1,988 matches
-
În șir, spune el, de două ori mai mult decît a fost nevoie ca să-l Înfrîngă pe Noe. Profitînd de vremea cea bună, Wakefield se plimbă pe faleză. Înainte de noul boom economic, locul era Împînzit de figuri sumbre, de baruri Întunecoase, fetițe la lucru, librării anarhiste. Nimic din toate acestea nu mai există: nu tu șantane, nu tu indieni, nu bețivani, nu curve, nu marinari - plictiseală de moarte. Restaurante strălucitoare se Înghesuie pe malul apei oferind „fusion cuisine“: simplitate asiatică, ierburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
improvizate și amuzante Îi ridicau moralul, adevărat tonic pentru suflet. Dar acum, de abia dacă vede clădirile familiare de pe stradă; știe prea bine care fațade ascunde hidoase renovări suburbane și unde se Îmbină podul cu noua bucătărie, lăsînd o hrubă Întunecoasă, perfectă pentru un acrobat de talie mică. Poate spune din Înclinarea unui acoperiș unde se ascunde o cameră uitată În timpul ultimelor partiționări ale spațiului. După ce a trecut În revistă strada, intră În cafenea și se așează la masa din colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
spirtoase și un judecător la tribunalul municipal. Discută despre o autorizație de desfacere a băuturilor alcoolice pentru un nou bar, vorbind chiar pe deasupra capului lui, ca și cum el nici n-ar fi acolo, și poate că nici nu este. În camera Întunecoasă și plină de aburi, este invizibil cu adevărat, Împlinirea finală a dorinței lui de-o viață de a dispărea din lume. Într-o bună zi prinde o frîntură de conversație cu informații tulburătoare. În cîteva zile, primăria va efectua operația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
vocea Marianei, de pe buzele Cybellei. Wakefield pare să cadă pe gînduri. — Vreau o casă care să fie mobilă, dar staționară, situată Într-un loc sigur, fără frontiere, cu oameni iubitori de pace. Redbone Îl fulgeră cu privirea dintr-un colț Întunecos. — Vreau și eu o casă din asta, spune barmanul. — Hm, vrei să trăiești Într-un paradox, observă Cybelle. O să trăiești singur În casa asta sau te imaginezi alături de o femeie frumoasă? — Femeile Înțeleg bine paradoxul, adaugă Franțoise, un pic ironic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
secundă mai mult decât s-ar fi cuvenit. Stevie cea sobră, care obișnuia să poarte o gamă de fuste identice și bluze din materiale sintetice nu prea apetisante, arătând toate de parcă ar fi fost lăsate mult timp într-o cameră întunecoasă, și pantofi fără fasoane cu dresuri groase, roși ca o fetișcană la prima ei petrecere. — Bine. Cel puțin până să văd asta. Le întinse un exemplar din Express. Spre furia lui Fran, căreia nu-i veni să creadă, pe prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
înflorat. — Unde-i tata? — În biroul lui. Cina e gata în zece minute. Maică-sa se întoarse la teritoriul ei impecabil din bucătărie. Să intre în biroul tatălui ei era ca și cum ar fi intrat într-o altă lume. Încăperea era întunecoasă, luminată doar de veioze micuțe, dar întunericul era plăcut și primitor. Tatăl ei detesta lumina care venea din tavan. Pereții de un verde intens gemeau de cărți, iar lângă un radiator în formă de scară stătea un fotoliu antic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
următoarea. Mă uit în jos la picioarele mele și-mi văd ghetuțele din picioare, în spate simt ghiozdanul care mă incomodează la mers. Și cum am intrat în prima casă de copii. Am coborât pe niște scări înspre un vestiar întunecos. Am stat până la 16 ani la casa de copii. Mama a încercat să mă ia de la internat însă eu nu m-am integrat în noua familie care și-o întemeiase și astfel am fost reinternat în alt orfelinat, în străulești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mierle. De jur împrejur era un gard viu de porumbari. Cu un băț a despicat coama unui tufiș plin de țepi. În spatele lui se vedea o intrare întunecată. Mi-a făcut semn să-l urmez. După o bucată de drum întunecoasă, abruptă și alunecoasă, am zărit, la capătul unei scări de piatră surpate,o lumină verzuie, ca aceea ce se vede când înoți în apa adâncă a râurilor. Am coborât până ce-am ajuns într-o încăpere mare cu tavanul de cărămidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spre Spina. Doar picioarele continuau să ne facă probleme. Pe la asfințit, am ajuns. Adăpostul ce ne-a fost rezervat semăna cu un grajd. Spre norocul nostru, mai aveam încă de-ale