6,894 matches
-
doar, mai bine decât oricine, că eu nu țin deloc la viața mea.” Ceva negru și moale trecu pe lângă piciorul pe care-l masa. Un șobolan dintre cei care-și aveau ascunzătoarea în celula lui. Seara trecută, pe când misionarul dormea, șobolanii au ros ceva chițcăind într-ununu din colțurile celulei strâmte. De fiecare dată când chițcăitul lor îl trezea, misionarul intona încet „Tatăl Nostru” pentru cei cinci creștini care, fără îndoială, fuseseră deja omorâți. Prin rugăciune încerca să-și alunge mustrările de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nimic față de suferințele îndurate de căpitanul Ferdinand Magellan tot în Oceanul Pacific acum nouăzeci și trei de ani. Am auzit că oamenii lui Magellan au rămas fără provizii și fără apă bună de băut și au ajuns să mănânce până și șobolanii din cală sau să înghită rumeguș. Din fericire, noi încă mai avem butoaie cu apă și nici de mâncare nu ducem lipsă. Numai că în timpul furtunii din seara trecută am mai pierdut câțiva mateloți japonezi înghițiți de ape, iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
les autres. — Je veux aller tout seul, spuse André, agitat, pe tonul lui strident. — N-ai voie să mergi, Îi spuse madam Fontan. Ești prea mic. — Je veux aller tout seul, spuse André cu vocea ascuțită. Je veux să-mpușc șobolanii de l’eau. — Ce-s ăia, șobolani de l’eau? Întrebai. — Nu-i știi? Tre’ să-i știi. Li se mai zice șobolani de mosc. André luase carabina de douăj’doi din bufet și o ținea În mâini. — Ils sont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
spuse André, agitat, pe tonul lui strident. — N-ai voie să mergi, Îi spuse madam Fontan. Ești prea mic. — Je veux aller tout seul, spuse André cu vocea ascuțită. Je veux să-mpușc șobolanii de l’eau. — Ce-s ăia, șobolani de l’eau? Întrebai. — Nu-i știi? Tre’ să-i știi. Li se mai zice șobolani de mosc. André luase carabina de douăj’doi din bufet și o ținea În mâini. — Ils sont des sauvages, Îmi explică Fontan. Ils veulent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Ești prea mic. — Je veux aller tout seul, spuse André cu vocea ascuțită. Je veux să-mpușc șobolanii de l’eau. — Ce-s ăia, șobolani de l’eau? Întrebai. — Nu-i știi? Tre’ să-i știi. Li se mai zice șobolani de mosc. André luase carabina de douăj’doi din bufet și o ținea În mâini. — Ils sont des sauvages, Îmi explică Fontan. Ils veulent să se-mpuște les uns les autres. — Je veux aller tout seul! scârțâi André. Privea disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
din bufet și o ținea În mâini. — Ils sont des sauvages, Îmi explică Fontan. Ils veulent să se-mpuște les uns les autres. — Je veux aller tout seul! scârțâi André. Privea disperat de-a lungul țevii. — Je veux să-mpușc șobolanii de l’eau. Je connais beaucoup des șobolani de l’eau. — Dă-mi pușca, spuse Fontan. Sunt niște sălbatici. Trag unul În celălalt, Îmi explică din nou. André ținea arma strâns. — On peut piedică. On ne fait pas de mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
sont des sauvages, Îmi explică Fontan. Ils veulent să se-mpuște les uns les autres. — Je veux aller tout seul! scârțâi André. Privea disperat de-a lungul țevii. — Je veux să-mpușc șobolanii de l’eau. Je connais beaucoup des șobolani de l’eau. — Dă-mi pușca, spuse Fontan. Sunt niște sălbatici. Trag unul În celălalt, Îmi explică din nou. André ținea arma strâns. — On peut piedică. On ne fait pas de mal. On peut piedică. — Il est nebun pour tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
strâns. — On peut piedică. On ne fait pas de mal. On peut piedică. — Il est nebun pour tras, spuse madam Fontan. Mais il est trop jeune. André băgă pușca la loc În bufet. — Când mă fac mai mare o să Împușc șobolani de mosc și iepuri, Îmi spuse În engleză. O dată m-am dus cu tata și el a Împușcat un iepure, da’ nu de tot, și atunci l-am Împușcat eu și l-am omorât. — C’est vrai, dădu din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mereu bani ca să le plătească datoriile de la jocuri de cărți celor nouă frați ai ei. Am aflat prea târziu că Întreaga ei familie era un cuib de șerpi. Să nu ajungi ca ei când te faci mare, că altfel las șobolanii să intre la tine noaptea și să te ronțăie“. După părerea Mamei Scumpe, mama mea s-a dovedit ceea ce promisese să fie, o iapă de prăsilă, rămânând gravidă În fiecare an. „L-a născut pe fratele tău cel mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
