KorAP: Find »[drukola/base=îngrozit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...74 >

1,838 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

ora șapte. Am făcut baie, mi-am uscat părul cu foehnul, iar acum sînt la faza machiaj. — Și tipul a invitat-o În oraș, spune Lissy, cu genunchii la piept. Nu e romantic ? — Glumești, nu ? spune Jemima, cu o față Îngrozită. Spune-mi că glumești. — Evident că nu glumesc ! Care e problema ta ? — Ieși În oraș cu un tip care știe totul despre tine. — Da. — Și mă Întrebi care e problema ? Ridică vocea, nevenindu-i să-și creadă. Ești nebună ? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
mii de ape. Dar o probez. De fapt, amîndouă probăm destul de multe chestii, după care trebuie să le punem pe toate la loc, cu foarte mare grijă. La un moment dat, de afară se aude altă alarmă și tresărim amîndouă Îngrozite, după care ne prefacem că nu ne-am speriat deloc. PÎnă la urmă, Îmi aleg bluza roșie nouă, absolut incredibilă a Jemimei, cu umerii decupați, pe care o combin cu pantalonii mei negri de șifon de la DKNY (25 de lire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
spun politicoasă. Nu sînt Rachel. — A ! Femeia se holbează mai bine la mine. Apoi privește spre Jack și pare că tocmai i-a căzut brusc fisa. A ! A, Înțeleg. Sigur că nu ești tu. Îmi face cu ochiul. Nu ! zic Îngrozită. Nu Înțelegeți. Chiar nu sînt Rachel. SÎnt Emma. — Emma. Sigur că da ! Dă din cap conspirativ, a aprobare. Păi bine atunci, vă doresc o seară frumoasă ! Și mai sună-mă cînd ai chef. Se Îndreaptă cu pași Împleticiți spre masa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
pe Lissy În fața ei, dar probabil că a văzut deja tot ce se poate vedea la viața ei, nu ? — Bună, zic, În momentul În care răspunde Lissy. Eu sînt. — Emma ! Cum merge ? — Groaznic, spun Înciudată. — Ce vrei să spui ? zice Îngrozită. Cum să fie groaznic ? Ce s-a Întîmplat ? — Asta-i partea cea mai cumplită. Mă prăbușesc Într-un scaun. Totul a Început super. RÎdeam și glumeam, iar restaurantul e absolut uluitor, și a comandat un meniu special doar pentru mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
și ridicăm ochii amîndouă. — A venit mai devreme, spune Lissy. Ciudat. — Nu poate să vină mai devreme ! Ne grăbim În sufragerie, și Lissy ajunge prima la fereastră. — O, Doamne, spune, privind În jos spre stradă. E Connor. — Connor ? O fixez Îngrozită. Connor e aici ? — Are În mînă o cutie. Să-i dau drumul să urce ? — Nu ! Ne facem că nu sîntem acasă. Prea tîrziu, spune Lissy și se strîmbă. M-a văzut. Interfonul sună din nou și ne privim una pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
zice. Pur și simplu nu pot. Pare că a luat o hotărîre fermă. OK, mă duc acasă. Își culege hainele. Spune-le că mi s-a făcut rău, că am avut o urgență... — Ba nu te duci nici un acasă ! spun Îngrozită și Încerc să-i apuc hainele din mînă. Lissy, o să fie bine ! Pe bune, gîndește-te și tu un pic. De cîte ori a trebuit să stai În sala de judecată și să ții nu știu ce discurs kilometric În fața a tone de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Foarte drăguță, Îi spune Jemimei. Știi ce mă gîndesc, poate ar fi bine să facem și un interviu separat cu ea. Tăvăleala mea cu șeful cel mare. Ai putea scoate bani frumoși din povestea asta, adaugă către mine. — Nu ! zic Îngrozită. — Emma, nu mai fi așa mimoză ! se rățoiește Jemima. Crede-mă, În adîncul sufletului Îți dorești mult asta. Nu-ți dai seama, asta poate fi șansa unei noi cariere pentru tine. — Dar nu vreau o nouă carieră ! — Ei bine, ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

oprit, urmărindu-ne din ochi. - Dar zi-i odată Tatălui din Cer să ne scoată din pocinogul ăsta! - răcni Enkim. De ce nu te scapă de necaz dacă ești parul ăla care i se scoală lui ori de câte ori vrea? - Tată, am strigat, Îngrozit, căci Îmi vedeam Umbra cu ochii. În clipa aceea am auzit strigătele unor oameni și am zărit câteva trunchiuri scobite, Împinse degrabă spre apă dintre copacii pletoși de pe celălalt mal. 7. M-am trezit tremurând din cap până În picioare. Câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
un cot care aproape că-l smulse pe Enkim dintre noi. Deodată, unul dintre uriașii avântați În apă răsări În urma noastră, dintre două vâltori. Era purtat de spume - of, of, nu mai putea să scape din volbură și călca apa Îngrozit, la o aruncătură de băț Îndărătul nostru. Încerca din răsputeri să ne ajungă dar, din rarele vorbe buimace pe care le rostea În minte, mi-am dat seama că nu mai voia să pună mâna pe noi. Simțea cum Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
nu-mi arate unde se mai puseseră maluri de jur Împrejurul Gemenilor. Într-o noapte, ne-a trezit un scârțâit cumplit, iar ghețarul a prins să pârâie și să se clatine ca un bulumac pe apă, de-au Început cu toții să strige Îngroziți, numai că Cipusikii râdeau de mama focului și se plesneau peste coapse. - Las’ că vedeți voi la răsăritul soarelui, ne amenințară ei, iar Nunatuk mă drăgosti cum știa ea mai bine În noaptea aceea. Zicea că e de bine s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

