11,815 matches
-
avea ceva mână pentru desen. Și, la urma urmelor, tușele pestrițe și expresive Închideau Într-adevăr În ele războiul. Erau dezolare și singurătate: cea a morților. Toți morții pe care Îi fotografiase În decursul vieții păreau să fie singuri. Nici o singurătate nu era mai perfectă decât a lor, absolută și ireparabilă. O știa foarte bine. Lăsând deoparte desenul ori culoarea, poate că acela era avantajul lui, a hotărât. Ceea ce dădea consistență muncii lui din acel turn. Nimeni nu-i povestise ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
acestei viziuni, nu remușcare și nici căință. Dar exista o fisură În zid, În pictura circulară, care confirma, În esență, ceea ce Faulques intuise pe timpuri, și acum știa. Cu toată aroganța lui tehnică, savantul care Îl studia pe om din singurătatea Înghețată a observației lui, nu era În afara lumii, deși Îi plăcea să creadă asta. Nimeni nu era complet indiferent, oricât ar fi pretins. Să dea Dumnezeu să fie posibil, și-a spus, dând pe gât paharul și turnându-și iar
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
el, Olvido Îl făcuse să iasă din sinea lui. Apoi, moartea ei Închisese răgazul. Pașii executați cu precizie geometrică pe șoseaua care ducea la Borovo Naselje - aproape mișcarea elegantă a unui cal din șahul haosului - care Îl redaseră pe Faulques singurătății erau Într-un fel liniștitori: puneau lucrurile la locul lor. Pictorul de război a sorbit iar din coniac, după ce toastase În tăcere În direcția peretelui aproape circular, ca un toreador care salută din centrul arenei. Ea era acum pe malul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
femeii căreia Îi golise vintrele cu baioneta: ghicise dacă fătul era băiat sau fată. Cât despre hoitul sârbului desculț, poate că un scriitor ar fi putut găsi unele cuvinte. Pentru muște, de pildă. Zumzumzumzumzumzum. Duhoarea era Însă altceva. Ori neînzorzonata singurătate a cadavrului acoperit cu praf: nimeni nu scutura de praf un leș. Numai artistul este cinstit, și-a amintit Faulques. Și și-a zis că poate era adevărat, că fotografia putuse fi cinstită când era ingenuă și imperfectă, la Începuturi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
meargă bine, În fiecare dimineață trebuia să guste ceva, ca să nu fie spurcat de vreo pasăre. Căci de se Întîmpla să audă turtureaua pe nemîncate, tot anul, omul cucăia. Dacă-l spurca pupăza, Îi mirosea gura. De-l spurca cucul, singurătatea Îl aștepta. De-l spurca grangurul, era galben ca el. De-l va surca pitpalacul, nu avea spor la lucru. În scimb cîte berze vedea prima dată În zbor sau pe cîmp, atîtea care de porumb facea toamna. La SÎnziene
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
să privim fiecare cuvânt al lui Pierre Drieu la Rochelle cu multă precauție: sinuciderea lui. Ea rearanjează și redimensionează dramatic cuvintele Jurnalului și, implicit, ale existenței sale. Ca În cazurile multora dintre sinucigași, Drieu e un melancolic. Asemeni lui Jean-Jacques, singurătatea și melancolia Îi provoacă indescriptibile bucurii. Element de primă importanță În constituirea precarului său echilibru mental, melancolia Îi dă senzația „nesfârșită și delicioasă, alcătuită din regretul a ceea ce nu aveam, necontenit anulată de plăcerea a ceea ce aveam”. Firește, melancolia singură
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
speră el e cu totul altceva: o infuzie de spirit germanic obositului, flegmaticului spirit galic. Atât și nimic mai mult. Concomitent cu drama publică, cu tragedia de a se vedea complotând Împotriva propriului popor, Drieu trăiește și drama interioară a singurătății. A unei singurătăți pe care și-a dorit-o, dar care nu Îi mai spune nimic. „Mi-e imposibil să mă atașez vreunei femei, mi-e imposibil să mă abandonez ei. N-am găsit-o pe nici una suficient de frumoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cu totul altceva: o infuzie de spirit germanic obositului, flegmaticului spirit galic. Atât și nimic mai mult. Concomitent cu drama publică, cu tragedia de a se vedea complotând Împotriva propriului popor, Drieu trăiește și drama interioară a singurătății. A unei singurătăți pe care și-a dorit-o, dar care nu Îi mai spune nimic. „Mi-e imposibil să mă atașez vreunei femei, mi-e imposibil să mă abandonez ei. N-am găsit-o pe nici una suficient de frumoasă. Destul de frumoasă interior
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un spirit torturat de perspectiva de a nu mai putea contempla scheletul negru al unei construcții dinadins proiectată ca o ruină: Împlinesc În curând cincizeci de ani. Ce am realizat? O operă fără viitor; dar m-am bucurat mult de singurătate, de femei și de zei. Prea multă pudoare, discreție, dispreț, lene: și apoi, nu presimt decât amărăciune pentru bieții noștri francezi. Iată de ce aș fi suferit să mor, dacă n-aș fi avut vreo altă preocupare, decât să trăiesc În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
