1,931 matches
-
se prelucrează fierul? învață-mă cum să supun acest blestemat metal”. Întâlnirea cu Satan A urmat o nouă noapte de zbucium și de muncă istovitoare. Din nou, Biscornet a încins focul. A luat o altă bucată de fier și a înroșit-o, până la incandescență. A bătut-o cu insistență și cu putere, dar și cu mai multă îndârjire, pe nicovala care scotea, parcă, gemete de durere. A început să strige, cu disperare: „Fier nenorocit, prefă-te în diavol!” îndată ce a rostit
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
vostru, sângele vostru va deveni la fel de pur ca sângele Mamei voastre divine Natura, ca spuma curată a râului în lumina soarelui, suflarea vostră va deveni la fel de pură ca mireasma florilor parfumate, carnea vostră va fi la fel de pură precum carnea fructelor înroșindu-se la vremea pârguitului printre frunzele copacilor, lumina ochilor voștri va deveni la fel de limpede și strălucitoare ca strălucirea soarelui pe cerul albastru. Și atunci, îngerii Mamei Naturi vă vor sluji din nou, plini de dragoste. Și suflarea voastră, sângele vostru
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
el, măcar pentru o clipă, bănuit sau Înțeles; dar, deocamdată, dinspre aripile sale vine o boare ca de dinaintea oricărui atentat. Și asta e sigur! În trupul său, de-a lungul venei Întunecate a rugăciunii, o morișcă de lemn macină versetele Înroșite cu sîngele macilor Întorși, pentru o clipă, dintr-o penitență a celor desculți, care vor fi odată bătuți În cuie pe lemnul căznit al unei flori de nu-mă-uita. Dar nu În zadar Își ridică el pleoapa, dar nu În zadar
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
uneltele geometrice. Între două maluri mă aflam. Între două nașteri ale pendulului. Între două ieșiri din pîntece. "...uite, dom-le, asta nu s-a mai văzut! De cum a ieșit din pîntecul mă-sii a tras aer În piept, s-a Înroșit și zbătîndu-se-n brațele moașei a intrat din nou În pîntec, trăgînd după el și mațul ombilical... Chiuia de fericire acolo- n burta mă-sii, răsuna burta mă-sii de chiotele de nuntaș ale pruncului, cum răsună-n biserică strigătele de
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
termine remiză. Acum nu mai existau decât "remize", eșecuri. De orice cauză mă apropiam, o transformam în impas iremediabil. Pe talgerele balanței dreptății nu era la sfârșit decât un pumn de nisip. Eram istovit după un asemenea proces. Cu ochii înroșiți de nesomn, jigărit, neras și abătut. Zile întregi umblam ca un câine plouat. N-aveam chef de nimic și nu mai vroiam să vorbesc cu nimeni. Mă simțeam într-o stare de disperare cumplită. A început chiar să-mi treacă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
calendar. Soarele răsărise la 6,17. A doua zi, urma să răsară la 6,16, cu un minut mai devreme. M-am sculat dis-de-dimineață și m-am postat la fereastră, așteptând. Fix la 6,16 soarele și-a făcut apariția, înroșind dunga orizontului. Ziua creștea lent și nimic în lume nu putea opri soarele să răsară la ora prevăzută. Dacă toate cobrele s-ar ridica întărîtate, n-ar putea intimida dimineața, oprind-o să vină, cu picioarele ei desculțe și albe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pentru toate astea. Nu se poate, ne spuneam, ca atâta sânge să curgă fără să fie răscumpărat. Și, într-adevăr, așa este. Nu se poate, n-ar fi drept să nu se tragă nici o concluzie din atâta sânge care a înroșit mereu podeaua eșafodului. Numai că ar fi prea simplu să arătăm doar spre cei care au hotărât moartea. Ei au putut hotărî moartea pentru că noi i-am lăsat să hotărască. Și atunci n-ar trebui oare, domnilor judecători, să treceți
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Salvării Publice, unde cu o noapte înainte Saint-Just își scria discursul, Robespierre a fost întins pe o masă cu o cutie de brad drept pernă. Îl credeau mort. Apoi, el a deschis ochii. Sângele îi curgea abundent din buza zdrențuită, înroșindu-i cămașa. Era fără pălărie și fără cravată, cu cunoscuta sa haină albastră, sfâșiată, și având una din mâneci aproape smulsă. Ciorapii de bumbac cădeau, răsfrânți, până la glezne. În starea aceea deplorabilă ajunsese în câteva ore cel care în ziua
