1,177 matches
-
mânca?...Peste tot! „Mă scărpinam ici, mă mânca dincolo” - povestea ea. „Mă scărpinam eu, dar cu mare băgare de seamă, să nu-l ating cumva pe nebun, pentru că ar fi sărit până în tavan de cine știe ce năzăreală... Pe când eram gata-gata să ațipesc...unde mă apucă o mâncărime...așa... cam pe la...” „Pe unde? Pe unde?” o sărit o cumătră curioasă foc. „Ei și tu de colo. Pe unde? Pe la...pe la fluierul piciorului...Dar mă gândeam eu: cum să mă scarpin? Să întind o
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
dar nu știu ce anume”. „Așteptarea este grea, dar uneori, la final, vine răsplata...” - a plusat gândul de veghe. O bună bucată de noapte, a fost nevoie să așeze și să reașeze lucrurile răscolite de securist și milițian. Abia spre ziuă a ațipit, cu grija de a nu Întârzia la spital... ― Înainte de a merge la treabă, să treci pe la mine - l-a atenționat profesorul, din ușa cabinetului său, când Gruia tocmai intra În clinică. ― Îndată, domnule profesor... ― Când trebuie să vină „piranda”? ― Astăzi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Se trezea vorbind prea tare sau asista neputincios la schimbarea lenjeriei lui Tudor... „Pentru a fi În ton cu noua situație, trebuie să iau lecții de la scumpa lui mămică privind modul cum trebuie făcut fiecare lucru. Altfel...” - gândea Gruia. Maria ațipise... Târziu, spre seară, când ea s-a trezit, i-a arătat ciorna unei scrisori către mama Maranda și tata Toader. ― Citește-o, scumpo, și spune-mi dacă e bine ce le-am scris. ― Ia să vedem noi ce a scris
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe ton șugubăț. ― Ai făcut-o, Toadere, dar să știi că eu m-am simțit tare mândru atunci. Ca și acum de altfel. După aceasta ne-am organizat În așa fel Încât fiecare să poată dormi cât de cât... Abia ațipisem, când am simțit că cineva mă zgâlțâie: „Petrică, băiete! Fă ochi și hai să organizăm treaba pentru noaptea asta” - m-a trezit Toader, pe când geana roșie a asfințitului pălea Încet-Încet. Păpădie urma să rămână cu cei doi prizonieri. Undiță, Împreună cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
trăiască!”... Începuse să ningă din nou. Ne-am retras În dormitorul nostru, ca să ne odihnim. Nu cred că au trecut douăzeci de minute și un vuiet de motoare grele se apropia cu repeziciune. Profesorul s a dus În camera unde ațipise colonelul, care odată cu aducerea răniților venise cu ordinul de a evacua spitalul nostru. Am ieșit afară cu toții. Urletul motoarelor se apropia ca o vijelie apocaliptică... ― Alt necaz! - s-a auzit vocea oftată a Despinei. ― „Acestea sunt tancuri. Au aflat de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dăruită. Da, avea o figură dăruită pentru scenă. Îmi alunec degetul pe cuta de pe frunte nu-i plăcea s-o ating -, pe buzele curbate estetic, mă apropii cu fruntea de fruntea de carton, mă uit în ochii alungiți pînă amețesc, ațipesc, adorm. Somn fără vise. După el: soarele e mai rece, tăcerea orașului, în prima zi a Anului Nou, mai apăsătoare, mirosul de benzină al străzii mai sufocant, claxoanele mai ascuțite, cupola cerului mai joasă, "orizontul misterului" cît un punct. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
asta nu prea miroase a nas de om. Și se depărtează de gard, țîfnos. M-am întors la imaginea celor doi adolescenți curați și goi, pe margine de lac, sub cerul ca un lac. Lac albastru. Odată, am încercat să ațipesc în inima iazului, plutind pe spate și ascultînd broscoii orăcăind cu accent britanic, așa cum numai pe iazul Dorobanț au. Înotam, fără s-o știu, fără s-o vreau în "cutia ochilor", cum și spune Poetul. Tristan Tzara. În cutia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
l-a compus pe clapele dinților, genunchilor negri, coastelor mele. Purtam o basma mov, cu bănuți alămii și mereu altă petunie la ureche. Ieșeau aburi din pîlnia petuniei. Cristoase, vorbesc despre nopți de dragoste din mileniul II, secolul trecut. Cînd ațipeam pe țărm, nu visam lei, ci pe Iordan, ghepardul. El, nu marea, era apa tîrînd o scoică; nu soarele, el îmi arămise sînii în palme, cu palmele. Pixul hîrșîie enervant pe hîrtie cînd scriu toate astea. De la început a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
