1,306 matches
-
supremația noastră asupra celorlalte viețuitoare... Era iarnă. Fulgi mari și mulți se-ndreptau spre răbdătorul pământ. Luna luase deja în stăpânire acea bucată de Pământ pe care se afla și casa noastră. Deloc obosită după o zi petrecută în întregime țintuită la pat, de o gripă deloc plăcută, în preajma sărbătorilor, nu puteam să adorm. Din solidaritate, fratele meu mai mare ca vârstă, dar mic de statură, și-a propus să învingă somnul și să-mi spună o poveste. Un semn de
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
doar la valurile vii, lugubre care se prelingeau pe spatele tău și pe rochia înflorată. Era un contrast amețitor. Cafeniii pantofi atingeau ritmic parchetul; parcă nu mai aveai stare. Am strănutat anume, vroiam săși văd clar chipul. Mulți m-au țintuit cu privirea, dar eu ți-o așteptam pe a ta. Iar ea nu mai venea. Apoi, am tușit sec, prefăcut, ca un tumult. Te-ai întors, parcă știind că cineva îți aștepta chipul. ”Mulțumesc Doamne!” Buzele pembe se mișcau lent
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a pornit spre cabană. Chiar înainte de a intra a simțit o răsuflare rece și lungă în ceafă. Inima îi bătea din ce în ce mai tare și nu se putea mișca. Auzea pași în spatele său, care se apropiau din ce în ce mai repede. O durere insuportabilă îl țintui chiar în pragul ușii. Simțea cum capul stătea să-i explodeze. Picături de sudoare reci i se prelingeau pe față. după câteva clipe, chiar înainte ca misterioșii pași să ajungă la el, își recăpătă controlul asupra corpului și se întoarse
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
controla glasul. - N-am absolut nimic să-mi reproșez! Asta e... o glumă foarte proastă... Pierre-Marie Întări și el, scandalizat. - Evident! Acuzația asta e de un prost gust revoltător! E stupid! - Nu chiar atît de stupid! replică cu agresivitate Gwen, țintuindu-l cu privirea-i albastră pe PM. Nimeni n-ar fi mirat să afle că familia Pérec și familia Kersaint uneltesc Împreună! SÎnteți Înțeleși ca să vă opuneți unui vot care ne-ar permite să mărim fabrica de faianță! Și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Își Înșfăcă tocul armei atîrnat În cuier și părăsi biroul, cu plicul În mînă. Tocmai o ruga pe Annick să aibă amabilitatea de a lăsa plicul la hotel cînd Își dădu seama că Morineau nu-l urmase. Glasul său Îl țintui locului pe tînărul jandarm care Încerca s-o șteargă discret. - Vii sau preferi să fii viitoarea victimă? Îi aruncă feroce Fersen. Așezată pe patul În formă de barcă, Marie făcu mașinal ochii roată prin micul apartament circular din far, Înregistră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
repede cu putință. Părăsește insula asta și ia-o și pe Marie cu tine. Dacă n-o faci pentru ea, fă-o pentru tine și pentru mine. Te rog... Jeanne tresări și amuți pe dată. Din prag, fiica ei o țintuia dur cu privirea. Se Întrebă de cît timp intrase. - Te rog, mamă, nu te Întrerupe din pricina mea... Vocea neutră a Mariei Îi frînse inima. - Nu judeca după cîteva vorbe pe care le Înțelegi anapoda. Marie o privi cu un amestec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tăcut. - Ai zice că ucigașul lui Gildas, Yves, Loïc și Gwen a fost de partea noastră de la bun Început, nu credeți? PM făcu efortul de a da drumul unui zîmbet filiform pe care Îl dezmințea ostilitatea privirii cu care Își țintuia tatăl. CÎnd ieșiră, o rechemă pe Armelle la ordine, cerîndu-i să-l informeze În legătură cu absolut totul Înaintea lui Arthus. Ea Îl Întrerupse cu un gest sec care Însoți un ton ce nu admitea replică. - Dragul meu, ai greși foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înăuntrul lui, recăzuse greoi pe podea. Zgomotul făcut de deschiderea ușii de la cabină Îl scoase din prostrație. Avu o sclipire de speranță, Înălță capul schițînd un zîmbet, crezînd că o va vedea pe Marie ivindu-se În prag. Stupoarea Îl țintui locului descoperindu-l pe bărbatul care, În ținută de scafandru, cobora drept spre el. - Ryan! Vizitatorul neașteptat nu părăsi cabina decît În zori, cînd Christian zăcea inert pe banchetă. Ryan se aplecă peste masă pentru a lua cu el un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a ne urma, dar Își ridicase bărbia Înainte, Îndărătnică, și refuzase să cedeze. Iar vasul