11,525 matches
-
Grecia, situația era și mai limpede. Pe fondul unui război civil brutal, ajutorul Marshall, oferit țării În aprilie 1948, a Însemnat pasul de la sărăcie la supraviețuire. Cele 649 de milioane de dolari oferite Greciei prin ERP i-au salvat pe refugiați, stăvilind foametea și boala: simplul fapt că fermierii săraci au primi catâri a scăpat de la moarte mii de familii de țărani. În 1950, Planul Marshall furniza Greciei jumătate din PNB. Cât succes a avut Programul de Reconstrucție Europeană? Europa de Vest s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
administrației americane. La ce folosea o Germanie (controlată de americani) redusă la starea preindustrială? Cea mai mare parte a terenului agricol german se afla acum sub control sovietic sau fusese transferat Poloniei. Între timp, Germania de Vest era potopită de refugiați flămânzi și dezmoșteniți. Restricțiile asupra dezvoltării urbane sau industriale puteau menține Germania În prostrație, dar nu o puteau hrăni sau reconstrui. Această sarcină, deloc neglijabilă, revenea ocupanților victorioși. Mai devreme sau mai târziu, ei aveau să transfere această responsabilitate asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Control din Germania, ei au blocat sistematic implementarea deciziilor luate de Cei Trei la Conferința de la Potsdam, pe motiv că Franța nu participase. Autoritățile provizorii franceze au refuzat inițial să coopereze cu guvernele militare aliate și cu UNRRA În sprijinul refugiaților, pe motiv că deportații și refugiații francezi trebuiau să fie ajutați În cadrul unei operațiuni independente, exclusiv franceză. Mai presus de orice, guvernele Franței postbelice au resimțit puternic excluderea usturătoare din deciziile la nivel Înalt luate de Aliați. Nu se puteau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sistematic implementarea deciziilor luate de Cei Trei la Conferința de la Potsdam, pe motiv că Franța nu participase. Autoritățile provizorii franceze au refuzat inițial să coopereze cu guvernele militare aliate și cu UNRRA În sprijinul refugiaților, pe motiv că deportații și refugiații francezi trebuiau să fie ajutați În cadrul unei operațiuni independente, exclusiv franceză. Mai presus de orice, guvernele Franței postbelice au resimțit puternic excluderea usturătoare din deciziile la nivel Înalt luate de Aliați. Nu se puteau Încrede În britanici (care În iulie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
clădirile și liniile electrice urmau să fie reconstruite sau Înlocuite; trebuiau făcute unelte și folosite apoi la fabricarea altor bunuri. Pentru toate aceste meserii mâna de lucru era insuficientă: după cum am văzut, bărbații tineri și În putere din taberele de refugiați și-au găsit cu ușurință slujbă și adăpost, spre deosebire de femeile cu copii sau de „intelectualii” de orice fel. Una dintre consecințe a fost exaltarea universală a muncii și a lucrătorilor industriali - un atu politic important pentru partidele care pretindeau că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
capitală națională ale cărei obsesii și diviziuni puteau reflecta și defini starea culturală a Întregului continent. Orașele rivale erau fie acaparate, fie distruse, fie absorbite de probleme locale. Încă din anii ’20, pe măsură ce statele europene cădeau pe rând pradă dictatorilor, refugiații politici sau În exil intelectual se Îndreptaseră spre Franța. Unii rămăseseră acolo În timpul războiului, alăturându-se Rezistenței: mulți au căzut victime nazismului sau regimului de la Vichy. Unii au fugit la Londra, New York sau În America Latină, dar aveau să se Întoarcă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
traversau zona sovietică de ocupație spre zonele vestice, apoi treceau prin coridorul rutier și de cale ferată care lega Berlinul de Vest de restul RFG. Ajunși acolo, aveau automat dreptul la cetățenia vest-germană. Călătoria nu era lipsită de riscuri, iar refugiații puteau avea doar bagaje de mână - ceea ce nu i-a oprit pe est-germanii mai tineri. Din primăvara anului 1949 până În august 1961, Între 2,8 și 3 milioane de est-germani au trecut În Vest prin Berlin: aproximativ 16% din populația
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aveau să sosească În RFG, parte a fluxului constant de refugiați prin Berlin. Vertriebene, În majoritate mici fermieri, comercianți și oameni de afaceri, erau prea numeroși pentru a putea fi ignorați: ca „etnici germani” (Volksdeutsche), drepturile lor de cetățeni și refugiați erau Înscrise În Legea Fundamentală din 1949. În primii ani ai Republicii, ei erau cei mai vulnerabili din punctul de vedere al locuințelor sau slujbelor și aveau astfel o motivație puternică să participe la alegeri sub imperiul unui singur deziderat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sentimente s-ar putea transforma Într-o resurgență periculoasă. Diversele partide populiste ale dreptei naționaliste