3,029 matches
-
se Întâmpla Înăuntrul șopronului. Apăru Jerome, Îmbrăcat În vampir de la școala secundară. Pe sub jiletca tradițională de Dracula purta o cămașă Lacoste roz. În loc de papion avea o cravată cu capătul lat. Părul negru Îi era dat pe spate, fața Îi era albită cu pudră și ținea În mână un shaker de cocteil. Unul din prietenii lui ținea o coadă de mătură de care atârna un liliac de cauciuc. Altul filma. ― Motor! spuse Jerome. Ridică shakerul de cocteil. Îl agită cu ambele mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
sustrage. Lanțul vorbea de sărăcie și neîncredere și inegalitate și decadență. Callie Însăși se ținea acum de acest lanț. Trăgea de el; În timp ce se uita la acel cuvânt, și-l Înfășurase atât de strâns În jurul mâinii, Încât degetele i se albiseră. Monstru. Tot acolo era. Nu se mișcase. Și nu citea cuvântul de pe pereții vechii ei cabine de toaletă. Existau graffiti În Webster, dar sinonimul nu făcea parte din ele. Sinonimul era oficial, autoritar; era verdictul pe care Îl dădea cultura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
dus la concert. Mie mi-a revenit sarcina de a păzi tabăra. E miezul nopții În crângul de mimoze. Mă trezesc. Aud zgomote. Prin tufe se mișcă niște lumini. Se aude murmur de voci. Frunzele de deasupra capului meu se albesc și văd schelăria de ramuri. Sunt pete de lumină peste tot: pe pământ, pe corpul meu, pe față. În următoarea secundă fascicolul de lumină al unei lanterne răzbate prin deschiderea culcușului meu. Bărbații sar pe mine dintr-o dată. Unul Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
în orice moment, căci după părerea sa, acolo nu era locul unui elev. Directorul părea să aibă aceleași gânduri, căci era vădit deranjat de prezența lui George. Șefii de clasă erau înspăimântați, căci știau ce îi așteaptă... moartea. Câțiva erau albi, iar pe fețele celorlalți se scurgeau lacrimi. Profesorii erau foarte liniștiți, căci se gândeau, probabil, că vor fi răzbunați pentru faptele de ieri. Cineva lipsea, dar nu știu cine. Erau prea mulți oameni pe scenă ca să-i număr și să-mi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
meu, ca și cum s-ar fi uitat la un film și această scenă nu l-ar fi impresionat deloc. Un om trăgând într-o tablă de scris fără nici un motiv aparent... total banal. Vino, îi spusei. Ne-am apropiat de negrul albit pe alocuri de cretă. L-am simțit mirându-se și întrebarea "Cum dracu'?" îmi răsună limpede în urechi... în minte, mai bine zis. Cum dracu'? Cele trei proiectile nici măcar nu au crăpat tabla. Nu au trecut prin ea. În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
prea afectată de știrea asta, ci mai degrabă ușurată și reuși să bâiguie: Mulțumesc, Corvium! La aceste cuvinte, Ministrul, care auzise ce mi-a șoptit Ana, se opri brusc din mers, murmură "Corvium!" și atmosfera se încordă din nou, degetele albiră iarăși pe trăgaciul armelor. Se întoarse plin de furie și mă săgetă cumplit, dar eu rămăsesem impasibil. S-a întâmplat ceva? îl întrebai senin, încercând inutil să intru din nou în mintea lui. Absolut nimic, scrâșni el din dinți. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mine... Ce dezolant! Eram singurul care nu va muri niciodată. Lumea toată va îmbătrâni în fața mea, iar eu mă voi uita înnebunit la ea, disperat că n-am să pot s-o urmez în uitare. Toți vor încărunți, se vor albi, se vor îmbolnăvi și vor muri. Se vor întoarce în țărână, acolo unde le e locul, iar eu voi rămâne deasupra lor pentru totdeauna ca să le pun flori și să le aprind lumânări la căpătâi! Copiii lor vor muri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dor ochii din cauza culorii fundalului, un roșu aprins, extras probabil din cinabru. Influența zugravilor din Orient, îi blestemă în gând. Nu-i place stilul acesta înzorzonat care creează false perspective. Își plimbă privirea pe sus, acolo unde pereții sunt lăsați albi la el acasă. Aici însă, până și golul acesta este populat cu tot felul de coloane care se îndepărtează, prelungind prin aparențe înșelătoare încăperea într-o alta, magnifică, de cealaltă parte a zidului. O arhitectură ireală, își zice cu năduf
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
