1,889 matches
-
ca și când gelăul ar fi trecut lung, lung pe [o] podeală de tei... zurgălăii cailor de la sanie zângăneau în răstimpul treapătului cailor și în sanie, înveliți în blane de lup cu fața de postav măsliniu, era doctorul de Lys, cu urechile-nfundate într-o căciulă de jder, și Angelo, a cărui blană se ținea abia de umeri, încît pieptul era neacoperit de ea, așa cât asupra-i flutura o mare legătoare de gât ce flutura triumfătoare-n vânt... Pe cap o pălărie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
albă, pe piept ordinul sântei Ana în briliante. Fața era bine lucrată, dar rasa călugărească acoperea cu desăvârșire conturele corpului, numai mînele foarte fine și mici păreau mai mult de damă decât de prelat. Dar să ne gândim la oamenii înfundați în dosul perdelelor. În fiecare societate se găsesc oameni ce se izolează, siliți de natura lor proprie sau de vro preocupațiune, și nu iau decât o parte foarte pasivă la decursul petrecerei și instinctiv îi vezi ascunzîndu-se ori în dosul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și era un muzicant escelent. Prin pielea mînelor sale uscate vedeai toți mușchii și toate vinele. Ele erau tari de păreau de oțel. Avea un glas adânc, cam aspru, dar plăcut în rara lui preciziune. Râsul lui era însă supărător. Înfundat după o perdea grea de mătasă verde și uitîndu-se pe fereastă în noaptea clară, ședea un tânăr cam de 18 ani. El își răzemase bărbia plină de cot și se uita, neparticipând de fel la petrecere, ocupat se vede cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sună, scrânciobul scîrțîie-n vânt, cânii încep a lătra și prin armonia amestecată s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace. Într-un asemenea sat stătea pe deal curtea bătrânului Oleanu. Ea avea forma descrisă mai sus. Înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara, cu ciubucul în gură și cu fesul pe ceafă, uitîndu-se melancolic la priveliștea ce se întindea sub ochii lui. În aceasta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în mod normal, acestea încearcă mai întâi să iasă din corp prin intestine, rinichi sau ficat, dar când acestea nu mai fac față sunt chemate în ajutor căile respiratorii. În acest moment, se fac resimțite diferite blocaje. Sinusurile se pot înfunda, respirația poate deveni mai dificilă și poate apărea tusea; am putea simți nevoia și mai mult să ne suflăm nasul. Drenajul plămânilor Plantele medicinale care acționează la nivelul plămânilor și căilor respiratorii se numesc emoliente, antitusive, expectorante sau fluidifiante. Plantele
Sănătate și energie Sfaturi practice pentru eliminarea toxinelor din organism by Alicia Hart () [Corola-publishinghouse/Science/2220_a_3545]
-
a beneficia de binefacerile acestei tehnici. Urechile Și urechile pot acumula cantități de substanțe reziduale, însă, spre deosebire de celelalte organe pe care le-am amintit, ele nu dispun de vreun mecanism care să le permită să elimine aceste substanțe care le înfundă, exceptând bineînțeles producerea de ceară. Prin urmare au nevoie de o mână de ajutor din partea proprietarului. Drenajul urechilor Drenajul urechilor poate părea la prima vedere mai puțin important decât drenajul ficatului, al rinichilor sau al intestinelor. Totuși, substanțele reziduale care
Sănătate și energie Sfaturi practice pentru eliminarea toxinelor din organism by Alicia Hart () [Corola-publishinghouse/Science/2220_a_3545]
-
radicalitatea Ortodoxiei. Fără ancorarea dialogului cu lumea în sânul marii tradiții dogmatice a Bisericii, fără restaurarea demnității alegoriei în lectura Scripturilor sfinte și, mai ales, fără experiența liturgică a tainei bunătății și iubirii lui Dumnezeu, izvoarele teologiei seacă ori se înfundă. Inteligența profetică cu care Andrew Louth interpretează „semnele vremii” este lipsită de crispare. Autorul scrie și gândește altfel decât un scholar mânat de simple curiozități sau vanități livrești: o tușă existențială marchează fiecare cuvânt sau frază. Sensul cuvintelor este consolidat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
embleme, obsesia structurantă a viziunii specifice poetului. Iată unul din Poemoterapie, dintre cele mai caracteristice: „Pasul pipăie ca un toiag pînă ce nimerește bolovanul din care un izvor de alte excursiuni izbucnește. Sunt bolovani aici și acolo, să nu-ți Înfunzi capul În pernele lor, să treci iarăși de barierele orașului cu dulăul care se va speria vestindu-ți goana printre ultimele garduri căzute. Peste noapte sau peste zi șovăirea ta ca o umbră se comunică tuturor Înfățișărilor. Pe cine l-
