2,389 matches
-
și pustiu și acreală leneșă, leneșă. Ar fi pus palmele pe un zid sacru, să-i simtă răceala, apoi să întrebe: „Suntem noi mai răi ca alții?“ și să aștepte ecoul, ecoul vorbelor deșarte. Da, și-ar fi lipit palmele împreunate pe zidul unui schit, să pună întrebări fără răspuns. O treziră vocile de alături. — Hienă, asta era. I-a făcut directorului sute de reclamații. Îi striga în ședințe că și-a trădat clasa... Auzi, demagoaga! Cu două zile înainte de concediu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de ce. A mai apucat să vadă cum îndreaptă spre el gigantica ei gingașă făptură. Dintr-un salt scurt, coborâse de pe birou. Se înălțase. Întreagă, întreagă, în sfârșit... Cu picioarele acelea lungi lungi și coama aspră, strânsă cuminte la ceafă. Își împreunase mâinile subțiri, delicate, ca pentru a-i cere iertare sau pentru a-l liniști doar, în pregătirea bucuriei: să fie în stare a primi lumina tânără, privirea ei, care se tot apropia. Se îndrepta spre el, dar se pierduse, cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Chiar e. Îți ia piuitul. Doamne, ce înseamnă o operă de artă autentică. Când dai peste geniu adevărat, pur și simplu îți sare în ochi. Și eu nici măcar nu sunt expertă în domeniu. — Nemaipomenite culori, murmur. — Finețea detaliului, spune femeia, împreunându‑și mâinile, e absolut unică. — Unică, o îngân. Tocmai sunt pe cale să‑i arăt curcubeul, care cred că e în mod deosebit reușit, când remarc, brusc, că femeia în vârstă și cu mine nu ne uităm la același lucru. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
una. Dar nu pot să‑i fac lui Janice așa ceva. Pur și simplu nu pot. Așa că iau o gură mare de șampanie și‑i flutur paharul în față, în modul ăla vag care poate însemna orice. — Vai, Becky... Janice își împreunează mâinile. Becky, mă simt absolut... Ai tăi l‑au văzut deja? Mama ta o să fie în al nouălea cer! La dracu’. Simt că îmi vine rău. Părinții mei. La asta nu m‑am gândit. — Janice, trebuie să mă duc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
galbenă ca lămâia în lumina reflectoarelor. Chloe, mă gândesc și‑mi ascund cu greu un mic surâs. — A, zice Clare, părând destul de neliniștită când mă vede, bună, Becky. — Bună, Clare, zic. Nu ne‑am văzut de mult. — Da. Ei. Își împreunează mâinile. Mi‑a părut rău când am citit despre problemele tale. — Mersi, spun lejeră. Totuși, parcă bate un vânt rău, nu, Clare? Clare se înroșește instantaneu ca racul și își mută privirea, iar mie mi se face puțin rușine. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
dintâi! Îi explic ce se deruleazè pe ecran, s-a întors din nou la Matei care, oferindu-i detalii despre fiecare operațiune pe care o face, reușește sè-i capteze întreaga atenție, Ea și-a tras celèlalt scaun și, cu mâinile împreunate în poala fustei, ascultè, odatè pornindu-se Matei nu se mai poate opri, despre Internet îi vorbește, ce minunat lucru poate sè fie Internetul, cum îți aduce totul înaintea ochilor, o lume fascinantè în care te poți pierde, despre labirintul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Arta reprezentată de domnișoara Nanone. Și ea va hotărî imediat cine pleacă și cine rămâne. Domnișoara Nanone preluă într-adevăr conducerea. Sărută dulce obrazul Marelui Komandir, în timp ce mâna ei căută, prinse și magnetiză spontan mâna tânărului boier. Degetele lor se împreunară în cea mai firească și de nedezlegat încleștare. ― Îmi pare rău, mon cher général! C’est le destin! Vous comprenez, n’est-ce pas? Poate că ne vom reîntâlni la Sankt Petersburg... Sau - cine știe? - chiar la Constantinopol... Își aruncă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Umbra unei flori tremura peste mânile cu care își acoperise ea fața. Îi trecuse prin cap că poate tremura de teamă. Prin fereastra deschisă auzea țârâitul greierilor din grădină. Trist. Descurajator. Îngenunchease și el în colțul patului. Își privea mâinile împreunate peste broderiile fine ale așternutului. Știa că ea le cususe special pentru acea noapte. Ultima ei noapte de fată, prima noapte de femeie. Se simțea vinovat. Se însurase pentru a doua oară și-și luase o soție față de care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