BASTON: Cobor eu. (Lătratul continuă din adâncul fântânii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce-a făcut? Unde-i? BĂRBATUL CU BASTON (Cu urechea lipită de fântână.): E aici! E jos! Dumnezeule, sper c-ai pus totul cum trebuie! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Încă îngrozit.): Clepfăie? BĂRBATUL CU BASTON: Clepfăie! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE ( Ridicând ușor capul peste marginea fântânii.): Dacă clepfăie e bine. Dacă clepfăie suntem salvați. (Cei doi ascultă cum mănâncă câinele.) BĂRBATUL CU BASTON: Îi place. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE ( Se deschide la gât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
un câine. Pentru că sunt un câine! Un câine! GARDIANUL: Domnule, vă rog, se aude afară... ARTUR: Da! Sunt! Nu pot cere nimic! Nu pot avea nimic! Nu am liniște, nu am covor roșu! Nimic, nimic, nimic! Eu mă sinucid! GARDIANUL (Îngrozit.): Nu știți ce spuneți! (Îi acoperă urechile.) ARTUR (Epuizat, la pământ, icnind.): Nu mai vreau nimic... Să se termine odată! GARDIANUL: Știam eu c-o să se termine totul cu bine... ARTUR: Să vină călăul! Să se termine! GARDIANUL: Imediat, imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
căzut aici, inert, într-o baltă de sânge... Spectatorii ar fi crezut că e un truc ieftin și atunci... (Iluminat.) Închipuiți-vă un sunet de sirenă, groaznic, niște tipi în halate albe năvălind de acolo, să zicem... Și noi toți, îngroziți, ajutându-i să-l pună pe Grubi pe targă și ieșind cu ei, afară. Sunetul unei mașini care se îndepărtează și gata... Pur și simplu i-am fi lăsat aici... Ar fi aplaudat o vreme, noi n-am fi ieșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
apleacă peste masă și vomită.) (Pauză.) (PARASCHIV își ridică încet capul, se șterge pe gură, se ridică în picioare și se repede spre scară; de sus se aud tropăituri, un fel de goană, un răcnet, câteva împușcături.) PARASCHIV (Urcând scara, îngrozit.): Maco! (Un moment de tăcere.) Tu ești? (Se agață de deschizătură și își înalță ușor capul prin ea.) Unde ești? (Se aud alte tropăituri, alte strigăte, un răcnet dement.) PARASCHIV (Cu voce tremurândă.): Tu ești? (Tăcere.) Tu ești, Maco? (Sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
tremurândă.): Tu ești? (Tăcere.) Tu ești, Maco? (Sus încep din nou tropăiturile și răcnetele; apoi câteva explozii; apoi un val de fum, pare că un incendiu colosal a izbucnit dintr-o dată; fum și flăcări prin deschizătură, PARASCHIV își retrage capul, îngrozit, urlând.) PARASCHIV: Macooo! Unde dracu’ ești? (Se apără de fum și de flăcări.) Macooo! (Un urlet chiar la buza deschizăturii.) Mă! Aici ești? MACABEUS (Vocea gâlgâită a lui MACABEUS, speriată și tremurătoare.): Fugi! Bagă-te-n jos! (Apar în deschizătură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
MACABEUS: Mai uită-te o dată! PARASCHIV: Nimic... Zău că nimic. (Moment de liniște; din nou uneltele lucrând sus.) MACABEUS: Ia! PARASCHIV: Mai bine dormim... MACABEUS (Speriat.): Bate, bate! Vor să intre aici! PARASCHIV: Să fugim! MACABEUS: Unde să fugim? PARASCHIV (Îngrozit.): Să fugim departe... MACABEUS: Uită-te sus, uită-te... Ce vezi? PARASCHIV: Roade cu ferăstrăul... (Își acoperă fața cu palmele.) S-a zis... Ți-am spus eu? MACABEUS: Taci, taci... Trebuie să-l omorâm... PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Ba da, ba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
un uriaș cârlig de fier.) Na! Ascunde-te după scară... PARASCHIV: Nu! Nu! MACABEUS: Taci! (Moment de așteptare; încet, extrem de încet și amenințător, se deschide chepengul; în pivniță pătrunde un con de lumină.) MACABEUS (Șoptit.): Ce-a făcut? PARASCHIV (Șoptit, îngrozit.): L-a deschis... MACABEUS: E singur? PARASCHIV: Nu știu. MACABEUS: Îl vezi? PARASCHIV: Nu știu. MACABEUS: Uită-te. PARASCHIV: Nu se vede. MACABEUS: Ține bara. Când vine îi dai în cap. PARASCHIV: Nu știu. (Prin deschizătură apar două picioare goale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
De unde au venit păsările astea, aici? Ce fac păsările astea, aici? Ce-i cu ele? Ce faci ca ele? HAMALUL: Le mătur... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Le mături? HAMALUL: Da. Le adun în grămezi și le dau foc. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Îngrozit.): Le dai foc? HAMALUL: Ce vreți să fac cu ele? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce să faci cu ele? (Înfrânt.) Da... Ce să faci cu ele... Se liniștește brusc, devine placid.) Ce de păsări! HAMALUL (Se ridică în vârful picioarelor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
face ăsta? Nu oprește? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Alergând dintr-o parte în alta.): Opriți! Opriți! IOANA: De ce nu oprește? De ce? CASIERUL: Bestiilor! (Aleargă înnebunit, se aruncă pe șine.): Unde sunteți, bestiilor? ȘEFUL GĂRII: Am știut! Am știut! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Îngrozit, aleargă în jurul celorlalte personaje): Ce i-ați făcut? De ce nu-l opriți? Opriți-l! IOANA (Lovindu-l pe ȘEFUL GĂRII: Oprește-l! Oprește-l! ȘEFUL GĂRII (Descompus, râde înnebunit.): Am știut, ha, ha... Am știut... HAMALUL: Opriți-l, domnule, opriți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

