2,188 matches
-
expuseseră instrumente ce emiteau raze magnetice și bâzâituri sonore. Toți cei din oraș erau îngrijorați. Mercurul din termometrul de la secția de poliție depășise gradațiile pe care Compania Kapoor și Fii - Vreme Bună considerase de cuviință să le stabilească, depășind orice închipuire și amintire, întrecând chiar previziunile mamei domnului Chawla, Ammaji, căreia îi plăcea să creadă că știe exact ce rezervă viitorul. Era o vară dintr-acelea care fac pulsul amețit al febrei să se ridice până la cer, în care până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
la care ținea cont de ei scăzuseră și mai mult, astfel că, asemeni lui Sampath, descoperi ușurarea pe care o aducea spațiul. Inspirată de pădure, se angajase într-o serie de experimente, într-o cruciadă ferventă pentru a da viață închipuirilor ei celor mai fantastice. Gătea afară, la soare, sub cerul gigantic. Simțea că se afla la marginea a ceva enorm. În jurul ei se desfășura un relief pe care îl înțelegea în profunzime, fără să stea să se gândească sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
suntem fondatorii concesionari ai lui Blithedale Projects, Noile studiouri de pe Upper West Side, despre care probabil că ai citit. Până de curând, Blithedale era un fel de azil. Încă mai seamănă cu o stație terminus din Londra sau cu o închipuire medievală despre ultima navă de război, ancorată la șerpuitorul, frântul Broadway. Anul trecut, un geniu într-ale proprietății a scos bătrânii pe scara de incendiu, și acum păstaia asta burtoasă a fost tăiată de-a curmezișul în patru felii mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
spuse ea. Sigur că domnul Jones nu s-a întors. Și totuși una dintre siluetele din cadrul ușii avea aerul acela aparte al domnului Jones. Celălalt... tovarășul lui... cel care-o privise lung... chipul acela... nu, era din cauza ceții și a închipuirii ei. Era un străin. Pana de pe capul lui o dovedea. Era un străin. Un lucru e de-acum sigur, își spuse Elfrida. Toate speranțele de a dormi pe care le nutream sunt definitiv spulberate. Poate că cel mai bun mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Virgil. Și-ar fi dorit din tot sufletul să știe mai multe despre Virgil. Acum era sigur de un lucru: dacă i se permitea, intenționa să afle cât mai multe despre Grimus, să afle dacă era real sau doar o închipuire. Era singurul mod de a înțelege ce i se întâmplase. Și unde era acum Virgil Jones? Domnului Gribb îi spuse politicos: — Vă rog să fiți convins, domnule, că voi fi absolut imparțial în cercetările mele. Este o datorie de onoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
baza speranțele doar pe câteva priviri, câteva atingeri ale pielii, câteva ezitări ale ei atunci când vorbea despre dragostea sa față de Ignatius, câteva note mai aspre ale vocii sale atunci când Irina flirta fățiș cu el. Poate că toate erau doar o închipuire. Dacă nu era vorba doar de o închipuire a lui, atunci apărea un alt subiect de îngrijorare. Poate că nu-l iubea pe Gribb atât de mult pe cât se convinsese singură. Și dacă așa stăteau lucrurile, atunci de ce grija ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ale pielii, câteva ezitări ale ei atunci când vorbea despre dragostea sa față de Ignatius, câteva note mai aspre ale vocii sale atunci când Irina flirta fățiș cu el. Poate că toate erau doar o închipuire. Dacă nu era vorba doar de o închipuire a lui, atunci apărea un alt subiect de îngrijorare. Poate că nu-l iubea pe Gribb atât de mult pe cât se convinsese singură. Și dacă așa stăteau lucrurile, atunci de ce grija ei față de Gribb era atât de intensă? Dragostea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
agate negre sub razele policandrului. Le priveam absent, gândindu-mă ce aș mai putea să-i spun femeii de lângă mine. Câteva cuvinte, doar pentru ea, să-i pară că vin din timpul acela în care îmi înfierbântase de multe ori închipuirea. Știam că nu mai sunt asemenea cuvinte. Am luat o măslină și mi-am trecut-o pe buze, ca și cum aș fi sărutat bobul acela uleios, ca și cum i-aș fi mușcat ei sfârcul țâței, ca și cum mi-aș fi uns cu seva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din dimineața aceasta pâcloasă, din trupul acesta care a început să îmbătrânească, să slăbească, să se umple de boli, să adulmece Moartea și, liniștit, să se simtă bucuros în împăcarea că întoarceri nu mai sunt, că totul este doar poveste, închipuire și burniță de amintiri izvodite doar de cuvinte. Ca să nu spun că am pierdut dimineața în zadar, iau din raft un tom, VIII, partea a 4-a, din DLR și-l deschid la întâmplare. Cad pe prăfuit: „De la prăvuite buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
