85,475 matches
-
aproape toți vinovații, niciodată Capesius nu se recunoaște vinovat. Neagă toate învinuirile, începând cu aceea de a alege bolnavii pentru moarte: "nu am participat deloc la trieri". Se disculpă invocând încrederea sasului transilvan în Germania: "am presupus că ceea ce se întâmpla la Auschwitz e legal, cu toate că mi se părea îngrozitor." Invocă disciplina de război, datoria urmată la ordin ("Dar eu nu aveam nici o putere să schimb lucrurile."), și recunoaște că îi erau bine cunoscute toate execuțiile prin gazare. Atribuie vina vremurilor
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
scoatem la iveală ce-i mai bun din noi înșine, dar și întâlniri care ne minează și care pot sfârși prin a ne nărui. Un individ poate izbuti să îl demoleze pe altul printr-un proces de hărțuire morală. Se întâmplă chiar ca înverșunarea hărțuitoare să se încheie cu un vertabil act de asasinare psihică. Cu toții am fost martori ai unor atacuri perverse, la un nivel sau la un altul, desfășurate fie într-un cuplu, fie în familii, în întreprinderi sau
Răutatea și prostia by Lucian Raicu () [Corola-journal/Imaginative/8418_a_9743]
-
Prin vorbe aparent anodine, prin sugestii - este efectiv cu putință să destabilizezi pe cineva sau, pur și simplu, să-l distrugi, și asta fără ca anturajul să intervină." Un individ pervers este mereu pervers." (Să înțelegem că asta ni se poate întâmpla oricăruia dintre noi - în momentele de furie, de exemplu. Precizarea "mereu" - sau "totdeauna" se asociază doar ea autenticei, constitutivei, organicei perversități). "Acești oameni nu se simt ca există decât încercând să zdrobească pe cineva - trebuie să-l înjosească pentru a
Răutatea și prostia by Lucian Raicu () [Corola-journal/Imaginative/8418_a_9743]
-
ce vor fi spunând, aflând același lucru, Radu Cosașu, Alexandru George, Barbu Cioculescu și atâția alți scriitori români împătimiți de București? De un București, desigur, din al cărui cuprins, măcar simbolic, Parcul Ioanid nu poate să lipsească. Dar s-a întâmplat în acest caz la fel ca în atâtea altele în care sunt vădite pornirile noastre de sinucigași culturali. Numele consacrate de istorie ale străzilor, ale parcurilor, ale piețelor publice le ștergem din scripte și din memorie ca și cum nu ar fi
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
În douăzeci de ani, va fi poate nevoie, pentru a o înțelege, de a recurge la memoriile bătrînilor și, în cincizeci de ani, la cărțile de istorie.” Au trecut de două ori pe atîția ani și lucrul nu s-a întîmplat, deși el a mai fost anunțat o dată, și mai aproape de noi, și nu de către oricine, ci de către E. Lovinescu și Paul Zarifopol. Oare ce explicație se poate da acestui diagnostic greșit? Nu (sau nu doar) una strict literară, cum am
Caragiale și noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13152_a_14477]
-
care nu este din piese ori din proză, ci dintr-un articol, Politică și cultură. Caragiale susține că în loc ca statul nostru, „tînăr” și „improvizat”, din epoca lui Cuza și Carol I, să fie „rezultatul natural al societății”, s-a întîmplat ca „societatea să fie produsul artificial al statului.” Și iată pasajul principal: „Neavînd așadar pe cine să-i impună lui reforme, se gîndește el mereu la dînsele; neavînd o societate, care să-i ceară ceva după nevoile ei, închipuiește el
Caragiale și noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13152_a_14477]
-
un prezentator român și unul grec (cel mai simpatic dintre toți, doar cu unele alunecări spre balcanismul folcloric), care râd cam tot timpul*) de propriile glume, dar, în primul rând, din motive misterioase. În paranteză fie spus, așa s-a întâmplat și cu Octav Cozmâncă la o conferință de presă când, după ce a spus prima și ultima anecdotă din viața lui și a început să râdă singur, ușor mirat, a fost promovat în funcția de președinte executiv al PSD - întâmplare cu
Ne-trezirea (bruscă) la... „realitatea TV” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13177_a_14502]
-
dacă o să-i placă filmul. Iar dacă nu-i plăcea nu putea face ca la televizor, să schimbe canalul sau să închidă, trebuia să rabde până la sfârșit, ori să plece. Și era mare păcat să plece de la mijloc, i se întâmplase deja de mai multe ori. De asta nu se ducea la cinema. La televizor se uita destul de mult, bineînțeles, dar mai tare îi plăcea să meargă cu tramvaiul. În loc să stea închisă în casă, umbla printre oameni pe străzi, dar fără
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
