1,508 matches
-
el, lui) și anafora definită prin hiperonim (bărbatul) sînt în schimb reluări absolut clasice. Relația de la un termen hiperonim sau supraordonat (bărbatul) la un termen hiponim (francezul/acest francez) funcționează într-un sens absolut canonic. Am accepta mult mai greu înlănțuiri precum: "Un copil >> băiatul/acest băiat" (T5) sau Un bărba >> francezul/acest francez (T29). Urmarea [UN N1 (hiponim) + UL/ACEST N2 (hiperonim)] corespunde unei înlănțuiri cît se poate de admise. Același lucru se întîmplă și în această depeșă de Fénéon
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
hiponim (francezul/acest francez) funcționează într-un sens absolut canonic. Am accepta mult mai greu înlănțuiri precum: "Un copil >> băiatul/acest băiat" (T5) sau Un bărba >> francezul/acest francez (T29). Urmarea [UN N1 (hiponim) + UL/ACEST N2 (hiperonim)] corespunde unei înlănțuiri cît se poate de admise. Același lucru se întîmplă și în această depeșă de Fénéon: T30 Potrivit mamei micuțului Moureau din Maubeauge, o bonă de 16 ani, Marthe Delvaux, a încercat să-l otrăvească pe ACEST copil idiot. (Fénéon) Totuși
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
T12 prezintă o relație suficientă de semne anaforice care să-i garanteze coeziunea semantică: un zugrav > maxilarele. Din punctul de vedere al cunoașterii despre lume, reacțiile fizice ale zugravului la electrocutare (maxilare care clănțăne și cădere) sînt conforme cu o înlănțuire previzibilă. Cadrul spațial al evenimentului este de asemenea coerent, asocierea anaforică a lexemelor marchiză și gară nu pune probleme de interpretare. Totuși, așa cum spune Greimas, în Du sens II: Orice discurs, din moment ce vine cu propria sa izotopie semantică, nu este
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
asupra acestui rol textual: Elipsa, ca și multe alte concepte gramaticale (parafrază, concesie etc.) aparține domeniului retoric, unde este inventariată printre figurile de construcție. În această calitate, elipsa are drept cadru de analiză macroenunțul frazei sau, mai precis, al unei înlănțuiri de fraze. Elipsa corespunde mai curînd enunțului, remarcabil prin incompletitudinea lui, decît unei operații de omisiune-suprimare care produce un astfel de enunț, fapt atestat de însăși denumirea de elipsă, care se aplică la un fenomen static și nu are în
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
comunicare din Vernier, Sébastien Bourquin, Éric Escoffier și Dominique Perret își evocă provocările și prețul plătit pentru senzațiile tari pe care le-au trăit. Subtitlul are o componentă informativă evidentă și se întretaie cu titlul care adoptă o formă de înlănțuire explicativă: [DACĂ enunț p <EXPLICAȚIE> E PENTRU enunț q]. Enunțurile de acest tip au proprietatea de a susține transformarea [p [PENTRU] q]: "Sportivii de extrem se vînd PENTRU a-și cîștiga libertatea". Această ordine regresivă: [DACĂ p << e pentru ca să q
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
un argument pentru o concluzie subiacentă la negația din propoziția precedentă: s-ar putea crede (deci) că "noi [..] sîntem [...] niște kamikaze" ( C). Interpretantul este invitat să tragă această concluzie din [e3] (p). DESIGUR subliniază o primă mișcare de adeziune la înlănțuirea [e3 DESIGUR p >> deci >> concluzie C]. Conectorul DAR răstoarnă această primă logică introducînd un nou argument [e4], care duce la aserțiunea-concluzie (non-C) dată de la-nceput [e2] și care respinge astfel punctul de vedere al opiniei comune adverse (PdV1). Ansamblul acestei
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
din moment ce este vorba de a porni de la niște premise (date, Fapte) pe care nu le-am putea admite fără a admite și cutare sau cutare concluzie-aserțiune (C). Între cele două, trecerea este asigurată de "demersuri argumentative" care iau forma unor înlănțuiri de argumente-dovezi corespunzătoare fie suporturilor unei legi de tranziție, fie unor micro-lanțuri de argumente sau unor mișcări argumentative încastrate. Pornind de la modelul lui S. E. Toulmin (1958) pe care T. A. Van Dijk (1980: 119) a fost primul care l-a
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
realiza totuși prin raționamentul următor: a-ți asuma riscuri înseamnă a-ți risca viața [B1], iar a-ți risca viața voluntar este un comportament sinucigaș comparabil cu cel al japonezilor din cel de al doilea război mondial [Pp1]. În schimb, înlănțuirea se referă, prin mijlocirea unui DAR argumentativ, la restricție. Dacă a-ți asuma riscuri (F1) este un comportament sinucigaș (C), a-ți asuma riscuri calculate, ca un profesionist, corespunde unui "cu condiția să... / numai dacă..." exemplar. Faptul F2 de a
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
dreptate: ei merită cel puțin să mănînce pîinea pe care o seamănă. Ajungem aici la o caracteristică fundamentală a retoricii: capacitatea de a emoționa (movere) constă în a impresiona cititorii prin intermediul sentimentelor (pathos) și nu numai prin cel al raționamentului (înlănțuirea de argumente.) Referințe și lecturi recomandate - Jean-Michel ADAM: "L'argumentation dans le dialogue", Langue française 112, Paris, Larousse. 1996: 31-49. - Jean-Michel ADAM: "Une approche textuelle de l'argumentation: schéma, séquence et phrase périodique", în Marianne Doury și Sophie Moirand (ed.
