12,381 matches
-
și se pedepsea pe sine În gînd cînd se surprindea visînd la fata de pe plajă. Socotea că o asemenea slăbiciune nu era demnă de el, de fortăreața lui sau de proiectele pe care le făurise pentru un viitor nu prea Îndepărtat. Bătrînul căpitan de pe María Alejandra, don Alfonso Pertiñas y Gaberias, se născuse În minusculul cătun Aldan, În peninsula Morrazo, o limbă de pămînt care separă estuarele din Vigo și Pontevedra, În Galicia, Spania. Ascuns În fundul unei anse lungi - care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cum carnea ei, fierbinte acum, Îl Înconjura, Încătușîndu-l și Împiedicîndu-l să scape. Începură să aibă, de asemenea, lungi conversații În care Îi vorbi despre viața lui, despre anii amari În care fusese harponier pe baleniere urît mirositoare și despre locurile Îndepărtate și stranii pe care le vizitase de-a lungul multelor sale călătorii. Dar mai cu seamă și mai mult decît despre sine Îi plăcea să-i vorbească despre cărțile pe care le citise, și Îi plăcea să afle despre ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În continuare, poate pentru că nu Împărtășea deloc optimismul ei sau pentru că nu dorea să se angajeze, de vreme ce, În fond, nu știa exact cine era acea femeie, nici pînă la ce punct depindea de Oberlus. Carmen de Ibarra - erau atît de Îndepărtate vremurile În care fusese Niña Carmen pentru cineva - păru să priceapă că deocamdată nu avea să obțină nimic de la interlocutorul ei și Își reluă lunga plimbare pe insulă, care se transformase Într-un fel de rutină ce Îi producea totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
spre nord-est, ar fi trebuit să se Îndepărteze de coastă, căutînd să se lase purtați de alizee. Dar nu ne aflăm În zona cu alizee, ci În Regiunea Mării Liniștite, pe care vapoarele Încearcă s-o evite - arătă spre corabia Îndepărtată. Dacă ăsta Înaintează... și Înaintează... Îl Împing curentul care vine dinspre sud și un vînt dinspre uscat. Făcu o pauză și adăugă, cu o nouă strălucire În ochi - . Mi-am petrecut viața navigînd și cunosc mările astea... Trebuie să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o serpentină de alb și auriu, o magie, un strat de mătase de-un alb imaculat decorată în aur cu motivul unei litere grecești, pe care-o aruncă peste capul meu. În spatele unui alt văl, lumea reală e și mai îndepărtată. — Ghici cum fac modelul aurit, zice Brandy. Pânza e atât de ușoară că respirația mea o suflă în față; mătasea mi se lasă peste gene fără să le îndoaie. Până și fața mea, locul unde duce fiecare nerv al corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Planeta Krylon, zice el, unde glamboți sintetici flexibili ți-ar liposucționa toată grăsimea și te-ar remodela din cap până-n picioare. Și Brandy zice: — Ce grăsime? Și Seth zice: — Ar fi minunat dacă ai putea face o vizită din viitorul îndepărtat via anii ’60. Și eu mai pun niște Premarin în a doua porție de cafea a lui Seth. Mai pun niște Darvon în șampania lui Brandy. Sari înapoi la noi în baie, eu și Brandy. — Dă-i bătaie, zice Brandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
i-ai deschis gura, bagă mâna și prinde-l de limbă. Dacă n-o faci, o să se sufoce, și-atunci o să șezi pe-un cadavru. Tăcere. — Mă auzi? zice Brandy. — Să-l apuc de limbă? Altceva autentic și scump și îndepărtat se sparge. — Domnule Parker, dulceață, sper că ai asigurare, zice Prințesa Alexander, cu fața toată umflată și roșie de la râsul înăbușit. Da, zice ea, apucă de limba lui Ellis. Țintuiește-l la podea, ține-i gura deschisă și trage-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
în urma ei. Pașii unuia care a avut bursă de studiu pentru fotbal se precipită de-a lungul coridorului. Apoi bocănesc pe scări în jos. Pașii tolomacului de Parker bocănesc prin hol spre living. Țipătul lui Ellis, autentic și neașteptat și îndepărtat, răsună de jos prin podea. Și, brusc, se oprește. — Ei, zice Brandy, unde rămăseserăm? Se întinde înapoi pe jos cu capul între picioarele mele. — Te-ai mai gândit la chirurgia plastică? zice Brandy. Apoi zice: Dă-i bătaie. Capitolul 19
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
atrăgeam și mai mult atenția. Mai era posibilitatea de-a mă îngrășa și de-a începe să beau la greu ca să-mi distrug aspectul, dar voiam să fiu urâtă și voiam să rămân sănătoasă. Ridurile și îmbătrânirea păreau mult prea îndepărtate. Trebuia să existe un mod de-a mă urâți într-o clipită. Trebuia să mă ocup de aspectul meu într-o manieră rapidă și permanentă, altfel aș fi fost întotdeauna tentată să revin la normal. Știi cum te uiți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
