1,462 matches
-
îi ținea gura: - Care mai cumperi americă, madipolon, serj! - Ia și te-ncalță! Ia și te-ncalță! - Uite ce mai costum! Extra, frățioare! Și-i trăgeau pe mocani de mână, îi băgau în prăvălii și le luau banii. Manglitorul a adulmecat, yeneau și ceferiștii grămadă. Era zi de leafă și se putea face treabă. Îi ardeau palmele să mai simtă hârtiile de-o sută în buzunare. - Mai repede, Paraschive, 1-a grăbit pe ucenic. Te miști ca ochiul mortului... Haide-ncoace
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cerului decolorat treceau stoluri negre de păsări într-un zbor leneș. Soarele aluneca pe suprafața lucioasă a bălții, reflexele lui luminau până sus malul roșcat ca o pecingine. În țarcul lui moș Leu, armăsarii săi stăteau nemișcați, cu gâturile întinse, adulmecând spre ei. Erau negri și puternici, și păreau mai mari în încremenirea lor. Pieile asudate aduceau de departe cu o marmură spălată cu apă. . <■ - îți place? curmă fata tăcerea. -Da. - Nu-i bine? Procopie se întoarse spre ea, curios: .-. . 263
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
merge multă vreme astfel. Te naști, te-nsori, faci copii, mori, tocmai așa ca la animale, numai că în loc de ulița satului, unde paradează Donjuanii patrupezi, există la oameni sala de bal, jocul, muzica, unde vezi asemenea junele maimuțe cu monoclu adulmecând femelele. ș-i astfel trec multe bucăți de vreme, crezi ori nu crezi ceea cu ce ți se argumentează excelența acestei lumi, și mori apoi fără ca cineva să mai întrebe după acea muscă care ca învățat a produs maculatură științifică
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
astfel. Te naști, te-nsori, faci copii, mori, tocmai așa ca la animale, numai că-n loc de ulița satului, unde paradează Donjuanii patrupezi, esistă la oameni sala de bal, jocul, muzica, unde vezi asemenea junele maimuțe cu monoclu mirosînd [adulmecînd ] femelele. Și astfel trec multe bucăți de vreme, crezi ori nu crezi ceea cu ce ți se argumentează escelența acestei lumi, și mori apoi fără ca cineva să mai întrebe după acea muscă care ca învățat a produs maculatură științifică ori
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se simți îngrozitor de singur și avu senzația că este, cine știe de ce, alungat încă o dată din Calabria. Se oprea în poieni să doarmă, înfășurat în vechea și uzata sa manta. Mârțoaga, priponită cu hățurile de copac, își vedea de treabă adulmecând văzduhul și cercetând iarba care nu-i prea era pe plac. Se odihnea cât putea, își dezmorțea oasele când soarele era deja sus, pe cer, căuta un pârâu să bea oleacă de apă și să adape animalul. Din nou la
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și suedeză și urmează să apară în bul gară, maghiară, cehă și norvegiană. La Judecata de Apoi a statuilor Pentru prima oară în locul acela și, mai ales, la ora aceea, Petrache simți că nu e singur. Viul pe care îl adulmecase era nedefinit, ca și cum văzduhul însuși zvâcnise. Dar nicio boare nu se strecurase prin vreo fereastră deschisă, căci în jur nu erau ferestre. Nici pași nu se auzeau în împrejmuirea aceea unde fiecare șoaptă răsuna ca în Epidaur. Încotro se întorcea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
așa cum pășea alături de el, atât de aproape, încât îl putea mângâia cu degetele între urechi. Era împăcat cu sine. Simțea cu bucurie lumea din jur, îi vedea lumina caldă, fără a ști dincotro bate soarele, îi asculta sunetele amestecate, îi adulmeca aromele crude de iarbă spălată de ploaie. N-ar fi putut să-și separe simțurile, încerca o percepție nouă, care venea din toate deodată, de parcă privea și auzea și pipăia și mirosea cu același organ, ce putea fi o adăugire
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dintre lumină și umbră. Alteori o privea și atunci văzduhul nu agita nicio frunză. Gustul ei era răcoros, nici n-ar fi putut fi altfel pentru cineva ca el, care nu ieșea din casă decât după căderea nopții. Acum o adulmeca, liniștea avea un miros anume, aducând cu mireasma florilor de gutui. Nu poți ști din ce parte vine tăcerea. Uneori se iscă din senin, ca o adiere. Alteori crește din crăpăturile pământului sau coboară, ca o funie uleioasă, din cer
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ți le ștergem. N-avea grijă... Ha ! se stropși Vocea. Încă mai am de șters urme de la o generație la alta, darămite de la o zi la alta... Cel puțin, e mai ușor. Urmele celor vii miros omenește, poți să le adulmeci. Totul e să le-o iei altora înainte, ceea ce se poate face cu ușurință atunci când, spre deosebire de ceilalți, știi măcar ce cauți. Iacob era însă fiul lui Zevedei. — Cât despre morți, e mai complicat. Ai de căutat urmele lor mai ales