câștigaseră deja 48 de locuri În parlament la alegerile din 1949 - de trei ori mai multe decât comuniștii și aproape la fel de multe ca liber-democrații. Îndată ce refugiaților li s-a dat dreptul la organizare politică a apărut Blocul Expulzaților și Dezmoșteniților, care În 1950, la alegerile locale din Schleswig-Holstein (fost bastion rural al Partidului Nazist), a câștigat 23% din voturi. În anul următor, În Saxonia Inferioară Învecinată, un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acestui grup electoral semnificativ, Konrad Adenauer a evitat să critice deschis trecutul recent al Germaniei, blamând În schimb explicit Uniunea Sovietică și pe Aliații vestici pentru problemele țării, În special cele rezultate din acordurile de la Potsdam. Pentru a satisface cererile refugiaților și ale suporterilor lor, Adenauer și UCD au adoptat o linie dură față de Est. În relațiile sale internaționale, Bonnul a susținut că, până la organizarea unei conferințe de pace finale, frontierele Germaniei de la 1937 rămân În vigoare. Conform „doctrinei Hallstein” propuse
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1957: Adenauer a rupt relațiile diplomatice cu Iugoslavia după ce Tito recunoscuse Germania de Est. Relațiile Germaniei cu Europa de Est au fost efectiv Înghețate de-a lungul următorilor zece ani. Pe plan intern, pe lângă alocarea de resurse considerabile pentru a ajuta refugiații, prizonierii repatriați și familiile lor să se integreze În societatea vest-germană, guvernele anilor ’50 au Încurajat o abordare evident necritică a trecutului recent al Germaniei. În 1955, Ministerul de Externe a protestat formal Împotriva selecționării documentarului Nuit et brouillard (Noapte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care au emigrat În aceiași ani, sau scandinavii, germanii și irlandezii mai vârstnici. După primul război mondial, a existat, Într-adevăr, un flux constant de mineri și fermieri din Italia și Polonia către Franța, de exemplu; iar În anii ’30, refugiații politici au scăpat de nazism și fascism Îndreptându-se spre Vest. Dar migrația În interiorul Europei, În special În căutare de locuri de muncă, a rămas excepția. La sfârșitul anilor ’50, toate acestea s-au schimbat. Deplasarea forței de muncă peste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oferit refugiațialor est-germani aflați În ambasadele din Praga și Varșovia libera trecere, Într-un tren sigilat, Înapoi spre propria țară, iar de acolo În Germania de Vest. Oferta i-a adus regimului noi umilințe: traversând Republica Democrată Germană, trenul cu refugiați a fost Întâmpinat cu entuziasm și invidie de zeci de mii de localnici. La o scurtă escală În Dresda, 5.000 de oameni au Încercat să se cațere În tren. Intervenția brutală a poliției a declanșat o revoltă - toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
războiului din Bosnia, milioane de oameni au fost forțați să ia calea exilului. Cererile de azil politic În Comunitatea Europeană s-au triplat Între 1988 și 1992: În 1991, numai Germania a primit cereri de azil de la 256.000 de refugiați. În primul an al războaielor din Bosnia și Croația, trei milioane de oameni din Iugoslavia (o optime din populația fostei federații) s-au refugiat În străinătate. Comunitatea internațională era așadar la curent cu tragedia iugoslavă - transmisă, de altfel, În direct
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
soldați În Croația, pentru a-i ține la distanță pe sârbi și croați după Încetarea luptelor, plus amplasarea În câteva orașe din Bosnia (desemnate „zone sigure”) a unor trupe de menținere a păcii cu misiunea de a-i proteja pe refugiații (În majoritate musulmani) comasați În aceste zone. Mai târziu au fost stabilite În anumite regiuni din Bosnia zone de interdicție aeriană, menite să limiteze capacitatea Iugoslaviei de a amenința civilii sau de a Încălca sancțiunile impuse de ONU. Mai importantă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
declarând efectiv război regimului de la Belgrad. Ultimul război iugoslav a durat mai puțin de trei luni: forțele NATO au produs pagube serioase În Serbia propriu-zisă, dar nu au reușit să frâneze exodul albanezilor din Kosovo: În timpul războiului, 865.000 de refugiați (jumătate din populația albaneză din enclavă) au fugit peste graniță În tabere improvizate din Muntenegru, Bosnia, Albania și regiunile albaneze din vestul Macedoniei. Deși președintele Clinton a comis imprudența de a solicita public ca NATO să nu desfășoare trupe la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu mult. Deși Londra a sprijinit În cele din urmă politica americană de intervenție, autoritățile britanice au Împiedicat discret, În primii ani de conflict În Iugoslavia, orice implicare directă a Comunității Europene sau a NATO. Iar britanicii le-au aplicat refugiaților iugoslavi un tratament rușinos: În noiembrie 1992, când fluxul de bosniaci disperați și fără adăpost a ajuns la apogeu, Londra a anunțat că ei nu pot intra În Marea Britanie fără viză. Perfidul Albion se Întrecea pe sine. De vreme ce În Sarajevo