de la Cehoslovaca, coechipierul era mereu George Stan, un fel de nepot al lui Emanuel Stan, directorul Siguranței, o ciudățenie în Serviciu, pentru că Mihai Mihail dorea să fie absolut autonom, să nu aibă de-a face cu alte instituții apropiate ori îndepărtate, dar cam din aceeași lume nesigură, răsucită în sine, semănînd în mintea lui Leonard Bîlbîie cu șarpele Uroboros care-și mușcă singur coada. Acest George Stan ar fi făcut, probabil, o carieră fulminantă în subordinea unchiului, fiind un copoi înnăscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de salvat, cu competența, autoritatea și curajul său. Dar, deocamdată, nu se întrevedea nimic și nici în viitor nu se putea întrezări. Vladia era la capătul lumii și se putea spune chiar că era într-un capăt dintre cele mai îndepărtate, dacă nu chiar în altă lume. El așa simțea din toamnă pînă în primăvară. Doar în acel an prezența prințului strica echilibrul, viața internă, autosatisfăcătoare, hibernarea aceea care semăna cu o amețeală plăcută, și aproape instinctiv voia să-l îndepărteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
observat cînd K.F. a trecut în locul domnișoarei Sofie, morții cu morții, viii cu viii !) nu putea fi decît un "model princiar" de neatins, de neatins. Era, cine s-ar fi putut îndoi de asta, un ideal care strălucea palid și îndepărtat, asemenea unei stele tremurătoare, dar totuși veșnice. Și lui Radul Popianu îi plăceau aceste întîmplări, anecdote, povești, care încet, dar sigur se împămînteneau în lutul galben al Vladiei, încît după o vreme, trecuseră de acum cinci ani, păreau a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
demonstrativ, arătîndu-și dinții, deși nu-l prea avantaja gestul, "onoarea de a fi în capul listei, nici măcar dumneavoastră n-ați semnat. Chiar ar fi nemaipomenit ca acțiunea de salvare a Țării să înceapă de aici, din Vladia, capătul cel mai îndepărtat de toate cîte sînt înfierate în programul vostru". încetul cu încetul culoarea normală reveni în obrazul colonelului Stoicescu, normală pentru el, oricum tot pământie era, cine știe ce strămoș tătar o fi avut în spiță, de la care a rămas doar culoarea obrazului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
palmier uriaș, se ivi o movilă aidoma dunei de nisip. Petru se urcă pe movilă, Își Înălță brațele la cer și Începu să murmure o rugăciune. Cu ochii Închiși, cu capul gol ușor Înclinat, dădea impresia că ar auzi voci Îndepărtate. Vântul de peste zi ștersese deja urmele tălpilor și crepidelor de pe nisipul mișcător. După trei zile, Într‑o vineri, mormântul urma să fie dezgropat. Acum se adunase mult mai multă lume decât la Îngropare, căci vestea despre făcătorul de minuni, fachirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
talismanul din rădăcină de mandragoră, iar Între coapsele‑i delicate se scursese râul fierbinte al spermei și se vărsase În vaginul ei cald ca Într‑un port‑matcă al tuturor marinarilor, ca la confluența tuturor râurilor... “ Bandura Își auzea glasul Îndepărtat și rece, și atunci Îi apărură imagini din viața Marietei, de data asta nu În șir cronologic, ci aidoma foilor unui album Întoarse de vânt la voia Întâmplării, iar el, Bandura, le avea În fața ochilor. Prin câte mâini trecuse Marieta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mentor. Am văzut cinci‑șase spectacole, dintre care cel mai interesant de reținut a fost succesul lui Așteptându‑l pe Godot de Beckett, prezentat În fața pușcăriașilor. După zece zile, când m‑am Întors acasă, continuam să trăiesc În acea lume Îndepărtată, ca‑ntr‑un vis.PRIVATE Doamna Johanson era o femeie ambițioasă și ar fi vrut să‑mi arate În cele zece zile tot ce merita văzut În Suedia, tot ce ar fi putut să mă intereseze „ca femeie“. N‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Banja) era Însoțit de date istorice și geografice, fiindcă acolo se Înregistrează tot. Absolut tot. Ținutul natal fusese descris cu atâta Însuflețire Încât, urmărind cu privirea rândurile și paragrafele, mă simțeam acolo, În inima acelor ținuturi: zăpezile de pe piscurile munților Îndepărtați, arborii golași, apele Înghețate pe care, ca În peisajele breugheliene, copiii se dădeau cu săniuța, printre ei l‑am zărit cât se poate de clar și pe el, pe tata, deși pe atunci n‑avea cum să fie tatăl meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
