3,138 matches
-
piept și îi urmăreau pe cei care voiau să fugă. Îi uciseră pe ofițerii și soldații din cohortele și milițiile urbane, prost comandați de înspăimântatul Flavius Sabinus, care fu repede înconjurat, împreună cu consulul Quintius Atticus. Nici unul dintre ei nu era înarmat. Alți vitellieni străbăteau coridoarele, în căutarea lui Domitianus, fiul lui Vespasianus, ca să-l omoare. Se opriră, plini de respect, doar în fața preoților zeiței Isis, care ieșeau din templu doi câte doi, înveșmântați în tunicile lor de in alb, și începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
egală cu 200 de iugăre (cca 50.000 m2). Atât primeau soldații la terminarea carierei militare. Chiroteca: din grecescul cheiros („mână“) și teca („recipient“); este o mănușă specială din piele și metal, folosită de gladiatori pentru a-și proteja mâna înarmată de impactul cu armele adversarului. Nu a fost adoptată de armată deoarece aici distanța față de dușman era mai mică decât în gladiatură. Cirrus: cârlionț sau șuviță de păr legată ca o coadă rigidă în vârful capului. Este simbolul generic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
specifice însă numele. Uneori, princeps sunt numiți „primii soldați“. Probatio armorum: literal, „verificarea armelor“; avea loc înainte de începerea luptelor de gladiatori și consta în controlarea funcționalității și eficienței armelor. Cu această ocazie, gladiatorii își primeau armele, deoarece nu puteau intra înarmați în arenă sau în școlile de instruire. Prolusio: proludere înseamnă „a lupta cu cruzime“, însă prolusio nu reprezintă o luptă propriu-zisă. În Antichitate, gladiatura prevede numeroase lupte de acest tip, eliminând caracterul lor ritual și sacrificial (munera) și transformându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și piele. Pugnare: a lupta; pugna este termenul generic ce indică lupta. Pulvinar: balcon de onoare în amfiteatru. Quazi: populație ce trăia în ținuturile danubiene. Raetia: corespunde Tirolului actual, cantonului elvețian Graubünden (Grigioni) și sudului Bavariei. Retiarius: clasă de gladiatori înarmați cu trident, plasă, pumnal și un manșon protector, cu o aripă metalică pentru apărarea feței, pe brațul stâng. Rostri: astfel era numită tribuna oratorilor din Forul roman, împodobită cu ciocurile de metal ale corăbiilor dușmane pe care romanii le incendiaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
galerii. Ordinea de luptă în câmp deschis are drept unic scop să protejeze legiunea în timp ce se apropie de frontul dușman. Thraex (trac): forma substantivului se datorează asemănării dintre armamentul acestei categorii de gladiatori și cel al soldatului din falanga macedoneană, înarmat cu un scut mic, rotund și o lance. Macedonenii purtau adesea un coif militar numit „trac”, de unde vine și numele. Cu timpul, s-au format două tipuri de gladiatori traci: unul specializat în lupta cu mirmilonul și celălalt specializat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Nenorociții ăștia de dinți ai mei, acești dinți englezești - cred că sunt la fel de buni ca ai unui cadavru american obișnuit. Și, pe deasupra, mă vor costa. După cum am mai spus, pentru orice e nevoie să cheltuiești la greu. Trebuie să te înarmezi dinainte cu gândul că limita e cerul. Toți oamenii de pe stradă, staruri sau simpli figuranți, costă o grămadă de bani. Salvările acestui oraș sunt dotate cu aparate de taxat. Cam așa arată locul cu care am de-a face. Simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la acțiune. Doamne, știi numai să acuzi. — Calmează-te. Fii liniștit... Doamne! Nu ați putea fi prea relaxați dacă v-ați afla pe scaunul electric al lui Roger. Roger e igienistul meu, e dentistul meu. De patru ori pe an, înarmat cu pensete de forma unui cioc, cu țepușe și scule ca un cap de săgeată, Roger îmi verifică rădăcinile. E ceea ce noi numim purificarea de zgură sau controlul tartrului. Dar ce dracu e tâmpenia asta cu tartrul? De ce nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nu pierdeau niciodată. Apoi, a urmat o vreme când au început să piardă și ei, dar acum s-au întors la timpurile când erau mereu învingători. Eroii, eroii nu pierd nici o bătălie, decât dacă au de luptat cu zece tipi, înarmați cu cuțite și bice, iar el e bolnav, și mama lui pe moarte, și soția lui gravidă, și... — Da, te-am citit, a spus Martin. — Și, chiar și așa, vor câștiga în viitoarea bătaie. — Atunci, să încercăm așa. Lorne îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Stătea acolo pur și simplu, cu batista la nas, o femeie micuță, care părea și mai mică acum. Privind dincolo de ea, l-am văzut pe domnul Davis tolănit într-un fotoliu cu brațe în fața televizorului, îmbrăcat cu o vestă și înarmat cu o cutie de bere. Îmi aruncă o privire mohorâtă - duritate, exasperare - și își ridică un deget la sprânceana însemnată. Pe Spunk l-am găsit în sufrageria întunecată și nefolosită din capătul apartamentului. Stătea pe marginea mesei, cu mâinile încrucișate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