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pleca la mare, m-am speriat din pricina unei hemoragii. M-am trezit în mijlocul nopții într-o mică baltă de sânge. Când am ajuns la baie, m-am îngrozit de-a dreptul, căci arătam ca un animal înjunghiat. Chiuveta s-a înroșit de la sângele care-mi curgea din nas și, la fiecare mișcare, stropeam lucrurile din baie. Faptul că era noapte, că nu știam ce să fac, îmi sporea și mai mult panica. După vreo jumătate de oră, am reușit, în sfârșit
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
un paraclis în care nu se poate intra. Fiecare se uită, pe rând, printr-o ferestruică. Pe peretele exterior atârnă un clopot de bronz, fără limbă. Asta e tot? mă întreb, cumva, dezamăgit. Jos, o pădure de stejar cu frunzele înroșite de toamnă. Dacă te uiți la ea, ai "rău de înălțime". Probabil, călugării se încălzeau arzând butuci din această pădure. Revin și, pe la mijlocul peretelui, descopăr un mic tunel pe care nu-l remarcasem la urcare. Cobor prin el și abia
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
deveneam, sub cerul senin, visători, pătrunși de farmec până în suflet iar de lene până în unghii. Într-o astfel de împrejurare a avut loc un incident. Dintre colegi cel mai timid era Carpinschi. Blond, șpanchi, când trebuia să vorbească, băiatul se înroșea. În fața profesoarei de desen de care toți eram îndrăgostiți, dădea un adevărat recital de fețe-fețe, bâlbâieli și cele mai desperate tăceri. Ce farmec neîntinat aveau femeile pe-atunci și cât de dureroasă ne era iubirea...! Noi, fiii de burghez, n-
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
detaliu din ceremonialul înmormîntării. Cu totul altceva m-a impresionat. Era o zi de toamnă târzie, cu soare blând, una din ultimele zile frumoase de toamnă, probabil. Lumina curgea ca un ulei galben pe coaja merilor rămași fără frunze și înroșiți de primele vânturi reci. Cum nu-mi dădeam seama că în acea împrejurare se cuvenea să fiu trist, mergeam prin iarba plină de frunze uscate, aproape fericit. Presupun că, încă de atunci, mă dovedeam sensibil la excitațiile luminii. Oricum, n-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
în pământ în sezonul ploilor, acționează ca un îngrășămînt miraculos; și că de aceea rododendronii au devenit uriași, oferind, pe străzile din Asybaris, o priveliște de basm uneori, în ciuda uscăciunii și a prafului, cu frunzișurile lor întunecate de secetă și înroșite de flori puternic mirositoare. În biblioteca Monseniorului, Julius n-a găsit nici o carte în care să se vorbească despre asemenea excepții. Și nici prin anticariate, în ciuda faptului că s-a dus de multe ori pe strada Cămătarilor, special în acest
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
săptămâni, ușa dintre sufragerie și camera mea s-a deschis pe neașteptate. Ironic și răutăcios, "unchiul George" flutura un plic alb, căptușit cu hârtie violetă. "Ce-i asta?" Am bănuit că era o scrisoare venită de la Sibiu și m-am înroșit, probabil, până în vârful urechilor. Socotisem că la acea adresă de pe strada Vasile Lascăr era și "domiciliul" meu. Am înțeles, însă, că mă înșelasem. Și îndrăznisem prea mult imagi-nîndu-mi că puteam să încep o corespondență. "Unchiul George" a închis la loc
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
dimineața și murdară după-amiaza, cu gulerașul alb scrobit și strălucitor, la fel ca toți ceilalți copii de la colegiul Inmaculado Corazón. Călugărițele veniseră toate din America de Nord și erau cu adevărat bune, cu excepția uneia poreclită Roșcova, care se Înfuria ușor și se Înroșea toată. Visau să aibă un colegiu nou, mare, modern, cu capelă și sală de festivități Într-un alt corp de clădire, complet separate, cu multe săli de clasă și curte mare cu gazon pentru un teren de fotbal, unde ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
un pumn de nisip și i l-a aruncat În față. „Ești o brută!“ strigă Martinto. „Nu mai văd nimic“. Se tot freca la ochi și Julius aștepta descumpănit, voia să-l vadă rîzÎnd, să glumească iar, dar grasul se Înroșea din ce În ce mai tare, ochii Îi lăcrimau și lacrimile se amestecau cu nisipul. Azvîrli sabia cît colo și porni orbește, furios, să caute apă. Julius dădu să se apropie de el, pentru a-l ajuta să se spele pe față, dar Martinto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Și lovind pe Preda pavăza îi strică! Mai mult mă enerva acea pată roșie care se lățea de la o zi la alta fără ca eu s-o pot opri, fără să pot face ceva. Parcă mi-o făcuse cineva cu fierul înroșit pe frunte, așa mă simțeam. Îmi pusesem eu niște comprese, o linsesem câte un sfert de oră, doar-doar o scădea - degeaba! Eram ofticos și mă păștea pre ven toriul, cum șoptise asistenta prea tare către Tovarășa, iar copiii auziseră și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
