12,197 matches
-
Iulia Fitcal. Protagonistul ei virtual, tovarășul Pârvu, cadru de nădejde al societății noi, se află în plină ascensiune. În jurul celor două vedete - una a politicii, alta din mass-media, una a realității, alta a proiecției sale pe peliculă - se bobinează firul narativ principal, presupunând că romanul ar avea așa ceva. De fapt, undeva mai sus decât toți, în spatele lor (ca un demiurg de tip balzacian din secolul al XIX-lea, dar familiar cu toate auxiliarele tehnice ale epocii moderne), se află autorul cărții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
interesului național. Dincolo de retorica naționalistă, inevitabilă aici, din astfel de celebrări nu rămân, în fond, decât imagini disparate care scurtcircuitează viu, asemeni unui flash de neuitat, memoria colectivă sau amintirile noastre fugare. Dacă un astfel de moment poate fi refăcut narativ, dacă se constituie în poveste, fie ea exemplară sau marginală, putem spune că are datele necesare pentru a fi transmis mai departe ca o istorioară ce se adaugă altora la nesfârșit în masa impozantă de detalii, fapte, personaje și povești
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
purulente de pe fața societății noastre și reface, prin intermediul miracolului literaturii, fragmente de realitate ("mici fragmente de neant", cum ar spune cațavencii!) care ar trebui să ne dea de gândit. Coroziv și tandru, de o aparentă ușurătate (care ascunde o tehnică narativă impecabilă, polisată cu finețe), fără însă a fi deloc frivol, textul noului roman editat de Polirom nu va lăsa pe nimeni indiferent. În iad toate becurile sunt arse reușește performanța de a fi, în egală măsură, cool, sentimental și aspru
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
învestirea cu puteri literare a vorbelor fără perdea în contextul în care literatura noastră nu prea a reușit acest lucru până acum. Ar fi însă o capcană ca să reducem acest roman la nivelul primar, al limbajului vitriolant. Folosind o tehnică narativă impecabilă, Dan Lungu reușește să dea legitimitate artistică, adică să ne facă atenți și interesați de ea, unei lumi care nu părea a fi demnă de curiozitatea creatorilor. O lume a oamenilor obișnuiți, cu dramele, cu complexele, cu tandrețurile sau
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
al domeniului (publicate, în parte, în „Almanahul Anticipația” și în „CPSF Anticipația”); este menționabilă ipoteza care identifică referința literaturii SF în literatura manieristă, conceptualizată pe filiera lui G.-R. Hocke. Nuvela care dă titlul volumului transplantează în decor SF schema narativă din Odiseea, cu distorsiunile inerente cerute de transferul de cod literar. O excursie, pornind de la motivul călătoriei în timp, formulează o tramă detectivistă prin care sunt integrate / rescrise palimpsestic două povestiri ale lui Edgar Allan Poe. O amintire, Coborâre în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285916_a_287245]
-
disimulate prin verosimilizarea diferenței de statut dintre planurile de realitate care intră în cadru. Modelul proxim poate fi Mircea Eliade. În Un începător dotat motivul manuscrisului găsit funcționează ca pretext pentru introducerea unor considerații despre SF, precum și a unor embrioni narativi subsumați genului. Noapte bună, Sofia subscrie la vechea interogație privind diferența dintre viață și vis. SCRIERI: Lovituri din umbră, București, 1967; Vocile vikingilor, București, 1970; Incursiuni în literatura de azi, București, 1971; Sfera, București, 1973; Zaharia Stancu, București, 1974; Dispariția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285916_a_287245]
-
se smulgă din acest climat de „apatie” printr-o mai decisă atașare la idealurile unei literaturi cu tradiție, mereu angajată, „mereu în campanie pentru viitor”. Reacție salutară, chiar dacă, în cazul său, „ruptura” se baza, în plan epic, pe o tehnică narativă nefrecventată de romanul de tip tradițional. Fapt e că obsesia „înaintașilor” și a unei „istorii” în stare să legitimeze și să motiveze, la un moment dat, biografii și destine, se instituie ca o supratemă distinctivă a romanelor sale. Personajele de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289441_a_290770]
-
părți a cercetătorilor, intimitatea este un punct de răscruce: ea trăiește ca pură proiecție a gândului, dar și a faptului lingvistic. Artistul „navighează” - În ciuda propriei voințe - spre un spațiu al intimității, În care Își descoperă inconștient adevărata identitate. Din instanță narativă, el se metamorfozează În subiect al narațiunii, ocupând avanscena unui spațiu care trăiește din jocul adâncimilor și al faliilor fragmentelor confesive. Simultan, spațiul intimității mentale a scriitorului Începe să ia conturul intimității produse de aventurile personajului narat - adică al unei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fond, a ființei fictive În care se metamorfozează el Însuși prin actul redactării. Această caracteristică s-a păstrat În aproape Întreaga istorie a jurnalului, devenind chiar una din trăsăturile sale distinctive: prezența În centrul imaginar al romanului, la Întretăierea secvențelor narative și a celor temporale, a unui