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
invizibilă mă urmăresc, mă pun în fața unor noi dificultăți, fără să le anuleze pe cele vechi. Aș vrea să pricep și eu motivul unei asemenea înverșunări, și să știu de ce, orișiunde aș merge, dau mereu peste cineva gata să mă înfunde și să mă strivească. Tommaso pronunțase aceste cuvinte cu resemnare, ca și cum ar fi fost vorba de o cugetare; se simțea vânat, și asta cu toată îndârjirea. Da, se contrazisese cu stareții, fugise dintr-o mânăstire și, poate acasă la familia
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
asta până în noaptea aceea friguroasă când umblam fără țintă, mărturisesc că și băusem puțin, iar străzile, altădată familiare, îmi păreau necunoscute. Încât puteam s-o iau, fără să greșesc, pe oricare dintre ele. Aleea asta, cum bine se vede, se înfundă, cel care a proiectat-o a știut cum s-o înceapă, dar nu și cum s-o termine. După aceea m-am gândit că a fost un semn, de fapt, un prim semn, căci au urmat, foarte repede, altele. Văzând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
echilibrul într-un mod neverosimil, maestrul îndemna pasărea să zboare. Porumbelul se roti în cercuri largi, venind atât de aproape, încât fata își acoperi obrajii cu mâinile. Visul rămase încremenit, coborî, în șirul celorlalte imagini, pe dagherotip. Și atunci Cosmina, înfundându-și mâna în punga cu firimituri, scoase câteva pentru a le arunca până la rădăcina copacului, ca să ademenească porumbelul rotat. Dar în locul acela, rezemat de trunchi, aștepta Iacob al lui Zevedei. — Nu, clătină din cap Cosmina. Nu poți fi tu. Tataia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
până dibui cârjele. Se ridică în șezut, privind lung spre mulțimile care se desfăceau, satisfăcute pentru o clipă, ca să se strângă iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-un smoc de iarbă încolțit printre pietre. „Ajutați-mă, oameni buni“, șoptea orbul întruna, încercând, după auz, să priceapă încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă pustiu, doar urmele amestecând sfâșieri, sfărâmări și desperecheri aminteau de tăvălugul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și nu ale trupului, atârnând și fluturând, ca niște rufe puse la uscat. Singurul care-și păstrase măreția de odinioară și pe care pielea, cu toate strădaniile ei, nu reușea să prisosească, era nasul coroiat, cu niște nări uriașe care, înfundate de umezelile ce se scurgeau din ochi, se opinteau să tragă aerul, ca niște foale. Și, cum izbânda morții e fără putință de tăgadă asupra cărnii, dar nu și asupra cheratinei, părul Bunelului cobora peste umeri, dându-i o înfățișare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu se aștepta la altceva, așa că făcu un semn scurt și Faraon se apropie, rânjind. Pârnaie îl săgetă cu privirea, dar Faraon își cunoștea prea bine meseria ca să se încurce în detalii. Îi făcu semn să îndepărteze brațele și-și înfundă mâna în buzunarul drept al pantalonului. Scoase un pachet de țigări pe care îl arătă tuturor. Calu făcu un semn și Faraon îi puse țigările în palmă. Găsi apoi o batistă mototolită, Calu clătină din cap și atunci Faraon o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ei, nu erau pictate viețile sfinților, ci, de-a valma, din frânturi, viețile noastre. Și, reintrând în propriile făpturi, ei se dezmeticiră și se așezară, care pe unde găsi. Deodată, Magdalena, ca și cum ar fi vrut să-și înăbușe tusea, își înfundă batista în gură, dar mocnelile dinăuntru fură mai puternice și azvârliră batista în iarbă, însângerată ca o bucată de carne crudă. Ceilalți se dădură, speriați, înapoi. Doar Lucică se aplecă să-i ridice batista, dar ea, cuprinsă de o putere
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Marchiza, obișnuită să audă de la bărbați tot felul de povești. L-o fi căutând și pe el cineva. Nu vedeți, cum stă cu mâna desfăcută, parcă cere ceva... — Ce-am putea noi să-i dăm ? interveni și Pârnaie, cu mâinile înfundate în buzunarele golite. Nici trăscău nu mai e, își aminti Bunelu plin de tristețe. Iadeș se strecură, mai în față, pe sub subțioara lui Pârnaie. Își scoase fesul și-l mototoli, cu mâinile în față, ca la priveghi. Io zic să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ultimei frunze în părul sârmos, hotărând că, oriunde va merge, ea va fi granița vechiului oraș. De aceea Maca decise, pentru ceilalți, încotro să se îndrepte. O luă înainte, cu mersul lui crăcănat, legănându-se la fiece pas, cu mâinile înfundate în buzunare și coatele lipite de