câte unuia care trăise pe atunci. În aerul proletar al „Capșei“, în cofetăria devenită doar un vestigiu încețoșat de timp pierdut, ne plăcea, Esterei și mie, să ne cufundăm ca și cum am fi alunecat, fie doar și în curgerea unei simple închipuiri, în poveștile păstrate încă în plușul acelor canapele sau grele draperii, în apele marilor oglinzi, în scrijeliturile scaunelor sau în încrețiturile mușamalelor de sub cristalurile de pe mese. Din studenție ne obișnuiserăm să mergem uneori la „Capșa“, când pur și simplu voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
m-ar aduce iar aici“, am gândit, semețindu-mă cu puterea de a nu-mi duce gândul până la capăt, transformându-l în bine știutul răsfăț al buzelor abia atingând licoarea arzătoare, jucându-se parcă pe marginea primei înghițituri, urmărind în închipuire cum arsura se coboară tot mai mult în corp, împrăștiindu-se în toate ungherele, pentru a se răstigni apoi în grimasa unui „uoaaaaah“, îmblânzită, în buna tradiție a votcarilor rafinați, cu un ronțăit de castravecior murat, o măslinuță sau, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cel din aburul depărtării. Alte legi urmează eul creator, cred, acum. Și le descoperă sau le inventează spre a se salva, spre a ocroti cuvintele, spre a le spori poate adevărul și frumusețea, atât de terfelite acum. Cuvintele, faptele, îndoielile, închipuirile, durerile ar trebui să ne scrie, spre a ne face să redescoperim frumusețea Lumii, bucuria de a trăi, minunea de a povesti și de a te ști povestit. Am simțit aceasta, fără să știu a o numi atunci, în duba-dric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de amăgiri, cu bucuria doar, tainică și nedeslușită, a înaintării spre mine prin pașii rugilor. Pași împleticiți, pași grei, pași ducând parcă niciunde. Mers firav, dus doar de nuiaua credinței mele pe care, în clipe ca acestea de scris și închipuire, mi-l văd toiag al vredniciei. Știu că nu sunt așa. Știu că mă mint în toate clipele mele. Dar mai știu, cred că știu, nădăjduiesc acest văl al științei, că minciuna mea nu este decât o pată infimă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trece alți ani. Și apoi alții. Câți? Nu e mult. Zilele se petrec monotone, leneșe, fără nimic deosebit. Nu pot spune că mă simt un altul. Nici mai curat, nici mai ușor, nici mai limpede în gânduri, în gesturi, în închipuiri, în dorințe. Nu s-a schimbat nimic. Doar Lumea, de fapt, pare a avea alte chipuri, aceleași, desigur, dintotdeauna, numai că acum mi se oferă cu alte lumini, cu alte irizări. Ciudățenie a începutului de coborâre. Să fii același, etern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cred că portofelul dispăruse, că rămăsesem fără timbrul cu marele fluture, că pierdusem, astfel, și ultima urmă palpabilă a prietenului meu din R., a anilor petrecuți acolo, a tuturor visurilor pe care ni le făceam privind zborul acelui fluture, a închipuirii noastre urmându-l în marile lui înălțări spre niciundele doar de el știut. În astfel de clipe simți toată zădărnicia și mizeria acestei Lumi, nedreapta ei rânduială și pustiul în care te-ai amăgit că îți poți face un rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ochii Îi aveau o lucire neobișnuită și părul Îi era năclăit de o sudoare rece, ce i se scurgea În șuvițe mărunte pe tâmple și pe frunte... Toată noaptea, stomatologul Paul se zvârcolise În așternut, căzut pradă unor halucinații și Închipuiri, care de care mai ciudate. Mai Întâi, În camera lui Noimann pătrunse cu pași furișați o femeie Înaltă, Înveșmântată Într-o cămașă de noapte albă; privind În dreapta și În stânga, femeia se aplecă și-l sărută pe frunte, după care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
