13,755 matches
-
cu referire la lipsurile alimentare din anii ’80 pe care ei, fericiții, nu le Împărtășiseră). Presa scrisă și-a câștigat repede o deplină libertate. Dar televiziunea — televiziunea națională unică — avea să rămână ani de zile un monopol al puterii. „Cu televizorul ați mințit poporul“, scandau oponenții. Fapt este că televiziunea a contribuit din plin la discreditarea opoziției și a proiectelor alternative, mai ales În mediul rural și, În genere, printre oamenii cu cultură modestă. Însă oamenilor li se spunea ceea ce multora
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
cumpere direct de la localnici. Toate acestea par astăzi normale, fiindcă sunt. Și pot chiar să deranjeze, fiindcă nu sunt chiar așa cum ar trebui să fie. Sub comunism, ele nu existau: era mai simplu! S-a schimbat și peisajul de pe ecranul televizoarelor. Timp de zeci de ani a fost unul singur și nu prea vesel. Lipsiți atâta vreme de informație și de deschidere spre lume, românii sunt astăzi mari privitori la televizor. Pot să aleagă Între cinci-șase posturi naționale (plus altele mai
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
era mai simplu! S-a schimbat și peisajul de pe ecranul televizoarelor. Timp de zeci de ani a fost unul singur și nu prea vesel. Lipsiți atâta vreme de informație și de deschidere spre lume, românii sunt astăzi mari privitori la televizor. Pot să aleagă Între cinci-șase posturi naționale (plus altele mai puțin importante) și mai multe canale străine (franceze, germane, italiene, CNN, Euronews...). Și asta pare normal. Trecutul doare tot mai puțin, nemulțumirile sunt mereu ale prezentului. Lucrurile s-au inversat
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
dat pentru Serbia și Împotriva Americii. Dar, dintre toate țările, America este cu siguranță cea care inspiră mai multă admirație. Și viața de fiecare zi se americanizează În România, ca pretutindeni. Filmele pe care le văd românii, la cinema, la televizor sau Înregistrate pe casete, sunt În proporție zdrobitoare americane; muzica, la fel. Restaurantele McDonald’s s-au Înmulțit vertiginos. Coca-Cola a devenit și la români o băutură națională. Nimic original de altfel: așa arată lumea de azi! Și N.A.T.O.
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Occidentul. Nu este ușor să formezi sportivi buni, dar este mai ușor decât să realizezi o economie performantă. Românii, În medie, sunt mai puțin sportivi decât britanicii. Majoritatea nu practică nici un sport; se mulțumesc să privească pe stadioane sau la televizor. Însă campioni, România nu are mai puțini ca Marea Britanie, la o populație de două ori și jumătate mai mică (la Olimpiada de la Sidney din 2000, s-a situat pe locul al 11-lea sau al 12-lea, În ordinea medaliilor
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
fi ca noi. Iar dacă nu erai un suporter al celor din Brat Pack, trebuia oricum să ne accepți. Eram peste tot. N-aveai cum să scapi de mutrele noastre zgâindu-se la tine dintre paginile revistelor sau de pe ecranele televizoarelor, din reclamele pentru scotch sau de pe posterele de pe autobuze, din articolele revistelor de scandal, fețele noastre golite de expresie, surprinse de explozia blizurilor, ținând între degete țigara gata să fie aprinsă de un fan servil. Invadasem planeta. Iar eu trăiam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să tremur fără să mă pot controla în timp ce înaintam pe coridorul întunecat. Am trecut de camera lui Robby - prietenul lui dormea dus în patul dublu masiv, iar filmul lui Steven Spielberg 1941 (difuzat deseori în ultima vreme) pâlpâia pe ecranul televizorului cu ecran lat, singura sursă de lumină din camera fiului meu. Am continuat să înaintez pe coridor și m-am oprit în fața ferestrei uriașe care se deschidea spre curtea casei: petrecăreții înotau în piscina încălzită și se lăfăiau pe șezlonguri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nivelul pardoselii. Mai exista o sală de gimnastică complet utilată unde exersam uneori cu jumătate de inimă și unde antrenorul personal al lui Jayne, Klaus, o ajuta să-și sculpteze trupul ei fără cusur - și mai exista cameramedia a cărei televizor cu plasmă era de mărimea unui mic perete, cu sistem audio surround și sute de DVD-uri clasate alfabetic, ca de altfel și o antică masă de biliard cu fetru roșu. Și întreaga casă se întindea generos: spații largi, proiectate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