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
O reflectare nu se explică printr-o reflectare anterioară, ci prin lucrul care a produs-o chiar în acel moment. Să presupunem acum că evocăm, cu ochii închiși, o serie de imagini succesive. Legătura dintre ele se explică tot prin înlănțuirea cauzală a fenomenelor naturale, și nu printr-o atracție spontană și reciprocă între stările de conștiință puse astfel în relație. Dacă-mi reprezint aspectul unei țări prin care am mers pe jos în mai multe direcții, dispunerea încăperilor într-o
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
să ne adaptăm, în această privință, la disciplina socială. Dacă vreau să merg la birou, nu pot s-o fac atunci cînd lucrul este întrerupt, iar angajații nu se mai află acolo. Diviziunea muncii sociale antrenează ansamblul oamenilor în aceeași înlănțuire mecanică de activități: cu cît aceasta progresează, cu atît ne obligă să fim exacți. Trebuie să ajung la timp dacă vreau să asist la un concert, la o piesă de teatru, să nu-i las să aștepte pe comeseni la
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
fi decupat, de construcțiile care pot fi imaginate. Spațiul geometrilor trebuie pus în raport cu această societate de spirite și vom vedea atunci că el nu e vid, deoarece, odată cu acesta, geometrii își reprezintă figurile pe care le proiectează neîncetat aici și înlănțuirea proprietăților sale așa cum rezultă din teoremele pe care li le amintesc sau, mai degrabă, pe care ei le pot regăsi oricînd inspirîndu-se din convenții (aplicînd reguli convenționale). Cu alte cuvinte, pus în prezența spațiului, grupul de geometri adoptă instantaneu o
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
2.4. Planul ambreiat și planul non-ambreiat / 112 2.5. Mărci de subiectivitate și substantive de calitate / 114 2.6. Eterogenitatea enunțiativă / 117 2.7. Dubla temporalitate narativă / 119 2.8. Eul din "povestire" / 121 2.9. Perfectul simplu și înlănțuirea narativă / 123 2.10. Tentative de depășire / 125 2.11. Prezentul narațiunii / 129 Lecturi recomandate / 136 Exerciții / 137 Capitolul 3. "Scoaterea în relief" și descrierea / 141 3.1. Scoaterea în relief / 142 3.2. Neutralizarea opoziției / 147 3.3. Planul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
unei anumite culturi, ca de pildă: o liturghie, o discuție de afaceri, o discuție între parlamentari în ședință publică, un flirt, un interogatoriu sau o pledoarie la tribunal, o discuție între medic și pacient etc.; 3) Contextul interacțional, care implică înlănțuirea actelor de limbaj (a acuza, a amenința, a mulțumi, a obiecta, a propune, a retracta, a sugera) într-o secvență interdiscursivă care se desfășoară conform unor constrângeri logice; 4) Contextul presupozițional, reprezentat de tot ceea ce este presupus de către interlocutori și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
posibil și care, ulterior, la proces, apare ca un martor mai puțin înverșunat. La fel de semnificativă este opțiunea lui Camus pentru perfectul compus, care prezintă acțiunile ca disjuncte, spre deosebire de perfectul simplu, care înscrie evenimentele punctuale într-un ritual narativ ce implică înlănțuirea lor logică. Optând pentru perfectul compus, Camus nu mai integrează faptele personajului unui șir de cauze și efecte; ideea de absurd este susținută astfel și prin această opțiune gramaticală cu certe valențe stilistice. Desigur, cele două planuri enunțiative pot alterna
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
evidențierea unor presupoziții, modul în care progresează informațiile în text de la elementul cunoscut (temă) la un aport de informație (remă); felul în care sunt folosite timpurile verbale; natura conectorilor dintre fraze (de opoziție, de cauză, de consecință, de adițiune, de înlănțuire temporală); organizarea textului într-o succesiune de fragmente complementare ce fac perceptibilă configurația spațială a textului (deschiderea sa: primul, unul, în primul rând, mai întâi; releul: celălalt, în al doilea rând, apoi; închiderea: în fine, în sfârșit, etc); propozițiile implicite
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lume și înscrierea partenerilor enunțării în discurs se întrepătrund. Or, literatura mizează enorm pe aceste detalii lingvistice, pe care un comentariu tradițional nu-și poate permite să le analizeze. În plus, reflectarea asupra enunțării permite trecerea bruscă de la text, ca înlănțuire de mărci lingvistice, la discursul literar, ca activitate reglementată de instituția cuvântului. Științele limbajului ajung astfel să joace un rol mai important decât în trecut în analiza literaturii; ele nu mai sunt doar un simplu element ajutător în procesul interpretării
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
