KorAP: Find »[drukola/base=ședea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...267 >

6,670 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

când mânca, firicele mici de unsoare sau sos, bucățele minuscule de morcovi, foițe de pătrunjel îi rămâneau făr-a prinde chiar de veste în curba pronunțată a bărbiei, atrăgând observațiile mânioase ale soțului, om foarte pedant. Mai în dreapta Drăguțeștilor, aproape de Vodă, ședea vel-logofătul Samoilă, marele strateg al acelor timpuri, cu fiica sa Despina. întrucât, după două-trei încercări de a nimeri centrul farfuriei, vel-logofatul renunțase la mâncare, cei din preajmă îl ascultau respectuos cum povestește, străduindu-se din răsputeri să nu facă zgomotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
care, fiind mic, trecuseră toate săgețile. Abia după ce i-am numărat pe ceilalți, ne-a apucat spaima: erau 600, nemaisocotind caii. Episodul 87 îN CARE POVESTITORUL, FOLOSIND TEHNICA ROMANULUI DORIC, ARATĂ UNELE GÂNDURI ALE PERSONAJELOR Nu departe de bi-vel-logofatul Drăguțescu ședeau, cum se și cuvenea, mitropolitul Nazazarie, preacuviosul Metodiu, vistiernicul Ximachi și Iovănuț. între două înghițituri lungi de pelin care-i provocară o imperceptibilă expresie de mulțumire, mitropolitul se întoarse binevoitor spre Metodiu. — Am auzit, cuvioase, c-ai fost la papistași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
poveștii în favoarea construcției, întorcându-ne către - vă mai aduceți aminte? - Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul Broanteș și frumoasa țigăncușă Cosette. I-am lăsat ieșind călare din Țarigrad, oraș înfrățit firesc cu multe așezări nord-dunărene. Nu-i vom regăsi tot călare, ci șezând pe puntea corăbiei „Daimonia” aparținând grecului Ianis, unul din cei mai citiți negustori din Corint, a cărui iubire pentru Platon se vedea până și în felul cum umbla pe punte: măsurat, îngrijit, fără să se clatine. De altfel, cala corăbiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
nimerească gura Niprului, iar mai în spate, din aer, un stol de gâște sălbatice vâslind cu nădejde, spre bălțile mănoase din Pașalâcul de la Buda. Episodul 93 DESPRE SACI, STOICI ȘI ELEAȚI Și cum vă spuneam, cei patru eroi ai noștri ședeau pe punte. în special Cosette ședea atât de frumos cu vițele negre de păr fluturând în bătaia fumului pipei spătarului Vulture, încât un marinar mărunțel numai mușchii și osu’, ce căra înspre pupă un sac umplut cu stoici și eleați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
spate, din aer, un stol de gâște sălbatice vâslind cu nădejde, spre bălțile mănoase din Pașalâcul de la Buda. Episodul 93 DESPRE SACI, STOICI ȘI ELEAȚI Și cum vă spuneam, cei patru eroi ai noștri ședeau pe punte. în special Cosette ședea atât de frumos cu vițele negre de păr fluturând în bătaia fumului pipei spătarului Vulture, încât un marinar mărunțel numai mușchii și osu’, ce căra înspre pupă un sac umplut cu stoici și eleați, avu trecând pe lângă țigăncușă intuiția că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
găleata în pivniță. Iapa, cum mă simte, unde nu-mi dă una cu copita drept în frunte, c-am zăcut cu unchiu tot Postul Paștelui. De-atunci urăsc toate femeile. Episodul 96 LA PRORA Câtă vreme spătarul Vulture și Cosette ședeau la pupa și încercau să treacă prin vorbe peste osebita lor origine socială, Barzovie-Vodă și tăcutul Broanteș stăteau la prora aplecați peste bord, aruncând pradă peștilor tot amarul și toată fierea pe care o adunaseră în cursul acelor năcăjite zile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-l vedem pe Ramza-pașa descoperind în ciorba de potroace un cui de opșpe, plutind deasupra palatului, mai sus, tot mai sus, vedem Iașii cufundați în întuneric, drumurile hrintruite ale Moldovei, o mănăstire, un codru, un mic foc de tabără unde șed doi haiduci cu niște tîrsoage de barbe cât badanalele mărturisindu-și unul altuia păcatele, urcăm, urcăm mereu, rămânând o clipă la înălțimea celor 99 de episoade de până acum și aruncând în urmă o privire: făcut-am bine? N-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
laudele noastre, desigur, ar mâhni-o peste măsură. Episodul 101 DIN NOU PE CALE Din jale s-a întrupat înțelepciunea poporului și nu altul trebuie să fi fost procesul complex ce-a dus la ivirea acestor vorbe aparent neutre: „Călătorului îi șade bine cu drumul!”. Căci iată-i din nou pe bunii noștri călugări, rotofeiul Metodiu și rășchiratul Iovănuț, pășind cu tristețe peste hotarele Moldovei și luând-o ocolit spre Râm, prin deluroasele ținuturi polace. De ce pe-aici? O vom afla mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
