1,350 matches
-
noastră tutelară. Plimbarea cea mai profundă este când nu vrei să ajungi nicăieri. Avem nostalgia revelațiilor din zorii omenirii. Poemele geniale surprind câte ceva din scâncetul de început al lumii. Creierul este, cu siguranță, cea mai odihnită zonă a corpului uman. Absurdul vitaminizează filosofia și arta. Suntem aripi ale cojii noastre de stea. Nu sunt curios cum se vede lumea de pe eșafod. Dacă vrei să te cunoști bine, mai informează-te și de la alții. Nici geniile nu reușesc să înjuge mai mult
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
istorie. Dispar peste noapte specii cizelate de natură în milioane de ani. Ninsoarea - o năpârlire de pescăruși. Numai zgomotul unei cascade te poate vindeca de astenie. Apusul de soare excelează prin farmec, răsăritul - prin optimism. Natura este logică în toate. Absurdul este contribuția omului. În fiecare geană a zorilor simt zâmbetul lui Dumnezeu. Încă un mister al naturii : prin amestecul celor șapte culori ”murdare” se obține una imaculată. Cerul înstelat - această mare de candeli. Până și jungla are ceva însăilări de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
autentică trebuie să înnobileze dorințele, nu să le castreze. Înțeleptul e un mare alchimist. Poate transfera tăcerea în aur. Grecii antici i-au insuflat condiției umane irizări cosmice. Înving popoarele care știu să transforme nenorocul în ambiție. Artiștii au transformat absurdul existențial într-o sublimă disperare cosmică. Discipolul model își revitalizează maestrul. Această lingură care hrănește omenirea de milioane de ani nu va dispărea prea curând. Sperăm ca aceeași soartă să aibă și lectura. Tonusul superiorității speciei ni-l creează aspirațiile
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
fi o viață ratată, un eșec în stare de veghe? Morga amintirilor mele nu ar fi un strigăt care nu poate amuți, un ecou aruncat din spaimă în marea spaimă, o tăcere care ar urla etern? Andra cocheta însă cu absurdul și nu putea îmbrățișa o secundă ideea că amintirile noastre nu pot deveni niște banale cadavre. Eu trăiam la polul opus: nu puteam transforma nici măcar iluziile în cadavre. Ce mult aș fi vrut... Aș accepta dacă iluziile mele ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Sensibilitatea copilului Pasqual a fost puternic zdruncinată de o istorioară care i s-a întipărit definitiv în memoria sa. Revin la zilele noastre cînd ne îngrozim de povestea unui copil asasin. Încercăm o explicație, un precedent, ceva care să justifice absurdul. Comparăm viața noastră cu cea a minorului criminal și oricît de multe concesii am face și chiar și compromisuri, tot nu înțelegem. Încă mai înțelegeam cînd un copil își ucidea amicul, cînd scenele din filmele bolnave se pun uneori în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de aceea izolarea ei devine tot mai insuportabilă. Mă tem pentru ea. În ultima vreme mi-a ținut o teorie Întreagă despre sinucidere ca soluție ultimă pentru a contrazice legea, pentru a grăbi experiența fundamentală, pentru a curma lupta cu absurdul, pentru a atinge libertatea absolută. Trăiește frenetic și periculos ca și cum nu ar avea timp. Moartea lui Rudolf a apărut În viața ei ca o confirmare a propriilor ei obsesii. El a fost pentru ea un model moral cu care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
arderea cărților pe rug și extirparea conștiinței printr-o supunere oarbă la deciziile unui partid conducător, manipulat de un dictator obtuz și retrograd - iată nonsensul! - dacă noțiunea de patriotism devine o frumoasă emblemă pentru edificiile masacrului și ale teroarei - vezi absurdul! - ca să nu mai vorbim de Însuși sensul de a fi al spiritului, asemănările sînt prea izbitoare, gîndește-te ce enormitate, cuvîntul „Weltanschauung“ extins la „Weltanschauungsstaat“ care În numele unității de gîndire a Întregului popor sugruma de fapt libertatea de manifestare a spiritului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lucruri îl frământă și pe Camus, atunci e într‑o companie bună. Camus este un supernihilist, neantul este neant și, ca atare, lipsit de sens. Să te cramponezi de neant e la fel de laș ca și să te cramponezi de Dumnezeu. Absurdul, așa cum îl înțelege Camus, ar fi, după părerea mea, echivalentul neantului. Camus face din durere un principiu universal, din durere și din plictiseală. Pe ambele le cunoaștem, fiindcă le‑am contemplat noi înșine. A se citi în acest sens: Demonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