răspântie a istoriei În care opțiunile sunt primejdioase. Admirația pentru Hitler este, la el, oricând interșanjabilă cu admirația pentru Stalin. Pentru simplul motiv că totul e pierdut și că, În afara morții, nu mai are de sperat nimic: O, splendoare a singurătății și a morții mele. Singurătatea mea binecuvântată este deja moartea pe care Încep s-o gust ca pe un fruct aflat Încă În pom, pe care Îl pipăi cu buzele și care În curând Îmi va cădea În mâini. Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
opțiunile sunt primejdioase. Admirația pentru Hitler este, la el, oricând interșanjabilă cu admirația pentru Stalin. Pentru simplul motiv că totul e pierdut și că, În afara morții, nu mai are de sperat nimic: O, splendoare a singurătății și a morții mele. Singurătatea mea binecuvântată este deja moartea pe care Încep s-o gust ca pe un fruct aflat Încă În pom, pe care Îl pipăi cu buzele și care În curând Îmi va cădea În mâini. Ce bine că am urmat drumul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
proprie și de o energie propulsatorie, intimul conotează fragmentarismul, discontinuitatea, secretul, nevăzutul, ascunsul și tăcerea. Evoluția termenului Însuși (răspândit În cultura europeană pe filiera franceză) descrie un traseu dinspre dorința de socializare (mica socializare: ami intime sau liaison intime) spre singurătate. Adică dinspre eul social spre eul individual, al adâncimilor ființei. Dar acest joc al complicării datelor inițiale ale intimității nu presupune prezența neapărată a persoanei. Abstractizat, termenul de intimitate vizează „interioritatea și profunzimea”, oriunde s-ar afla ele. Coborând spre
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de principiu estetic. El individualizează În mod spontan scriitorul care a optat pentru narațiunea confesivă, redublând mecanismele de producere a textului literar. Scos din contextul amorf În care existase până atunci, cuvântul ascuns intră Într-un fel de alergie la singurătate, creîndu-și propria lume. Intimul e „În altă parte”! Structură secretă și centru invizibil, intimitatea devine personajul central, obligatoriu și esențial al unui text involuntar, În care nevoia de auto-scrutare a scriitorului produce și un efect paralel, neluat inițial În considerare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și al Înzestrării faptelor cu un sens, cu o direcție și cu o funcție expresivă. În mod surprinzător, nu există reguli de constituire și, simetric, de destrămare a intimității. Imponderabilă, punct de răscruce al unor stări și al unui spațiu (singurătatea, izolarea) intimitatea nu e decât un joc În care Întâmplarea și memoria alcătuiesc cutia de rezonanță a istoriei personale pe care scriitorul și-o spune lui Însuși. Dar intimitatea nu e, așa cum s-ar putea deduce, un depozit al sensurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
biografiile” lui Cicero, de scrisorile către Atticus, de „consolațiile” lui Augustin și Boetius) deschid drumul unei modalități literare cu totul noi. Nu ne aflăm, Însă, decât În prima fază a unei evoluții. Nefrecventarea agorei nu Înseamnă neapărat retragerea În solitudine. Singurătatea din care ia naștere jurnalul intim e singurătatea eului aflat fără apărare În fața lumii. Apare e un fel de a zice: primele scrieri sunt și primele infirmări ale dogmei. În Franța, În secolul al cincisprezecelea, pe lângă nesfârșitele oscilări la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
consolațiile” lui Augustin și Boetius) deschid drumul unei modalități literare cu totul noi. Nu ne aflăm, Însă, decât În prima fază a unei evoluții. Nefrecventarea agorei nu Înseamnă neapărat retragerea În solitudine. Singurătatea din care ia naștere jurnalul intim e singurătatea eului aflat fără apărare În fața lumii. Apare e un fel de a zice: primele scrieri sunt și primele infirmări ale dogmei. În Franța, În secolul al cincisprezecelea, pe lângă nesfârșitele oscilări la nivelul formei (jurnalul-cronică, jurnalul-carnet etc.), anonimatul e una din
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
noi” cum o numea Acad. Ana Aslan, se prezintă într-o enormă paletă de forme: stresul examenului, stresul profesional, stresul demografic, stresul pensionării, stresul divorțului, stresul detenției, stresul schimbării locului de muncă, stresul bolii, stresul morții cuiva din familie, stresul singurătății, stresul neînțelegerilor și a ostilităților conjugale, stresul schimbării responsabilităților profesionale, stresul schimbării programului de lucru, de somn, schimbării obiceiurilor alimentare, chiar și stresul de vacanță (care este totuși este în esență o schimbare a modului obișnuit de viață). Stresul (definit
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