plecase fără mine. Cu Mary și cu bebelușul... Unde se afla oare astăzi? Ce se Întîmplase cu el? Singurul care mi-o putea spune era țintuit pe un pat de spital, la Brest, și Își pierduse uzul vorbirii. N-am să părăsesc insula fără să știu ce s-a Întîmplat cu copilul meu. Nici o forță din lume nu m-ar putea Împiedica să-l regăsesc dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care nu-l părăsise niciodată se transforma în realitate. Era aceea, cu adevărat, mama sa? Visez sau e aievea? Nu, nu visez; tu ești puiul meu, o simt, o știu foarte bine! O forță mai presus decît voința sa îl țintuia pe Lupino. Emoția îi oprea cuvintele în gît. Văzîndu-i lipsa de reacție, femela ezită: Nu ești tu, Lupino? N-ai venit, acum cîteva zile, împreună cu tatăl tău, pînă aproape de adăpostul nostru? Imaginația să mă fi păcălit, dorul să-mi fi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
a fost stabilit, cel de a fi, tocmai, incontestabil, de a trebui recunoscut de către toți, și asta deoarece acest adevăr este obiectiv într-un sens mai radical, ontologic, ca ceva ce poate fi înfățișat și așezat acolo în fața noastră și țintuit cu privirea, ceva ce fiecare poate vedea și revedea, verifica și constata oricât de des ar pofti: numerația unei formule de laborator. Însă această stăpânire a realității de care dispunem, această modalitate de a o constrânge, de a o determina
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
supremă a Comunei? Oare instrucția criminală nu ține de funcția dumitale? — Da, firește... dar... ce mai Încoace și-ncolo, aș prefera să vezi cu ochii dumitale. Te rog. Această din urmă solicitare părea să-l fi costat mult. Dante Îl țintui cu privirea, În timp ce o grimasă Îi Încrețea colțurile gurii sale subțiri. Nu cu ochii se vede, Bargello, ci cu mintea. De mintea mea ai dumneata nevoie. Dumneata, ca și ceilalți orbi. Ai făcut bine că ai venit la mine. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
discipline, messer Alighieri? La Siena am Învățat cu totul alte lecții! Trei doamne-n jurul inimii veniră... la fel ca În cazul dumitale. Și m-au luminat. — Cine ar fi acestea, În cazul dumitale? — Femeia, cârciuma și zarul. Dante Îl țintui cu o privire Înghețată, pe care celălalt o susținu impasibil. — Zarul e bărbătesc, Îi replică. — Câtă vreme nu Îl corijezi cu ceva plumb. După aceea, devine femeiesc și el și, ca o femeie, se pleacă dinaintea poruncilor stăpânului ei. Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu voi mai fi singur! Vai mie, cum mă chinuie, cât de tare mă chinuie. Furia lor e balsam pentru mine, și pe această șa de război pe care mă sfârtecă, oh, fie-vă milă, râd, binecuvântez lovitura ce mă țintuiește răstignit. Ce tăcere s-a lăsat peste deșert! E noapte și sunt singur mi-e sete. Și așteptarea fără capăt, unde-i orașul, ce larmă se aude în depărtare, poate soldații sunt biruitori, nu, asta nu, chiar dacă soldații au biruit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din mijloc, cu expresia unui boxer năucit de lovituri. Alături de el, o negresă grasă, mișcându-și, când la dreapta, când la stânga, fața bestială, lătra fără încetare. Dar negresele tinere, mai cu seamă, intrau în transa cea mai înspăimântătoare, cu tălpile țintuite de pământ și cu tot trupul străbătut de zvâcnituri tot mai violente pe măsură ce urcau înspre umeri. Capul li se zbuciuma dinainte înapoi, parcă despărțit de trunchi. Tot atunci începură cu toții să urle fără oprire, scoțând un lung țipăt colectiv și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ceasul de mână, care stătuse. Uimit de lumina puternică și de tăcerea ce se înălța din oraș, se întreba ce oră putea să fie. Cerul, de un albastru intens, atârna peste primele acoperișuri spălăcite. Vulturi urubu, cu penele gălbui, dormeau, țintuiți de căldură, pe casa din fața spitalului. Unul din ei se scutură pe neașteptate, deschise pliscul, se pregăti în chip vădit să-și ia zborul, plesni de două ori din aripile prăfuite, se înălță cu câțiva centimetri deasupra acoperișului, și căzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să pară a-l recunoaște. O sudoare uleioasă și murdară îi acoperea obrazul cenușiu, prin barbă i se scurgeau șuvițe de salivă, o spumă neagră și uscată i se închegase pe buze. Încercă să zâmbească, dar, sub greutatea care-l țintuia locului, se vedea bine cum tremură din tot trupul. Numai în dreptul umerilor mușchii îi înțepeniseră într-un fel de spasm. Fratele, care-l recunoscuse pe d'Arrast, îi spuse doar atât: - A și căzut o dată. Și Socrate, răsărit nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