stăteau de vorbă oameni harnici, gospodari, rumeni la față și prietenoși la chip. Merseră cei doi ce merseră până dădură într-un fel de piațetă unde se zărea imediat clădirea hanului. Piațeta era pustie: doar pe treptele hanului se vedea șezând și ținându-și capul în palme un om; după haine, părea a fi chiar hangiul. Când se apropiară băgară de seamă că omul plângea de ți se rupea sufletul. Tușind stânjenit, Metodiu zise: — Ave, homine! Morituri te salutant! — Proșe pane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
care de obicei în asemenea împrejurări nu tac, stăteau acum țepene și se uitau cu ură spre ușă. Să vedeți că iară ne dă varză - spuse deodată mohorât unul din cei mai slabi comeseni, un lungan cu mustață rară ce ședea exact vizavi de Metodiu și vorbele lui căzură greu, ca o amenințare. Femeile își făcură repede cruce. — Sau spanac - continuă sumbru lunganul. Vedeți că nu ne-a pus cuțite. Instinctiv, cu toții, se uitară la tacâmuri: într-adevăr cuțitele lipseau, erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
în ochi, spătarul Vulture, cu nările umflate de aerul blând al Moldovei de Jos, tăcutul Broanteș, cu un roi de endecasilabi rotindu-i-se fără-ncetare printre aliterații în cap, și țigăncușa Cosette, cu tot ce are neamu-i mai frumos, șezură și ținură sfat. La picioarele lor, șăgalnic și somnoros susura plin de știuci Siretul, gândi rapsodul Broanteș. — Iată-ne acasă! - suspină Barzovie-Vodă. O, ce n-aș da să pot rămâne mereu pe pământul acesta! — Păi, dă tribut, Măria-Ta - zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
de pe care se culesese orzul, poteci pietruite pe lângă parcelele de barabule, sperietori îmbrăcate turcește în mijlocul cânepei și căzăcește în mijlocul ovăzului și altele și altele, de nu te mai saturai privind. La o răscruce de drumuri, dădură peste un țigan bătrân șezând picior peste picior într-un jilț domnesc înalt, cu spătar. Lângă jilț era un par în vârful căruia, pe o scândură bine geluită, stătea scris cu frumoase litere chirilice: „Arde-mă, dar dă-mi un galbân”. — Noroc, faraoane! - zise spătarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
tău e jilțul ista? îl iscodi spătarul. — Eee - făcu celălalt - dacă era al meu de mult l-aș fi vândut. Ce să fac eu cu asemenea jilț? Nu-i al meu, e-al boierului. — Și boierul te-a pus să șezi în el, aici, în crucea drumurilor? — Da, dânsul - încuviință țiganul. — Păi de ce? Păi pe-aicea trece multă lume, e drum umblat: negustori, boieri ca dumneavoastră, oșteni, răzăși cu stare. O dată a trecut și Vodă. — Și tu ce faci aici? — Păi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
că nici nu se trezise din somn în timp ce Vodă asudase pleznindu-l pe unde se nimerea. Gâfâind, Vodă se lăsă pe un divan din care ieșeau câlții. — De ce bei tu, mă Vasâle? - întrebă el potolit, ștergându-și sudoarea de după ceafă. Ia șezi tu colea lângă mine. Vasâle se așeză cu grijă. Nu ești mulțumit de mine? - zise Vodă. Nu trăiești tu bine acilea? — Ba trăiesc, bogdaproste - zise feciorul, brusc trezit. — Ți-am greșit eu cu ceva? - continuă Vodâ. Te-am pus la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
se dă unui sat foc din trei părți, cum se săgetează din goana calului, cum se saltă, din aceeași goană, femeia în șa fără s-o vătămi prea tare și câte și mai câte, lucruri care nu se pot învăța șezând pe prispă. Pătrunseră în stepă. Bătrânul, călărind în frunte, își simți nările înfiorate de aerul proaspăt al serii. Sângele începu să i se miște mai iute, trupul parcă-i întinerea. Se aplecă spre oblând, desprinse plosca și trase o dușcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
m-ați întrebat dacă vreau să mă duc în altă țară? — Măria Ta - se plecă la urechea lui Barzovie spătarul Vulture, văzând înflăcărarea nelalocul ei a domnului - n-o lua chiar așa... Țara e mică, dar dorința ei e mare... Șezi și matale mai blând... Episodul 197 A DOUA VENIRE A LUI BARZOVIE-VODĂ îN SCAUN (IIÎ — Să știți, dragii mei - zise Barzovie-Vodă către boieri - că mi-ar fi foarte ușor să vă iau capetele. Te credem, Măria-Ta! - încuviințară boierii. — N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ce-au venit și vin peste noi neputându-ne totdeauna, din motive lesne de înțeles, împotrivi cu fapta, ne-am împotrivit cel puțin cu vorba. — într-adevăr, în anumite împrejurări e singura soluție - spuse papa. Dar ridicați-vă, dragii mei, ședeți și ziceți-mi ce pricini v-au făcut să bateți atâta cale? — Dintru bun început vreau să spun, sanctissime - zise Metodiu după ce se așezară pe scaune - că pricinile care ne-au adus în fața sfinției voastre nu se leagă în nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