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de cercul de lumină al veiozei, ca de o colivie a spaimelor sale. Se opri în dreptul porții. Scoase de la piept un ghemotoc alb, îl mângâie cu podul palmei, până când, trezindu-se, dădu la iveală un căpșor care, pe jumătate orb, adulmecă aerul. Se aplecă atât cât putu peste gard și lăsă ghemotocul să cadă. Apoi privi cum dintr-însul ies niște proptele firave și lăbuțele de cățel o pornesc, cu un mers clătinat, spre pragul ușii și se încovrigă, scâncind, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să ajungă la colțul celălalt, dinspre Moșilor Vechi, și apoi printre gangurile clădirilor părăsite. — Mai repede, gâfâi Costică Ologu, dar știa și el că mai repede nu se poate. În față mergea orbul, cu pas măsurat și fruntea ridicată de parcă adulmeca aerul pâclos. Cu o mână ținea măciulia bastonului cu care își vestea pașii, lovind în caldarâm, cu cealaltă trăgea de frânghia căruțului. În urma orbului venea așadar trupul lui Coltuc, lipsit de alte încheieturi decât a gâtului, pe care-l răsucea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prindă în jocul ei. Melania clătină din cap, sugerând dezamăgirea. — O fi mazăre ? Sau varză ? se prefăcu el că se încurcă din nou. Ea clătină din cap cu și mai multă putere. Atunci el își îngustă ochii și ridică nările, adulmecând : — Te pomenești că e... Și apoi împreună : Praz cu măsline ! Melania bătu din palme și râseră amândoi. El nu știa ce înseamnă să iubești pe altcineva. O făcea să sufere și îi era rușine. Era o suferință mai mare pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ciorile. Deodată, Ologu, care era cel mai înalt dintre ei și vedea până departe, țopăi, lovind cu cârjele în pavaj. — Vine mașina Jandarmeriei ! strigă. Hai s-o ștergem de-aici ! — Jandarmii nu s-au luat niciodată de noi, spuse orbul, adulmecând aerul în căutarea primejdiei. Crezi că n-or fi având și ei podele de spălat ? — S-au oprit... observă Coltuc. Oricum, n-am putea să fugim, ar trebui să trecem pe lângă ei, în vale. Că de urcat, să scăpăm pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sufoce în bale, de-atâta plâns. Lui Isaia îi dădură lacrimile de emoție. Când săltă capul până ajunse cu fruntea între sânii Marchizei, îl podidi plânsul de-a binelea, iar mângâierile femeii nu făcură decât să i-l întețească. După ce adulmecă aerul cu botul lui lung, Calu spuse, pe limba lui : — S-a oprit vântu’... N-o să plouă la noapte. Apoi către Pârnaie : Auzi, ia fă-te-ncoa’ ! Stai aicea, pe coaja asta. Care-i treaba cu voi, de unde veniți ? Pârnaie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
am face, ne va fi la fel de greu să-l auzim. Se uitară unii la alții. Ca să nu fie silit să vorbească el primul, Jenică alese o altă cale, așa că întinse mâna spre bucata de cârnat ce-i fusese păstrată. O adulmecă și aroma fu cât se poate de convingătoare. Deschise gura, dar tot atunci îi sună telefonul mobil. Își șterse degetele, apăsă tasta și vorbi. — Da, mămică, spuse, fără să ia în seamă zâmbetele celorlalți. Tocmai plecam, mămică... Nici vorbă, n-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se coagulă în mogâldețe care începură să-i danseze în jur. Privi, indiferent, jocul de umbre. Începeau să prindă contur, trăsăturile li se alungeau, când se întorceau una spre alta, le putea vedea profilurile, fruntea teșită, bărbia ascuțită, nasul lacom, adulmecând, ca nevăstuicile. El e, înțelese Maca, ghemuindu-se lângă perete, el și ai lui. Multiplicat, urcând din podea și coborând din tavan. Simți dintr- odată că e închis într-o imensă gură, iar întunericul îl mestecă și îl înghite. Sări
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înspre dosul înalt al casei vecine. Astfel Gaittany nu se amesteca în nici un fel în viața străzii, păstra cea mai desăvârșită depărtare de ea. Dincolo de acest cerc era, dimpotrivă, curios și indiscret. În casa altuia semnala fără jenă orice schimbare, adulmeca toate obiectele, toate cărțile noi, trăgea cu ochiul spre odăile în care nu era invitat, făcea o inspecție în regulă, cerea informații, arătîndu-se extrem de interesat. Uneori își făcea și note în agendă despre originea unui obiect, își lua adrese, numere