speriați afară din cantină, omul de serviciu împușcat în spate, fetița care murmură: „Cred că am fost împușcată“, înainte de a leșina, microbuzele CNN sosind val-vârtej, șeriful care se bâlbâie la conferința de presă, știrile succedându-se cu repeziciune pe ecranul televizoarelor, știristul „pătruns“, furnizând ultimele detalii, elicopterele care roiesc, ultimele momente, atacatorul ducându-și țeava puștii în gură, secția de urgență supraaglomerată a spitalului, sălile de sport transformate în morgi ad-hoc, panglica galbenă a poliției încercuind terenul de joacă - apoi, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și să spună „Dă-mi un os“ înainte de a face sex și „Cine e tăticul meu?“ după ce a penetrat-o. Îi unge clitorisul cu cocaină. O forțează să citească edițiile broșate ale lui Milan Kundera și să urmărească Jeopardy! la televizor. Zboară la LA pentru o orgie la Chateau Marmont și îi cumpără jucării sexuale la Hustler Boutique de pe Sunset Boulevard, aruncându-le în portbagajul unui Cadillac Escalade de teren închiriat, în timp ce ea chicotește „abundent“. Mike ajunge chiar să-l încânte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
n-ar fi fost în stare să viziteze planetariumul. Fără Ritalin n-ar fi putut merge la mall să-și cumpere costumul de Halloween. Era să cad în nas, împiedicându-mă de skateboard, când am intrat în camera lui, dar televizorul era dat atât de tare, încât Robby, care stătea pe pat, nici n-a observat. Camera lui era dominată de o temă spațială: mici decupaje fosforescente de planete și comete și semiluni lipite peste tot îți dădeau senzația că pluteai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cameră se mai găseau un minifrigider, lămpi viu colorate, o sofa din piele, un stereo și pe un întreg perete o fotografie alb-negru a unui parc pustiu amenajat pentru rolleri. Cartușele goale ale unor jocuri video zăceau împrăștiate în fața unui televizor uriaș, conectat acum la Playstation 2, în mijlocul unui morman de DVD-uri cu The Simpson’s și South Park. Pe pat se odihnea un teanc de cămăși Tommy Hilfiger noi-nouțe. Rafturile de cărți erau dominate de povestiri cu luptători japonezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Starbucks iced-tchai zăceau lângă o gigantică lună transparentă a screen saver-lui care lumina monitorul computerului lui Robby. Robby se uita la Nintendo Power Monthly în timp ce își trăgea în picioare o pereche de șosete Puma după care își încercă tenișii Nike. Televizorul era pe canalul WB și, stând în cadrul ușii, am văzut un film de desene animate cam deșănțat fu întrerupt de una dintre multele reclame pentru copii pe care le uram. Un băiat curățel și arătos, cu mâinile proptite în șoldurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
că vreau să-l fac să se simtă mai bine, însă de fiecare dată când încercam una ca asta, se pare că îi spoream confuzia. - Da, dar Sarah poa’ să meargă ca Posh Spice, bombăni el, după ce-am dat televizorul mai încet. - Păi știi că mama are o problemă cu muzica rap... am bătut eu câmpii, dar mi-am revenit subit. Deci cum vrei să te costumezi? - Păi nu mă costumez în nimic, nu cred. O pauză. Poate în astronaut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pentru toate lucrurile pe care le ai, am zis. Ești un copil norocos. Anevoie, cu umerii căzuți și brațele moi, se uită prin cameră, neimpresionat. - Sunt doar lucruri, Bret. - Vreau să spun că tot ce îmi doream eu era un televizor și un zăvor la ușă. Am făcut un gest superficial cu mâna. Tot ce voiam să fac era să mă joc cu piese lego. M-am zgâit la planetele imobile din mijlocul tavanului - universal suspendat de tavanul înstelat. Sateliții pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Singurul lucru care a avut un soi de impact asupra mea - singurul care a răzbit prin aburul acela - a fost când Sarah l-a adus pe Terby, deși nu-mi amintesc unde eram în clipa aceea. Prăbușit pe fotoliu în fața televizorului? Sau în timpul cinei, lăsându-mi mintea să rătăcească dincolo de farfuria punctată neregulat de dovlecei și ciuperci, încercând să zâmbesc și să par interesat de importanța clipei prezente și de schimbul de informații de deasupra mesei? (Am încercat chiar să par
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-i spele ghearele în chiuveta de la bucătărie. („Sunt murdare, tati“, m-a atenționat Sarah, iar eu am dat din cap prostește. Da îmi amintesc acel dialog. Și îmi mai amintesc cât de urât mirosea chestia aia.) Era un meci la televizor pe care l-aș fi urmărit în oricare altă noapte, dar când m-am dus în biroul meu să încerc s-o sun din nou pe Aimee Light, ușa s-a deschis brusc și Jayne m-a condus sus în timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
