384,087 matches
-
putea citi în revista Teatrul. Azi 6-7-8, ce va apărea pe piață curînd, întregul studiu. Sîntem convinși că vă stîrnim interesul și că vocea lui Radu Penciulescu, sistemul de formare și coordonatele puse în valoare aici, stilul și strategia pedagogice începute în România și continuate strălucit la școala de teatru din Malmö, Suedia, se vor transforma într-un contact extraordinar cu unul din reperele majore ale școlii și teatrului românesc. Atît pentru cei creați și dirijați de Radu Penciulescu, cît și
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
selecție, pe bază de "scene", pentru a reține un număr cât mai mare de candidați cu care, apoi, profesorii școlii și elevii aflați la sfârșitul studiilor să lucreze timp de două săptămâni. După această perioadă, reținem doisprezece elevi, cu care începem munca pedagogică. Este important să amintim acest lucru, deoarece pedagogia poartă amprenta celor cărora li se adresează. Relația dintre elev și pedagog îl definește atât pe unul, cât și pe celălalt. * Școala este un spațiu de libertate. Din principiul comunicării
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
care copiază exercițiile se înșală. Valoarea unui exercițiu depinde de cel care îl conduce, de felul în care acesta îl animă și îl comentează. Altminteri, el rămâne un simplu fapt inert. Exercițiul nu este o unealtă, ci e un material. * Încep mai întâi cu microsecvențe și doar după aceea trec la lucrul pe întreaga povestire. Cred că nu se poate înainta așa cum trebuie decât pas cu pas. De aceea, elevii se confruntă la început cu piese mai simple, de o abordare
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
se poate înainta așa cum trebuie decât pas cu pas. De aceea, elevii se confruntă la început cu piese mai simple, de o abordare, să-i spunem, familiară, și de-abia într-un al doilea timp trec la textele mari. Atunci încep să lucreze asupra duratei acțiunii și a evoluției personajelor. * Eu propun ceva, dar nu știu ce vom găsi apoi. * La un moment dat, predarea regiei a încetat să mă mai intereseze. Să predai regia înseamnă să-i înveți pe elevi cum să
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
mea din regie în folosul învățământului. Aici am sentimentul că trudesc la realizarea corectă a rampei de lansare, pentru că apoi elevul trebuie să zboare singur. Îmi place tare mult această relație între dependența inițială și autonomia finală. * În școala noastră, începem printr-o primă fază individuală care interzice orice obligație față de alții. Elevul nu are nici o obligație. Nici măcar față de text. Ceea ce contează este concentrarea asupra justeței relației cu sarcina propusă, hrănită de căutarea de sine, de căutarea propriilor mijloace. La acest
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
instituțiilor teatrale. Cel mai adesea, ei resimt plăcerea de a reveni la școală, conștienți de ceea ce le lipsește încă și, în același timp, înarmați cu experiența dobândită acolo, experiență pe care o analizează cu o luciditate uimitoare. După acest interval, începe faza a doua. Ea constă în lucrul asupra situației, ca material. Situația trebuie să fie "cărămida" clară pentru viitoarea construcție. Pentru aceasta, apelăm mai întâi la texte simple, apropiate de experiența cotidiană, apoi trecem la scene în aparență marginale, scene
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
exportate), au fost concepute în societățile democratice vest-europene. într-o lume occidentalizată care își abandonează treptat valorile, "trebuie să provocăm neliniști, să surprindem, să facem să se nască spaime, într-un registru de ipoteze și propoziții paradoxale ce îndepărtează de la început virtuțile de tranchilizant ale consensului la un moment dat". După o primă ediție românească publicată în 1993 la Editura Dacia și la mai bine de un deceniu de la redactarea primelor eseuri ale cărții, Claude Karnoouh consideră, și pe bună dreptate
Minunata lume nouă by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15214_a_16539]
-
va fi dat imediat să constat - cei 80 de ani. Consultîndu-și ceasul, s-a îndreptat brusc spre intrarea hotelului. Nu foarte prietenos, mi-a întins mîna și după prezentările de rigoare a remarcat "ușorul" meu accent românesc. Încă înainte de a începe dialogul, zărind dosarul de presă, mi-a cerut permisiunea să-l consulte și a descoperit pe loc o inadvertență: reproducerea fotografică a unei pagini manuscrise, indicată ca fiind "ultima pagină" din Proiect pentru o revoluție la New-York. Imaginea permitea deslușirea
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