precizeze că-i român: "Asta nu-i o laudă, că ești român") să mă mărturisesc: neînlocuita mea dragoste, neverosimila mea dragoste era ne-dragoste. Iubire din petice. Mestecam mere, nopțile, la volan, să rămîn trează, dar s-a întîmplat să ațipesc. Visam că am rămas însărcinată și că Iordan cînta balada în sol major de Chopin, să nasc fără durere. "Nu țipa, nu te doare. De ce țipi?" Nu spune Ibrăileanu că muzica e "țipăt perfecționat"? Copleșitor vis. Pruncul ieșit din mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
să‑i fac o rezervare la prânz pentru a doua zi. Asta nu e prea rău, am gândit eu, În timp ce mâinile puternice ale femeii Îmi masau mușchii contorsionați și Încordați ai gâtului. Nu era rău deloc. Dar exact când să ațipesc din nou, a sunat, cu un țârâit persistent, celularul pe care Îl adusesem cam Împotriva voinței după mine. — Alo? am zis eu energic, de parcă nu aș fi zăcut goală pe o masă, unsă cu ulei pe tot corpul și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nu știe ce să-i ofere și atunci cere el tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. (Am terminat descrierea fotografiei.) V-am spus că personajul nostru adormise, dar nu este adevărat; sunt de aceea obligat să retractez, el doar ațipise sau gândea atât de intens, că am avut timp să-i smulg o clipă fotografia ce-o ținea În mână și s-o descriu (orice descriere e o posesiune, după romancierul vechi, de aceea descrie el atâtea lucruri, dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Marioara tăcea, pufnea din când în când spre Titu și-l bombarda cu cocoloașe de pâine, la care însă el nu lua seama, fiind acuma ocupat cu chestii serioase. Încetul cu încetul, totuși, entuziasmul proiectelor se potoli. Gavrilaș, obișnuit să ațipească după-amiază cîte-un ceas, începu să caște și apoi se întinse, oftând, pe pat. Marioara se cărăbăni la școală, iar doamna Gavrilaș se apucă să spele vasele. Plecă și Titu acasă la el, să se pregătească pentru masa de la Enache. Locuința
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
era cancelaria, în cea dinspre uliță locuia șeful postului cu nevasta, iar în cea din fund, mai mărișoară, oamenii. ― Ei, domnule șef, acu să te vedem pe unde scoatem cămașa! răbufni primarul cu fața strâmbată de îngrijorare. Plutonierul Silvestru Boiangiu ațipise puțin după-masă și numai adineaori se sculase și trecuse în cancelarie. Era încă buhăit și mahmur și primarul îl întrerupse tocmai dintr-un căscat binefăcător. Vru să-l repează că "ce se năpustește așa peste creștini", mai ales când auzi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
din țâțâni, că pe urmă vă împușc pe toți ca ciorile, mama voastră de țopîrlani! Boiangiu își făcea curaj în afară, dar în sineși era pierit rău. Deocamdată socotea să se mai odihnească puțin, fiindcă azi-noapte de-abia apucase a ațipi când I-au sculat și acum se simțea frânt de somn. Unde să mai aibă răgaz de odihnă? A trebuit să se certe vreun ceas cu Didina, de era gata-gata s-o bată dacă nu sărea caporalul. Pe urmă a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Când ieși din gară, o iei la dreapta. Se vede și din tren... Poți să numeri amfibiile... Apoi se suci pe călcâie, căutând un scaun pe care s-o poftească. Ea ședea pe jos, ghemuită. Erau strânși unii în alții, ațipeau cu capetele rezemate de umerii celorlalți, ca oile strânse în țarcuri. Atât cât se putea ațipi între două năvăliri cu bocancii și bastoanele de cauciuc. Erau scoși câte opt... „Poate ne împușcă“, spunea unul. „Ne duc la zid și ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
amfibiile... Apoi se suci pe călcâie, căutând un scaun pe care s-o poftească. Ea ședea pe jos, ghemuită. Erau strânși unii în alții, ațipeau cu capetele rezemate de umerii celorlalți, ca oile strânse în țarcuri. Atât cât se putea ațipi între două năvăliri cu bocancii și bastoanele de cauciuc. Erau scoși câte opt... „Poate ne împușcă“, spunea unul. „Ne duc la zid și ne împușcă tot câte opt...“ „Nu ne împușcă“, zicea altul, „pe unii i-a dus la spital