reușeau să-mi ofilească orice tresărire de entuziasm pentru noua mea viață de bărbat care încerca să se transforme în acel adult responsabil care probabil nu va deveni niciodată. După ce ne-am luat rămas-bun de la copii (Robby stătea prosternat în fața televizorului uriaș uitându-se la filmul lui Spielberg, 1941, și abia dacă ne-a băgat în seamă, în timp ce Sarah stătea cu Wendy în celălalt capăt al încăperii studiind Cliffs Notes pentru Împăratul muștelor) Jayne și cu mine am ieșit pe Elsinore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
acolo de unde eram așezat puteam vedea casa noastră și după ce am tras adânc un fum din joint am studiat-o cu ochii mijiți. Privirea îmi pătrundea prin ușile glisante în camera media, unde Robby încă zăcea întins pe covor în fața televizorului, iar Sarah stătea tot în poala lui Wendy care ce îi citea povestea acelor băieți pierduți pe o insulă, iar deasupra lor se afla dormitorul principal cufundat în întuneric. Iar de jur în jur se vedea marele perete al casei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
despre tulburările de atenție hiperactivă ale lui Hanson și Kane, ceea ce a condus în mod normal conversația spre cele 7.5 milligrame de Ritalin administrate de trei ori pe zi și despre pediatrul care îi sfătuise să nu pună un televizor în camera copiilor, apoi despre Monsters Inc. - Doamne, ce chestie fumată - și faptul că Mark Huntington angajase pentru fiul lui un meditator specializat în eseuri, deși băiatul se jurase că n-avea nevoie de meditații. După care discuția a virat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să-l sperii. Am privit cu multă precauție în cameră și primul lucru pe care l-am observat a fost că Sarah zăcea pe patul lui cu Terby în brațe, uitându-se la ceva. Robby stătea turcește pe mochetă în fața televizorului, cu spatele la mine, manevrând joystick-ul care îi permitea să se năpustească în interiorul altui coridor întunecat al altui castel medieval. În timp ce examinam încăperea, primul meu gând: mobila fusese aliniată asemeni aceleia din camera mea de copil din Sherman Oaks. Aranjamentul era identic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
coridor întunecat al altui castel medieval. În timp ce examinam încăperea, primul meu gând: mobila fusese aliniată asemeni aceleia din camera mea de copil din Sherman Oaks. Aranjamentul era identic - patul lângă peretele de lângă dulap, biroul sub fereastra care dădea spre stradă, televizorul pe o masă scundă, în dreptul unui raft pe care se aflau cărți și echipamentul stereo. Camera mea fusese mult mai mică și mai puțin sofisticată (nu aveam propriul frigider), dar nunațe gălbui, de lut, ale schemei coloristice, până și veiozele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Robby: Și tu ar trebui să termini cu jocul și să te culci, Robby. E târziu. - Nu trebuie să-ți faci griji că nu dorm destul, murmură el. - E treaba mea să-mi fac griji, am zis. Se întoarse de la televizor și îmi aruncă o privire tăioasă. - Pentru cine? - Păi, am zi eu cu o voce blândă. Pentru tine, băiete. Mormăi ceva și se întoarse din nou spre ecranul televizorului. Am auzit ce spusese. Și deși nu voiam să repete cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
treaba mea să-mi fac griji, am zis. Se întoarse de la televizor și îmi aruncă o privire tăioasă. - Pentru cine? - Păi, am zi eu cu o voce blândă. Pentru tine, băiete. Mormăi ceva și se întoarse din nou spre ecranul televizorului. Am auzit ce spusese. Și deși nu voiam să repete cele spuse, nu m-am putut stăpâni. - Ce-ai zis, Rob? Și atunci repetă asta fără dificultate sau rușine. - Nu ești tatăl meu. Așa că nu-mi spune ce să fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care-mi devenise atât de familiar când, dintr-o dată, am auzit niște sunete provenind din camera media. Eram prea obosit ca să-mi mai fie frică de ceva, așa că, foarte calm, m-am îndreptat în direcția din care veneau sunetele. Marele televizor cu monitor din plasmă era aprins. Din nou 1941 - John Belushi pilotând un avion deasupra celebrului Hollywood Boulevard, cu un trabuc între dinți și o licărire nebună în ochi. Am apăsat pe MUTE, închipuindu-mi că era vorba de un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]