prea plăcut să-ți vezi propriile tale fețe multiplicate În zeci de exemplare, apropiindu-se și Îndepărtându-se ca un ecou de fața ta reală, alcătuită din carne, sânge și oase, pentru a dispărea În hău. Forțându-și un pic Închipuirea, Noimamn strânse cocoloașele de pe podea și, modelându-le În palme, făcu din ele niște bile pe care le aruncă În tavan. Bilele ricoșară din plafon, se izbiră de masă, de podea, pendulând În zigzag Între pereți, și reveniră Înapoi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și dulcele ciripit de păsărele ce năvălea pe geam... Căzut pradă unui sentiment de duioșie, Într-o dimineață, reîntâlnind-o În fața chioșcului de dulciuri, masterandul Oliver, apropiindu-se de ea tiptitl-tiptil, Îi mângâie cu degetele sale lungi pleoapele, care, În Închipuirea lui, arătau ca niște fluturi de mătase. Și atunci Olivia, ondulându-și părul galben peste umeri, Își Întoarse spre el fața, făcându-l pe Oliver să sară doi pași Îndărăt. Întreaga față a Oliviei era o scorbură din care ieșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
păcatelor sale puteau fi mult mai grele. Masterandul era ferm convins că măcar o parte din progeniturile ce vor vedea lumina zilei nu vor avea nicidecum un chip omenesc, ci vor semăna cu niște melci... Oliver Îi și vedea, În Închipuirea sa, cum se târăsc pe câmp, cu trupul siniliu acoperit de mâzgă, Întinând tot ce le ieșea În cale. Parcă simțindu-i frământările, profesorul Perjovski, Înainte de a dispărea pe ușa ce da În salonul vecin, se Întoarse spre Oliver și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Același lucru Îl făcea și atunci când ținea discursuri lungi sau când conversa cu sine Însuși În fața oglinzii de pe hol. Martorul acestor conversații era imaginea Mathildei. Observându-l pe celălalt Noimann târându-se În genunchi pe parchet și umilindu-se În Închipuirea sa, Noimann-cinicul spuse: „Se Înțelege de la sine ce reprezintă cealaltă posibilitate În om...”. Și tot același Noimann adăugă: „Femeile se aseamănă cu casele spaniole, care au foarte multe uși sub fuste și puține ferestre la etaj. Când le dau afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Reveneau mereu dintr-o stare În alta, asemenea unui pendul ce-și găsise pentru o clipă echilibrul, ajungând În punctul critic. Urcau și coborau, ținîndu-se Înlănțuiți În brațe, Într-o parte și În alta a propriei lor zodii desenate de Închipuire. Lumină, beznă. Naștere-moarte. Sus, jos, dreapta, stânga. CÎt timp dură acest balans? Mâinile se amestecau Între ele. Și coapsele se strângeau una În alta. Buzele se contopeau cu sânii. Și sânii luau locul palmelor Întinse, când mângâind formele goale, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
era ușor să scapi nici de una, nici de alta. Scoțând din buzunar o batistă parfumată, doctorul Își șterse fruntea acoperită de broboane de sudoare, Îngânând În șoaptă ultimul vers al catrenului: „Și adu-mi, adu-mi numai udătură!”. În Închipuirea sa, lanul de maci Își clătina măciuliile roșii când Într-o parte, când În alta. O ceață lăptoasă se ridica de pe calea ferată, acoperind Încet-Încet șoseaua care șerpuia În dreapta ei. Rochiile Mathildei pluteau deasupra lanului, amestecându-se cu vârtejul costumelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o știu murdară, strălucește misterios, are patină și personalitate; zgârieturile de pe ușa șifonierului nu se mai văd, praful de pe vitrina cu veselă s-a și șters singur sau s-a ascuns; tancul de jucărie al copilului gazdei pare mai adevărat (Închipuirea mea Îl face să salte peste ape și gropi); culorile covorului nu mai sunt șterse ci vii; perdelele, foste cândva albe, nu-mi mai par Înnegrite de fumul țigărilor ci asortate, prin cenușiul lor discret, la restul culorilor din Încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ar fi: Pulci, Boiardo și Ariosto care și-au luat subiectele din romanticele povești care circulau în lumea barzilor și din legendele călugărilor cronicari. Ei au rânduit aceste povestiri într-o succesiune cronologică, le-au adus înfrumusețări din propria lor închipuire, redându-le, astfel, lumii sub pecetea imortalității. Se poate spune că, atâta vreme cât va dăinui civilizația, aceste producții vor rămâne în rândul celor mai prețuite creații ale geniului omenesc. Lucrarea de față tinde a avea un caracter mai înalt decât acela
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
nu s-a zgârcit la a o da de dușcă... ― Păi tocmai asta-i, că nu se împotrivește nimeni. Toți suntem numai urechi. Și dacă putem spune așa, și „ochi”, fiindcă fiecare dintre noi o vede pe hangiță cu ochii închipuirii. „Ochi” care la unii pot fi chiar mai de năpaste decât era realitatea... Așa că, dă-i înainte, fratele nostru - a convenit profesorul. Se vedea de departe că povestea a început să-i prindă în mrejele ei pe toți cei din
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]