îți dau voie să faci ce vrei. Doar o singură descoperire. Vultur-în-Zbor nu-l putea refuza. Nu era mare lucru. Acum, că știa unde se află Trandafirul, Grimus nu-l mai putea opri. în fond, își spuse Vultur-în-Zbor, el era înarmat. Nu numai cu arc și săgeată, dar și cu o obligație puternică. Față de Virgil. Față de propriul său trecut distrugător. De data aceasta ionii săi puteau fi bine folosiți: dacă tot era un distrugător, atunci cel puțin să distrugă lucruri periculoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
transpirat și emoționat. Era scârbos. —Să mergem afară, îmi șopti familiar la ureche. M-am desprins din strânsoarea lui și am dat paharul de șampanie pe gât. —Vin imediat, i-am răspuns zâmbind, pierzându-mă în mulțime. Când am ieșit, înarmată cu un pahar plin, David era, așa cum am sperat, în capătul celălalt al camerei, făcându-și de lucru cu șnurul. Sir Richard Fine se îndreptă spre el cu hotărâre. — Cred că treaba asta îmi revine mie, ce zici? spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
moment la Suki Fine. Era una dintre puținele străzi rămase în Anglia unde femeile coafate pe bani mulți și cu pielea bine întinsă pe oasele feței îndrăzneau să-și poarte blănurile fără să privească agitate în jur după activiști vegetarieni înarmați cu vopsea roșie și priviri furioase. Galeria Wellington contrasta cu toate magazinele de bijuterii pe lângă care abia trecusem, cu vitrine pline ochi cu fleacuri strălucitoare pe care bărbații bogați să le dăruiască amantelor lor ca premiu de consolare pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să-și croiască drum spre mine, ceea ce nu îi era greu deloc. Oamenii însă nu îi puteau elibera calea destul de repede când îi vedeau îmbrăcămintea. Nu aveam unde să fug. Eram pusă la zid lângă masa cu antreuri. M-am înarmat cu mai multă șampanie și am așteptat resemnată. Trebuia să mă aștept la asta. Baby apărea peste tot. Era precum acei țânțari care, fără nici o grijă, rezistă chiar și la cea mai eficientă cremă împotriva lor. Doar lucra în relații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
te văd ridicînd mai mult de un creion, ai s-auzi de mine. — La ordinele dumneavoastră. Aveți cuvîntul meu că azi nu voi ridica nici măcar o bănuială. Fără să mai stea pe gînduri, Fermín Își spuse halatul albastru și se Înarmă cu o cîrpă și o sticlă de alcool, cu care se instală În spatele tejghelei, În intenția de la face ca noi copertele și cotoarele celor cincisprezece exemplare uzate care ne sosiseră În dimineața aceea dintr-un titlu foarte căutat, Tricornul: Povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
clătină din cap cu acea grabă care Îl mistuia cînd era prost dispus. Sigur, ai o scrisoare. Ți-am lăsat-o lîngă casierie. — Tăticule, iartă-mă, dar... Făcu un gest care mă Îndemna să-mi țin scuzele pentru mine, se Înarmă cu pardesiul și cu pălăria și ieși pe ușă fără să-și ia rămas-bun. Cunoscîndu-l, am bănuit că supărarea i se evaporase Înainte să ajungă la gară. Ceea ce mă mira era absența lui Fermín. Îl văzusem deghizat În preot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Villa Inmunda, provincia Cáceres, e un vagabond cunoscut cu un lung cazier de dezechilibre mentale, evadat din Închisoarea Modelo acum șase ani și care, de atunci, a izbutit să eludeze autoritățile asumîndu-și diferite identități. În mometul crimei purta sutană. E Înarmat și poliția Îl califică drept extrem de periculos. Încă nu se știe dacă victima și asasinul se cunoșteau sau care a fost mobilul crimei, deși surse din Comisariatul Superior al Poliției arată că totul conduce spre această ipoteză. Victima a primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ce-mi oferise ea. M-am năpustit pe scări În sus În goana mare și m-am oprit În fața ușii familiei Aguilar, aproape fără suflare. Am luat ciocănelul și am lovit de trei ori, cu putere. În timp ce așteptam, m-am Înarmat cu curaj și mi-am dat seama cum