KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836

ei de gât. Virgil îi dădu Marianei cu un aer plin de satisfacție mașina de gătit și o pofti pe maică să ia loc la masă. Maica se închină și dădu să se așeze, dar copilul, nemulțumit, se porni să țipe și să țopăie prin cameră, ca să-i atraga atenția. Ei, ce e, ce spui tu acolo? îl întrebă mama sa amuzată și nedumerită. Ce vrea copilul ăsta al tău, Mițo? se miră și maica. Mmmm, mmmm!... se porni s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
fost așa, puțină zăpadă nu strica, să aibă pe ce să se dea cu sania Ștefănel și să-i facă diseară un om de zăpadă. Auzind de sanie și de zăpadă, copilul se apucă să țopăie de bucurie și să țipe că vrea afară, dar mama sa îi arse câteva palme la poponeț, ca să-l potolească. Ieșind afară din casă, Virgil se pomeni luat pe sus de vântul năprasnic și înghețat, care-i tăie pentru câteva clipe răsuflarea. Ninsoarea care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774

în cele opt lumânărele, a început să se joace cu ceilalți copii și a dorit să le arate jocul primit în dar de ziua lui. Dintr-o dată, fără vreo motivație aparentă chipul i-a devenit purpuriu și a început să țipe : "Să plece ! Să plece ! M-au plictisit." Cu mult tact, Margo a oferit copiilor contrariați încă o prăjitură, după care i-a condus prevenitoare spre casele lor. A urmat căderea. În noaptea care a urmat termometrul a urcat la peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
doar cu ce puteam bea din găleata din care ne adăpam pe rând ca animalele. Unul din cei doi militari care ne aduceau apa nu uita să ne înjure când întrebam dacă ne dau și ceva de mâncare și să țipe cu o voce batjocoritoare : "Iot foi mati ! Hleba ? Vâ imeite cito kușati, kulaki". Vasili, tatăl, reușea să păstreze puțină apă pentru Vasili cel mic, într-o șapcă roșie țeapănă, cauciucată. În a doua dimineață o a doua șapcă, cea a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
sloboadă moartea. Nici unul nu și-a greșit ținta. Iuliana și tânărul necunoscut au căzut dintr-o dată ca un singur corp masiv prăbușit cu lentoare. După câteva secunde de tăcere oripilantă, cele trei femei bunică, mamă și mătușă au început să țipe și s-au prăbușit și ele peste cele două corpuri. Sub impulsul unei profunde emoții am reușit și eu să mă apro-pii și să constat că ambele corpuri aveau craniile pătrunse de gloanțe și erau fără suflare. În clipa aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
sete, nici frig, nici cald. Cred că dacă tăiai o bucată din mine sau îmi smulgeai o mână sau un picior aș fi rămas la fel de inertă. Totuși, în răstimpuri, un fel de arc metalic mă împingea spre Gerhard, căruia îi țipam cu o voce agresivă : "Trebuie să facem ceva ! Trebuie să fa-cem ceva !" Încă o noapte de așteptare mută; de data asta, Marina Pavlova a stat lângă mine și a încercat să îmi citească sau povesteas-că ceva și nu a uitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875

că este foarte greu să faci un cadavru din amintiri, pentru că amintirile sunt rebele. Amintirile trăiesc și mor după alte legi ale fizicii, ale psihologiei. Există niște legi speciale: ale cadavrelor de amintiri; legi doldora de ecuații care se zvârcolesc, țipă, mușcă turbat din trupul ființei care se află în agonie. Dar un cadavru de amintiri nu ar fi o viață ratată, un eșec în stare de veghe? Morga amintirilor mele nu ar fi un strigăt care nu poate amuți, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
și să le ofere virtuți estetice. Mariajul nostru devenise o Guernica în care existau doar cioburi de sentimente care nu-și mai puteau găsi unitatea, pacea, echilibrul cel fericit. În Guernica lui Picasso, toate fragmentele acelea risipite, aparent fără logică, țipă în căutarea desăvârșirii unei frumuseți dureroase, gravide și de virtuțile unei estetici morale, dacă există așa ceva, fără seamăn. În Guernica noastră conjugală, în cioburile de sentimente urlau doar tăcerile. Prin terapia tăcerii poate fi lecuit uneori doar un singur suflet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