un defect, că, altfel, n-ar fugi așa fetele de el. Mai știi, poate... dar nu, el era un om întreg, ca toți oamenii, doar că era cam ... mut, adică nu prea avea inițiativă în relațiile cu sexul opus; se-nroșea ca un rac, limba-n gură i se lega și, gata! Încolo era un băiat bun: nu bea, nu fuma, era bun gospodar, bun meseriaș (e mecanic auto), avea (și, poate, mai are și azi) un ban pus deoparte. Singura
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
fericit că m aude căznindu-mă să spun ceva în limba mă-sii, face radios: Only English. Pe când “sporovăiam” noi așa, nu știu ce m-a făcut să mă uit la ceas, mai aveam cam șapte opt minute până la decolare. Gesticulez, mă-nroșesc ca un rac, cred că i-am trântit și vreo câteva de dulce în limba noastră (ce bine că nu m-a înțeles!) și-i repet în disperare de cauză: New York, New York. Englezul, tacticos, ia o foaie de hârtie și-
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
canadensis se așază pe râul dezghețat. Se adună pe insulele de uscat, hrănindu-se cu iarbă, bătând din aripi, chemându-se unii pe alții - primul val al unei evacuări în masă. Din minut în minut aterizează și mai multe păsări, înroșind văzduhul cu strigăte. Un gât se întinde prelung; picioarele flutură în urmă. Aripile se arcuiesc în față, lungi cât un stat de om. Rășchirate ca niște degete, penele înclină pasărea în unghiul vântului. Capul roșu-sângeriu se pleacă, iar aripile bat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ieșiți din comă. —E căcător de incredibil. A pățit-o fix omul care n-o merita. Rupp o apucă de cot. Băiatul nostru și-a luat-o destul de rău. Brațul ei se încinse de la încheietură în sus. Blestemul roșcaților: se înroșea mai repede decât un fazan jumulit. Își retrase brațul și-și netezi obrajii. Ar fi trebuit să-l vedeți săptămâna trecută. Nu-și putea controla tonul. Cain îi aruncă o privire lui Rupp: Femeia suferă, frate. Nu pune la inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
apelor peticită. Fața lui, plină încă de cruste, arăta ca un sâmbure de piersică de douăzeci și cinci de centimetri. Foarte bine, spuse Mark. Nu prea știam, dar poate bine ar trebui să fie bine. Bonnie râse, iar fața ei Camay se înroși ca sucul de cireșe Kool-Aid. —Oau! Ia auzi la el! Duane mi-a zis că nu poți să vorbești, dar te aud clar și răspicat. —Ai vorbit cu ăia doi? întrebă Karin. Ce le spun oamenilor? Arătăm bine, spuse Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
toate de aceeași formă și mărime. Nu putea spune dacă erau adevărate sau de decor până nu-și înfigea unghia într-unul dintre ele. În timp ce recepționera îi procesa cartea de credit, Weber răsfoi teancurile de broșuri pentru turiști. Toate erau înroșite de păsări cu moț purpuriu. Grămezi de păsări, cum nu mai văzuse niciodată. — Unde pot să mă duc să văd păsările astea? o întrebă el pe recepționeră. Ea păru stânjenită, de parcă lui tocmai i-ar fi fost respinsă cartea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cinci săptămâni și jumătate. Mi-am spus că mai bine mor eu decât să-l duc pe Mark aici. Dar a fost singura soluție. Crezi că-ți poartă pică pe chestia asta? Un vechi obicei: căuta mecanismul psihologic. Ea se înroși din nou. Pielea ei era ca o hârtie de turnesol. Arătă spre o fereastră din colțul clădirii. Un tânăr de douăzeci și șapte de ani, slab, de înălțime medie, îmbrăcat într-o bluză neagră de trening și cu o căciulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
deloc vorba de pâine. Îi turnă cafea proaspătă și se întoarse spre masa fermierilor. Se opri și se întoarse iar spre el. —Ești tipul cu creierul de la New York? Cel care a venit să-l vadă pe Mark Schluter? Weber se înroși. —Așa e. Cum...? — Aș vrea eu să am puteri paranormale. Învârti cafetierele pe lângă urechi. Nepoată-mea e prietenă cu băieții. Mi-a arătat o carte de-a dumitale. Mi-a spus că ești aici. Noi toți zicem că a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]