1,702 matches
-
progresul tehnicii instrumentale, ar putea produce mutația decisivă de la animal la om, ci explozia problemei metafizice, reclamată de viața conștientă: IDEEA DE MOARTE, INDISOLUBIL LEGATĂ DE MISTERUL VIEȚII. Cu excepția obiectelor care îl înconjoară pe omul primitiv și care pot deveni înfricoșătoare privite din unghi magic, moartea, sursa inepuizabilă a spaimei sacre, deschide deja calea fanteziei magice, un plan metafizic. Din momentul în care viața începe să se reflecte în psihicul devenit conștient, limita vieții, moartea, devine și ea conștientă și previzibilă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
va rămîne legată asociativ de animalul cu adevărat periculos și îl va obliga să recurgă la o nouă formă de apărare magică. El luptă împotiva pericolului prin ceremonii de implorare sau apelînd la apărarea cu ajutorul tabuurilor, atingînd de exemplu obiectul înfricoșător din punct de vedere magic, ucigînd animalul sacru sau atingînd animalul purtător al pericolului de moarte cu arme neconsfințite prin mijloace magice. Dar mijloacele de apărare cu ajutorul tabuurilor se referă adesea mai puțin la pericolele reale, mai mult sau mai
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
divinități. Animismul a vrut să se desprindă de spiritul rău, de spaimă și de angoasa vitală prin proiectare și implorare. Exprimîndu-se doar simbolic, mitul vizează angoasa, neliniștea din forul interior al omului, adevăratul lui ascunziș. Neliniștea și tortura ei adesea înfricoșătoare devin culpa omului din cauza nerealizării stării ideale. La modul simbolic, pedeapsa pentu greșeala comisă este prezentată ca fiind aplicată de principiul "divin". Ca să se spele de greșeală, de spiritul rău, ca să se elibereze de chinul înspăimîntător, omul trebuie să depună
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
spamei: spiritualizarea-sublimarea acesteia. Epoca mitică se deosebește deci de epoca animistă prin faptul că implorarea magică este înlocuită de simbolizarea unui efort intrapsihic destinat depășirii mai eficiente a spaimei. Efortul acesta își găsește expresia mitică în luptele eroice împotriva pericolelor înfricoșătoare, a monștrilor tenebrelor, care simbolizează chinurile orbirii afective. Divinizarea simbolică a stării ideale este deci completată de cealaltă simbolizare tipică a miturilor: eroul și lupta lui împotriva monștrilor, care reprezintă propriile lui tentații subconștiente. Această diferențiere esențială dintre animism și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
reglate ritmic și legal ordonate, care se impun sub forma necunoscutului impresionant. Nu este vorba numai despre spaima metafizică sub forma ei mai mult sau mai puțin dezorientată, despre spaima în fața morții deja caracteristică animismului, ci și despre misterul legalității înfricoșătoare, care iese la iveală prin armonia cosmică. Spirituală și sublimă, emoția inspirată de acesta formă nouă și imensă a necunoscutului este condiția existenței oricărei culturi elevate, superioare animismului: adorația religioasă, încîntarea estetică și uimirea științifică. Adorația, încîntarea și uimirea sînt
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
două faze ale politeismului, trebuie sa distingem clar cele trei epoci ale istoriei simbolului "divinității": animismul, politeismul și monoteismul. Ființa gînditoare, care, la începutul evoluției ei mitice, nu era decît o ființă abandonată și tremurînd în mijlocul unui mediu neînțeles și înfricoșător, a devenit pe măsura trezirii spiritului în ea centrul naturii și al mitologiei: centru comprehensiv, reflecție a întregului univers, oglindă în care viața și universul încearcă să ajungă la propria lor înțelegere. Ființa vie, pierdută și insignifianta în univers, devine
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
tot astfel și "dragostea omului pentru Dumnezeu" nu este decît un simbol pentru justiția omului față de el însuși, prin care acesta se pune de acord cu legalitatea vieții. Dacă dragostea este înțeleasă ca justiție, nu mai rămîne nimic decît singurătatea înfricoșătoare a omului în fața misterului. Dar acesta este tocmai veritabilul sentiment religios, sentimentul care, sublimîndu-se, a putut inspira toate imaginile mitice susceptibile să fie rezumate de aceste două imagini opuse și complementare: Dumnezeu și dragostea sa în opoziție cu Satan și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
utilizat pentru componentele iraționale ale sacralității din care se exclude conținutul moral sau, conform lui Rudolf Otto, "sacrul minus elementul lui moral."74 Aprofundând noțiunea, Jung conchide că avem de-a face cu un sentiment deopotrivă tainic, inefabil, dar și înfricoșător, și imanent divinității. Dacă un individ trăiește o asemenea stare numinoasă care transcende Imago Dei, eul nu mai poate cenzura conținutul inconștientului și irumpe în personalitatea conștientă rațională. Iată cât de plauzibilă ne apare acum fascinația și impresia terifiantă de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