autor cu o voce, dar fără chip. Autoportretul perfect conturat - adică așa cum Îi cunoaștem din literatura clasică - presupune existența unei „forme ficționale organizate”1, a unei intenționalități de a scrie În conformitate cu legile general acceptate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnalul e o consemnare, o luptă cu timpul trecut, În realitate el sondează În timpul paralel al biografiei subconștiente. Eul autoportretului rezumă, de fapt, structura jurnalului și, prin derivație, structura lumii percepută prin lentilele subiectivității auctoriale. Jurnalul intim conține sâmburele discursului narativ al persoanei Întâi, dar și reflecția acesteia despre sine. Autobiografia este, așadar, organizarea narativă a țesăturii tensionale care fixează Într-o ordine logică fluctuațiile incontrolabile ale eului. Pe de altă parte, autobiografia e și punctul final al unei investigații de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
paralel al biografiei subconștiente. Eul autoportretului rezumă, de fapt, structura jurnalului și, prin derivație, structura lumii percepută prin lentilele subiectivității auctoriale. Jurnalul intim conține sâmburele discursului narativ al persoanei Întâi, dar și reflecția acesteia despre sine. Autobiografia este, așadar, organizarea narativă a țesăturii tensionale care fixează Într-o ordine logică fluctuațiile incontrolabile ale eului. Pe de altă parte, autobiografia e și punctul final al unei investigații de natură enciclopedică, executată cu minuție de către eu. O enciclopedie derizorie, desigur, iscată de cercetarea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o Încântare plină de ifose trăsăturile fizice, el Își trasează, simultan, un contraportret. Acesta depășește În negativitate ceea ce i se părea că a câștigat În expresivitate. Exemplele care să susțină această idee se pot Înmulți la nesfârșit. Din perspectiva analizei narative, autoportretul și jurnalul intim alcătuiesc nu Întrepătrunderi ale textului, ci două registre textuale complet diferite. Punctul-cheie al acestei imposibile identități provine din impedimentul sau, cum scrie Béatrice Didier, din dificultatea „autoreprezentării fizice”13. Refugiul În autoportretul psihologic sau intelectual nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
chiar mai relevant! - ca și ceea ce ascunde sau falsifică. Capcane mentale Oricum ar sta lucrurile, jurnalul intim acționează ca un agent de stimulare a creativității auctoriale. Chiar dacă În acest caz special personajul, naratorul și autorul (cele trei instanțe ale actului narativ) alcătuiesc o unitate, tensiunea dintre ele creează un câmp al iluziilor În care imboldurile inițiale și rezultatele practice se Îmbină anarhic. E greu, de altfel, să decizi În ce măsură iluzia și incompleta circumscriere a spațiului confesiv forjează liniile de forță ale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cazul În care jurnalul e studiat din perspectiva ideilor conținute. Jocul timp/persoană e dublat, așadar, de jocul dinamizant și dinamitant al ideii. Nu există jurnale ale unei singure idei - dacă excludem centrarea pe o persoană, pe un subiect deopotrivă narativ și reflexiv. Însă acest element e absorbit În Înseși premisele jurnalului și el nu mai are nici un fel de relevanță pentru analiză. Mihai Zamfir propunea o tipologie extrem de pertinentă a jurnalului intim, exact din perspectiva care ne interesează În acest
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
interdicție de ordin aproape magic. Un fel de cenzură transcendentă coborâtă În banalitatea vieții. Paradoxul jurnalului intim - unul din nenumăratele sale paradoxuri! - constă În faptul că, rămânând În sfera ficțiunii, reușește să nu fie un Ichroman, adică o banală formulă narativă din specia subiectivității. Și că, avid de realitate, construind efectul de real, nu e numai un document. El reușește să fie sinteza a două non-euri, străbătute de o obsesie comună: „Într-un decor nou continuă același act al aceleiași piese
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
vizibilă” a scriitorului. Dimpotrivă, În nu puține cazuri, creația e altfel luminată prin lectura jurnalului. Postimpresionismul din unele romane ale Virginiei Woolf este perceput diferit prin prisma jurnalului care descrie cu o acuitate halucinantă raporturile autoarei cu lumea. „Tulburarea” peisajului narativ din Valurile sau din Spre far sunt contraponderea, În regimul fictivului, a unei imposibilități reale de a găsi punctul de focalizare În perceperea lumii. Aflată Într-un contratimp tragic, Virginia Woolf reconstituie imaginile realității din fragmente al căror sens le-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cele care nu se mulțumesc cu simpla narare a lui le jour au jour, extinzându-se În spații temporale mai Îndepărtate, Împletind senzația scrierii directe cu nu mai puțin iluzoria tehnică a Îndepărtării. Timpul paralel se infiltrează acolo unde strategia narativă are În vedere recuperarea simultană a prezentului convențional și a trecutului Îndepărtat. Adică a unui timp care nu-l va intersecta niciodată (pentru că i se opun prea multe obstacole: de la imprecizia sau ignorarea datei, la formele verbale din sfera trecutului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cvasiobligatorii, prin acest timp. Viața reportată dintr-un plan În altul, din neant În dreptunghiul paginii scrise, trece, trebuie să treacă prin prelungirea timpului pe care, fără să știe, l-a parcurs. Timp presimțit, timp recuperat, abuzând de altă voce narativă. Eului narativ, indefinibil, i se substituie un martor adevărat: un document, o tradiție, o persoană. Abuzul cronologic nu implică, totuși, permanentizarea unei metode constrângătoare. De obicei, acest tip al definirii temporale acționează pe spații Înguste: introduce sau segmentează un discurs