R.B.: Foarte bine. FIindcă ceea ce urmăream era exact negarea ideii că noul roman ar fi "decedat" și că... A.R.-G.: dar nu este o idee, este o prostie, pur și simplu! că Noul Roman a murit, s-a afirmat (începe să rîdă) încă din anul 1953, cînd mi-am publicat prima carte. În 1955, cînd a început să se vorbească de Noul Roman, ziarele au anunțat deîndată că el a murit - publicații ca "Le Figaro Litteraire", "Les Nouvelles Litteraires", "Arts
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
că... A.R.-G.: dar nu este o idee, este o prostie, pur și simplu! că Noul Roman a murit, s-a afirmat (începe să rîdă) încă din anul 1953, cînd mi-am publicat prima carte. În 1955, cînd a început să se vorbească de Noul Roman, ziarele au anunțat deîndată că el a murit - publicații ca "Le Figaro Litteraire", "Les Nouvelles Litteraires", "Arts", publicații care de altfel și-au dat ele duhul destul de rapid (rîde). Ele anunțau așadar deja de la
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
că epoca nu este favorabilă creării unei lumi noi. Poate că sfîrșitul celui de-al doilea război mondial a fost tocmai o epocă foarte favorabilă pentru "constructori". Lumea se afla în mod evident în ruină; era prin urmare necesar ca să înceapă construirea unei lumi noi. Pe cînd acum - există un fel de somnolență într-o lume mai accesibilă, mai ușoară. Viața este mult mai ușoară pentru ei decît a fost pentru noi. R.B.: După 11 septembrie mai ales, intelectualii s-au
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
un an. Era o enormitate - folosesc termenul ca expresie a micimii. Ultimul roman s-a vîndut în 40 de mii de exemplare, într-o lună-două sau trei. Noul Roman a reușit așadar să schimbe cititorii. Marguerite Duras nu avea la început deloc cititori. Trecea drept ilizibilă. Acum, grație în bună parte și romanului L'Amant, dar mai ales ansamblului operei sale, ea are mulți cititori. Ceea ce se poate reproșa tinerei generații despre care vorbiți este că ei scriu pentru un public
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
la Éditions de Minuit, la epoca respectivă, - exista o voință de a impune cărți pe care piața le refuza. Samuel Beckett a fost refuzat de toți editorii francezi, englezi, irlandezi, americani. Și opera sa era deja aproape completă... cînd a început publicarea ei la Éditions de Minuit. Existau unii editori de acest fel, în Franța dar și în Germania cum era de pildă bătrînul Fischer. Un ziarist l-a întrebat pe Fischer ce însemna pentru el meseria de editor. Asta se
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
a descălecat prin piețe, ducîn-du-l de căpăstru, printre tarabe, conform așezării administrativo-geografice, chiar pe întîiul gospodar al sectorului de referință. Aici, într-un acces de generozitate pe care doar evangheliile l-ar mai putea, oarecum, concura, apostolii lui Cozmâncă au început să-și agite biciul printre zarafi, să-i binecuvînteze pe suferinzi și să le împartă săracilor. Zarafii nu erau alții decît intermediarii, mai exact țiganii intermediari, acei infractori odioși care, în loc să se ducă la furat, la negoțul de stupefiante sau
Lupta cu mercurialul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15225_a_16550]
-
și raptul intermediarilor, obligați de aceștia să stea acasă și să-și vadă mai departe de treburi în loc să-și vîndă ei înșiși produsele și, în fine, săracii sînt chiar cumpărătorii care s-au nimerit prin preajmă, cumpărători asupra cărora au început să curgă, prin grația Prefecturii și a primăriilor de sector, avalanșe de ceapă verde, grămezi de spanac, baloturi de ștevie, coșuri de albitură și buchețele de leurdă, frumos înflorită ca niște mărgăritare. Nici mai mult, dar nici mai puțin, haiducii
Lupta cu mercurialul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15225_a_16550]
-
care îmblânzesc mișunarea ființelor, zguduind și neliniștind pentru mult timp practica milenară a Aceluiași și a Celuilalt" (Les Mots et les choses, Paris, Gallimard, p.7). La fel, ceea ce constituie capodopera lui Foucault în concepția lui Deleuze, Viața oamenilor infami, începe cu următoarele cuvinte: "aceasta nu este o carte de istorie. Alegerea nu a avut o regulă mai importantă decât gustul meu, plăcerea mea, emoția, râsul, surpriza, o anumită frică sau oricare alt sentiment căruia cu greu i-aș putea justifica
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
manuscrisul și în februarie 1960 îi redactează prefața; în aprilie al aceluiași an Philippe Ariès va accepta să publice la Plon Nebunie și nesăbuință, care va apărea un an mai târziu, în mai 1961. ˇ Cuvintele și lucrurile va fi începută de Foucault în octombrie 1963, în decembrie stabilește planul și apoi lucrează în primul semestru al anului următor la Biblioteca Națională; începând cu octombrie al aceluiași an rescrie manuscrisul și termină la Crăciun o primă versiune a cărții; din ianuarie