Du-te dincolo, la oficiu, și ia alt săculeț, care-ți place. P-alese, cât mai avem, că nu i-am găsit pă moștenitorii ăialanți. Sau nu vrea să vină! Părintele Macovei făcu speriat semnul crucii. Inginerul își plecă ochii îngrozit. Își frământa nehotărât căciula albă, flocoasă. - N-ați înțeles mesajul, tâlcul gestului nostru, oftă dintr-o dată îmblânzit Goncea. Vrem să uităm, bă. Am făcut pace, ce s-o mai ținem tot într-o dușmănie de clasă și de caractere. Izbucni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
și văzu cum îl privea fața zâmbitoare a unei femei. Să tot fi avut spre șaptezeci și trei. - E coana mare a șefului, preciză acela. Madam’ Filoftița.O duc să vadă expoziția Goya de la Muzeul ăl Mare. Popa Băncilă închise îngrozit servieta. - Ei? chicoti lunganul. V-ați convins? Am pus lăcățel albastru la servieta dumneavoastră să fiu sigur că nu se mai întâmplă vreo schimbare. Acum mi-o puteți da, sper. Nu mai așteptă ca popa să spună ceva. Nici nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
praf. Se privi iar în oglinda șifonierului. Mlădiul trunchi de până mai adineauri prinsese să se îngroașe. Blugii pocniră, sfâșiați. Bluza crăpă și ea. Atârna ca o zdreanță pe o creangă întinsă în gol. - Doamne, ce se întâmplă, se gândi îngrozită. Ce m-a apucat? Simți cum picioarele-i se-nfig adânc în tavan, cum trec prin el, și degetele, preschimbate în lungi odgoane, cutreieră aerul încăperii de desubt, ating un dulap, apoi patul din colțul celălalt, se întind pe sub o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
se transmite Simfonia fantastică, de Berlioz, aude până și muzica prin vițele acelea prelinse din degete, e tocmai partea finală, „Visul unei nopți de Sabat“, o încolăcesc vițele și pe bătrână, ea țipă speriată, „vai de madam Mavrodini, săraca“, gândește îngrozită, simțind cum bătrâna horcăie în strânsoarea degetelor, „ce-i cu mine, doamne, ce mă pui să fac“, întoarce cu vițele ei câteva file de album, poze cu Tomnea și profesoara, tineri, ea în costum de baie, undeva pe un deal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
a prins puteri, parcă țipătul zăpăcitului ăla care a dansat-o, „iubirea-i eternă, madam“, i-a dat puteri, uite iubirea m-a adus în halul ăsta Stelică, să umblu să te pedepsesc până și în mormânt... Începu să țipe îngrozită, un nu deznădăjduit, urlet al neputinței de a te mai opri din prăbușire, urletul groazei de a te vedea cum te cufunzi fără scăpare în bulboane de fum și pucioase, deznădejdea de a privi cum îngerul trimis spre tine își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
un astfel de ecou și se temea de el. Burtăncureanu nu mai vroia să aibă de-a face cu Andromanda. Bătrâna vrăjitoare era singura făptură de care romancierul se temea cu adevărat. La simpla rostire a numelui ei se cutremura îngrozit. El, ateu convins, încă din anii de liceu, când se îmbăta în altarul catedralei episcopale cu nepotul vicarului, își făcea instinctiv trei cruci când auzea doar pomenindu-se numele solomonarei. Mai făcea și trei pași la stânga, doi înainte, alți trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]