nefavorabile care acționează asupra stării de sănătate, ceea ce va favoriza odihna și tonifierea sistemului nervos al celor obosiți (cele mai indicate fiind curele de climat alpin). Majoritatea autorilor (T. Pirojinski, Ghe. Crețeanu, R. Duda) consideră că pentru îndepărtarea efectelor stresului singurătății și al pensionării, alături de medic este imperios necesară prezența unui psiholog în scopul abordării complexe și interdisciplinare a problemelor celor vârstnici, întrucât există diverse tipuri de îmbătrânire psihologică. Majoritatea tulburărilor de adaptare întâlnite la pensionari (apatia, izolarea, depresia, nevrozele), sunt
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
modernă a etnosului, RL, 1982, 22; Paleologu, Alchimia, 112-120; Diaconescu, Dramaturgi, 1983, 251-256; Mihai Ungheanu, Valeriu Anania, „Rotonda plopilor aprinși”, LCF, 1983, 30; Șerban Cioculescu, „Ș-altul e vâlcean...”, R, 1983, 8; Firan, Profiluri, 22-26; Măciucă, Motive, 77-81; Laurențiu Ulici, Singurătatea ca destin, RL, 1988, 16; Dan Stanca, Preot și înger, VR, 1990, 12; Fevronia Novac, Suferințele peregrinului apter, RL, 1991, 12; Adriana Zeck, Reintegrarea sacrului în cultură, RL, 1992, 4; Liviu Grăsoiu, Bart. și Val sub oglinda cerului nostru duhovnicesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
o senzație asemănătoare, și nici măcar nu trebuie neapărat să-l ascultăm pe Marele Comunicator; este suficient să urmărim discursul oricărui politician la televizor, cu sonorul dat la minim, așa cum, spre exemplu, se întîmplă și într-o anumită secvență din filmul Singurătatea alergătorului de cursă lungă, unde doi tineri delincvenți din Marea Britanie reacționează la fel ca pacienții lui Sacks atunci cînd privesc figura unui politician care ține un discurs la televizorul lipsit de sonor. Deși unele înșelătorii, cum ar fi falsele piese
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
se manifestă pe plan comportamental, unii psihologi consideră că avem de-a face cu o „criză juvenilă” ce se caracterizează prin reacții contrare celor de până la această vârstă, unele chiar paradoxale, cum ar fi negativismul, individualismul, tendința spre izolare, spre singurătate, spre interiorizare prin refugiu în lumea propriilor trăiri sau prin izbucniri violente, nesupunere, neascultare, etc. Toate modificările, transformările și restructurările ce se produc în această perioadă sunt mai intense și de mai lungă durată. Cu toate acestea, nu pot fi
Metodica predării fotbalului în gimnaziu by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/1663_a_3119]
-
locuri poetice originale: podul și grădina. Oarecum similar mansardei lui Mircea Eliade, podul devine un spațiu vital impus, închis și întunecat în plină zi, în care „timpul s-a oprit”. În schimb, grădina este locul sfânt unde noaptea tăinuiește libertatea, singurătatea omului, altar de rugă și pridvor al cerului. Binecuvântând anii de recluziune, V. se simte înălțat în eternitatea clipei, trăiește esențial și semnificativ, deși damnat la uitare. Cu volumul Călătorie de taină scriitorul recuperează alt tărâm care îi fusese interzis
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290595_a_291924]
-
găsesc și în cărțile lui B. Alegorie a căutării de sine, romanul Acteon (1934) e, cu accentele lui de negativism și teribilism, spovedania unui înfrânt. O carte când obscură și pretențioasă, când cotropită de lirismul difuz al unei meditații despre singurătatea și tristețea creatorului, prins în „cercurile concentrice ale necunoscutului”. În Satul Daba (1936), logica visului, amalgamând prevestiri, presentimente, o teamă fără nume, tinde să încropească o stare de poem. Dar încețoșarea persistentă și sintaxa abruptă, eliptică proiectează aceste „vecernii” în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285576_a_286905]
-
prima poruncă a lui Dumnezeu are în vedere tocmai unirea lor (Gen 1,24). Noi toți - atât consacrații, cât și consacratele - avem înscrisă în carnea noastră această mare, imensă dorință de a ne putea asocia pentru ca, astfel, să ieșim din singurătate. Însăși trupul nostru, într-un anumit sens, suferă și își amintește mereu de această nevoie imperioasă datorită limitelor ce, încontinuu, ni le impune. Pentru a putea trăi fecioria consacrată, în afară de protejarea acestei dorințe fără a o ucide, trebuie să fim
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
au făcut ei înșiși astfel pentru împărăția cerurilor. Cine poate înțelege, să înțeleagă!» (Mt 19,12). Așa cum remarcă cu perspicacitate Madeleine Delbrêl: Nu putem să devenim săraci; doar Dumnezeu ne poate face acest dar. Doar El poate da celibatului „duhul singurătății” pentru Împărăția cerurilor; doar El poate face dintr-un resemnat un obedient; doar El poate face dintr-un calic un sărac». Evanghelia are în vedere trei situații fundamentale, două bazate pe constrângere, iar una bazată pe libertate. Desigur, în acest
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]