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exact asta a făcut) că, de vreme ce au găsit azil În altă țară, Regatul Unit nu era obligat să Îi primească. Astfel, În vreme ce Germania, Austria și țările scandinave au devenit Între 1992 și 1995 gazde generoase pentru sute de mii de refugiați iugoslavi, În aceiași ani Marea Britanie a Înregistrat chiar o scădere a numărului celor care solicitau azil. Deși Washingtonul a acordat atenție evenimentelor din Balcani foarte târziu, Statele Unite s-au implicat În regiune mai serios decât celelalte țări. În fiecare etapă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult mai mare. Ca urmare, imigrația, deși descurajată continuu și controlată riguros În toată Europa Occidentală, era Încă un factor demografic major: o treime dintre copiii din cartierele londoneze sărace nu vorbeau engleza ca limbă maternă. E vorba despre copiii refugiaților („azilanți”, cum li se spunea În jargonul vremii, al căror număr explodase În urma războaielor iugoslave), dar și ai muncitorilor imigranți din Asia Centrală și de Sud-Est, Orientul Mijlociu și Africa, mulți dintre ei ilegali. În Germania, a cărei politică față de azilanți era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
câștige un loc În parlament. Însă, cum preocupările sale păreau să reflecte (conform sondajelor de opinie) neliniști generalizate, dreapta conservatoare a reușit să-l Împingă pe Tony Blair spre Înăsprirea măsurilor, și așa nu prea generoase, față de potențialii imigranți și refugiați. Este revelator pentru atmosfera vremii faptul că un guvern al noilor laburiști, care dețineau o covârșitoare majoritate parlamentară și 11 milioane de simpatizanți la alegerile din 2001, a fost șantajat să răspundă astfel la propaganda unei clici neofasciste care putea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu a fost niciodată un mister. Pe durata celui de-al doilea război mondial au fost asasinați șase milioane de evrei, fapt general acceptat la numai câteva luni de la sfârșitul luptelor. Puținii supraviețuitori, indiferent dacă se aflau În tabere de refugiați sau În țările lor de origine, dovedeau implicit numărul mare al morților. Din cei 126.000 de evrei scoși din Austria, numai 4.500 au revenit după război. În Olanda, unde trăiau Înainte de război 140.000 de evrei, au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
persecutată care ajungea la granițele sale. Elvețienii se bucurau de conștiința lor nepătată și de admirația ușor invidioasă a lumii. Adevărul este că până În anul 1945 elvețienii primiseră doar 28.000 de evrei, dintre care 7.000 Înainte de Începerea războiului. Refugiații din timpul războiului nu au primit permise de muncă, ei fiind Întreținuți din taxe impuse evreilor bogați ce erau rezidenți ai țării. Abia În iunie 1994 autoritățile de la Berna au recunoscut În mod oficial că cererea (adresată de Elveția Berlinului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un act de „inadmisibilă discriminare rasială”. N-ar fi ieșit mare tevatură dacă reaua-credință a elvețienilor s-ar fi oprit aici: Londra și Washingtonul nu ceruseră niciodată vreo etichetă de identificare pe pașapoartele evreilor, Însă, când venea vorba de salvarea refugiaților evrei, nici experiența britanică și nici cea americană nu erau tocmai un motiv de laudă. Însă elvețienii au mers mult mai departe. A devenit dureros de limpede În cursul investigațiilor oficiale desfășurate În anii ’90 că nu numai că Elveția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rândul; a devenit o rutină, un obicei. Republica Federală este una dintre cele mai declarat filosemite națiuni ale lumii. Câtă vreme trebuie să mai privim În urmă? Cărțile nou-apărute despre „crimele aliaților” - bombardarea Dresdei, incendierea Hamburgului și scufundarea vaselor cu refugiați germani (subiectul romanului Im Krebsgang șîn mers de racț de Günter Grass, apărut În 2002) - aveau tiraje uriașe. În al doilea rând, importanța acordată mai nou Holocaustului În versiunea oficială a trecutului Europei comporta pericolul unui alt tip de distorsiune
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de bombardare; a Statelor Unite Împotriva sârbilor 618; Aliații vestici și Armata Roșie 30; Germania nazistă 30 camping 317 CAMRA - vezi Campania pentru Bere Adevărată (CAMRA) Camus, Albert 60, 189, 200, 202, 206-208, 264, 352, 369, 439, 514, 516-517 Canada, primirea refugiaților 43-44 capital de investiții, libera circulație 671-672 capitalism; abordarea „big bang” a tranziției de la comunism la Î 625-626; planificare 75-76; tranziția de la comunism la Î 625-639 capitalism asistențial 337 capitalism european 336 Carlos, Juan 475, 477-478 Carlyle, Thomas 79 Čarnogurský
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]