asupra lumii morților - fără Îndoială inspirată dintr‑un precept biblic - În ideea de a se Îndrepta nedreptatea umană, ca toate făpturile Domnului să primească un loc egal În viața veșnică. Mi‑am dat seama că Enciclopedia n‑a pătruns până În Îndepărtatele și Întunecatele vremuri istorice, Începuturile acelei scrieri datând cam de prin anul 1789. Acea bizară castă de erudiți trebuie să fi avut pretutindeni prin lume tot felul de adepți care scormoniseră prin pomelnice și prin biografiile oamenilor, cu tenacitate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe care‑l Întâlnise odată În Gornji grad, de cel al lui Ivan Labuš, cizmarul la care‑și pingelea pantofii, și de un oarecare Ante Dutina, de la brutăria căruia Își cumpăra chifle. PRIVATE La Belgrad se va ajunge abia În Îndepărtatul 1929, peste podul de pe Sava, desigur În același mod ca și azi, cu aceeași bucurie a Întâlnirii. Se aude zdrăngănitul roților de tren peste construcția de fier a podului, Sava curge tulbure‑verzuie, locomotiva șuieră și Încetinește, iar la fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
toată lumea de la noi se ducea, fie prin sindicat, fie prin agenții turistice, În stațiunile de pe litoral. În Împotrivirea asta a lui Îi simțeai teama ciudată de a nu fi dezamăgit, de parcă Întâlnirea directă cu marea Îi putea nărui acea viziune Îndepărtată care l‑a iluminat În douăzeci și opt aprilie treizeci și cinci, când a privit pentru prima oară În viață, În depărtare, În zorii zilei, albastrul azuriu al Adriaticei. Și toate pretextele de care s‑a folosit pentru a amâna Întâlnirea cu marea erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
era murdară („un closet turistic comun“) și că erau meduze („le atrage Împuțiciunea omului ca pe păduchi“) n‑a spus nimic, nici o vorbă. A dat numai din mână a lehamite. Acum știu ce Însemna: Îndelungatul vis despre Adriatica, acea nălucă Îndepărtată, era cu mult mai fascinant și mai frumos, mai pur și mai profund, decât balta aia zoioasă În care se bălăceau bărbați unsuroși, groși la ceafă și femei unse cu uleiuri, „negre ca păcura“. Asta a fost ultima oară când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
unsuroși, groși la ceafă și femei unse cu uleiuri, „negre ca păcura“. Asta a fost ultima oară când s‑a dus În concediu la mare. Acum știu că atunci În el a murit cineva ca o ființă dragă, un vis Îndepărtat, o iluzie Îndepărtată (dacă fusese Într‑adevăr o iluzie), pe care o purtase cu sine patruzeci de ani Încheiați. Dar am făcut un salt prea mare În timp, patruzeci de ani din viața lui, iar cronologic vorbind suntem abia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ceafă și femei unse cu uleiuri, „negre ca păcura“. Asta a fost ultima oară când s‑a dus În concediu la mare. Acum știu că atunci În el a murit cineva ca o ființă dragă, un vis Îndepărtat, o iluzie Îndepărtată (dacă fusese Într‑adevăr o iluzie), pe care o purtase cu sine patruzeci de ani Încheiați. Dar am făcut un salt prea mare În timp, patruzeci de ani din viața lui, iar cronologic vorbind suntem abia În anii treizeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
iar scârțâitul carului Încremenise, și când În suflet i se crestase dulcele nume al Priskăi, iar În nări avea mireasma trandafirilor, În acel ceas, aflat iarăși În negura grotei, În mormântul veșnic, se trezi În el o fericire tulbure și Îndepărtată, o suflare Înduioșătoare care Îi umezea trupul cu o lumină caldă și Îndepărtată, ca apoi totul să devină un calvar În negura vremii. 19. Zăcea În bezna grotei și zadarnic Încerca să‑și forțeze ochii, zadarnic Îi tot striga pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
al Priskăi, iar În nări avea mireasma trandafirilor, În acel ceas, aflat iarăși În negura grotei, În mormântul veșnic, se trezi În el o fericire tulbure și Îndepărtată, o suflare Înduioșătoare care Îi umezea trupul cu o lumină caldă și Îndepărtată, ca apoi totul să devină un calvar În negura vremii. 19. Zăcea În bezna grotei și zadarnic Încerca să‑și forțeze ochii, zadarnic Îi tot striga pe Malhus, copărtașul său, pe Ioan, cuviosul păstor, pe Kitmir cu ochii verzui, zadarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]