se schimbe legea, trăim într-o lume nesigură, și nu se putea ști niciodată. La fel era înspăimântată să n-o ducă la un azil. Familia putea să facă asta, dacă de exemplu ar deveni invalidă, dacă i s-ar întâmpla ceva rău, dacă ar trebui să decidă altcineva în locul ei. Da, de asta îi era frică. De moarte nu, sau cel puțin nu-i era foarte frică, deși cunoscuse câteva lucruri neplăcute în legătură cu ideea morții. Se gândea și la asta
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
mine, vorbea cu lucrătorii, si mai ales ședea de vorbă cu d. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindcă Ardeleanu era om citit, si fusese și la Paris, studiind să se facă avocat. * Când s-a Întâmplat nenorocirea că s-a Îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Șuțu, unde i s-a dat o cameră a lui, mai bună ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc și acolo, și mă duceam bucuros. Uneori veneau
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
larg deschisă, Palma monstrului ruginită Aplecându-se fioroasă Din creangă. În bătaia vântului Ca întâia oară m-am întrebat Ce gigant mânios suflă oare? Încotro pleacă norii, întins? Încotro zburătoare? Cum bunicul nu mai era, N-am aflat Ce se-ntâmplă cu focul care s-a stins... Margarete surorile soarelui, Macii sfetnici îmbujorați, Câte înmiresmate covoare De pomișor și de mușețel Le-am văzut acum iarăși îmbietoare, Iar drumeagul din sat De mii de ori străbătut Părea pentru prima oară atins
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
vă permit să faceți glume proaste pe socoteala mea, măgarilor!, că vă sparg capul!”), coroborate cu trântirea paharului și ieșirea „turbată” pe ușă sunt de natură să le inducă prietenilor sugestia că exemplarul camarad „a făcut-o”. Tot ce se întâmplă după conturarea suspiciunii că nefericitul casier are o lipsă importantă în gestiune este interpretat ca dovadă peremptorie a vinovăției sale: Anghelache nu ajunge acasă până târziu după miezul nopții, trimite vorbă familiei că va lipsi de la domiciliu până dimineața, nu
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
multe ori incomodă. Am vrea câteodată să scăpăm de ea. și actuala construcție europeană are anumite probleme cu istoria; e nevoie de un nou set de valori, de o nouă mitologie istorică, potrivită cu proiectul Europei unificate. - Nu știu ce se va întâmpla cu istoria. Noi, istoricii, abia dacă reușim să cunoaștem câte ceva din trecut. Ce să mai vorbim despre viitor ? Sigur, e normal să ne pronunțăm și asupra viitorului, dar de cele mai multe ori greșim. Însă am sentimentul că istoria nu mai joacă
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
eu nu sunt de acord cu tinerii istorici de astăzi, care evită arhivele. Este o bună școală, indiferent ce ajungi să faci după aceea. - Fiindcă v-ați ocupat de mituri, mi-aș permite să vă întreb dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă întâlniți cu “mitul Lucian Boia”. - Nu știu dacă există chiar un “mit Lucian Boia”. Există, poate, o mică legendă care, pe lângă alte aspecte ale ei, pornește și din faptul că public destul de des în străinătate. Unii își
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Un astfel de crez artistic sugerează poate un grad înalt de conștientizare a realului. Paradoxal, absența acestuia definește proza lui Răzvan Petrescu. Experiența trăită, incidentul banal și lipsit de orice sens - acesta e subiectul prozelor sale. În povestiri nu se întîmplă nimic, nimic semnificativ cel puțin. Realitatea se dezvăluie necontenit sub formă de șoc, un șoc existențial, atenuat de percepția care, ținută tot timpul la nivel acut, își pierde noțiunea propriei intensități. Naratorul traversează năuc și apatic orașul, coboară scări, cumpără
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
lucrează la o gură de canal. Comicul de limbaj, de factură caragealescă, e absolut fantastic, dar el aparține cititorului, nu naratorului, care rămîne tot timpul absent. Unul dintre muncitori descoperă un craniu și începe, brusc, fără să înțeleagă ce se întîmplă cu el, să recite fragmente din monologul lui Hamlet. Se hotărăște apoi, sub impuls fiziologic, să urineze în craniul întors, „pînă ce lichidul începu să se reverse prin găurile orbitelor. Ceilalți doi priveau fără vorbă, cu un zîmbet strîmb“. Răzvan
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
se instalează o poezie tulburătoare a luminii, a imaginilor, a anotimpurilor, a gesturilor personajelor, o poezie care vine și din convenția teatrală în care se joacă. Și care este respectată dumnezeiește. De fiecare actor în parte. Miza filmului! Ce se întîmplă te surprinde la fiecare pas - și de asta impactul este teribil - pentru că nimic nu anunță atîtea fapte cumplite. Nimic nu scoate ochii că acolo se petrec grozăvenii și crime. Dar tu, spectatorul, le simți, te încarci, ești năuc... În premiera