feluri: fie ca personaj al "povestirii" ("văzui"..., "spusei"...), fie ca un element din "vorbirea" naratorului. Acesta din urmă este cel care își asumă responsabilitatea, de exemplu, a lui "poate" sau a lui "nu mai știu". 2.9. Perfectul simplu și înlănțuirea narativă După cum am văzut, în cazul "povestirii" nu există interlocuțiune și nici un adevărat trecut interpretat față de situația de enunțare. Combinația eu + perfectul compus, în schimb, ține de "discursul direct". Eul este corelat cu un tu implicit sau explicit; în plus
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
enunțării. Formele de trecut simplu reprezintă intervale temporale reduse la un fel de "punct" insecabil, juxtapunerea lor fiind interpretată ca o succesiune de evenimente care se sprijină, fără a se intersecta. La rândul său, perfectul compus este puțin compatibil cu înlănțuirea narativă. El prezintă procesele ca fiind disjuncte, trecute față de momentul enunțării și, în virtutea legăturii cu aspectul împlinit, statice, în loc să le orienteze către elementele care urmează. Astfel, El cumpără o prăjitură și luă trenul va fi interpretat ca o succesiune, în timp ce
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
autorului omniscient. Din acest punct de vedere, forța stilistică pe care o are Camus în Străinul este cu atât mai pregnantă. Preferând perfectul compus în loc de perfectul simplu, acest roman nu prezintă evenimentele ca pe actele unui personaj, integrate într-o înlănțuire de cauze și efecte, de mijloace și scopuri, ci ca pe o juxtapunere de acte închise în ele însele, dintre care niciunul nu pare a-l implica pe următorul. Or, această descompunere a formelor de continuitate narativă se potrivește perfect
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cu prezentul narațiunii și cu perechea perfect simplu / imperfect. Prezentul narațiunii ("Când imită o fată [...] ariei") este asociat cu o succesiune de fraze scurte, plasându-l pe cititor în poziția de martor direct la un ansamblu brut de acte cu înlănțuire problematică. În schimb, sfârșitul textului la imperfect arată o altă fațetă a naratorului: naratorul distanțat care descrie scena îndepărtându-se de ea. Putem deci distinge trei instanțe diferite ale naratorului: 1) figura naratorului care este și personaj, asociat cu prezentul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în text. De exemplu, fraza "Știa [...] în casă" formează un domeniu cu cea care o precede. Afirmațiile făcute în legătură cu perfectul simplu sunt valabile și pentru formele de perfect compus perfectiv, chiar dacă, după cum am văzut, sunt prea puțin propice construcției unei înlănțuiri narative. În următorul fragment din Străinul, repartiția între imperfect și perfectul compus se face ca și pentru perechea imperfect / trecut simplu: Am făcut câțiva pași spre izvor. Arabul nu s-a mișcat. Cu toate astea era încă destul de departe. Poate
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în starea lor primordială, prin fraze reduse la o sintaxă minimă, lăsând impresia unei veniri de la sine [...]. Diferența nu constă în faptul că monologul tradițional ar exprima gânduri mai puțin intime față de monologul interior, ci faptul că le coordonează, demonstrând înlănțuirea lor logică"220. Cu toate acestea, nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de revendicarea unui adevăr psihologic. Chiar dacă autorii pretind că regăsesc autenticitatea conștiinței în sine, textul lor se adresează totuși unui cititor și trebuie să fie inteligibil, să fie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
conversație nu se poate decupa la fel ca o povestire. Dacă o secvență se analizează pe două niveluri, aceasta se datorează faptului că ea nu este o simplă succesiune de fraze, ci o unitate globală. Cu siguranță, coerența rezultă din înlănțuirile lineare, dar și din constrângerile care trimit la întreaga secvență: este ceea ce numim dimensiunea configurațională a textelor. De pildă, într-o narațiune propozițiile sunt regrupate în cadrul unor unități mai largi, în măsura în care fiecare dintre aceste macropropoziții joacă un anumit rol în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
al narațiunii. Am putea să le repartizăm pe alte niveluri: Evident, aceste macropropoziții constitutive din diferitele tipuri de secvențe sunt articulări care nu se proiectează neapărat pe suprafața textelor. Unele pot lipsi și poate exista și o anumită încurcătură în înlănțuirea lor. O descriere, de exemplu, poate să organizeze prezentarea acelorași elemente prin diferite decupări. Din punct de vedere "configurațional", va fi vorba de aceeași schemă abstractă, însă textele concrete ar putea fi analizate în funcție de alte grile. În ceea ce privește descrierea, în capitolul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]