trup. Saluta pe toată lumea, amuzându-se de aerul surprins al trecătorilor care se trezeau în fața unui fel de om al caver nelor venit dinspre viitor. Atunci când fâstâceala le era cât se poate de evidentă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aerisească. Simți ceva mișcându-i-se printre glezne, surceaua îmblănită mieună și țâșni spre pragul primei uși deschise de la parter, întregind tabloul. Doi țânci în haine desperecheate și lălâi, rași în cap și trecându-și, în răstimpuri, mânecile pe sub nările înfundate de o umezeală verzuie, îl priveau fără expresie. În spatele lor, femeia își strângea capotul la piept, cu o inutilă pudoare, căci decolteul nu putea ajunge din urmă sânii căzuți. Bărbatul trăgea din țigară, cu ochiul pe jumătate închis, prețăluindu-l. Maca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
oratorică în care evoca și enumera volubil toate vechile erori ale doamnei Ioanide, trecea la o muțenie aproape absolută și la o indiferență politicoasă. Venea la masă, invitat de doamna Ioanide, mânca fără a spune nimic, cu ochii de obicei înfundați într-o revistă, turna amabil apă ori vin și în paharul lui și în al doamnei Ioanide, căreia îi răspundea printr-un da ori nu sobru când era întrebat dacă mai vrea ori nu dintr-un fel și se purta
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cuferele închise, dar hainele lăsate în gardirop. S-a întors pe la unsprezece acasă și n-a ieșit până după masă, când a venit o mașină luxoasă. - Era cineva în mașină? - Era, că m-am uitat de la geam, mai mulți, strânși înfund, îndărătul perdelelor. S-a dat jos numai șoferul, care a intrat în curte și l-a luat pe chiriașul meu. - Pe șofer îl cunoașteți? - Cum nu, maică! E unul cu haină de piele și frumos lafață, parc-ar fi de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
auzi numele său rostit de cineva așezat G. Călinescu chiar în poarta unui cavou. Era un paznic aderent al Mișcării, acela care trăsese cu revolverul ca să distragă atenția agenților. Gavrilcea intră după el în cavou. Apoi ieșiră amândoi și se înfundară în cimitir. Gavrilcea nu fugi pe drumuri exterioare, cum ne-am închipui, ci reveni, cu ajutorul paznicului, chiar în fața cimitirului, ca un cetățean pașnic și îmbrăcat în haina lui de piele, luă tramvaiul, care îl aduse până aproape de centru. De aici
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
înseamnă "directorul de cabinet", era organul prin care Gaittany își exercita inefabila sa presiune. Ministrul grifonă o rezoluție de aprobare, cerând organelor competente să refere suma de care se poate dispune. Gaittany se grăbi să iasă cu hârtia și se înfundă în alte zone ale ministerului, unde-și avea oamenii săi. În cel mai scurt timp puse mâna pe bani. Atunci Gaittany se ivi pe neașteptate în mașina G. Călinescu lui în fața casei lui Ioanide. Venise el, evitând a chema pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cunoașteri incapabile să se mântuie în act. "Ce e de făcut?" rămâne o simplă întrebare, o infinită cădere pe gânduri. În nehotărâre, întrebarea aceasta își sporește miza, și cu cât febrilitatea căutării răspunsului devine mai mare cu atât ea se înfundă mai adânc în spațiul purei ei interogativități. Căci răspunsul la această întrebare nu e un simplu răspuns înlăuntrul unui sistem de concepte; nu e un răspuns instalat confortabil în perimetrul lipsit de primejdie al curiozității goale, satisfacere nevinovată a pasiunii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mutată capitala la Târgoviște; ar fi vorba de un centru exclusiv universitar și administrativ. Tinerii ar trage cu toții într-acolo, iar pensionarii, care îndeobște încurcă, ar rămâne în București. Cutremurul a rupt coloana vertebrală a Bucureștiului. Uneori, iarna, cerbii se înfundă în zăpadă. Țăranii îi vânează cu bâta; le dau una peste șira spinării și apoi îi așteaptă să moară." În tren, la fumat pe culoar, în dezbatere volumul III din ediția Platon. Noica insistă să fac eu prefața la Euthydemos
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să ajung până la pat pentru a mima starea în care aș vrea să fiu. Ce îmi rămâne, atunci, să fac? Mai ales să nu ascult muzică, să nu-mi administrez, prin insidia sunetului,, o supradoză de otravă. (De ce muzica mă înfundă mai tare?) Să scriu, să scriu... Dar ce să scriu mai departe? Cuvintele mi s-au terminat și, odată consemnată această grimasă a durerii, nu mai urmează decât căderea în propriul meu gol." Medicii numesc această stare depresie. Eu o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]