-și energia asupra tuturor lucrurilor care le ieșeau în cale, lăsând porțiuni întregi de pădure parcă devastate de tornadă. În ziua următoare, înainte de răsărit, domnul Chawla era treaz și îmbrăcat, îndreptându-se spre oraș cât putea de repede. Grijile îi împreunau sprâncenele. Lucrurile merseseră prea departe. În definitiv, boli precum rabia erau răspândite de animalele acestea. Ceva trebuia făcut. Fostul Colector Districtual tocmai plecase și cel nou nu ajunsese încă. Nu exista nici o înaltă autoritate pe care să o poată vizita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
conștientă că trebuia să-și aleagă cuvintele cu mare grijă, pentru că Sofia părea ajunsă deja în pragul nebuniei. Ar putea să-i vadă mai des... dacă băieții ar avea voie să doarmă peste noapte la noi. Niciodată, a răspuns Sofia împreunându-și brațele pe piept, într-un gest defensiv. Dacă vrea, Luca poate să meargă la tribunal și să te oblige să lași copiii să stea peste noapte, a continuat Alison, menținându-și tonul neafectat, în mod deliberat. Însă el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
catalogată ca nefiind „o problemă așa de importantă“? E o problemă uriașă. Julia a ridicat din umeri. —Pentru mine nu e. —Grozav! Mă bucur să aud asta. Atunci când putem să începem să încercăm să facem un copil? a întrebat el împreunându-și brațele pe piept și privindu-și soția cu un aer sfidător. Julia nu voia să poarte discuția aia atunci. De fapt, nu voia să poarte discuția aia niciodată. Pentru că știa că tot ce avea ea de spus avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și la organizațiile umanitare. Ședeam alături mult timp, pe coridoare pustii. Din vreme în vreme, tata tușea ușor. Când îl auzeam pe tata tușind, știam că are emoții. Ședeam în birouri, în fața meselor încărcate cu maldăre de hârtii, țineam mâinile împreunate în poală, mașina de scris țăcănea mărunt clic-clic. La despărțire, funcționarii mă băteau ușurel pe obraz. Era ca la comandantul Miliției: o mângâiere în fugă. Precis că pentru tata eu nu însemnam o povară. Sufrageria era o încăpere rotundă, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ce fumez? Toate miros la fel, a spus ea, răsucind pachetul de țigări pe toate părțile. M-am apucat de fumat luna trecută... nu că țineam neapărat să fumez, dar am vrut și eu să încerc. — De ce? Midori și-a împreunat palmele și a rămas pe gânduri o vreme. — Ce contează? Tu oricum nu fumezi, nu? — M-am lăsat în iunie. — De ce te-ai lăsat? — Mă săturasem să rămân fără țigări în toiul nopții. Nu pot să sufăr să depind de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
plecând. Sunt persoane care își pot deschide inima, altele care nu pot. Tu ești dintre cei care pot. Sau, ca să fiu cinstită, poți dacă vrei. Ce se întâmplă când omul își deschide inima? Cu țigara între buze, Reiko și-a împreunat mâinile pe masă, gata-gata să bată din palme. Se face bine. Scrumul i-a căzut pe masă, dar nu s-a sinchisit. ~mpreun\ cu Reiko am p\r\sit clădirea principală, am traversat un deal, apoi am trecut pe lângă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să uit! Vrei să aprinzi un bețișor de tămâie pentru sufletul tatălui meu? Am mers cu Midori în camera în care se afla altarul budist al familiei și am aprins un bețișor de tămâie în fața fotografiei tatălui ei. Mi-am împreunat apoi mâinile a rugăciune. — Știi ce-am făcut zilele trecute? M-am dezbrăcat în pielea goală în fața fotografiei tatălui meu. Am scos totul de pe mine și m-am așezat în poziție de yoga. L-am lăsat să mă privească atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
O, e minunat! exclamă Reiko. — Nici în mișcare nu e rău, am zis eu. Hai, mai încearcă! Am ridicat-o puțin, am intrat adânc și am savurat, din plin, senzația de mișcare în cerc până când am ejaculat iar. Ne-am împreunat trupurile de patru ori în noaptea aceea. De fiecare dată, Reiko rămânea în brațele mele, tremurând ușor, cu ochii închiși, suspinând. — N-am să mai fac lucrul acesta niciodată, spuse Reiko. O, Watanabe, te rog spune-mi că-i adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să mă ridic și harnașamentul dispăruse. Acum mă privea intens, scăpărător, cu patru ochi. La tribună ieșise președintele Ilici Piele-Roșie: - Tovarăși, ă ă ă, domnilor și doamnelor, golanii ăia fac țara de râs. Piața Universității e plină de gunoaie; se împreunează ca vitele. De asta am făcut Revoluție, ca să ne...să ne sfideze niște animale? Vorbea sacadat, accentuând exagerat silabele. După un bâlbâit venise un logoped. M-am ridicat mașinal și am prins-o de talie. Nu mai privisem niciodată o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