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
cele mai crase în relațiile umane, reale, concrete, palpabile, de zi cu zi, de noapte cu noapte, alienarea comunicării și, implicit, a valorilor ce mențin echilibrul societății. Vă sună cunoscut, nu? Părinții nu mai au de mult sentimente, sexul se întîmplă, cînd se întîmplă, ca o uzată bifare de acțiune. În rest, nimic. Tatăl devorează pur și simplu ziarele, aproape non-stop, ca o unică și supremă acțiune. Cititul îl scoate din realitate, din gesturile și grijile simple, în fond, elementare, și
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
în relațiile umane, reale, concrete, palpabile, de zi cu zi, de noapte cu noapte, alienarea comunicării și, implicit, a valorilor ce mențin echilibrul societății. Vă sună cunoscut, nu? Părinții nu mai au de mult sentimente, sexul se întîmplă, cînd se întîmplă, ca o uzată bifare de acțiune. În rest, nimic. Tatăl devorează pur și simplu ziarele, aproape non-stop, ca o unică și supremă acțiune. Cititul îl scoate din realitate, din gesturile și grijile simple, în fond, elementare, și-l suspendă, fals
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
ea, și protecția maternă. Lumea și viața în general există destul de relativ, în gesturi mici, devitalizate, anemice, apatice. Și atunci, Kurt, fiul lor și fratele Olgăi, preia conducerea. Își seduce incestuos sora, își construiește o lume separată, în care se întîmplă lucruri șocante, tulburătoare, își ucide, finalmente, părinții. În spectacol, Felix Alexa îmi vinde, într-un fel, pontul de la început prin atmosfera pe care o creează muzica, luminile. Poate ar fi ținut și opțiunea asta. Cu o singură condiție: jocul actorilor
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
parte de legături primejdios de frumoase, de trainice, care te însoțesc necondiționat și pînă la capăt, ca un alai de Curte. (Curte de altădată, bineînțeles...) După ora 14.00, am început să mă pregătesc pentru ora 16.oo, cînd se întîmpla lansarea seriei “Dilema veche”. Îmbrăcîndu-mă, îmi amintem cu drag cum ne-am strîns acum zece ani, cu mic, cu mare, la Fundație, să fim alături de echipa și de proiectul numit “Dilema”, cu Pleșu director, cu nume mari și cu prieteni
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
prin noi, Marele Anonim se exersează, încercând să se recunoască în materia pe care a creat-o... Un cusur al firii umane e să vâneze și uneori să și găsească, fie și într-o capodoperă, ceva anormal... Cum mi se întâmplă mie acum, așezat pe etrava Corăbiei, privind de jos în sus, de sub Fustele Victoriei din Samotracia. Contemplând buricul ei de marmoră desvelit din cauza vitezei, picioarele de marmoră, pulpele puternice reliefate de vălurile agitate, încremenite de însăși iuțeala atinsă a Sborului
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
etrava Corăbiei, privind de jos în sus, de sub Fustele Victoriei din Samotracia. Contemplând buricul ei de marmoră desvelit din cauza vitezei, picioarele de marmoră, pulpele puternice reliefate de vălurile agitate, încremenite de însăși iuțeala atinsă a Sborului informațional... Cum mi se întâmplă mie acum, vreau să spun, să mi se pară că pulpa dreaptă a Statuii ar fi fost greșit dispusă, cu îndoitura genunchiului înainte și cu genunchiul, propriu-zis, îndărăt... Nu îndrăznesc să apelez la nimeni. Să vadă ori să confirme eventuala
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
om o exercită asupra altui om. De la începutul și pînă la sfîrșitul filmului, Flo îl deposedează pe Niki de absolut toate valorile fizice, morale și spirituale care constituie sistemul său de referință (din nou microcosmosul reproduce macrocosmosul: nu asta se întîmplă, în bună parte, cu lumea românească de după ’89? -n.n.), imaginea despre sine, sau conștiința propriei demnități, cum o numește Dostoievski”. Expresia lui Victor Rebengiuc, cel de acum, din finalul lui Niki Ardelean, îți amintește, o frîntură de secundă, de
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
pregătește de ultima - de fapt de prima! - lui misiune eroică). Parafrazîndu-l pe Kundera (evocat și de Pintilie, în “Bricabrac”), s-ar putea spune că noul film, Niki Ardelean, nu examinează realitatea, ci existența. “Iar existența nu este ceea ce s-a întîmplat, existența este cîmpul posibilităților omenești, tot ceea ce omul poate deveni, tot ceea ce este capabil. Romancierii desenează harta existenței”... Pe harta existenței desenată de Pintilie, descoperi “normalitatea” care ucide, și deșertul (un masculin pentru deșertăciune) Înspăimîntătorului Cotidian. Uneori, în momentele lui
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]