KorAP: Find »[drukola/base=adjutant & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...53 >

1,324 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

au rechemat din uitare pe fostul comis-voiajor al firmei Mott, acum aflat undeva într-un birou secret al Serviciului lui Mihail. Secret era cuvîntul care exprima singura fantezie pe care și-o permisese Radul Popianu de multă vreme încoace. Altfel adjutantul era un om cît se poate de exact și cu picioarele pe pămînt. Nu pe oricare pămînt, ci pe pămîntul galben, cleios, pe lutul Vladiei. O dată cu plecarea prințului și fuga, pentru că fugă fusese de fapt plecarea lui Bîlbîie, care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
pe birou o lădiță cu mostre din vinoteca lui Hariton. Prefectul a ridicat cu două degete capacul, lădița era căptușită cu pluș negru, însă pe dinafară nu părea să fie atît de nobilă, surprins, acesta a zis atunci "splendid, domnule adjutant, ai lucrat splendid!". Se ceruse la raport personal după cel colectiv numai pentru a nu fi uitat, n-avea nimic de cerut, de reclamat, nici măcar de adus la cunoștință. Și fusese o mișcare isteață și îndrăzneață, prefectul în anul următor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
dar Radul Popianu avea o sumă de cuvinte care intrau într-un dicționar propriu. "Ticălos" în asemenea situație era destul de bunicel și avea chiar și un pic de suflet în el. "V-am chemat, domnule Popianu, ca să vă propun ceva". Adjutantul aproape că s-a înecat cu o fărîmă de fursec. Așa ceva nu i se mai întîmplase niciodată de cînd era în Vladia. El era acela care făcea "propuneri" unuia sau altuia pentru că el era singurul în măsură să cunoască starea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
prea înțelegea în totalitate cum devine cazul, darămite tîrgoveții din Vladia!), și de astfel de dezordini este responsabil Radul Popianu. Așa că îi "propunea" să-și bage mințile în cap binișor. Iar tîlharul și le băga, palid la față, uimit că adjutantul Popianu știe nu doar ceea ce s-a petrecut ori se petrece în Vladia, ci și ceea ce ar putea să se petreacă! Ori dădea de urma unuia care pusese cam mult ochii pe femeia altuia. Știa bine că urmau să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
dorea să i se recunoască acest merit pentru că socotea toată această trudă ca pe o jertfă. Un adevărat martiraj de care ei, cu toții, își vor da seama mai tîrziu, abia atunci cînd se vor afla în culmea fericirii pe care adjutantul Radul Popianu le-a dăruit-o încetișor, încetișor. A împins cu vîrful degetelor farfuria cu prăjiturele, îi părea rău de acum, începuseră să-i placă, n-avea gusturi proaste domnișoara!, adică nu ea, ci prințul, tot ce era acolo se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
dinți are. Asta se datora, poate, faptului că avea un fel de frumusețe severă a chipului, foarte precisă și desigur K.F. s-a studiat în oglindă îndelung pînă a ajuns la concluzia că rîsul n-o avantajează. A zîmbit și adjutantul Radul Popianu. Evident, din alt motiv. Chestia cu fotoliul oferit anume semăna cu o farsă a unei fete bătrîne. Și, în acea clipă, i s-a părut că intuiește destinul lui K.F. O fată bătrînă, asta a fost și asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
un țăcănit aproape metalic, a pus ceașca la loc în farfurie, un foșnet, și-a aranjat rochia albastră, trosnetul nuielelor uscate, s-a așezat mai bine, lăsîndu-și, probabil, brațele să se odihnească pe spetezele arcuite, ușor tocite. "O alianță, domnule adjutant, o alianță !" S-a întors uimit. La multe s-ar fi putut gîndi, e drept, n-a făcut-o, dar la așa ceva, nu. S-a întors greoi, a ridicat sprîncenele roșcovane a mirare. "Alianță? Ce fel de alianță, domnișoară? Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
va accepta, mai rămînea doar curiozitatea. K.F. l-a lămurit privindu-l în ochi, vorbea sacadat, poate din cauza unei emoții pe care reușea să o domine în manifestările ei exterioare, dar care nu fusese stîrpită cu totul. "Noi doi, domnule adjutant, putem aduce fericirea în Vladia. Este un fapt posibil. Paradoxal, tuturor celor de aici, cu excepția noastră, el nu le pare deloc posibil, nici măcar probabil. Dar o alianță, domnule adjutant, o alianță între noi doi poate să aducă fericirea în această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
