7,771 matches
-
suferea, ba chiar îl considera ca pe un fel de ,,oaie rătăcită", un trădător (nu era un cuvînt prea aspru!) al nobilității adevărate, se simțea totuși legat cu o mie de fire nevăzute și datorii sacre față de persoana acestuia. Văzuse întîmplător, pe cînd mergea la Miroși, în vizită la Marghiloman, avea un conac de vară în care se retrăsese nu atît din cauza bătrîneții și a suferințelor, cît din pricina uitării care îl acoperise cu totul, chiar dacă trecea agale pe Calea Victoriei, încercînd să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
terase, cea dinspre curte și cealaltă dinspre stradă). Cam În aceeași perioadă, ca după o epidemie florală, s‑a apucat să umple toată casa de desene cu motive florale. La această explozie a harului său pictural a ajuns cu totul Întâmplător. Nemulțumit - ca de altfel de orice lucru - de felul În care un ofițer pensionar, zugrav amator, i‑a văruit baia (cântând tot timpul Kozarčanka și bătând tactul cu mâna, care ajunsese numai pete de culoare, tata și‑a suflecat mânecile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Celionului, cu mâinile Împreunate pe piept, ca și morții, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor și câinele său pe nume Kitmir. Zăceau ca și morții În somnul morții. Dacă ai fi dat Întâmplător peste ei și i‑ai fi văzut În starea aceea, te‑ai fi Îndepărtat degrabă și ai fi fugit; dacă nu ai fi Împietrit de groază. OGLINDA NECUNOSCUTULUI POVESTIREA nu va Începe in medias res, brusc, ci treptat, ca atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care o căutați, domnule, „persoana care deține cheia tainei“, cum v‑ați exprimat cu prilejul acelei conferințe, se afla la câțiva pași de dumneavoastră. Evident că nu v‑o amintiți, fără Îndoială că nici n‑ați observat‑o. Și dacă, Întâmplător, ați remarcat‑o, probabil că v‑ați gândit că este una dintre acele doamne care se Înființează la conferințele publice pe motiv că ar dori să se instruiască - cum altfel ar pleca de pe această lume dacă nu și‑ar Îndeplini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
acțiunea de precunoaștere cu cea de necunoaștere“, după cum va susține Nina Roth‑Swanson, ci transpunerea lirică a șocului resimțit de Mendel Osipovici În momentul În care privirile noastre se vor fi Întâlnit, atunci, la redacția publicației Însemnări rusești (unde trecuse “Întâmplător și fatal“) de la Paris, Într‑o sumbră zi de noiembrie a anului o mie nouă sute douăzeci și doi. Și altceva, În poeziile sale din perioada emigrației, M.O. nu a poetizat „frustrarea“, așa cum susținea amintita doamnă, căci Întotdeauna a fost-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
smulse de pe bancă și privindu-l rămase mută de uimire. Asemănarea era izbitoare. Foaia de hârtie trecu din mână în mână în timp ce, nădușit, George se îneca în ploaia de priviri căzute grămadă asupra sa. Din ziua acea, de câte ori se întâlniră întâmplător la școală sau pe stradă, Luana avu impresia că George vrea să-i vorbească. Indiferent ce-a vrut să-i spună n-a făcut-o niciodată. * * * Vacanța care a urmat după cel de-al doilea prag al vieții ei, examenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
începură să bârfească pe la colțuri cum că una dintre fete trăiește cu prietenul ei. Ce fericire, gândi Luana, să locuiești în aceeași casă cu cel drag, să-l vezi zi de zi, să te bucuri de el necondiționat". Se afla întâmplător de față la o astfel de discuție. Marian venise cu bomba zilei: mama colegei îi prinsese pe cei doi în flagrant. Prietenul fetei o zbughise afară, uitând să se încheie la pantaloni. Râdeau toți de se prăpădeau și Luana se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fi opriți să dea în floare. Luana visa la facultate, la o lume necunoscută, în care fostul coleg de școală, cu toată mustăcioara lui, nu-și mai avea locul. Fotografia a imortalizat imaginea a doi tineri detașați de moment, adunați întâmplător pe foaia lucioasă. În seara ultimei zile de școală sună telefonul. Sanda ridică receptorul și ascultă tăcută vocea care-i vorbea. Apoi spuse: Bine, am să-i transmit. Se întoarse spre Luana: Era Vera. Renar vrea să dea la marină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ieșeau la suprafață privind închisorile și prigoana comunistă, Luana încercă să-și vadă de ale ei. Furat, ca