terasă. Zare și Grințu rămaseră cu spatele spre salon, priveau marea.) În fond, toate semnele lăsate de un război se prelungesc În timp până la distanțe de câteva generații. Ele pot fi ușor recunoscute printr-un fel de alianță secretă cu absurdul sau cu nebunia. E absurd, recunosc, să nu vreau să aflu niciodată cine sunt sau cine au fost părinții mei, dar... eu sunt cel nebun sau la o determinare dată reacționează normal, deci sunt normal? Mai clar: dacă reacția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cele trei zile și și-a Încheiat povestea cu următoarele cuvinte: „Și atunci sergentul-major Țiplea a dat ordin să plecăm și am plecat, abandonând căruța.“ Personal, cred că acesta este lucrul cel mai groaznic Într-un război: conectarea ființei cu absurdul. Înainte de primul foc de armă, Înainte de folosirea celor mai teribile arme, Înainte ca bomba cu neutroni să omoare toți oamenii și să lase În „viață“ clădirile, starea de război Înseamnă - chiar dacă oamenii supraviețuiesc - Înlocuirea principiului rațional al celui mai important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Restul e neant), de unde și titlul ales volumului, în alcătuirea căruia neantul poate fi atât interlocutorul, cât și referentul comunicării, pe care, în maniera caracteristică, vizibilă frecvent aici, apelând la epitetul multiplu sau la un potop de apelative, îl invocă: Absurdule, neisprăvitule, nesfârșitule... Așadar, după un periplu existențial, ale cărui atribute sunt amplificate de prezența artei în peste treizeci de ani de conviețuire creatoare, Calistrat Costin poate să-și continue menirea de a a-și decela angoasele și împlinirile, cu garanția
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
aici se produce combinarea dintre cele trei dimensiuni obișnuite ale spațiului și dimensiunea timpului, poetul ipostaziază o potențială apropiere de perfecțiune, din hiperbole și cifre, prin imagini care vin și pleacă-n vid, acolo unde zilnic moare Euclid / Zdrobit de-absurdul altor ecuații // În drumul de la minus către plus... Barbian, așadar, la nivelul expresiei îndeosebi - La țărm ascuns, sub văluri de opal, / În sorbul unor lumi matriciale, / La polul negativ, paradoxal, / Se proiectează-n scheme infernale / Mai multe variante de final
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
dea seama. Bineînțeles că nu purtăm asemenea discuții direct, dar nu-ti trebuie multă inteligență ca să Înțelegi asta, e suficient limbajul adiacent din timpul deliberărilor, al ședințelor, și celelalte. Abilitatea, prudența cu care se Încearcă unele motivații, pentru ieșirea din absurdul sau nedreptățile legii, fără a se rosti acestea fiecare preîntîmpinîndu-și riscul cu motivări juridice În favoarea legii, eventual În elogiile ei, ca un fum de acoperire - am văzut asemenea hotărîri - pentru ca apoi s-o demonteze, luminînd-o cu justificarea pretinsei ocrotiri individuale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cu valențe estetice, a ventilatorului e primul film În care banalul ventilator are un rol major În crearea și menținerea suspansului , și, accentuat, din pricina montajului. Un ritm excepțional, alternînd cu măiestrie planurile, woodoo, New York-ul, sudul american al violentei melancolii, absurdul, oceanul, jazzul absolut memorabile secvențele În contrapunct, unde se văd picioarele-n bascheți ale celor doi băieți bătînd step În ploaie pe asfalt, cuplate cu măcelărirea superbei mulatre propriul copil al lui Rourke (pe care-l cheamă, În rolul tînărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
secția lui, îi ceruse să citească, rar și apăsat, jurământul lui Hipocrat. Cosminei i se păruse ușor ridicolă festivitatea la care participau medicii și asistentele de la Chirurgie, dar pe urmă înțelesese că o astfel de ceremonie absurdă nu distona cu absurdul pe care îl întâlneai, în lupta cu moartea, la fiece pas. „Mai e ceva“, spusese Pantelimon. „Din clipa asta calendarele nu-ți mai folosesc la nimic, poți să le arunci. N-o să mai ai sâmbătă ori duminică, n-o să te
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
moneda de argint și arătându-i-o pe amândouă fețele, ca și cum voia să-i reamintească de cele două fețe ale destinului. Apoi îi făcuse semn să se apropie : „Arată-mi ceasul !“. Cosmina întinsese brațul, nedumerită. „Frumos“, constatase. „Cumpără-ți altul !“ Absurdul mergea înainte. Oricum, în lumea absurdului, plus infinit e un număr ca oricare. „Aici“, o lămurise Pantelimon, „singura măsură a timpului e intervalul dintre două bătăi ale inimii. Intri în timp măsurând bătăile inimii. Când ea nu mai bate, ai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dîmboviței și nu pe cele ale Senei. Războiul a introdus țara într-un spațiu european comun de la Atlantic la Balcani. Orizontul este deschis, însă acest orizont este tragic. Modernitatea presupune o dislocare a valorilor și a referințelor, războiul face cunoscut absurdul și covîrșirea individului de forțe care îl depășesc. Conștiința de a fi modern îi aduce omului libertatea, care îl proiectează dincolo de spațiul îngust al frontierelor romanității, dar și suferința. Spiritul timpului oscilează între euforia creatoare și tragic. Însă avîntul care