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o parte. Bărbatul nu părea stânjenit de refuz, o mângâia pe părul neted și lung. Slabi, cu membrele alungite și carnea subțiată pe oase, păreau două lebede cu gâturile încolăcite. În spate, așezându-se grijuliu mai departe de foc, Faraon ațipise cu capul pe burduful acordeonului. Tresărea din când în când, spaimele vieților trecute în robie îl făceau să se sperie în somn, burduful însoțea dezmorțelile lui cu câte un vaiet prelung. Când s-au schimbat vremurile, am crezut că o să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privirea să mă analizeze. În ochii lui văd un stegar adevărat. Mă întorc spre Nuharoo. Mătăniile stau nemișcate în poala ei, iar degetele parcă i-ar fi încremenit. Nu știu dacă e în comunicare cu spiritul lui Buddha sau a ațipit. Oftez. împăratul e prea slab, Su Shun e prea șiret, iar prințul Kung e mult prea departe, în vreme ce noi avem nevoie de un bărbat aproape. Timpul îl va pune la încercare pe Su Shun, spun eu. Ceea ce ne interesează pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Asta chiar că era amuzantă. —O, Philip. Las-o! Nu ai vrut să te culci cu mine de la Înc... —Relaxează-te, păpușă, calmează-te puțin. Leo a apărut acum câteva minute și a leșinat pur și simplu. Probabil că am ațipit și eu. Am fost niște proști că am băut așa de mult, dar măcar am dormit și ne-am revenit. Deja nu-mi mai puteam stăpâni râsul. —Vorbești serios? Vrei să-mi spui că n-am văzut ceea ce tocmai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
îndoială privit ca un "cripto-comunist". După alegerea generalului Eisenhower, în 1953 care coincide cu sfârșitul războiului din Coreea și cu moartea lui Stalin, survenită în același an societatea americană își mai vine întrucâtva în fire. Însă în acel moment ea ațipește, se cufundă într-un conservatorism moleșit, într-un "conformism cucernic"162 deloc propice revoluționării moravurilor. Consumismul devine aliatul puritanismului. Sunt puse în prim-plan mai mult ca oricând etica muncii, reușita socială și procrearea. Opinia generală este că locul sexualității
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
ale romanului, ca o emblemă a neputinței și a eșecului. Intenția auctorială este, în mod cert, autoironică, deoarece în universul ficțional al psihiatrului Ion Vianu trebuie să existe o oglindă ce deformează și descompune, un fals ascultător ce mormăie și ațipește în timpul travaliului psihanalitic. Joseph uzează de tehnici narative elaborate pentru a-și spune povestea. Ceea ce nu poate fi spus direct se transformă în tulburătoare pagini confesive, trimise lui Daniel sub formă epistolară. Istoria sa este ancorată într-un loc îndepărat
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
familii care priveau în jos, suspinînd. Cînd am coborît și eu privirea... am tresărit o țîră: la picioarele mele era un sicriu. Mi s-a spus că e nelocuit, așa că mi-am mai revenit. Se făcuse 4 și jumătate. Am ațipit. După nici cinci minute, ceva mi-a trecut pe la picioare. Am înghețat mă gîndisem, drept să spun, la un strigoi. Mi s-a explicat că era, dimpotrivă, o găină! (care nu era destinată copîrșeului, ci... oalei din Capitală). M-am
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
nimic. Călugărul de la poartă l-a salutat ca de obicei, ceilalți călugări au rămas tăcuți în rugăciunile lor sau în ceea ce aveau de făcut în acele momente, și Tommaso se duse drept în chilia sa, se întinse pe saltea și ațipi. Nici în ziua următoare nu se pomeni de respectiva întâmplare. Un fel de conspirație a tăcerii, se evita subiectul funeraliilor lui Telesio, nici măcar Ponzio nu scotea o vorbă. Ce se întâmpla? Ce se pregătea? Tăcerea se destrămă atunci când Abraham se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
iartă pe nimeni. E vina genovezilor care i-au omorât pe toți evreii, iar bogăția a murit odată cu ei. Nu, e vina sicilienilor care i-au gonit pe evrei din insulă și chiar și din Calabria. Era de-ajuns să ațipească o clipă, că creierul său se și punea în mișcare, continuând derularea amintirilor. Perceptorii imperiali coborau de pe cai în fața ușilor celor sărmani: A căzut grindina trei zile-n șir, și n-a mai rămas nimic, nici de sămânță. Douăsprezece zile
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
loc strâmt mocirlos și puturos se fugăreau în jurul și peste trupul lui zi și noapte. Lumina venea de sus, doar o fărâmă ce străbătea în chip clandestin puțin din curte. Nu i se permitea să-și măture excrementele, iar în timp ce ațipea, cineva intra și îl insulta. De data asta se hotărâseră cu adevărat să-l facă să înnebunească, acum începea să simtă vidul în cap și o deșirare a trupului care-l făcea ușor, ușor, lipsit de mâini, de picioare, de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]