atâția alții, de deschiderile înșelătoare ale momentului, Ștefan se lăsă de serviciu și încercă să facă bani în alt mod. O cunoscu întâmplător pe Marina Bumbescu, fostă profesoară de engleză la o școală generală, intrată, peste noapte, într-o afacere încâlcită cu o englezoaică. O înnebunea zilnic pe Luana cu ideile lui fanteziste, cu speranțele născute din imaginile minții, montate în a vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mâncat. A tăiat apoi tot bulzul de brânză Într-o farfurie și a Încercat să așeze bucățile ca și cum ar fi fost spițele unei roți. A băgat Însă de seamă că formau o miniatură de atol, ca buchetele de coral reunite Întâmplător pe fundul mării, așa cum le vedea când se lăsa plutind pe deasupra lor. Continuând să mănânce, a deschis caietul și a scris: LUCRURI PE CARE SĂ I LE SPUN LUI MARGARET tata purta o cămașă albastră când l-au ridicat e
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
alta, este necesar mult tact, multă răbdare, suferința poate lua forme grotești și de aici până la a decide să facă un pas disperat nu e decât un pas. E drept, nu reușiseră decât trei copii din oraș la facultate și, întâmplător sau nu, unul era fiu de doctor, altul de director de școală și altul de primar. Tatăl rămânea gânditor, cu privirea în gol. Ochii în înțepeneau pe globii oculari împânziți cu vinișoare roșiatice. Evita să pronunțe cuvântul examen. Poate asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
costa nimic, îl porecleau Urâciosul și se credeau împăcați. Poate intuiau că el este un punct nevralgic care poate oricând deveni dureros. Numai inginerul Marcu nu se mulțumea cu atâta, personajul îl incita, îl interesa chiar. Într-o zi, aflat întâmplător în birou la personal, voi să vadă cartea de muncă a urâciosului. Află cu stupoare că, pe lângă zecile de orașe pe unde peregrinase, că de fapt tânărul angajat nu mai era chiar așa de tânăr, avea 34 de ani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
rămas bun, s-au îndepărtat comentând între ei veseli. În urma lor, Ovidiu nu și-a putut ascunde un sentiment de ranchiună. Nu-i plăcuse perechea și, se pare că antipatia fusese reciprocă. După un timp, când îl reîntâlni din nou, întâmplător, pe Alexe, singur de data asta, omul se oprise dintr-un comentariu foarte animat, abia început și o întrebase împungând-o cu degetul maroniu în umăr: Apropos, ce mai face mica lichea sictirită? Și cum ea nu înțelese pe moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
izbitor, plăcut între ea și mobilierul casei, să fie capricioasă, să producă efecte. Poate soțul ei, Dimitrie ar fi rămas prezent doar în relatările amănunțite făcute de Fana, o figură totuși ambiguă, estompată, dacă nu ar fi venit cu totul întâmplător acasă. Fana l-a auzit urcând treptele, a sărit din fotoliu vioaie, i s-a postat în cale ca un paznic, cerând vama ce-i făcea liberă trecerea: un sărut pe obraz. Mulțumită, a aplecat capul și s-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Mojiciile tale nu mă mai supără. Intenționam de mult să trec prin piață ca să-mi cumpăr fructe. El își continuă interogatoriul strâns. Ai fost pe la el? Doar stă pe acolo. Nu. Nu l-ai văzut? Nu l-am văzut. Nici măcar întâmplător? Nici măcar întâmplător. Carmina îl privi răutăcioasă, zâmbind, biet sărman, de fapt îi urmărea cu respirația tăiată reacțiile. La un moment dat avu impresia că prinde un semn de slăbiciune. Atacă: Nu înțeleg, Ovidiu, cu ce drept toate întrebările astea? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu mă mai supără. Intenționam de mult să trec prin piață ca să-mi cumpăr fructe. El își continuă interogatoriul strâns. Ai fost pe la el? Doar stă pe acolo. Nu. Nu l-ai văzut? Nu l-am văzut. Nici măcar întâmplător? Nici măcar întâmplător. Carmina îl privi răutăcioasă, zâmbind, biet sărman, de fapt îi urmărea cu respirația tăiată reacțiile. La un moment dat avu impresia că prinde un semn de slăbiciune. Atacă: Nu înțeleg, Ovidiu, cu ce drept toate întrebările astea? Nu-ți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de seară ca să se culce cu gustul de țigară în gură, că tare-i mai plăcea! După amiază avea bilet la un concert simfonic. I-l dăduse Emilia, o colegă de serviciu care lucra la investiții. O întâlnise în cantină întâmplător. De regulă, Emilia nu călca prin cantină pentru că avea o deviză. Dacă timp de opt ore reușea să nu mănânce nimic, cura de slăbire era ca și asigurată. Dar auzise că în ziua aceea se servea ciorbă de burtă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