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
unei cunoașteri în profunzime a culturii europene clasice. Formația intelectuală a doamnei Curren îi conferă o luciditate acută față de realitățile terifiante ale banalului cotidian, în aceeași măsură în care o face conștientă de propria fragilitate și neputință în raport cu violența și absurdul. Romanul este de fapt o scrisoare-jurnal adresată fiicei plecate în urmă cu mulți ani în America, iar acest fapt stabilește o serie de relații aparte între povestitor și cititor - cel din urmă devine implicit destinatarul confesiunii doamnei Curren, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
bunul gust. "Îmi amintesc că purtam o rochie de casă elegantă, din catifea bleumarin, cu un guler rotund de dantelă albă, și-mi imaginam că aș fi una dintre doamnele de Guermantes". Perioada războiului și maturitatea au presupus confruntarea cu absurdul și ironia sorții: angajată la Ministerul Culturii în anii '50, a fost obligată să elimine din biblioteci autori pe care, după decenii, îi va traduce în românește. Declarând "nu mă iubesc, pentru că nu mă plac", "nu sunt genul meu", Antoaneta
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
în mod cert, și este) un joc atunci când Ivănescu declară: Fiind un tip șters și fără mari pretenții de la lume și viață, am traversat istoria lin". Mai mult, această absență a obstacolelor se datorează unei situații incredibile și amuzante, în absurdul ei: deși s-a aflat în situația de a atrage atenția Securității prin diferite fapte neconforme cu "dogma", aparenta lipsă de interes a organelor de represiune nu poate fi explicată decât prin faptul că poetul Mircea Ivănescu, angajat la Agerpres
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
și o răsucește furios pe după degetul ei mic e, de fapt, Merry Levov, fiica Suedezului și a lui Miss New Jersey, un copil dezaxat și nociv ce aruncă în aer, la propriu, micul paradis al orășelului Old Rimrock, aducând acasă absurdul războiului din Vietnam, eradicând pentru totdeauna acele certitudini ce au păstrat vie iluzia că răul nu se răspândește precum ciuma infiltrată punitiv în vechile cetăți din tragedia greacă, că moartea e doar out there, peste mări și continente, pe fronturi
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Și plânge-amar bufonul mut/ Decoloratul arlechin". Trecute prin oglindă, în "țara de carton și vată" în care teatrul înlocuiește viața, și păpușile mor, asemeni copiilor, iar spectacolul funerar, un joc mecanic al unor "ființe mici", anunță vag alienarea, dezarticularea și absurdul din teatrul de mai târziu: "A murit, de congestie pulmonară/ Păpușa, madonă de ceară./ Păpușile la căpătâi s-au strâns,/ Cu ochii ficși, sclipind a plâns./ Biserica de mucava pentru pitici/ Plânge cu dangăte slabe și mici./ Sicriul de carton
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
permite și reproducerea unor convorbiri din virtualul an 2025. Capitolul cel mai interesant înfățișează „operele minore” ale „salvatorului”, schițe asemănătoare acelora care vor fi reunite în Ceainicul de argint (1983), între acestea remarcându-se Spălătoreasa și labirintul, o parabolă despre absurdul unei existențe monotone, surprinsă detaliat, cu încetinitorul, până ce contururile banalului par a se deforma după legile oniricului. Nuvelele și schițele din Ceainicul de argint demonstrează că lui T. îi reușește cu adevărat formula prozei scurte. Culegerea este structurată în trei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290098_a_291427]
-
histrionul, declamator, i-a poruncit: "Du-te-n mina ta, chiorule!". Se pare că îmblănitul l-a ascultat. Eu însă, rămas bujbei, am găsit un pretext și am întins-o, deoarece oricît de mult mi-ar plăcea și coniacul, și absurdul, sînt și momente în care n-am chef să le gust... Prin' 80 repetam un Alecsandri, la Brăila. Cum sala teatrului era în renovare, munca noastră se ducea în sala "Progresul", care aparținea unei cunoscute întreprinderi locale. Era o scenă
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
într-un balamuc și că nu mai îmi dau seama dacă nebunia mi-a luat mințile, sau dacă mă găsesc în fața unei adunături de nebuni ce vor cu orice preț să crucifice un nevinovat pentru a se juca de-a absurdul, așa, ca să se afle-n treabă. Tommaso fusese șfichiuitor, ironic, dur; ridicase tonul, dar nu-i insultase și nu-i atacase frontal pe acei judecători. Erau acolo, cot la cot, gata să-l sfâșie pentru un motiv care putea, probabil
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]