putut suporta povara secretului pe care-l aveam, dar despre care habar n-aveam, am întrebat-o, în pauză, pe învățătoare, la ureche, ce-i aia fitness. Săraca de ea, s-a făcut roșie ca para focului, a-nceput să țipe la mine de parcă aș fi dat foc orașului, și m-a somat, cu un aer ultimativ, să-i spun de unde am mai scos și porcăria asta de cuvânt care va otrăvi, cu siguranță, sufletele celorlalți copii, pentru că, de depravat ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
minute, sfeșnicul fusese mutat, milimetru cu milimetru, sub geanta primului devotat. Lumânările aprinse își făceau treaba. Pitu, drăcosul Pitu, a prins mișcarea și jubila. Băieții cu periile, praful și filmătoarea tot mai munceau; ca și roboțelul. Deodată, unul dintre pălărioși țipă ca din gaură de șarpe: "Foc! Foc! Foc! Geanta cu documente!"... Devotatul sare ca din pușcă și aruncă geanta fumegândă... Toți rămân încremeniți, în afară de el: "Tu ai făcut asta, tu-ți Dumnezeii..." Se uită la mine. Eu mă uit la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
bruma de răbdare: "Ascultă, cucoană, te trezești la Mitropolie, aici?"... Mama insistă. Pălărioșii cu husa înjură și-l întorc pe nea Onuț cu picioarele înainte. Nici eu nu știam de moda asta. Burtă Mare vede întunericul de pe casa scărilor și țipă: "Atenție la picioare! Am pățit-o de câteva ori pe-aici!"... N-apucă să termine și sunt deja în culmea fericirii. Unul dintre pălărioșii grăbiți se rostogolise deja pe trepte. Prietenii mei de hârjoană își făcuseră treaba cu sârma-capcană. Simt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
lui Damigeană: "O-nuț! O-nuț! O-nuț! O-nuț!"... E groasă rău de tot. Devotatul șef aproape că-i împinge pe unii pălărioși de fund, ca să intre mai repede în mașini. Moare de ciudă din cauza faptului că nu-i poate depista pe strigători. Țipă către Burtă Multă: "Te scot la pensie, nenorocitule! Uite ce dezordine ai în sector!"... Vecinii așază lumânările aprinse pe masa din țarcul No 11... Nea Pitu către tata: "Hai să facem o tablă, în onoarea lui Onuț. Până mâine, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
de lemn, o șindrilă specială, care ar putea fi invidiată și pe la noi. Acum sunt furată de proiectul picturii murale. Mă ajută și niște ucenici din zonă, pe care-i concediez elegant, din când în când, atunci când contul de la bancă țipă după parale. Schelele, vopselele și sfinții neterminați așteaptă cu nerăbdare să-mi intre în cont niscaiva dolari proveniți din vânzarea vreunui tablou din expozițiile prin care mai am expuse lucrări. Sunt la cheremul toanelor iubitorilor de artă. M-am îndrăgostit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

era pornită pe măturat copacii. Luz Maria, Lucecita. Când cade ploaia mocănit, picăturile una câte una se adună în ochiuri de apă. Griul uniform din jur le ține de urât. Plâng norii bătuți de vânt, vine gheața bătută de ape, țipă piatra de frig. Nuielușele țipă și ele, însă de umed și ud. Covorul pe ducă va începe curând să se destrame, el e uzat, fața e dusă. Nu e de altă parte când picură pic-pic-pic picăturile de lacrimă/ pe tabla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Luz Maria, Lucecita. Când cade ploaia mocănit, picăturile una câte una se adună în ochiuri de apă. Griul uniform din jur le ține de urât. Plâng norii bătuți de vânt, vine gheața bătută de ape, țipă piatra de frig. Nuielușele țipă și ele, însă de umed și ud. Covorul pe ducă va începe curând să se destrame, el e uzat, fața e dusă. Nu e de altă parte când picură pic-pic-pic picăturile de lacrimă/ pe tabla lustruită/ se aude un clinchet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
fața, spre oraș. Adorm. Instinctiv, știui că acolo se află și o poză a lui. Știui, tot așa, și cum arăta. Îi văzui chipul înainte de a adormi. Dimineața veni plăcută și răcoroasă. Zorii sunt limpezi, somnul se împrăștie. Mă sperii, țip, și mă trag de o parte:  A! Îmi cer scuze dacă te-am speriat.  Cine? De ce? De cât timp ești aici? îndrug rapid, încurcată. Abia am ajuns. Dormeai așa de frumos, încât nu am vrut să te trezesc. Ei bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