așa spunea ea. Eram lacomă, mă avertiza ea, și nu-mi puteam umple inima cu suficientă plăcere, stomacul nu mi-l puteam sătura, iar somnul nu-mi ajungea niciodată. Eram ca un coș pentru orez cu o gaură făcută de șobolani pe fund, astfel că nu puteam să fiu satisfăcută și să dau pe dinafară și nici nu puteam fi umplută. Nu aveam să cunosc niciodată adevăratele dimensiuni ale iubirii, frumuseții sau fericirii. O spunea ca pe un blestem. Din cauza criticilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
În același timp o presiune egală asupra punguței roz. Care explodă cu un zgomot răsunător, iar napii murați și sucul se Împrăștiară pe podea răspândind În cabina Închisă a autocarului un miros nu departe de cel emanat de măruntaiele unui șobolan plutind Într-un canal. Cam așa l-ar fi descris ceilalți dacă ar mai fi apucat Înainte să Înceapă să icnească și să vomeze. Cât despre mine, Întotdeauna mi-au plăcut napii murați. Sunt excelenți oricum i-ai folosi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Okazawa nu putea să suporte mirosul și de aceea ținea mereu capul într-o parte. Și mie îmi displăcea mirosul. Mai demult, la țară, am participat la incinerarea unui cadavru. Acum simțeam un miros asemănător, amestecat cu un iz de șobolan mort. Puțea îngrozitor. Nu-mi amintesc dacă am purtat sau nu mănuși. Am mereu mănuși la mine (scoate mănușile) pentru situații de genul acesta, dar nu puteam deschide punga cu mănușile pe mână. De aceea cred că nu le purtam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de strălucirea măreției Lui, cînd Se va scula să îngrozească pămîntul. 20. În ziua aceea, oamenii își vor arunca idolii de argint și idolii de aur pe care și-i făcuseră, ca să se închine la ei, îi vor arunca la șobolani și la lilieci; 21. și vor intra în găurile stîncilor, și în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului și de strălucirea măreției Lui, cînd Se va scula să îngrozească pămîntul. 22. Nu vă mai încredeți dar în om, în ale cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
hârșia în fiecare noapte călcâiul pentru a obține câteva fire de praf de aur. Se oprea când gresia ajungea la os și aurul se amesteca cu sânge. Călcâiul se regenera greu. Cu picul de pâine pe care îl primea, ademenea șobolani pe care îi spinteca de vii pe pântec cu un cui smuls din cercevea și îi aplica fierbinți pe rană, pentru a-și domoli durerile insuportabile. După șapte ani de trudă, la capătul puterilor, fără sânge în vine și fără
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
că ar fi normal să fac așa. Corăbiile cu mărfuri ne vizitează foarte rar, iar cele cu excursioniști niciodată. Vameșul n-are mai nimic de lucru. În portul acesta orice muncă stagnează, iar hambarele pline sunt de folos numai pentru șobolani. O dată a sosit o corabie mai mare, care câteva zile a rămas în fața Cavarnei (corăbiile nu se pot apropia prea mult de țărm) ca să încarce grâne, să le ducă la Constanța. Hacik ne-a spus că cunoaște bine pe comandant
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
că ești consolat. Ajungi la convingerea ca oamenii se împart numai în două categorii: cei răi și cei buni. Și marea pare pustie de când nu mai văd printre valuri strecurîndu-se grațioasa înotătoare Viky. Iar noaptea ne înspăimîntă orice zgomot, și șobolanii fac tot felul de zgomote ciudate în pod, marea vâjâie, parcă ar fi un om care trage să moară, și toate ușile magaziilor se zbat la vânt. Ni se pare că se pregătesc dezastre și toate spiritele ne vizitează. Mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-vă, nu mai stați! Când reveni lângă Anrella, ei deja părăseau veranda. Trecură vâjâind, două minute mai târziu, în două automobile hodorogite. Anrella se încruntă la Craig. - Din punct de vedere psihologic povestea a fost total greșită, spuse ea. Bătrânii șobolani ai deșertului nu acceptă de obicei sfaturile unor tineri. - Ei nu sunt șobolani ai deșertului. Sunt vai de capul lor. Pentru ei un doctor este Dumnezeu. Zâmbi și mai adăugă: Hai să facem câțiva pași pe stradă. Am văzut într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