am văzut niște căsuțe, copaci și nici urmă de pachucos, polițiști sau pifani însetați de sânge. Până să-mi dau seama ce fac, m-am trezit alergând într-acolo. Aș fi alergat până cădeam lat dacă nu m-ar fi țintuit locului un râs pițigăiat, ce venea dinspre o verandă din apropiere. M-am îndreptat spre locul de unde auzisem râsul. Aceeași voce stridentă mă interpelă: — Ești al doilea copoi tinerel care o șterge din tevatura asta. Nu te condamn. Îi destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
acolo a sărit de pe acoperiș. — Greta! L-am strâns și mai tare în brațe. — Șșt! Asta a fost acum paisprezece ani, tati! E mult de-atunci. Bătrânul încercă să mă împingă. L-am îmbrâncit către balustrada pridvorului și l-am țintuit acolo. Buzele i se schimonosiră, gata să mă bălăcărească, apoi fața îi deveni inexpresivă și mi-am dat seama că nu-și amintește cuvintele. Am închis ochii și am vorbit eu în locul lui: Știi ce-am pățit din cauza ta, nenorocitule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pentru croșeele expediate în coaste. Am mai remarcat că loviturile lui cele mai bune, contrele de dreapta, sunt întotdeauna telefonate, după doi pași la stânga și o fentă din cap. Am văzut că în corzi e de neoprit, că își poate țintui acolo adversarii mai ușori cu ghidonări din coate, alternate cu lovituri scurte la trunchi. Mutându-mă mai aproape, i-am văzut cicatricele de la arcade, pe care ar trebui să le ocolesc, ca nu cumva meciul să se oprească din cauza rănirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
se mai pot întâmpla încă, cum poți să faci una ca asta? E dezgustător. E-o nebunie! Aruncă teancul peste celelalte hârtii. Privirea îmi căzu pe niște poze de pe 39th, colț cu Norton. Lee o apucă de brațe și o țintui locului. Kay se zbătea. — La naiba, doar știi ce-nseamnă asta pentru mine! Știi! O să închiriez o cameră și o să țin dosarele acolo, dar, iubi, fii alături de mine. E al meu și am nevoie de tine... și o știi. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Fritzie îi dădu drumul și-și șterse pomada de pe mână pe mâneca lui. De Witt se prăbuși la pământ, apoi se târî până la closet și vomită. Când încercă să se ridice, Fritzie îi împinse capul înapoi în closet și-l țintui acolo cu ciocatele lui masive, lustruite cu scuipat. Fostul proxenet și spărgător de bănci înghiți apă cu pișat și vomă. — Lee Blanchard e în TJ, iar tu ai venit aici glonț, direct de la Marele Q. Asta-i o coincidență a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
revolverul și i l-am lipit de tâmplă. Jandarmii avansau prudenți, cu armele lipite de picior. Am împins-o pe femeie în cabina telefonică și i-am șoptit în ureche: — Țipi și ești moartă! Țipi și ești moartă! Înăuntru am țintuit-o cu genunchii de un perete și mi-am îndepărtat mâna. Țipetele pe care le scoase rămaseră mute. Mi-am îndreptat arma spre gura ei, ca să i le mențin tot așa, am apucat receptorul, am băgat o fisă și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
lui Betty/Beth/Liz. Fata începu să urle: — Nu! Ucigașul! Poliția! Am întors privirea și am văzut o impostoare goală, paralizată de imaginile de la intersecția lui 39th cu Norton. M-am aruncat pe pat, i-am astupat gura și am țintuit-o acolo, spunându-i între timp rar și limpede: Problema-i că ea folosește toate numele astea, iar femeia asta nu vrea să pretindă că-i ea, iar eu nu pot fi oricine, ca ea, și de fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
dăruia niște tuburi de argint. Iar eu primeam darurile ceremonios, plină de mândrie, având-o pe Meryt lângă mine. Când m-am trezit, fiul meu nu mai era. Speriată, am încercat să mă ridic în picioare, dar durerea m-a țintuit în pat. Am strigat, iar Meryt a intrat cu pansamente și unguente pentru rănile mele. - Fiul meu, am zis în limba ei. Ea s-a uitat la mine cu blândețe și mi-a răspuns: - Copilul e cu mama lui. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]