avut rost ). X: cum poți să nu-l urăști? O: Pentru că nu a fost nimic personal, și sincer m-am săturat de chestii personale în viața mea. Însă stai liniștită, voi acționa în consecință Nu-mi pasă dacă femeia aia țipă la mine pentru că e isterică și țipă la toată lumea. Chiar mai mult, nu toată lumea poate spune când chiar țipă la mine. Nu vreau, dar mă las luată de val. X: Ce-ți pasă? I: Ești singurul meu frate. X: Ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-l urăști? O: Pentru că nu a fost nimic personal, și sincer m-am săturat de chestii personale în viața mea. Însă stai liniștită, voi acționa în consecință Nu-mi pasă dacă femeia aia țipă la mine pentru că e isterică și țipă la toată lumea. Chiar mai mult, nu toată lumea poate spune când chiar țipă la mine. Nu vreau, dar mă las luată de val. X: Ce-ți pasă? I: Ești singurul meu frate. X: Ceea ce nu are nici o legătură cu mine. De când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
am săturat de chestii personale în viața mea. Însă stai liniștită, voi acționa în consecință Nu-mi pasă dacă femeia aia țipă la mine pentru că e isterică și țipă la toată lumea. Chiar mai mult, nu toată lumea poate spune când chiar țipă la mine. Nu vreau, dar mă las luată de val. X: Ce-ți pasă? I: Ești singurul meu frate. X: Ceea ce nu are nici o legătură cu mine. De când te-am cunoscut nu mi-a mai fost frică. X: Știi ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
ne sais pas. Într-o zi frumoasă de vară iată că intru într-o clădire și sunt martoră la o crimă. Încerc să fug, însă mă prinde. E mascat. Cu mâinile mă ia prin spate și îmi spune să nu țip. Mă întorc și văd că are un cuțit. Lama îi strălucește(Lamă străluce-îmi place). Tremur și simt că mă pierd, că fac infarct. Mă ia și mă scutură să vadă ce-i cu mine. Îmi înfig ghearele în fața lui și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
ținându-mă, mă poartă firească. Și el pe urmele lăsate vine, l-aș vedea, de aș merge pe loc drept, însă eu sunt în zig-zag. Fug, fug, fuga-i fugă. Plec rapid. Și iată că văd inși, mă pregătesc să țip, le fac cu mâna, însă el vine și îmi ia mâna, mi-o răsucește. Eu îngenunchez, îmi dau lacrimile și numai pot țipa. ei pleacă, nu-i mai văd, îi pierd. Mă las la pământ și refuz să mă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
în zig-zag. Fug, fug, fuga-i fugă. Plec rapid. Și iată că văd inși, mă pregătesc să țip, le fac cu mâna, însă el vine și îmi ia mâna, mi-o răsucește. Eu îngenunchez, îmi dau lacrimile și numai pot țipa. ei pleacă, nu-i mai văd, îi pierd. Mă las la pământ și refuz să mă mai mișc de aici. Mă ridică în brațe și mă poartă până în casă, înapoi. Mă învelește și sufăr, căci răcii afară. Iarna-i rece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
ei" Ascult "Sandu", "De la sate" de la Fără Zahăr. Și ne luptăm pe viață. Pun tot ce am pentru a supraviețui. Însă se pare că el poate ceva mai mult, căci îmi prinde mâinile deasupra capului. Nu vreau să mor, așa că țip. Pe fundalul negru cu fulgere, pe melodia cerului străfulgerat, el spune: Și cine crezi că te va ajuta? La care au mă liniștesc, căci de m-ar fi vrut moartă nu ar fi ezitat atât. Și zâmbetul său deloc malițios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
puteam fugi. Însă el nu porunci să se dea drumul la câini, ci veni chiar el să mă prindă. Și, când, după mult efort și goană, inșii lui mă înconjurară, el mă prinde de mijloc. Eu mă zbat cît pot, țip, însă el nu-mi dă drumul. Vreau să plec, însă îmbrățișarea lui e și ea plăcută și nu aș vrea să-l las singur. Are destulă răbdare, eu nu renunț ușor. Eu nu renunț. Ne întoarcem la casa lui, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
asta Tremuram, mă topeam, aș fi vrut să cad în genunchi, iar el simți, căci mă susținu. Ce să-mi faci? Infidelule. A! În plus de faptul că mă bagi în sperieți plecând așa, mă mai și jignești, fără temei, țipă el nemulțumit. Ipocritule! încercai fără succes să plec și aș fi plecat. Se opri o clipă, întrebând încruntat, cu tot sufletul: Asta crezi? Vocea lui șoptită marca un moment capital. Eu știusem atunci că nu mă minte, că mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]