eveniment. Biblioteca uzinei se afla într-un alt corp de clădire decât birourile contabilității. Era foarte posibil să nu se întâlnească luni de zile cu Emilia. De altfel bănuia că femeia ar fi evitat-o. Dacă s-ar fi văzut întâmplător, Emilia și-ar fi scuturat coama și i-ar fi explicat: Fii sigură că la mijloc nu a fost nici o rea intenție. Dar Carmina prefera ea însăși s-o ocolească pe Emilia. Multe zile nici la cantină nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se pronunță Alexe. Da, probabil, le răspunse Carmina, dar după ce-ți petreci câțiva ani lângă un om te înveți cu felul lui de a fi și-ți vine greu să realizezi adevărul. Ovidiu era un om extrem de planificat. Dacă întâmplător îi rămâneau câteva ore libere, pur și simplu plesnea de plictiseală, nu avea plăcerea lecturii, el nu punea mâna pe o carte decât dacă îi deservea unui scop strict, apropiat. Se plimba ca un turbat prin camere, trântea ușile, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
date așa de puține, de la bun început, în relația mea cu Ovidiu, am pornit stigmatizată de această expresie a voastră care apoi s-a dovedit a fi, poate și prin sugestie, pas cu pas adevărată. Prieteni de-ai voștri întâlniți întâmplător, mi-au clătinat și mai mult încrederea, și ei puneau sub semnul întrebării poziția voastră. Atunci am avut certitudinea imposturii. Era mult mai comod să dispar, să mă îndepărtez, altfel mă plasam prea adesea în contradicție cu mine însămi, liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu multă atenție pălărioara grena pe cap. Moda o avantaja de data asta, sub borul pălăriei mai putea ascunde ravagiile vârstei. Avea un costum din cașà care se așeza foarte bine pe corpul ei suplu. Își trase mănușile pe degete. Întâmplător era foarte bine pusă la punct în ziua aceea, măi, ce înseamnă, parcă presimțise de dimineață posibilitatea unei schimbări în viața ei, poate chiar presimțise. El o aștepta lângă holul de la ieșire, părea oarecum absent. Sidoniei îi plăcea să coboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
folos cu ceva, spuse în cele din urmă și-și scoase batista să-și tamponeze buzele. Gata, băuse și ultima picătură de citronadă. Acum ce avea să mai inventeze doamna avocat Trofin? Domnul meu, m-aș bucura dacă vreodată, aflat întâmplător prin târg mi-ați da un telefon. Ce scenă prost jucată, se lamentă în sinea ei Sidonia. Cât de neinspirată am fost. Sigur că n-o să-mi dea nici un telefon, în fine, asta este. Cât de firesc mi se păruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vinețiu, porii contractați de răceală. Sunt ca o frunză în vânt, îi spuse după un timp lui Alexe, aproape plângând. El nu-i sesiză încordarea, miezul de dramă trăit de femeie și calm, imperturbabil, îi replică zâmbind cu ironie: Dar, întâmplător, bate un vânt prielnic, așa-i? Dinții îi erau parcă tot mai galbeni, aproape maronii. Sau numai hazardul ți le aranjează pe toate în viață? Scoase o țigară, consumă câteva bețe de chibrit până reuși să aprindă. Vântul i le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
oprită la recepție cerea cheia, i-a trecut prin minte că nici măcar nu știa cum îl cheamă pe bărbatul care avea s-o urmeze în cameră, desigur avea un nume dar nu-l reținuse... Îl întâlnise pe Trofin cu totul întâmplător. Era încălțat cu pantofi albi, sport, avea un mers foarte degajat, mișcări spontane: nu semăna deloc cu omul îmbrăcat în pijama, cum îl văzuse ea deseori, care-și târâia de colo, colo, papucii prin apartament. Acela părea un prizonier, prizonier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
al soțului ei, Asta contează, laureat cu Premiul BAFTA. Samuel Sharp și-a pus lacăt la gură când am adus în discuție acest subiect. «Lăură și cu mine ne-am despărțit de comun acorda, au fost cuvintele lui. Lăură, care, întâmplător, este a doua lui soție, asta după plecarea soției dintâi cu câțiva ani în urmă, cu cei doi copii ai lor cu tot...“ Ce-o privește pe ea chestia asta? Sau pe oricine altcineva? comenta Eleanor și continuă cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]