exterioare, dar care nu fusese stîrpită cu totul. "Noi doi, domnule adjutant, putem aduce fericirea în Vladia. Este un fapt posibil. Paradoxal, tuturor celor de aici, cu excepția noastră, el nu le pare deloc posibil, nici măcar probabil. Dar o alianță, domnule adjutant, o alianță între noi doi poate să aducă fericirea în această așezare. Este un lucru pentru care merită să trăiești, nu?" Surpriza continua. Nu doar că nu se gîndise la o alianță cu K.F., dar nici măcar nu-i trecuse vreodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-o cu voce tare: "De unde știți că sînt interesat în chestiunea asta, a fericirii?" K.F. a schițat un fel de zîmbet, foarte îngrijit, încît să nu modifice armonia încremenită a obrazului său. "Ar fi mai bine să luați loc, domnule adjutant, doar știți bine că nu veți cîștiga absolut nimic dacă veți încerca să mă dominați, ca să zic așa, prin statură, prin poziție. Ceea ce vă propun eu este o alianță între egali, domnule Popianu. Cred că sînteți unul dintre aceia care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
aceea se obliga singur și se simțea excelent. A făcut o figură de superioară înțelegere și chiar complicitate, s-a așezat îndărăt în fotoliul său, și-a pus un picior peste celălalt, arătând așa că este dispus să asculte. "Mulțumesc, domnule adjutant. Îți mulțumesc mult." Din vocea lui K.F. putea crede că afacerea pentru ea era ca și încheiată. "De unde știu? Îmi vine să cred că este o întrebare pur retorică. Dar o să-ți răspund, domnule adjutant. Din faptul că te-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
dispus să asculte. "Mulțumesc, domnule adjutant. Îți mulțumesc mult." Din vocea lui K.F. putea crede că afacerea pentru ea era ca și încheiată. "De unde știu? Îmi vine să cred că este o întrebare pur retorică. Dar o să-ți răspund, domnule adjutant. Din faptul că te-ai străduit să-l alungi pe prinț din Vladia. Ai înțeles destul de repede că relativa bunăstare care se lega de prezența sa în târg nu se putea compara cu nenorocirea, cu daunele pe care le aducea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
daunele pe care le aducea în același timp fericirii Vladiei. Și de aceea ai reușit să-l îndepărtezi într-un fel deosebit de ingenios, demn de toată admirația. Este chiar momentul să-ți mărturisesc toată admirația mea pentru înalta dumitale profesionalitate." Adjutantul a simțit că un val de căldură, de nestăpînit, de necontrolat în amplitudinea și viteza sa, se ridică din adâncul pieptului, cuprinzîndu-i, împurpurîndu-i obrajii. Nimic mai dizgrațios decît un roșcat, și pe deasupra pistruiat ca el, care roșește. Fusese convins pînă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
care este propunerea?" K.F. atinse cu degetele ceașca. Ceaiul se răcise. S-a scuzat că nu are pe nimeni în casă, "după plecarea prințului nu mai avea rost să mai țin servitori, mă descurc bine singură. De altfel, singurătatea domnule adjutant, singurătatea este sentimentul care mă pune în armonie cu lumea înconjurătoare. Ca și pe dumneata, de altfel!" Adăugase repezit, de parcă i-ar fi fost frică să nu fie oprită în a spune acele cuvinte. Pe oricine altcineva Radul Popianu l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
putea, nu-i așa? Și numai un om cu mintea întreagă și avînd un adevărat și profund sentiment al datoriei și al dragostei față de oameni s-ar fi putut ridica împotriva tuturor, ca să-l alunge pe Șerban Pangratty. Dumneata, domnule adjutant, dumneata știi ce înseamnă fericirea! De aceea te-am și chemat, să discutăm concret, în amănunt, despre fericirea Vladiei. Într-un fel sau altul sîntem amîndoi responsabili de ea. Doar știi la fel de bine ca și mine (aici K. F. sărise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
peste cal, el, Radul Popianu știa mai bine decît oricine!) că oamenii ăștia, locuitorii Vladiei, asistă pe zi ce trece la degradarea idealurilor lor, a speranțelor care nu se împlinesc. Idealul este adevăratul stăpîn al omului, nu-i așa, domnule adjutant? Iar dacă idealul se degradează, se prăfuiește, se subțiază, hai să zic, se trivializează prin simpla încercare de a-l atinge, de a-l aduce la nivelul micimii celor care aleargă, cred în el, atunci înseamnă că oamenii sînt condamnați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
ei. "Trebuie să le propunem să fie fericiți, domnule Popianu. Să atingă fericirea, să creadă în ea și mai ales să creadă că o vor cunoaște. Că nu este ușor, dar este posibil. Aceasta este misiunea noastră în Vladia, domnule adjutant. Și pentru a o îndeplini este absolut necesară o alianță. O alianță între cel care poate stăpîni, a cunoaște înseamnă a stăpîni, nu-i așa?, care poate stăpîni împrejurările și cel care poate stăpîni împrejurimile." Era uluitoare, în cîteva secunde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