unei vieți. Probabil, nu sigur. Paltonul muștar din fața mea se înclină spre doamna distinsă și îi spuse destul de tare, pentru a coperi cântarea de pomenire: am la Predeal o vilă cu unșpe camere. Încălzire centrală, faianță și gresie spaniolă. Își împreună degetele ca pentru a-și face cruce și le pupă în vârf: iese o pensiune țuț! Companioana lui doar îl aproba prin scuturări lejere ale capului - părea realmente absorbită de ceremonie. Paltonul muștar nu renunță așa ușor: ca să nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
șarjeze, sporind presiunea asediului, pe un fundal de hămăieli, hăulituri și mârâieli asurzitoare. Atunci, Arhanghelul își ridică ovalul feței lui serafice, spre stelele ce licăreau impresionant, în constelații, cu mult mai vii decât în porțiunea stradală luminată artificial și își împreunează palmele a rugă, devenind el însuși o statuie semeață, care începe să reverbereze pulsuri-pulsuri de raze, ca niște snopi ori ca niște săgeți albastre, de sub cârpele șterse și desperecheate, ce-l acopereau. Apoi, minune...! Două aripi albe magnifice, de anvergura
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
urmă de îndoială! Râdea...! Râdea...! Râdea...! Râdea...! Ho, ho, ho, hooo! Hu, hu, hu, huuu! Vino...! Vino la mine, Sile, băiatule! Lasă-i pe ceștilalți! Abandonează-i! Părăsește-i! Debarasează-te, dezbară-te, desparte-te, uită de ei! Te-ai împreunat cu dușmanii, cu ulii, cu lupii, cu procleții, cu detractorii și cu defăimătorii tăi! Nu-ți trebuie ție preoție! N-ai tu nevoie de așa ceva! Nici gând! Iată ce am eu aici, surpriză, pentru tine! Numai și numai pentru tine
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
bălai, buclat, al unui copilaș gol-goluț, frumos ca un amoraș sau ca un Cupidon, care tocmai se ridicase, îndreptându-și genunchii micuți, din poziția culcat, până către buza cristelniței! Mecanic, Poetul, Boss și cu Avocatul își duc câte trei degete împreunate la frunte, la plex, la dreapta și la stânga umerilor. Apoi, se privesc pe furiș, ne-ncrezători, unul pe celălalt. Sângele și Obolul lui Hristos, în Cupa Mielului! zice Îngerul, scoțând la iveală, de la adăpostul fremătător al aripilor, o răcliță de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
înțepeni mai tare pe loc. Răspunse gros, straniu, ca din altă lume: ― De... Titu Herdelea întoarse capul spre el, uimit. În întuneric, desluși o față osoasă, negricioasă, din care scăpărau doi ochi aprinși. Mâinile mari, noduroase, sprijineau capela pe genunchi, împreunate într-o crispare stângace, înfricoșate parcă să n-o turtească. ― Dânsul mi-e camarad, explică Mișu. Am început miliția în aceeași baterie și am rămas prieteni. E băiat foarte de treabă. A ajuns căprar, uite tresa! Caporal Petre Petre! îl
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
surâs mirat, Tanța îi ajută să descheie bluza, șoptind totuși instinctiv o imputare: ― Lasă bluza, Titule... Nu, nu, te rog... vreau să plec... Titu spunea și el ceva, cu glas uscat, fără să-și dea seama ce. Cuvintele lor se împreunau într-un susur de bucurie ascunsă. Pe urmă, Tanța rămase dreaptă, cu picioarele strânse, numai în cămașa scurtă, din sus de genunchi, lipită de corpul gol ca o apărare inutilă. Brațele ei se încrucișau pe piept să ascundă sânii care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vatră fâșâia un ciot verde bolbocind șomoioage de fum. Un băiețel de doi ani se juca gângurind vesel cu un pisoi bălțat, la picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed. Melentie Heruvimu stătea lângă patul de scânduri cu mâinile împreunate în față, cu gâtul plecat puțin și se uita la femeia bolnavă cu ochii îndurerați de milă. Obrajii lui galbeni și supți zvâcneau când își auzea mațele ghiorăind, parcă i-ar fi fost frică să nu audă și ea. Într-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
viguros de publicul spectator, deoarece, după îmbrățișarea șefilor, membrii noului guvern s-au coborât să strângă mâinile membrilor vechiului guvern și altor fruntași, fiecare acoladă fiind pecetluită cu urale și aplauze cu atât mai prelungite, cu cât cei ce își împreunau emoțiile îmbrățișării fuseseră până ieri cei mai vajnici dușmani, ocărîndu-se și înjurîndu-se mai fără cruțare. În atmosfera de concordie duioasă fură apoi votate cu aclamații proiectele de legi ale noului guvern, toate privind restabilirea ordinii și, în primul rând, autorizația
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]