gurii, drept care ne-am potolit foamea într-un ungher întunecos. Pentru o para și jumătate, ni s-a permis să dormim pe jos, pe niște paie. În preajma noastră, câteva mutre schimonosite se uitau la noi, prefăcându-se că moțăie. - Dormim pe rând, e mai bine așa, am propus, și Gundo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu Gundo făcuserăm adevărate răni la picioare, și fiecare pas era pentru noi o tortură. Observându-ne mersul chinuit, Bovo ne-a spus: - E pericol de infecție. Dacă-i așa, gata cu călătoria voastră. Astfel, luând-o pe-o cărare întunecoasă, îngustă, alunecoasă, mai rea decât cele pe care le străbătuserăm până atunci, am ajuns la o baltă de izvor. În timp ce Gundo umplea burduful cu apă, Bovo a început să smulgă din pământ și de pe trunchiuri de copaci smocuri de mușchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îmboldim să alerge. Erau slăbiți și hămesiți, unii aveau febră, iar alții, înțepături de insecte ce se infectaseră. A fost nevoie de o noapte întreagă să ajungem la destinație. Mergeam unul după altul în tăcere spre nord, printr-un codru întunecos. Nu pricepeam cum putea să se descurce călăuza noastră pe o potecă nu mai largă de doi pași, la lumina semilunii ce de-acum apunea. Ne-a adus într-o poiană cu câteva colibe, unde mai tare decât oricare alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să se-nchine la trecerea cortegiului. Și ulițele satelor, pe timp de noapte, au fost luminate de torțe. Exista în Gargano un munte numit Drion, adică stejar. De-o parte se mărginea cu orașul Siponto, iar de cealaltă, cu codri întunecoși; acum toată lumea îi zicea Monte Sant’Angelo, deoarece găzduia un loc considerat sfânt de longobarzi și de romani. Faima sa începuse prin anul 490, când unui negustor de vite care-și căuta pe acel munte un taur rătăcit i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
geamurile. Cum se putea ca femeia aceea neînfricată, care se aruncase În urmă cu o oră În mijlocul traficului de pe autostradă pentru a opri un taxi, să fie aceeași femeie cu soția lui dulce care Își petrecea zilele Într-un apartament Întunecos din Torre Spaccata. Așteptându-l acompaniată de muzica unui radio și de o fetiță de doar câteva luni - o creatură misterioasă, cufundată Într-o moleșeală animalică, moale, de spumă, caldă, avidă și mută. Soția aceea dulce care atunci când el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Tempesta mușca dintr-un alt sandviș - făcând inutilă acțiunea nesănătoasă a pastilelor de slăbire, care ar fi trebuit să-i atenueze senzația de foame -, simțea cum se scurge din el orice Încredere și orice speranță, cufundându-se Într-o tristețe Întunecoasă. De zece ani trăia o viață mutilată. Viața lui și cea a iubitului său se intersectau pentru câte o cină sau o noapte furată rutinei unei căsnicii, pe care Dario se Încăpățâna să o considere fericită. Uneori avea cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
existențiale. Din ce În ce mai implicat În rolul pe care-l juca, din ce În ce mai puțin liber și din ce În ce mai puțin dornic de a se elibera. Iar Sasha nu mai avea douăzeci și trei de ani, ca În seara aceea când Îl Întâlnise - Într-un gang Întunecos din Veneția, unde Dario venise pentru a lua un interviu unui skin head care dăduse foc unui vagabond. Nu mai avea trupul zvelt al lui Tadzio și părul lung până la umeri. Acum era greoi și Își pierdea firele de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de a-i veghea. De prea multe ori o făcuse alături de Emma. Când se Întorceau acasă, târziu, după vreo cină cu prietenii sau după câte o ieșire cu mașina pentru a avea parte de o partidă de sex În parcările Întunecoase dintre Verano și scările de la San Lorenzo, el și Emma Își dădeau jos papucii pe palier, Învârteau cheile Încet, ca doi hoți, traversau holul În vârful picioarelor, și când deschideau ușa camerelor lor, Își țineau respirația. Îi priveau dormind, cufundați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lipsită de agresivitatea ostentativă din proza ultimei generații, se desfășoară după tonul unui creator binedispus. Așa se face că în fireasca și crâncena luptă pentru supraviețuire, apar ființe ciudate, care se mișcă lejer printre filele timpului. Glolele răsar din pivnițe întunecoase, morgonii parazitează sufletele melancolice, iar fantomele (preferatele mele) plutesc risipite peste furnicarul vieții. Toate aceste personaje au rolul unor martori narativi care înregistrează în tăcere conflictul epic, sunt un fel de memorii a căror acțiune te aștepți să înceapă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