în poală și apoi i-a spus: "Vreau ca prințul să nu mai pășească niciodată, înțelegeți, niciodată în Vladia. Și mai vreau ca orice s-ar auzi despre mine în tîrg să nu fie contrazis ori comentat de dumneavoastră, domnule adjutant." Era uimit. La așa ceva nu se așteptase. Dorința domnișoarei K. F. venea împotriva a tot ce se petrecuse pînă atunci în fiecare vară și toamnă la Vladia. Venirea prințului era într-un fel ca revărsarea anuală a Nilului, aducea prosperitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
fără să-l privească în vreun fel, s-a amestecat în viața tîrgoveților ăstora ca să participe! Un sportsman, ce să mai discutăm, un sportiv, dar asta nu merge chiar în toate! Nu, domnule, nu merge..." Dacă n-ar fi fost adjutant și dacă n-ar fi văzut destule la viața lui, Radul Popianu s-ar fi speriat cu adevărat. Toate arătau că domnișoara K.F. este o minte atît de ascuțită, încît îi citește pînă și gîndurile. Desigur, nu putea fi vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Toate arătau că domnișoara K.F. este o minte atît de ascuțită, încît îi citește pînă și gîndurile. Desigur, nu putea fi vorba despre așa ceva, nimeni nu putea citi gîndurile nimănui, iar dacă, prin minune, cineva ar fi în stare, cu adjutantul Popianu nu i-ar merge! S-a hotărît atunci, într-o clipă, să înghită orice și să nu și-o facă dușman. Nu-și putea da seama cît de primejdioasă cu adevărat era K.F., însă experiența lui îndelungată îi spunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
liberal o preluase cu entuziasm de la General. Fusese folosită în cele mai neașteptate situații și întotdeauna dăduse rezultate excelente. Din fericire, la Comana nu se abuzase de ea, așa că plutonierul Supărare avea mînă liberă. Despre alte tertipuri și mici viclenii adjutantul Popianu nu discutase nici măcar cu domnișoara K.F. Cînd se plictisea, cînd avea un răgaz, se așeza la masa din lemn de brad cu dosarul "A" în față și adăuga cîte o filă, așa, pentru satisfacția profesională. I se părea a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
nu a dezmințit, nici măcar nu a comentat orice s-ar fi spus despre domnișoara K.F. în cele trei crîșme din tîrg ori la cîte o tacla pe băncile de la stradă ale negustorimii. Tăcerea lui era luată drept încuviințare. Iar dacă adjutantul Popianu confirma ceva, acel fapt rămînea ca un fapt ce trebuie să intre în ordinea normală a așezării. Așa încît nimeni nu se mai îndoia că ploaia nu trecea niciodată prin fața prințului, rămînînd întotdeauna la cîțiva pași în spatele său, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
vizitiul a întrebat pe cineva: "Unde-i Vila Katerina?" Sigur că toată lumea știa unde este și de altfel se zărea de îndată ce intrai în Vladia. Fusese construită anume ca să poată fi văzută cum ridicai fruntea. La o oră după sosirea străinilor adjutantul Radul Popianu știa tot, sau aproape tot despre ei. Era vorba de colonelul August Stoicescu din aviație, nu era chiar aviator ca prințul, dar era un prieten al acestuia și ieșise la pensie de cîțiva ani, după ce se ocupase de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
etajului în care se aciuase K.F. Tot ce se întîmpla jos, pe pămînt, printre garduri, cotețe, case, prin grădini, pe ulițe, chiar în odăile caselor pitice, la crîșmă, în Cramă, tot ce se așeza pe țarină era lumea sa, a adjutantului Popianu. Iar restul, imaginația, visele, speranța, poveștile, halucinațiile, părerile, gîndurile, dorințele, intra în lumea lui K.F. și ea se îngrijea cu atenție, cu ticăială chiar, de ele. Nu avea de ce să fie nemulțumit, în Vladia nu se mișca un pai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
odihnească-se în pace; și n-avea nici o urmă de atenție pentru femeia asta. A urcat greoi pe trepte, nici ele nu se schimbaseră, poate scîrțîiau mai tare, dar asta se putea datora și faptului că în cinci ani greutatea adjutantului Radul Popianu nu rămăsese neschimbată, ciulea urechea să prindă foșnetul catifelei pe lemn, ajuns sus respiră ușurat, totul era la locul său, așa cum știa, așa cum de atâtea ori visase că este. S-a așezat exact în același loc, după ce K.F.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]