el ca, prin descântecele sale, să cheme umbrele trecutului... — Și Iunius ăsta al tău face astfel de mărturisiri compromițătoare, fără să-i treacă prin minte că el va fi primul acuzat de vrăjitorie? îl întrerupe ironic Augustus. Trio Fulcinius se albește la față. Cum de nu s a gândit? Adaugă împleticit: — Se gă... găsesc destui martori, precum și propriii lui sclavi... Sub privirea cruntă a împăratului, devine din ce în ce mai puțin sigur: — ...care cunosc... — Ce cunosc? face sec Augustus. Că sunteți în stare să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a binelea. Calpurnii Pisones discută între ei în șoaptă. Nici nu îndrăznește să privească în spate. Bănuiește ce se întâmplă. Mulți o șterg probabil pe furiș. O mai supraveghează o dată cu coada ochiului pe Agrippina. Abia acum observă că și-a albit pielea. Cu alifie de crocodil probabil, singura care are efect. I se face milă de sărmana ei surioară. Numai ea a moștenit tenul oacheș al tatălui lor. Își mută privirea pe stola cu care e îmbrăcată și încremenește. Nu se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nedumerit și dă de un stindard. Îl cercetează cu uimire. Dar este chiar acvila legiunii a XIX-a, care luptă în Germa nia sub Quinctilius Varus! Ce caută pe jos? Scormonește mai departe din ochi împrejurimile. Distinge în mijlocul mlaștinii oase albite de vreme, unele împrăștiate, altele grămadă la un loc. Cutremurat, își dă seama că aici a avut loc o luptă. Deduce după urme că unii ostași au fugit, alții s-au împotrivit. Ale cui rămășițe or fi? se întreabă. Străini
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
intimidată să mai intre pe ușă, dar din fericire managera nu e pe-aici, și atunci nimeni nu-i poate arăta Jemimei toate facilitățile pe care le oferă sala. Jemima ia atunci formularul și se pregătește să-l completeze. Se albește la față când vede prețul, dar până la urmă e un preț mic pentru a fi slabă, iar sala e atât de aproape, încât n-ar avea nici o scuză să nu meargă. Cu pixul în mână, începe să bifeze căsuțele. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pe-al ei păr de aur moale Și bărbia i-o ridică, s-uită-n ochi-i plini de apă, Și pe rând și-astupă gura, când cu gura se adapă. {EminescuOpI 85} VIII De treci codri de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint. Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt, Flori albastre tremur-ude în văzduhul tămîiet; Pare-că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă, Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă. Iar prin
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-vom bucium De la stânele de oi. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strânge piept la piept... O auzi cum chiam-acuma Craiul sfatu-i înțelept! Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri, Împrejuru-ne s-adună Ale Curții mândre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte, Cerbi cu coarne rămuroase, Ciute sprintene de munte - Și pe teiul nostru-ntreabă: Cine suntem, stau la sfaturi, Iară gazda noastră zice, Dîndu-și ramurile-n laturi: O, priviți-i cum visează Visul
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de vânt. Pașii samuraiului și ai oamenilor săi lăsau pe drumul lung o linie punctată de urme. Mergeau ca niște vite cuminți, fără cuvinte de prisos. Când ajunseră la podețul numit Doi cedri, samuraiul îl văzu pe Yozō cu părul albit de zăpadă stând neclintit ca o statuie a lui Budha în mijlocul sălbăticiei. Și el avea părul albit de zăpadă. A sosit unchiul dumneavoastră. Samuraiul încuviință din cap, își dădu jos legătura de lemne de pe umeri și o așeză la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Mergeau ca niște vite cuminți, fără cuvinte de prisos. Când ajunseră la podețul numit Doi cedri, samuraiul îl văzu pe Yozō cu părul albit de zăpadă stând neclintit ca o statuie a lui Budha în mijlocul sălbăticiei. Și el avea părul albit de zăpadă. A sosit unchiul dumneavoastră. Samuraiul încuviință din cap, își dădu jos legătura de lemne de pe umeri și o așeză la picioarele lui Yozō. Ca toți țăranii de prin aceste locuri, și el avea ochii duși în fundul capului, pomeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