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
și nesăbuință, care va apărea un an mai târziu, în mai 1961. ˇ Cuvintele și lucrurile va fi începută de Foucault în octombrie 1963, în decembrie stabilește planul și apoi lucrează în primul semestru al anului următor la Biblioteca Națională; începând cu octombrie al aceluiași an rescrie manuscrisul și termină la Crăciun o primă versiune a cărții; din ianuarie până în aprilie 1965 reia manuscrisul și îl rescrie după un plan diferit. Acest manuscris este înmânat în mai Editurii Gallimard și apare
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
acești doi editori (cărora li se asociază tăcutul dar eficientul Jacques Lagrange), trebuie să admitem că, probabil, o parte, chiar dacă infimă în raport cu restul, s-a pierdut. Foucault era conștient de numeroasele înregistrări pirat ale cursurilor sale, mai ales ale celor începute în 1971 la Collège de France (întreaga arhivă sonoră este astăzi păstrată la IMEC). Cred însă că Foucault era încântat de această arhivă pirat și de ideea că prelegerile sale puteau ieși din amfiteatrul Colegiului, coborî strada Saint-Jacques și câteodată
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
gândim în principal la New York Public Library). Spre sfârșitul vieții, deoarece nu mai putea suporta cozile de la Biblioteca Națională, și-a stabilit cartierul general la prietenul său, Michel Albaric, de la Biblioteca Saulchoir. De altfel, acolo au fost constituite arhivele Foucault începând cu 1986, înainte de a fi transferate în urmă cu doi ani la IMEC. Arhiva foucaldiană reprezintă arhiva celuilalt și în sensul că este frecvent heterografă, fapt evidențiat mai ales de când fondurile au fost transferate la IMEC; regăsind arhivele contemporanilor săi
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
mărturii (scrisori, povestiri autobiografice, jurnale). Arhiva foucaldiană nu mai este în acest punct doar colectivă, ci capătă o nouă dimensiune, aceea de a fi arhiva celuilalt: autorul nu mai este producător al arhivelor, ci receptor al acestora. Foucault a adoptat, începând cu anii '70, o poziție mai retrasă în raport cu contemporanii; să ne gândim la evoluția prezenței sale în lucrări ca Moi, Pierre Rivière, Herculine Barbin, La vie des hommes infames, și în fine Le Désordre des familles. Autorul Foucault dispare din
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
claritatea privesc atît enumerarea cît și limbajul critic. M-am întrebat de cît timp a avut nevoie autorul Dicționarului pentru stabilirea unui traseu atît de exact, în care nimic să nu fie artificial în căutare, ori diluat în prezentare? A început în 1969. Cît s-a adăugat acestei precizări în timp, o spun lucrările efectuate de Iordan Datcu. Studii introductive, postfețe, ediții critice, articole risipite prin diferite publicații, ca dată, cît am reușit eu să urmăresc, cel mai îndepărtat în timp
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]
-
posibile atentate. Nu e un secret că foarte popularul prinț e o țintă pentru extremiști de tot soiul și pentru atentatorii de profesie. * Treptat presa scoate la iveală amănunte din ce în ce mai revelatorii despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait. Sinuciderea acestuia începe să semene, izbitor, cu o moarte anunțată. Așteptăm reacția autorităților!
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15233_a_16558]
-
dincolo de niscai piscuri cu zăpezi eterne n-are absolut nici o legătură cu Știrile. Unde mai punem că probabila d-ră pronunța Garmisch cu h la urmă în loc de ș și Parkenkirchen în loc de Partenkirchen. Nici cu ierarhia Știrilor nu stăm grozav. Nu poți începe, pe toate canalele, seara cu fapte diverse interne (incendii ori violuri) și lăsa la urma urmelor rezultatul alegerilor din două țări importante ale Europei. Ierarhia asta nu e doar o prostie, ci și o dovadă de provincialism. Ca pe vremea
Stadioane și munți by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15255_a_16580]
-
una particulară. Nu e vorba despre copilul universal, ci despre o fetiță anume și despre felul în care tînăra fată își amintește de ea. Amintirile apar pe lume la întîmplare, din fulgurații aleatorii, deși o idee de cronologie există, volumul începînd cu venirea pe lume. Dar nu această voință de construcție e ceea ce atrage în primul rînd, ci minunățiile care se organizează instantaneu dintr-o dezinvoltură a memoriei afective: prima dată cînd a fost împreună cu mama la un mort ("Dar n-
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]