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
acest timp. Viața reportată dintr-un plan În altul, din neant În dreptunghiul paginii scrise, trece, trebuie să treacă prin prelungirea timpului pe care, fără să știe, l-a parcurs. Timp presimțit, timp recuperat, abuzând de altă voce narativă. Eului narativ, indefinibil, i se substituie un martor adevărat: un document, o tradiție, o persoană. Abuzul cronologic nu implică, totuși, permanentizarea unei metode constrângătoare. De obicei, acest tip al definirii temporale acționează pe spații Înguste: introduce sau segmentează un discurs. Fragmentează vocația
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
totuși farmecul acestor narațiuni. Prozatorul nu înregistrează aceleași reușite atunci când își propune spații mai ample și un instrumentar analitic. Romanul În apele oglinzilor, cu punctul de plecare din viața studenților români la Paris, e o relatare ștearsă, lipsită de consistență narativă, îndatorată clișeelor romanțioase, melodramatice. Istoria literaturii române îl păstrează însă pe M.-N. în calitate de epigramist. A rămas de notorietate duelul epigramistic cu Cincinat Pavelescu, purtat vreme de doi ani (1912-1914) prin revistele „Flacăra”, „Rampa”, „Steagul literar” și care a avut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288115_a_289444]
-
de Hotărârea Guvernului nr. 1.489/2002. (Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 111 din 21 februarie 2003) Tehnici și strategii terapeutice adresate familiei cu probleme de sănătate Asis. univ. drd. Elena IULIA MARDARE Universitatea din București POza!!!! Terapia narativă de familie tratează/analizează problemele care afectează familia și copilul în termeni politici. „Nici pacientul, nici familia nu reprezintă problema: problema e problemă.” (Freedman, Combs, 1996) Familia și problemele de sănătate În orice societate copilul și familia au constituit și
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
și a întregii familii, apelează, acolo unde acestea există, la serviciile de terapie familială. De altfel, anii ’90 au fost dominați în domeniul terapiei de familie, pe lângă noile curente apărute ca reacții la vechile abordări ale familiei (construcționismul social, terapia narativă, abordările integrative etc.), de o intensă preocupare privind aspectele sociale și cele politice ce afectează familia. Schimbarea perspectivei, de la terapia individuală la abordarea sistemică, a fost una esențială, terapia familială constituindu-se într-un veritabil instrument folosit în scopul înțelegerii
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
de a schimba maniera lor de a interacționa atunci când apar probleme, de a-i învăța să trăiască împreună, de a se alia în lupta cu problemele, de a se descurca cu schimbările impuse de anumite probleme (Nichols, Schwarts, 2001). Terapia narativă de familie, abordare dominantă în terapia de familie contemporană, este interesată de impactul pe care diversele probleme cu care se confruntă societatea îl au asupra familiei, terapeuții narativi nemaifiind de acord cu aserțiunile conform cărora problemele aparțin indivizilor (așa cum afirmau
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
se descurca cu schimbările impuse de anumite probleme (Nichols, Schwarts, 2001). Terapia narativă de familie, abordare dominantă în terapia de familie contemporană, este interesată de impactul pe care diversele probleme cu care se confruntă societatea îl au asupra familiei, terapeuții narativi nemaifiind de acord cu aserțiunile conform cărora problemele aparțin indivizilor (așa cum afirmau psihanaliștii) sau familiilor (așa cum consideră terapeuții sistemici - Freedman, Combs, 1996). Terapeuții narativi îi ajută pe oameni să se separe de discursurile dominante, adesea toxice, existente în societate, internalizate
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
de impactul pe care diversele probleme cu care se confruntă societatea îl au asupra familiei, terapeuții narativi nemaifiind de acord cu aserțiunile conform cărora problemele aparțin indivizilor (așa cum afirmau psihanaliștii) sau familiilor (așa cum consideră terapeuții sistemici - Freedman, Combs, 1996). Terapeuții narativi îi ajută pe oameni să se separe de discursurile dominante, adesea toxice, existente în societate, internalizate de către aceștia și care nu mai lasă spațiu pentru povești de viață alternative (Freedman, Combs, 1996). Ea vine să completeze procesul de distribuire a
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]