arătam: ud leoarcă. Mi-am dat deoparte părul de pe frunte și mi-am zis că acum e-acum. Dacă apărea domnul Aguilar, pregătit să-mi rupă picioarele și să-mi stîlcească fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am zîmbit, Înainte să-mi pierd cunoștința. Nu mi-am venit În simțiri decît opt zile mai tîrziu. Pe atunci, ziarele publicaseră deja știrea despre decesul ilustrului inspector-șef de poliție Francisco Javier Fumero Într-o Încăierare cu o bandă Înarmată de răufăcători, iar autoritățile erau cum nu se poate mai ocupate să găsească o stradă sau un pasaj pe care să-l reboteze În memoria lui. Trupul său a fost singurul găsit În fosta vilă a familiei Aldaya. Trupul Penélopei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu scene de viață campestră unde vedeai reprezentată, cu o vigoare impresionantă, așa încât îți venea să crezi că figurile erau vii, toată viața de la țară: oameni care ară, care culeg fructe, care seceră, țes sau seamănă, alături de vulpi și nevăstuici, înarmate cu arbalete, care urcau cu scările pe un oraș cu turnuri, apărat de maimuțe.” Despre această plăcere păcătoasă a privirii vorbește și Jauss, pomenind de mustrarea călugărului Bernard de Clairnaux către frații săi care își risipesc zilele în admirarea diversității
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
lume În care totul, inclusiv sufletul omenesc, ar fi trecut mult dincolo de stadiul perfecțiunii... Arar câte unul se oprea În loc, ațintindu-și ochii În direcția câinelui, pe care Oliver Îl boteză Benedict Spinoza, din pricina că uneori acesta apărea În balcon Înarmat cu un telescop. Ceea ce emitea Spinoza prin mârâituri erau concepte pure. Nimeni nu-și bătea Însă prea mult capul să descifreze acest mesaj codificat. Oliver Îl decodifica reproducând În interiorul, dar și În afara sa, cât mai fidel posibil, aceste sunete. Astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de la distanță sau chiar de-aproape, aveai impresia că stogul de fân postat În fața ta Îți face mereu cu ochiul. Erai tentat, pe loc, să-i răspunzi În același mod. Imediat după metamorfoză, din stogul numit Braic apărea o mână Înarmată cu un chibrit sau o brichetă care aprindea un singur fir de pai, după care se evapora din piesaj... Stogul lua foc, arzând În vâlvătăi, Însă imediat se ițea din Întuneric o altă mînă, uneori apăreau și două sau chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
după miezul nopții, omul Braic avea temerile sale. Trezindu-se Înconjurat de beznă cu chibritul aprins În mână, el se repezea la geam, Încercând să deschidă oberlihtul și Înțepenea acolo. Dincolo de geam Îl privea un alt om de paie Braic, Înarmat cu o torță sau cu un felinar. Omul Braic se apropia de geam, se apropia și celălalt. Frica lui creștea. Iar mâinile se transformau În niște cărbuni aprinși. Văzând aceste imagini, omul Braic intra În panică. Și atunci, spărgând sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ei știau că În curând, În ciuda cerbiciei de care dăduse dovadă, masterandul va capitula. Urma ultima scenă. Șuieratul disperat al omului-locomotivă din camera vecină preceda, de obicei, gongul final. În salon, strecurându-se pe ușița laterală, intrau două halate albe Înarmate cu o targă. Apropiindu-se tiptil-tiptil de masterand, se apucau să-l gâdile la subsuori. Și atunci Oliver râdea, continuând să-și propage Învățătura În aer, până lepăda toate frunzele de pe el, dar tot nu se dădea bătut. Halatele Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Dodeman și achiziționase de acolo scule, cu gândul de-a le folosi În meseria lui?! Oare ce-au zis clienții văzându-l strângând la piept un polizor și o bormașină!? Nu cumva, venind acasă de la Corso, o alergase pe Lilith Înarmat cu un polizor PWS 10 și o șurubelniță cu acumulator PSR În mâini? Aici filmul se rupsese. Noimann ținea minte niște țipete. Și vedea alergând În fața sa În cerc niște picioare lungi pe tocuri cui. Oare Lilith se ascunse În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să-și bată joc pentru faptul că În tinerețe fusese Îndrăgostit de ea. Acum, cică, ar fi vrut să-i probeze instinctele. Circula și versiunea că doamna n-ar fi rezistat ispitei și ar fi venit În fața grămăjoarei de carne Înarmată cu un tacâm și-o furculiță și că ar fi ales de pe „grătar” o bucățică de Satanovski bine rumenită, numai că, atunci când și-ar fi Înfipt dinții falși În ea, ar fi rămas În gură cu o bucată de asfalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]