apoi întrebase brusc: Unde mergem? - Hai că te duc unde suntem noi trași. Și-l dusese într-o curte mare, cu servitori care alergau fiecare după treaba lui, și de-acolo intraseră într-o odaie din dosul casei, o încăpere întunecoasă, cu pereți de lemn vechi și grinzi groase, în care era o masă rotundă, nu mai înaltă de jumate de metru, încărcată cu mâncare și băutură. Ioniță începuse să-i povestească despre Talpă, despre drumurile lor de noapte, despre fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Vine furtuna. Rămânem noi - doi eroi. Pastel Cuprind cu privirea o-ntindere Secată de apă. Prin gropi cerne iarna Ca tropot al apelor șoptind În glas de clopot. Acum, cu poruncă, te-arunci în fum Pe drumul târziu. Bucium pletos, Întunecos semn al pământului în vânt, Măsoară clipele. E ceasul vecerniei... Fior Să fi fost real? Vis cumplit... Vreau să uit! Mă plimb pe coridoare. Vine noaptea. Vârtejul acela mă prinde din nou În ghearele sale. Mă tem. Deodată apare o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
din cofiță, Nici otavă din căpiță Și nici cin`să te laie, Mioriță bucălaie! Oare lupii mi te-alungă De n-ai stână și nici strungă, Nici cioban să te păzească, Și din fluier să-ți doinească? Și în noaptea-ntunecoasă De pe-o culme mai stâncoasă, Bufnița să buhăiască Și răul să-l prevestească. Moartea ce avea să vină Înainte de cu-ziuă. Ce-i cu turma, De-i pierzi urma Și a jale zbiară-ntruna De parc-ar veni furtuna
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și emotiv. Fire timidă și retrasă, își petrecea majoritatea timpului prin grădină, admirând florile gingașe și meditând la cărțile de filozofie cu cititul cărora se îndeletnicea cât era ziua de lungă, iar fratele său colinda munții înalți, pădurile stufoase și întunecoase alergând cu patimă în spinarea calului său neînfricat împreună cu care colinda de-a lungul și de-a latul împărăției. Băieții creșteau văzând cu ochii și iată că părinții lor înaintați în vârstă încă de când au venit ei pe lume, ajunseseră
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Copiii vor trebui să aștepte o altă iarnă, în care, poate, omul lor de zăpadă va reveni. Burcă Roxana, clasa a V-a Colegiul de Științe „ Grigore Antipa” Brașov profesor coordonator Obreja Rodica-Ioana Comoara din întuneric Sunt într-o încăpere întunecoasă unde e umezeală și destul de frig. Caut întrerupătorul și aprind becul. Lumina pâlpâie palidă. Inspectez camera câteva minute și îmi dau seama că sunt intr-un beci... mai exact, beciul casei bunicii mele. Analizez cu privirea fiecare colțișor și tocmai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
atât de frumoasă încât stelele și luna surâdeau la vederea ei și soarele era invidios pe strălucirea fetei. Un zmeu de pe tărâmul Nicăieri auzind de minunata prințesă a hotărât să o rărească pentru a deveni regina sa. Într-o noapte întunecoasă, când luna și stelele erau acoperite de nori groși, acesta a intrat pe fereastră în camera ei, a luat-o încet în brațe și ajutat de-o zgripțuroaică au zburat spre Nicăieri. Prințesa, trezindu-se, începu a plânge și a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
frigul, cu neputințele și cu limitele unui trup firav, necălit. Încet, foarte încet, ajunge destul de sus. Cu cât înaintează, cu atât vântul suflă mai tare. Violetta îl simte dușman nemilos. Îl iartă, îl acceptă, îl înfruntă și urcă. O peșteră întunecoasă cu țurțuri ascuțiți precum niște săgeți i se arată la câțiva metri. Strânge din dinți și, cu un efort care îi paralizează neputința, ajunge în dreptul găurii. Oboseala o doboară. Nici gând, nici rugăciune, nici speranță în glasul și în gândul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Frunzele lungi, subțiri erau de un verde crud iar rozul din petale se amesteca cu mici dungi fragede. Pe una din lalele, au rămas două picături de rouă. ”Oare lalelele plâng?” mă întrebam în sinea mea. Sala de clasă era întunecoasă, mohorâtă, ca un nucleu ce aduna toată melancolia generațiilor, tablourile de pe pereți își pierdeau farmecul, deveneau deja vulgare iar lalelele, erau singurul punct briant din tot peisajul obscur. Clanța s-a mișcat, ceilalți s-au așezat la loc iute, iute
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]