că Grigorie al XV-lea îi încuviință rugămintea, Metodiu căzu în genunchi, dând să apuce mâna fină, cu degetele lungi, ușor pătate de cerneala deselor, dar necesarelor pentru acele vremuri bule papale, însă sancta persoană îl împiedică, ajutându-l să șadă din nou pe scaun. — Nu e nevoie, padre Metodiu - spuse zâmbind papa. Am facut-o pentru că în vinele noastre curge același sânge. Pot eu oare să-mi las frații în bezna pe care o aduce răsăritul? Nu pot. — Sanctissime, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
pe bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț. Lângă peretele opus geamului înalt, îngust, erau puse cap la cap două paturi solide, cu baldachin pe ale cărui mătăsoase perdele albastre erau cusute cu fir alb argintiu siluete de îngerași cu trâmbițe șezând șăgalnic pe norișori pufoși. Două fotolii renaissance, o masă gotică și-un sfeșnic brâncovenesc ocupau mijlocul încăperii, ce mai adăpostea aproape de fereastră un birouaș și-un scaun cu spătar legat în piele; un lavabou de marmoră, o mică oglindă venețiană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
după ceafa unuia cu vioara. Tuciuriul își puse instrumentul sub bărbie, își dezveli dinții ireproșabili într-un surâs luminos și porni un cântec săltăreț, din care Metodiu nu reținu decât primele două cuvinte: Ozoseip, ozoseip... Episodul 214 A FI TURC — Șezi, oleacă, bre, îi fi ostenit - zise turcul din avangardă, după ce tovarășii săi dispăruseră cu vioriști cu tot în tranșee. Metodiu se așeză în iarba pârlită de soare, având grijă să-și încrucișeze picioarele după modelul asiatic. Turcul observă asta și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
bre, îi fi ostenit - zise turcul din avangardă, după ce tovarășii săi dispăruseră cu vioriști cu tot în tranșee. Metodiu se așeză în iarba pârlită de soare, având grijă să-și încrucișeze picioarele după modelul asiatic. Turcul observă asta și zâmbi: — Șezi bre, cum vrei, nu-ți fie frică - zise el. Dacă nu te-am omorât când te-am văzut venind, de ce-aș face-o acum? Oameni suntem... Metodiu se mulțumi să înghită, sfios, în sec. — Cald, bre - zise turcul dându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

ajungeau banii să plătim zece halbe și radiotelegrafistul a desfăcut sub masă capacul de tablă cu un cuțit și palmele i s-au umplut de monezi la plecare zăpada scîrțîia ca sticla pisată am trecut de Pantelimon domnul acela care șade pe scaun și privește absent pe fereastră seamănă cu un buldog și femeia În picioare cu șoldul strivit de umărul lui e ca o pisică Înfoiată gata să-l sfîșie amîndoi Într-un pat mîini moi respirații transpirații cățelușul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
ca o pisică Înfoiată gata să-l sfîșie amîndoi Într-un pat mîini moi respirații transpirații cățelușul meu pisicuța mea cărnuri albe grase alunecoase pe terenul de joacă din colț la Chiristigii era o casă cu un etaj la parter ședea un plăpumar sus locuia mama Jana capul ei alb și rotund ca un bulgăre de zăpadă topindu-se Încet În fereastră Îl duceam pe Tiberiu la ea cînd aveam bilete la film sau ședință de cenaclu Bucur Obor aici Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
În sală asaltați de ziariști și fotoreporteri care făceau totul ca el să nu apară În cadru. Știam cu toții că H. și R. sînt În România, dar el susținea și se jura că erau acolo. Știa exact și locul unde ședeau, În stînga lîngă ușă. Apoi mi s-a adresat mie spunîndu-mi că a văzut semnele și le-a Înțeles În sfîrșit și că am să le văd și eu peste cîtva timp singură. Was er damit meinte? Am pus totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Încordării neobișnuite prin care trecuse. Am stat pînă tîrziu, nu voia să se culce. A rămas singur În bucătărie să mai fumeze. Părea liniștit. M-am trezit de cîteva ori peste noapte și m-am dus să văd ce face. Ședea la masă și fuma. Dimineața nu l-am mai găsit. Asta e tot. Mi s-a promis un apartament mai spațios pentru mine și pentru copii și o slujbă provizorie. Bibliotecară pe timp de un an la o școală. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]