încetare pocnetul cuielor bătute și vuietul copacilor doborâți. Câteva care încărcate cu butoaie de lac pentru carena vasului trecură scârțâind prin fața misionarului. Dulgherii munceau de zor adunați ca niște furnici pe cadrul vasului ce semăna cu un schelet de animal albit de vreme într-o văiugă. Misionarul tocmai terminase de tălmăcit o dispută ce părea să nu se mai sfârșească între marinarii spanioli și nostromii japonezi. Marinarii spanioli își băteau joc de nostromii japonezi și nu dădeau nici doi bani pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un șir nesfârșit de munți, iar pe cer se roteau vulturi pleșuvi. Și Velasco, și solii știau că locul răzmerițelor indiene era încă departe. Dealuri pline de stânci alburii, pământuri crăpate în dogoarea soarelui, copaci veștezi căzuți ca niște oase albite printre albiile râurilor - când aceste priveliști uscate rămâneau în urmă, se iveau lanurile de porumb prăfuit. Toate se deosebeau atât de mult de peisajele molatice și blânde ale Japoniei. Samuraiul se gândea cu dor la valea sa, la apa răcoroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu prea se gândea la ea. Liz Îl plăcea foarte mult pe Jim. Îi plăcea cum arăta când venea dinspre magazin și deseori Îl privea din ușa bucătăriei când pleca. Îi plăcea și mustața lui. Îi plăceau și dinții lui albi când zâmbea. Îi plăcea foarte mult că n-arăta a fierar. Îi plăcea că D. J. Smith și doamna Smith Îl plăceau. Într-o zi Își dădu seama că-i plăcea părul lui negru de pe mâini și, când se spăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
1919 călătorea cu trenul prin Italia, având la el o adeverință de la conducerea partidului, scrisă cu creionul chimic pe o bucată de hârtie cerată, adeverință În care se spunea că e un tovarăș care a avut mult de suferit sub albi, În Budapesta, și În care toți tovarășii erau rugați să Îl ajute cum pot. Folosea adverința În loc de bilet. Era foarte timid și tânăr, și conductorii Îl pasau de la un tren la altul. N-avea nici un ban, așa că-i dădeau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nu erau acolo, așa că-mi zise: — Vrei o Înghețată, Joe? Holbrook se uită la el și Îi spuse rar și răspicat: — Ești un căcat, și apoi plecă cu macaronarul gras, făcându-și loc printre mese. Bătrânul Îmi zâmbea, dar se albise la față și arăta de parcă-i era rău, iar eu mă speriasem și aveam un gol În stomac, pentru că mă prinsesem că s-a Întâmplat ceva și nu-nțelegeam cum poate cineva să-i zică lu’ tata că-i un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
doctorul rost de ele. Crezusem mereu că noi eram primii pacienți pe care erau folosite aparatele. Pentru maior fotografiile alea n-au contat prea mult - el se uita Întruna pe fereastră. Munții ca niște elefanți albi Munții de peste Ebru erau albi și prelungi. Pe partea asta nu era pic de umbră, nu vedeai nici un copac, și peronul se afla În plin soare, Între două linii de cale ferată. Clădirea gării arunca un petic de umbră fierbinte și În ușa barului atârna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bărbatul prin perdea. — Mari? Întrebă o femeie din prag. — Da, două mari. Femeia le aduse două pahare de bere și două suporturi din pâslă. Le puse pe masă și se uită la amândoi. Fata privea Înspre lanțul de munți. Străluceau albi În soare, În timp ce pământul era uscat și maroniu. — Parcă-s niște elefanți albi, spuse. — N-am văzut niciodată vreunul, spuse bărbatul, bând din bere. — Nici nu m-așteptam să fi văzut. — Ba aș fi putut să văd. Nu dovedești nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ce stătea atârnată de o grindă și, tot În pod, borcanele cu șerpi și alte specimene colecționate de tata În copilărie și păstrate În alcool, alcool care scăzuse, astfel că spinările șerpilor și ale celorlalte animale erau expuse și se albiseră), dacă te Întorceai atât de mult În timp, Îți aminteai de o grămadă de oameni. Dacă stăteai să te rogi pentru toți, spunând câte un Ave Maria și câte un Tatăl Nostru pentru fiecare, dura foarte mult și, În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-și amintească dacă n-a mai văzut în ograda bunicului o jivină ca asta. Parcă da. Sau parcă nu. Să fie ăsta un curcan? Nu, că n-are moț roșu și nu se umfă-n pene. Iar curcanii bunicului nu sunt albi, sunt toți negri. Să fie cocoș? Ei, cocoș! Pe ăsta-l cunoaște tare bine. E un fălos fără pereche. Bate din pinteni și cântă cu-curiguuu! din trompeta-i nevăzută, că ai zice că-i un soldățel gata de luptă. A
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]