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la o distanță convenabilă de locul în care ne aflăm, urmărindu-le neabătut prin ani, asemeni unui animal care merge, halucinat, pe urma de miros a hranei sale. Așa se naște sensul vieții noastre. Numai că hrana pe care o adulmecăm fără încetare cu fiecare zi nou începută, noi sîntem cei care o secretăm și tocmai fabricarea aceasta neîntreruptă a "sistemului de iluzii" este garanția sănătății noastre mentale. Pentru că dacă nu ar fi așa, ce ne-ar mai ține în viață
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai simplu și, în termeni de timp, mai rentabil: pentru Jurnalul de la Păltiniș e nevoie de o după-amiază, dar pentru familiarizarea cu o idee clocită vreme de șase decenii e nevoie de câțiva ani buni numai ca să începi să o adulmeci. Iar dacă vrei să ajungi la sursele acestei idei în filozofia lumii, de-abia atunci putând să vorbești în cunoștință de cauză despre "Noica", mai trebuie puși la socoteală alți câțiva ani. Altminteri, vorba unui prieten fizician: dacă n-ai
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai important lucru, femeile sunt capabile să facă aceste diferențe genetice doar folosindu-și nasul! Nu e rău deloc... Atenție, chiar dacă bărbații nu sunt la fel de buni ca femeile, ei sunt totuși capabili să detecteze o femeie în perioada fertilă doar adulmecând-o... În acest studiu, li s-a cerut unor femei cu ciclul menstrual regulat și care nu utilizau contraceptive hormonale să poarte un tricou trei nopți consecutive, la sfârșitul perioadei de ovulație și în altă fază a ciclului lor. Bărbații
150 de experimente pentru cunoașterea sexului opus. Psihologia feminină și psihologia masculină by Serge Ciccotti () [Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
naratorul-autor folosind "pilda lui Platon din cartea a treia despre Republica" pentru a trezi interesul (nu oricum, ci gastronomic, dacă ținem seama de suportul lingvistic al comparațiilor!) în privința conținutului cărții sale: "Fiți dar înțelepți după pilda câinelui și vă bucurați, adulmecând și gustând aceste cărți sățioase, de preț deosebit și de mare cinste: ușurele dacă le frunzărești în pripă, dar pline de cugetare dacă zăbovești la sfat cu ele. Apoi, sfărâmați osul și sugeți-i măduva hrănitoare!"(p. 39). Dar se
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
formele pline, rotunde" n-avea cum să atingă și sufletul complicat al bărbatului. Rosina "nu era frumoasă" și, ca atare, nu putea deveni o "icoană", ca o anume "madam Trandafirescu", de pildă ("văduvă brună, frumușică, cu nas subțire și ascuțit, adulmecând idealul"), care îi apare lui Bizu sub chipul unei făpturi de vis, plăsmuite în mare măsură de imaginația sa febrilă și anticipând întâlniri mai durabile, mai esențiale. Întâlnirile cu adevărat importante se și produc, de altfel, curând. De la bun început
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de iarbă. Când mergea agale, se părea că un munte pășitor s-a desprins de la locul lui și se deplasează dărâmând și strivind totul în jurul său. Din când în când se oprea, se sprijinea în coadă să se orienteze, să adulmece prada rotind nările în diferite direcții sau, pur și simplu, să se odihnească. Tălpile picioarelor băgase groaza în vânători. Ele se prelungeau cu câte trei degete. Fiecare deget era mult mai lung decât brațul unui om și avea în față
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
un excelent colecționar al obiectelor arheologice și etnografice. Fiecare dintre noi am urmat drumuri diferite în viață, dar oriunde a mers învățătorul COSTACHE BURAGA a luat cu el câte ceva, de la fiecare, neuitând să-și iubească semenii. El a știut să adulmece frumusețea vieții, deslușindu-i cele mai adânci taine. De aceea, și-a câștigat libertatea de a o cunoaște, de a avea bucurii, responsabilități, eșecuri poate, învățând însă să se descurce cu ele. Din toate acestea, a rămas prizonierul propriei pasiuni
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
expresie ultimă deasupra timpului legat de materie, i se dedică în Elegii interludiul Omul-fantă; în destinul acestuia, total contradictoriu, se recunosc, încifrate, motive existențialiste surdinizate: "Omul-fantă face înconjurul lumii / și există numai cât să ia cunoștință / de existență". Ori: El adulmecă existența / și ia naștere lăsându-se devorat de ea..." Dintr-o perspectivă ca aceasta, de realități psihofizice incongruente, omul-fantă (despicat, adică) e în egală măsură un homo planetarius cât și individ în sine, un ins-eșantion zbătându-se mereu între "visceral
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]