vâjâind, două minute mai târziu, în două automobile hodorogite. Anrella se încruntă la Craig. - Din punct de vedere psihologic povestea a fost total greșită, spuse ea. Bătrânii șobolani ai deșertului nu acceptă de obicei sfaturile unor tineri. - Ei nu sunt șobolani ai deșertului. Sunt vai de capul lor. Pentru ei un doctor este Dumnezeu. Zâmbi și mai adăugă: Hai să facem câțiva pași pe stradă. Am văzut într-o casă o bătrână care ar trebui sfătuită să meargă spre dealuri. Bătrâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
hârșia în fiecare noapte călcâiul pentru a obține câteva fire de praf de aur. Se oprea când gresia ajungea la os și aurul se amesteca cu sânge. Călcâiul se regenera greu. Cu picul de pâine pe care îl primea, ademenea șobolani pe care îi spinteca de vii pe pântec cu un cui smuls din cercevea și îi aplica fierbinți pe rană, pentru a-și domoli durerile insuportabile. După șapte ani de trudă, la capătul puterilor, fără sânge în vine și fără
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
citit. Spune-i cititorului unde te găsești. Fii prietenos -nu se știe niciodată. Sigur că da. Mă găsesc în seră. Tocmai am sunat să mi se aducă vinul de Porto, care-mi va fi servit îndată de servitorul familiei, un șobolan excepțional de inteligent, gras, alunecos, care mănâncă tot ce găsește în casă, în afară de tezele studenților. Mă întorc la părul lui S., dat fiind că l-am introdus deja în pagină. Până când a început să-i cadă, în smocuri întregi, pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
amenințătoare ale porcilor și de boturile taurilor, din care țâșneau jeturi de abur Înroșit. Ieșind pe ușa grajdurilor, se Îndreptau spre cuștile câinilor, care În loc să se repeadă să-i sfâșie, scoțând un scheunat jalnic, se strecurau În găurile săpate de șobolani și iepuri pe sub temeliile șurilor și ale caselor. Stolurile păreau că izvorăsc de undeva de pe graniță, de sub zăpada ce acoperea arăturile. Privind rândurile de sârmă ghimpată și stâlpii frumos vopsiți În trei culori, spuneai că a sosit vremea lui Anticrist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mâinile prin Întuneric, Ippolit răsuci comutatorul. Luna aproape că-l orbi. Subotin Își Închise ochii și apoi Îi deschise, privind cu precauție În jur. Și atunci ce-i fu dat să vadă? În mijlocul Încăperii se Înălța o namilă cenușie, un șobolan imens, cât un cal, al cărui cap ajungea până la becul din tavan. Ippolit nu era un om, pardon, făcu Extraterestrul, o entitate care să se sperie cu una, cu două. Văzuse multe și trecuse prin multe-n viața lui. „Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
el. Vedenia Însă Îl privea cu curiozitate, stând proțăpită pe labele din spate și mișcând alene din mustăți. „Probabil am băut prea mult și am halucinații, medită brigadierul. Sau a vrut să mă sperie consoarta și s-a deghizat În șobolan...“ Ippolit cercetă cu atenție animalul apărut În fața sa. Blana, ca și botul, dar mai ales ochii nu puteau să fie ai unei simple marionete. „E clar, Își spuse el, nevastă n-are cum să fie. Înseamnă că Royal-ul Îmi joacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu glaspapir. Ippolit avea Însă experiență. Știa că zvâcnetul stomacului e furtună Într-un pahar de nisip și că greața, ca și bătăile de ciocan din tâmple se vor potoli. Prinzând puteri, Subotin aruncă o privire Îndrăzneață spre mijlocul Încăperii. Șobolanul nu dispăruse, stătea În același loc, cu coada șerpuind pe podea și mișcând din mustăți. Aluatul din care era plămădită această arătare dăduse totuși Îndărăt. Capul cenușiu, pe care strălucea un fel de coroniță de păun, nu mai atingea becul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
podea și mișcând din mustăți. Aluatul din care era plămădită această arătare dăduse totuși Îndărăt. Capul cenușiu, pe care strălucea un fel de coroniță de păun, nu mai atingea becul răhățit de muște, ci se afla ceva mai jos. Iar șobolanul scăzuse un pic din dimensiuni. Faptul acesta Îi dădu un oarecare curaj lui Ippolit: „Sunt pe drumul cel bun, Își spuse el. Dacă voi reuși să-mi anihilez cu totul teama, halucinația se va risipi odată cu mahmureala. Încă un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]