-ți poți închipui ce viață de câine ducem aici. Familia Pal. țipă, urlă și ne svârle epitete din care cel mai inocent e „mârșavi“, ne amenință. Să știi că aici nimeni nu va
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dar, Mouette, cum nu ți-am ascuns niciodată nimic, cred că e datoria mea să-ți arăt reversul medaliei. Știu că trebuie să fii foarte dezorientată, că te macină gânduri negre, că simți clipă de clipă ce simt și eu: tristeți, dezechilibru; poate că și tu vezi un sfârșit la fel de sumbru ca și mine, dar cred că pe 8 septembrie - am să mă duc în pelerinaj la gară în ziua aceea - am pecetluit despărțirea noastră definitivă. Mi am supraestimat puterile în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mormânt, prăbușită. Mă uit la ea cu disperare, ca și cum și-ar fi luat deja adio de la viață, de la pământul celor vii, ca și cum ar fi început deja să sugă seva florilor pe la rădăcină. Cred că există ceva din toate astea în tristețea, în melancolia exasperantă pe care-o târăște după ea ca pe un steag în bernă. Și-apoi Ly asta, imposibilă, care făcea o dramă când rămânea fără proteză dentară, seara, când o scotea înainte de culcare! Ca s-o scoată, se
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că și pe ea o iubeam, dulcea mea dragă. [...] Am impresia că am ajuns la o răscruce, că drumurile noastre se despart, că dacă Dumnezeu nu va vrea, n-ai să poți fi niciodată la căpătâiul meu în zilele de tristețe, de boală, de moarte. Așadar, de acum încolo sunt singură, și mai sin gură, de vreme ce la strigătul meu de ajutor n-ai să poți veni; eu - complet singură în viață, pentru totdeauna, sin gură în fața oricărei încercări, în fața morții. Mama
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ca pe marile personalități, căci sunt și eu o mare personalitate, mama Monicăi, deci spune-le să vină să mă răpească prin mijloacele cunoscute! Noapte bună. Mica, scumpa mea dragă! M. 88-89/1948 Marți, 30 noiembrie [1948] Mouette, uneori când tristețea pune stăpânire pe mine ca o boală necruțătoare, mă gândesc, făcându-mi apăsat cruci mari, că n-am să te mai văd. Mica, atunci aș vrea să mor pe loc. Căci dacă pot îndura orice, cu stoicism câteo dată, o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]