antropologie insistă asupra ideii că șarpele constituie, pentru lumea profană, arhetipul familiar al inconștientului. Ceea ce îi conferă o asemenea semnificație este motricitatea lui insolită, nemaiîntâlnită la alte viețuitoare: mișcarea lui vine de undeva dinăuntru, dintr-un interior deopotrivă necunoscut și înfricoșător. El străbate pământul sau măruntaiele sale (în asta rezidă latura lui htonică) fără a se sluji de alte "accesorii" (picioare, aripi, tentacule etc.). Pe aceste calități insistă și G. Bachelard, care intuiește admirabil o relație intrinsecă între dinamismul arhetipului și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
generaționistă, recte, un Succint rezumat al poeticii de generație, urmat de o exemplificare manu propria, și o serie emoționantă de exerciții de admirație pentru prieteni Mick (Astner), Costică (Acosmei), Caecub (Decuble), Radu Andriescu, gheo ori, surprinzător, pentru figuri underground, egal înfricoșătoare și ispititoare, precum Mihai Avasilcăi, zis și Fanfan sau "Rechinul Pușcăriilor", ale cărui veleități literare, admirate și de Emil Brumaru, sunt reactivate în pitorescul argotic din Homeless. Dar aceste finețuri capricioase subsumate, finalmente, tot literarului una dintre maladiile de care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
desigur, contestate). Chiar și așa, Brabantio crede că, la mijloc, trebuie să fie vreo magie din lumea întunecată din care provine maurul (Egipt), întrucît o fată de frumusețea și inteligența Desde-monei nu ar putea iubi, în mod normal, "un lucru înfricoșător", cu "buze groase", precum Othello. Chemată să-și explice alegerea, Desdemona declară că iubirea ei pentru general e curată. Confesiunea îl determină pe Duce să intervină diplomatic. El subliniază virtuțile maurului, spunîndu-i nefericitului tată că fiica sa a făcut un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
să fie!" ("Be it so!" în engleză). Șoaptele respective vă vor da fiori de gheață după ce veți citi povestea de mai jos. Cercetări critice moderne (mă refer la specialistul în Poe Peter J. Sorensen!) au scos la iveală o întîmplare înfricoșătoare, petrecută la New York, în 1826, cu care autorul Povestirilor grotești și arabești, ca jurnalist implicat al timpului, a fost, fără îndoială, familiarizat. E vorba despre cazul căpitanului William Morgan, ilustru francmason american. Morgan scrisese o carte ce va avea un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
diverse supoziții și sugestii. Personajul, în postură de posibil servitor al unui bătrîn bogat, dezvoltă o fixație neurotică, legată de constituția fizionomică a blîndului său stăpîn. Acesta are un ochi exoftalmic, asemănător cu al unui vultur, de un albastru deschis înfricoșător, care, ori de cîte ori se oprește asupra naratorului, îl îngheață instantaneu, tulburîndu-l emoțional pentru tot restul zilei. Paradoxal rămîne faptul că între cei doi există o relație pozitivă, eroul mărturisind explicit că bătrînul "nu mă jignise niciodată și nu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
finală însă, din insula Tsalal, pare să ascundă, în clarobscurul ei metaforic, sensul major al alegoriei lui Poe. Stranietatea terifiantă a ținutului și locuitorilor săi este ilustrată de prezența copleșitoare a culorii negru în orice formă de viață. Primim informația înfricoșătoare că băștinașii nu au nici măcar "albul" ochilor, iar dinții le sînt, de asemenea, negri. Din apele insulei răzbate o întunecime maladivă și cîteva incidente la care Pym asistă confirmă presupunerea că albul reprezintă aici un pericol vital. Blana animalului polar
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
diverse etape istorice. Un grup de călători opriți peste noapte la un han (printre care se află însuși autorul), parafrazînd parcă tehnica petrecerii timpului din Decameronul lui Boccaccio, hotărăsc să concureze într-un fel de competiție ad hoc a istorisirilor înfricoșătoare. Unul dintre ei, cu numele de Douglas, dezamăgit de nivelul horror-ului creionat în narațiunile celorlalți, pretinde că deține cea mai înfricoșătoare poveste scrisă/spusă vreodată, cu atît mai mult cu cît ea este adevărată. Aparține unei doamne cu care
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
petrecerii timpului din Decameronul lui Boccaccio, hotărăsc să concureze într-un fel de competiție ad hoc a istorisirilor înfricoșătoare. Unul dintre ei, cu numele de Douglas, dezamăgit de nivelul horror-ului creionat în narațiunile celorlalți, pretinde că deține cea mai înfricoșătoare poveste scrisă/spusă vreodată, cu atît mai mult cu cît ea este adevărată. Aparține unei doamne cu care personajul nostru a fost foarte bun prieten. Mărturia în cauză se află, prin urmare, dincolo de orice suspiciune a lipsei de autenticitate. Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mănăstirii bulgare, unde Dracula și-a dus victima (pe Rossi), cu scopul de a-i dezvălui un imens secret, nerevelat vreodată unui simplu muritor. Pe scurt, în cei cinci sute de ani scurși de la moartea sa, pe lîngă festinurile sangvinare, înfricoșătorul Drakul s-a îndeletnicit și cu crearea unei ... biblioteci. Îi șoptește, cumva conspirativ, lui Rossi: "În sufletul meu sînt un cărturar, așa cum sînt și războinic, iar aceste cărți mi-au ținut companie de-a lungul anilor." Țepeș pare, într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Sharpe. Wilt. Traducere și note de Radu Pavel Gheo. Col. "Biblioteca Polirom", Iași: Polirom, 2005. Tom Sharpe. Alternativa Wilt. Traducere și note de Radu Pavel Gheo. Col. "Biblioteca Polirom", Iași: Polirom, 2006. Parabole neurologice În istoria neurologiei, există un caz înfricoșător, cunos cut de întreaga lume medicală. Este vorba despre întîmpla rea nefericită a lui Phineas Gage, un american de la jumătatea secolului al XIX-lea. Gage lucra, în septembrie 1848, ca maistru la căile ferate, supraveghind construcția unui tronson din statul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în creierul lui Gage, publicînd o imagine grafică fidelă într-un număr al revistei Science din același an. Imaginea poate fi văzută astăzi și pe Internet. Celor care nu o cunosc, le confirm, cu mîna pe inimă, că e absolut înfricoșătoare, situîndu-se, de departe, într-o elită a senzațiilor tari. Istoricitatea cazului "Phineas Gage" nu derivă atît din excepționalitatea supraviețuirii victimei (avînd în vedere gravitatea accidentului), cît din învățăturile științifice pe care le-a transmis viitorimii. Gage reprezintă începutul teoriei localizării
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
general al Iranului islamizat nu apare în roman decît fragmentar, prin imagini sporadice, desfășurate haotic precum piesele unui puzzle incomplet. Intuiția cititorului și "narațiunea" reală, a istoriei propriu-zise, neficționale, pot uni aceste puncte disparate, pentru a alcătui, ultimativ, un tablou înfricoșător. La 1 aprilie 1979, Iranul este proclamat republică islamică (printr-un referendum), punîndu-se capăt revoluției de proporții începute cu un an mai devreme. Șahul Mohammad Reza Pahlavi, ultimul repre zentant pe tron al vechii monarhii persane, părăsește țara, bolnav și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Nu-i asculta pe frații mei, ei dorm / Nu-i urî pe frații mei, ei dorm / (...) Nu-i judeca pe frații mei, ei dorm/ (...) Nu îi uita pe frații mei, ei dorm". Autocompatimirea reprezintă o formă de urlet, de strigăt înfricoșător. Într-o lume în care dreptul la cuvânt este cenzurat, nu mai rămâne decât zbuciumul teribil al unui trup înghețat de cât i-au fost tăiate aripile: "Mi-e atât de frig,/ Încât cred că/ Aș mai putea fi salvată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din Nenorocirile unui slujnicar, amantul poetic al slujnicelor de mahala, îmbrăcat într-o manta de carbonaro și cu galoși de gumilastic în picioare. Parodia modei romantice a călătoriilor prin ținuturi pitorești, cu peisaje sălbatice, pe malurile râpoase ale unor cascade înfricoșătoare, pe care o implică și cartea lui Bayard ca punct de plecare pentru observațiile sale, se regăsește la epigonii romantici, la unul dintre productivii autori de romane de călătorii și aventuri precum poligraful Frederick Marryat, autor al unor romane ca
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
la sacrificarea tovarășilor lor capturați (pe Marele Templu, piramidă dedicată lui Huichilobos, zeul războiului): Deodată se auziră bătăile funebre ale marelui tambur al lui Huichilobos, înspăimîntător de multe atabales 5, sunet de cochilii marine, de trîmbițe și goarne. Zgomotul era înfricoșător și sinistru (...). Cînd au ajuns pe platforma cu care se termină templul [piramida], refugiul blestemaților de idoli, unii au fost obligați să poarte pe cap coroane din pene și, cu evantaie în mîini, să danseze pentru Huichilobos. După un astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nu există, nu există nici o realitate în afara senzațiilor. Ideile sunt senzații, senzații de lucruri care nu există în spațiu și uneori nici în timp167." Gîndirea lui Piron, Calderon de la Barca, Berkley, Kant, Pessoa scoate în evidență o dimensiune fascinantă și înfricoșătoare a ființei umane. Omul nu este oare, odată pentru totdeauna, un animal care desfide realitatea, o neagă și o creează visînd-o? De exemplu, omul este un animal care nu poate să zboare. Numai că, visînd că zboară, animalul în cauză
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
înseamnă probabil 232 Ce face cercetătorul studiind posibilele și imposibilele oamenilor? 235 Posibilul: o veche temă filosofică și poetică 237 Care este realitatea lumii? 248 Care este realitatea realității fizice? 254 Ambiguitatea noțiunii de reprezentare 258 Un animal sublim și înfricoșător: altfel spus, constructivist 261 O teorie "complementară" a lumii 265 Nici un teren nu e sigur 272 Ce sunt posibilele și imposibilele noastre? 273 Aparatul neurofiziologic și facultatea de a crea lumi 277 Suntem o inexplicabilă discontinuitate 278 Dorința de cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]